ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3262/2022

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată depusă pe rolul Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal la data de 21 mai 2020, sub nr. de mai sus, reclamanta Parohia Reformată II Cluj a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au Aparținut Cultelor Religioase din România, anularea Deciziei nr. 9061 din 30.03.2020, emisă de pârâtă și obligarea pârâtei la emiterea unei decizii de admitere a cererii nr. x/27.02.2003, prin care să dispună restituirea în natură a imobilului pavilion de patinaj aflat pe terenul proprietate a reclamantei și acordarea de măsuri reparatorii în echivalent cu privire la terenul în suprafață de 4.830 mp, situat inițial la adresa din Cluj-Napoca, Bd. x, jud. Cluj, înscris inițial în CF nr. x Cluj, nr. top. x, transcris în CF nr. x Cluj, convertită în CF nr. x Cluj-Napoca, nr. cad. x, sistată ca urmare a dezmembrării imobilului identificat cu nr. cad. x în imobilul identificat cu nr. cad. x, înscris în CF nr. x Cluj-Napoca, și în imobilul identificat cu nr. cad. x, înscris în CF nr. x Cluj-Napoca, adresa administrativă actuală fiind Cluj-Napoca, str. x nr. 24, jud. Cluj, cu cheltuieli de judecată.

Hotărârea primei instanțe. Prin sentința civilă nr. 102/2020 din 3 august 2020, Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Parohia Reformată II Cluj, în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a Unor Bunuri Imobile care au Aparținut Cultelor Religioase din România, ca neîntemeiată.

Cererea de recurs. Împotriva sentinței civile nr. 102/2020 din 3 august 2020, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamanta Parohia Reformată II Cluj prin care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate și în rejudecare să i se admită cererea sa de chemare în judecată. În susținerea cererii de recurs, recurenta-reclamantă a invocat următoarele critici: Recurenta apreciază că în conformitate cu punctul 8 de la aliniatul 1 de la art. 488 C. proc. civ. hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, fiind ignorate și aplicate greșit: 1) prevederile art. 1 alin. (1) 1 din O.U.G. nr. 94/2000, conform căreia "se prezumă ca fiind preluate in mod abuziv, în sensul prezentei ordonanțe de urgență, imobilele trecute în proprietatea statului român prin acte de donație. Prezumția preluării abuzive poate fi înlăturată de deținătorul imobilului, prin orice mijloc de probă, în fața instanței de judecată, în condițiile art. 3 alin. (7)". Alineatul mai sus citat a modificat O.U.G. nr. 94/2000 prin Legea nr. 103/2016 la data de 27 mai 2016. Decizia nr. 9061 a fost emisă la data de 30 martie 2020 în cadrul unei proceduri administrative. Intimata-pârâtă a respins cererea sa de retrocedare într-o procedură admnistrativă ținând cont de hotărârile judecătorești anterioare pronunțate în anii 2004-2006. Chiar Instanța de fond a reținut, "cu titlu preliminar că puterea de lucru judecat, reglementată de art. 431 alin. (2) C. proc. civ., potrivit căruia oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă, reprezintă o chestiune de ordine publică, ce are drept scop apărarea securității juridice". Puterea de lucru judecat este o apărare pur procesuală. Puterea de lucru judecat se invocă într-un al doilea proces, nu într-o procedură administrativă, de către o entitate care nu a fost parte în prima cauză. Cu ocazia soluționării dosarului său administrativ Comisia nu avea dreptul și puterea să înlăture prezumția preluării abuzive. Comisia nu avea temei legal pentru a respinge cererea invocând lucrul judecat. În cauza ce a fost pierdută, recurenta-reclamantă a precizat că a făcut toate demersurile și probațiunea, și nu deținătorul imobilului a înlăturat preluarea abuzivă, așa cum prevedea și cerea legea. Art. 1 alin. (1) 1 din O.U.G. nr. 94/2000 prevede că prezumția preluării abuzive are loc după emiterea deciziei de retrocedare, decizie ce trebuie atacată în condițiile art. 3 alin. (7) din O.U.G. nr. 94/2000 și de către deținătorul imobilului, adică de către Clubul Sportiv Școlar "Viitorul". Art. 431 alin. (2) C. proc. civ. este o prevedere generală, față de care art. 1 alin. (1) 1 din O.U.G. nr. 94/2000 este o reglementară specială, restrânsă, în aplicarea căreia trebuie întrunite cumulativ condițiile tratate mai sus pentru răsturnarea preluării abuzive. Prin introducerea alineatului mai sus amintit s-a creat un cu totul alt cadru legal pentru soluționarea cererilor care privesc acte de donație. Procesul anterior s-a judecat pe drept comun. Cererea actuală de retrocedare și prezenta cauză se judecă în baza prevederilor Art. 1 alin. (1) 1 din O.U.G. nr. 94/2000 care reprezintă cadrul legal impus de legiuitor în acest moment. 