ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3231/2024

Ședința publică din data de 12 iunie 2024

I. Circumstanțele cauzei

I.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curți de Apel Cluj, secția a III-a de contencios administrativ și fiscal, la data de 29 noiembrie 2022, sub nr. x/2022, reclamanta Parohia Unită Vălișoara, Greco Catolică a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României - Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut Cultelor Religioase din România, anularea Deciziei nr. 10416/08.09.2022, în principal cu consecința admiterii cererii de retrocedare, iar în subsidiar cu consecința respingerii cererii de retrocedare ca lipsită de obiect, cu cheltuieli de judecată.

I.2. Soluția primei instanțe

Curtea de Apel Cluj, secția a III-a de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 292 din 22 mai 2023, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta Parohia Unită Vălișoara, Greco Catolică, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României - Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut Cultelor Religioase din România, a anulat Decizia nr. 10416 din 08.09.2022, emisă de pârâtă și a obligat pârâta să reanalizeze cererea reclamantei.

Totodată, a respins, în rest, pretențiile reclamantei și a obligat pârâta să plătească reclamantei cheltuieli de judecată parțiale în cuantum de 1.190 de RON.

II. Calea de atac declarată în cauză

Împotriva sentinței civile nr. 292 din 22 mai 2023 a declarat recurs pârâtul Guvernul României - Comisia Specială de Retrocedare invocând cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În motivarea în fapt a acestei critici recurentul a reluat în esență situația de fapt expusă în cadrul cererii de chemare în judecată prin raportare la probele administrate în cauză, susținând că instanța fondului a interpretat greșit dispozițiile art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare coroborate cu prevederile art. 32 din legea nr. 165/2013.

Arată că, potrivit adresei nr. x Secretariatul tehnic al Comisiei speciale de retrocedare (S.T.C.S.R.) a solicitat Parohiei Greco-Catolice Vălișoara, spre știință Episcopiei Române, Unite cu Roma, Greco-Catolică, de Cluj Gherla, în vederea soluționării cererii de retrocedare sus-menționate, să transmită următoarele documente, în termenul de decădere de 240 de zile, cu posibilitate de prelungire pentru o perioadă de 120 de zile, în temeiul art. 32 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire:

- copiile certificate actualizate ale cărților funciare nr. x, 45 și 46 ale localității Vălișoara, în extenso, însoțite de traducerile legalizate integrale;

- înscrisuri din care să reiasă dacă pentru imobilele solicitate prin cererea de retrocedare menționată anterior s-a formulat cereri de retrocedare și în temeiul legilor fondului funciar sau altor legi cu caracter reparator, iar în caz afirmativ să comunicați cum au fost soluționate aceste cereri,

Nici Parohia Greco-Catolică Vălișoara nici Episcopia Română Unită cu Roma Greco-Catolică de Maramureș nu au răspuns la adresa nr. x/14.07.2021, emisă de Secretariatul tehnic al Comisiei speciale de retrocedare.

Față de această împrejurare, Comisia specială de retrocedare, prin Decizia nr. 10416/08.09.2022 a dispus respingerea cererii de retrocedare nr: x/19.01.2006 întrucât solicitanta nu a clarificat obiectul cererii de retrocedare și nu a depus înscrisuri din a căror coroborare să reiasă dovada dreptului de proprietate în termenul de 240 de zile, potrivit art. 32 din Legea nr. 165/2013, cu modificările și completările ulterioare.

Recurentul a făcut trimitere la prevederile pct. 13 din Normele metodologice de aplicare a articolului 1 alin. (9), teza finală din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 94/2000, republicată, susținând că nu i se poate imputa nicio culpă procesuală întrucât aceasta a întreprins demersurile necesare pentru completarea dosarului administrativ cu toate datele necesare stabilirii unei soluții de către Comisie și în vederea clarificării calității de persoană îndreptățită a solicitantei cererii de retrocedare.