2) Prevederile art. 430 alin. (2) C. proc. civ. conform căreia lucrul judecat privește dispozitivul și considerentele, însă în speța de față hotărâri judecătorești au fost pronunțate înainte de intrarea în vigoare a C. proc. civ. nouă. Conform art. 163 alin. (1) din vechiul C. proc. civ. puterea de lucru judecat nu poate viza considerentele, doar dispozitivul. Față de considerente nu există nici putere și nici autoritate de lucru judecat. In speță, hotărârile pronunțate în litigiul anterior nu sunt de natura să paralizeze acțiunea sa ce vizează restituirea imobilelor solicitate în prezentul litigiu, fiind pronunțate anterior intrării în vigoare alin. (1) 1 de la art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000, într-un alt context legal și judiciar, și într-un alt context faptic. 3) prevederile art. 431 alin. (2) C. proc. civ. În primul rând prevederile art. 431 alin. (2) C. proc. civ. nu pot retroactiva față de hotărârile judecătorești pronunțate în anii 2004-2006 sub imperiul vechiul C. proc. civ. Art. 431 alin. (2) C. proc. civ. se poate invoca doar referitor la hotărâri pronunțate anterior, sub imperiul noului C. proc. civ. Părțile sunt diferite, obiectul dosarului este cu totul altul (instanța are altceva de analizat, raportăndu-se la alte "coordonate" juridice), cauza este cu totul alta, prin urmare nu poate fi analizată problema prin prisma unor prevederi anerioare din alt act normativ. Curtea de Apel Cluj a reținut "că prin hotărârile judecătorești pronunțate în litigiul anterior s-a stabilit fără putință de tăgadă că contractul de donație având ca obiect imobilele solicitate în prezentul litigiu nu a fost atins de niciun viciu, fiind pe deplin valabil, ... și că reiese cu claritate că ceea ce s-a judecat se referă la lipsa lui animus donandi", și că "se răstoarnă prezumția relativă legală de preluare abuzivă". Dacă se analizează hotărârile invocate se identifică cu claritate că de fapt nu s-a analizat această voință de a dona. Doar s-a presupus că dacă s-a prezentat în fața notarului pentru semnat, a avut intenția de a dona. Chiar dacă s-ar accepta faptul că ar exista puterea de lucru judecat (care ținând cont de aspectele procedurale menționate mai sus, încălcate de instanța de fond, nu are cum să existe), instanța trebuie să verifice dacă s-a analizat în 2004 voința de a dona. De fapt, instanțele atunci nu au analizat, ci doar au respins pretențiile sale pentru că nu ar fi dovedit lipsa voinței de a dona (un fapt negativ, care de fapt nu poate fi probat). Ca obiect al cauzei, recurenta-reclamantă a susținut că este o mare diferență între condițiile de valabilitate ale contractului de donație (chiar și dacă se reține că exista animus donandi) și preluarea abuzivă a imobilelor în speță. In acest sens se poate cu ușurință remarca faptul că prin actul de donație discutat Statul Român a luat în proprietate imobilul cu nr. top. x în suprafață de 4.830 mp pe care se află Pavilonul de patinaj, însă din raportul de expertiză tehnică judiciară efectuat de Doamna expert ing. A. în dosar nr. x/2003 (ce se află depus la dosar) reiese că după preluare Statul în loc de 4830 mp a îngrădit și a folosit suprafața de 5.055 mp, adică cu 225 mp mai mult, în centrul Clujului 225 mp de teren, aspect ce semnifică că Statul a luat cât și-a dorit, această conduită având un caracter abuziv. 4) Prevederile art. 6 C. proc. civ. care prevede principiul echității și prevederile art. CEDO care prevede examinarea cauzei în mod echitabil, public și într-un termen rezonabil, Recurenta-reclamantă apreciind că echitabil ar fi să se ia în considerare întreaga istorie și toate demersurile efectuate și să se țină cont de faptul că statul și-a recunoscut culpa prin reglementarea adusă prin art. 1 alin. (1) 1 din O.U.G. nr. 94/2000, prin care a scutit persoanele îndreptățite de o probă diabolică. 5) Prevederile art. 7 C. proc. civ. care prevede principiul legalității. Prin hotărârea atacată s-a ignorat atât litera legii dar și intenția legiuitorului, scopul pentru care s-au adus modificările legale invocate. Rațiunea juridică avuta în vedere de legislativ ghidează instanțele judecătorești în aplicarea legii. Puterea de lucru judecat nu se poate invoca decât în condiții legale similare, ori, în momentul emiterii deciziei atacate prevederile legale creează un cadru juridic diferit, care nu pot fi ignorate. 6) Prevederile art. 1 din protocolul adițional 1 CEDO Recurenta apreciază că prezenta cauză trebuie examinată în mod echitabil cu respectarea dreptului său de proprietate, așa cum prevede art. 1 din Protocolul nr. 1, adițional la Convenție. Imobilul teren nu se poate restitui în natură pentru că este ocupat de o construcție ridicată în imediata vecinătate a Bisericii cu două turnuri (monument istoric). Construcția, pavilionul de patinaj trebuie demolat, așadar nu are valoare, deoarece deținătorul a lăsat-o să se degradeze. Soluționarea cererii sale prin admitere înseamnă repararea după o vreme îndelungată a nedreptăților suferite din partea Statului autoritar și ateist. În drept, recurenta-reclamantă a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Apărările formulate în cauză. Intimata-pârâtă Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au Aparținut Cultelor Religioase din România a depus întâmpinare la cererea de recurs, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Procedura de soluționare a recursului. În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013. În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluție s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 07 iunie 2022, în ședință publică, cu citarea părților. II. Considerentele și soluția Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, în considerarea celor ce urmează: În ceea ce privește situația de fapt care a condus la starea litigioasă dintre părți, Înalta Curte reține că, prin Decizia nr. 9061 din 30.03.2020, emisă de pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au Aparținut Cultelor Religioase din România, a fost respinsă cererea de retrocedare formulată de reclamanta Parohia Reformată II Cluj cu privire la restituirea imobilului compus din pavilion și teren în suprafață de 4.830 mp, situat inițial la adresa din Cluj-Napoca, jud. Cluj, înscris inițial în CF nr. x Cluj, nr. top. x, transcris în CF nr. x Cluj, convertită în CF nr. x Cluj-Napoca, nr. cad. x, sistată ca urmare a dezmembrării imobilului identificat cu nr. cad. x în imobilul identificat cu nr. cad. x, înscris în CF nr. x Cluj-Napoca, și în imobilul identificat cu nr. cad. x, înscris în CF nr. x Cluj-Napoca, adresa administrativă actuală fiind Cluj-Napoca, str. x, jud. Cluj. În motivarea acestei decizii s-a reținut, în esență, că, în anul 2003, reclamanta a pornit un litigiu pentru constatarea nulității absolute a contractului de donație în temeiul căruia bunurile solicitate au trecut în proprietatea statului și că acțiunea sa a fost respinsă, reținându-se că nu există niciun motiv de nulitate a contractului. Prin urmare, s-a apreciat că în speță nu sunt incidente prevederile art. 1 alin. (1) 1 din O.U.G. nr. 94/2000. Prin sentința civilă nr. 1892/2004 a Tribunalului Cluj a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanta din prezentul litigiu în contradictoriu cu pârâții Statul Român prin Consiliul Local Cluj-Napoca, Ministerul Educației Naționale și Clubul Sportiv "Viitorul" Cluj-Napoca. Prin Decizia nr. 471/A/2005 a Curții de Apel Cluj s-a arătat că nu poate fi reținută susținerea potrivit căreia Bisericii Reformate i-ar fi lipsit cu totul intenția de a dona imobilul și că donația respectă toate condițiile de validitate prevăzute de lege și că nu s-a dovedit că acest contract ar fi întemeiat pe o cauză ilicită, astfel respingându-se apelul formulat de Parohia Reformată. Prin decizia civilă nr. 1046/R/2006 a Curții de Apel Cluj s-a respins recursul declarat de Parohia Reformată, reținându-se că donația în cauză se prezintă ca un act juridic posibil și pe deplin credibil, și că susținerile privind lipsa intenției de liberalitate datorită încheierii actului sub imperiul exercitării unor constrângeri din partea regimului comunist nu au fost dovedite și că cel care a dispus de bun este chiar proprietarul. Față de această situație, recurenta-reclamantă a solicitat anularea Deciziei nr. 9061 din 30.03.2020, emisă de intimata-pârâtă și obligarea pârâtei la emiterea unei decizii de admitere a cererii nr. x/27.02.2003, prin care să dispună restituirea în natură a imobilului pavilion de patinaj aflat pe terenul proprietate a reclamantei și acordarea de măsuri reparatorii în echivalent cu privire la terenul în suprafață de 4.830 mp, situat inițial la adresa din Cluj-Napoca, jud. Cluj. Instanța de fond, apreciind că în cauză, efectul puterii de lucru judecat confirmă existența lui animus donandi la momentul încheierii contractului de donație cu Statul Român, răstoarnă în cauză prezumția relativă legală privitoare la preluare abuzivă a imobilelor solicitate, astfel că a respins cererea de chemare în judecată. În susținerea cererii de recurs, Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă a apreciat că instanța de fond a interpretat în mod greșit situația dedusă judecății și a făcut aplicarea greșită a prevederilor art. 1 alin. (1) 1 din O.U.G. nr. 94/2000 prin raportare la existența unor hotărâri judecătorești anterioare care au confirmat legalitatea actului de donație. Tot în susținerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a apreciat că instanța de fond a făcut aplicarea greșită a prevederilor art. 430 alin. (2) și art. 431 alin. (2) C. proc. civ. Analizând criticile invocate de recurenta-reclamantă, Înalta Curte apreciază că acestea sunt neîntemeiate. În speță, prezintă relevanță soluția definitivă, reprezentată de Decizia nr. 1046/R/2006 a Curții de Apel Cluj pronunțată în Dosarul nr. x/2003 prin care s-a constatat că contractul de donație nr. x/06.02.1964 încheiat între Statul Român și Parohia Reformată din Cluj și care a avut ca obiect imobilul pentru care recurenta-reclamantă a formulat cerere de restituire în natură și cerere de acordare de măsuri reparatorii pentru suprafața de 4830 mp. În condițiile în care, există o hotărâre definitivă anterioară, pronunțată în cadrul unui litigiu prin care Parohia Reformată Cluj a solicitat tocmai anularea contractului de donație nr. x/06.02.1964 în temeiul căruia Statul Român deține imobilul pentru care recurenta-reclamantă a formulat cererea nr. x/27.02.2003, prin care s-a stabilit în mod definitiv că acest contract de donație îndeplinețte condițiile de validitate instituite de lege, Înalta Curte apreciază că analiza instanței de fond este corectă. În conformitate cu prevederile art. 1 alin. (1) 1 din O.U.G. nr. 94/2000:,,... se prezumă ca fiind preluate în mod abuziv, în sensul prezentei ordonanțe de urgență, imobilele trecute în proprietatea statului român prin acte de donație. Prezumția preluării abuzive poate fi înlăturată de deținătorul imobilului, prin orice mijloc de probă, în fața instanței de judecată, în condițiile art. 3 alin. (7)." Existența unei analize anterioare efectuate în cadrul unui litigiu care a vizat tocmai legalitatea actului de donație, finalizată printr-o hotărâre judecătorească definitivă în considerentele căreia se confirmă legalitatea contractului de donație, cenzurează instanța de fond, investită cu o cerere de chemare în judecată întemeiată pe prevederile art. 1 alin. (1) 1 din O.U.G. nr. 94/2000, așa cum este și în prezenta cauză să efectueze o nouă analiză a actului în temeiul căruia s-a făcut donație, pentru a stabili dacă acest titlu are un caracter abuziv. Așadar, cum în cauză, la baza emiterii deciziei nr. 9061 din 30.03.2020, emisă de intimata-pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au Aparținut Cultelor Religioase s-a avut în vedere existența contractului de donație față de care s-a constatat anterior printr-o hotărâre judecătorească definitivă legalitatea sa, în mod corect a reținut instanța de fond că, preluarea nu mai poate fi considerată una abuzivă. Stabilirea legalității contractului de donație, prin constatarea îndeplinirii tuturor condițiilor de validitate din partea unei instanțe de judecată printr-o hotărâre judecătorească definitivă anterioară, confirmă implicit că a existat intenția proprietarului de a dona bunul către stat, prezumția preluării abuzive a imobilelor fiind practic răsturnată de această situație. Prin urmare, aspectele invocate de către recurenta-reclamantă prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, legalitatea soluției pronunțate de către instanța de fond, fiind confirmată de către instanța de control judiciar, aceasta reflectând interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei. Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor invocate de recurenta-reclamantă, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., urmează a respinge recursul declarat de reclamanta Parohia Reformată II. Cluj împotriva sentinței civile nr. 102/2020 din 3 august 2020 a Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.