Cu privire la obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată, a precizat că, se poate impune vreo culpă în instrumentarea dosarului, aceasta întemeindu-și Decizia pe înscrisurile aflate la dosarul aferent cererii de retrocedare la momentul soluționării acestuia de către comisie.

Față de acestea a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și, în rejudecare respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

II.2 Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea formulată, în termen legal, intimata-reclamantă Parohia Unită Vălișoara, Greco-Catolică a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii atacate.

De asemenea, a reiterat faptul că ori, în opinia sa, Comisia Specială de Retrocedare ar fi trebuit să respingă cererea prin faptul că este lipsită de obiect.

În cauză nu a fost formulat răspuns la întâmpinare.

III.3 Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casați și Justiție

Examinând sentința civilă recurată, în raport cu criticile formulate, Înalta Curte reține următoarele:

Cu titlu preliminar, se impune a sublinia faptul că, din cuprinsul cererii de recurs rezultă că anumite critici vizează modul de interpretare a materialului probator de către instanța care a pronunțat hotărârea recurată, cu consecința reevaluării situației de fapt. Aceste critici nu se încadrează în motivele de nelegalitate reglementate expres și limitativ de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și, ca atare, nu pot forma obiect al analizei instanței de recurs deoarece, în actuala reglementare, permite reformarea unei hotărâri în recurs numai pentru motive de nelegalitate, nu și de netemeinicie. Astfel, în contextul legislativ actual, instanța de recurs nu mai are competența de a cenzura situația de fapt stabilită prin hotărârea atacată și de a reevalua, în acest scop, probele, ci doar competența de a verifica legalitatea hotărârii prin raportare la situația de fapt stabilită de instanțele de fond. Prin urmare, criticile care tind la reevaluarea probelor și schimbarea situației de fapt, reținută în etapa procesuală anterioară, reprezintă aspecte de netemeinicie care nu vor face obiect al controlului judiciar în recurs, deoarece dezvoltarea unor atare motive de recurs nu se încadrează în cazurile de nelegalitate expres și limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

În consecință, dând curs dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., este de avut în vedere că potrivit dispozițiilor art. 22 C. proc. civ. judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecății, fiind, prin urmare, ținuți a se pronunța numai cu privire la ceea ce s-a cerut în condițiile legii, iar nu cu privire la mai mult, mai puțin sau la altceva decât partea a solicitat.

Or, în cauză instanța a reținut în mod greșit că, respingând cererea pentru un motiv formal, pârâta nu a verificat, din niciun punct de vedere, nici îndeplinirea condițiilor legale pentru retrocedarea suprafeței de teren în litigiu, pentru a putea eventual dispune retrocedarea, și nici dacă suprafața solicitată este în mod real identică cu suprafața pentru care s-a reconstituit dreptul de proprietate al reclamantei, pentru a putea, eventual, să respingă cererea ca rămasă fără obiect.

Se va susține în continuare încălcarea principiilor contradictorialității și dreptului la apărare prin aceea că instanța de fond nu a pus în discuția părților, anterior reținerii în motivare, puterea de lucru judecat a sentinței civile nr. 1084/2015 Judecătoriei Turda, definitivă și irevocabilă, prin care, printre altele, a fost admisă acțiunea civilă formulată de reclamanta Parohia Unită Vălișoara, Greco-Catolică, în contradictoriu cu pârâtele Parohia Ortodoxă Vălișoara, Comisia Locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Săvădisla și Comisia Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, și în consecință: a fost constatată nulitatea absolută a titlului de proprietate nr. x/2069 din 30.07.2007, emis de Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Cluj în favoarea Parohiei Ortodoxe Române Vălișoara cu privire la terenurile în suprafața de 9 ha situate în extravilanul satului Vălișoara, comuna Săvădisla. A fost obligată pârâta Comisia Locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Săvădisla și pârâta Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Cluj să procedeze la punerea în posesie, respectiv, eliberarea titlului de Proprietate în favoarea reclamantei cu privire la suprafața de 9 ha, situată în extravilanul satului Vălișoara, comuna Săvădisla, teren inclus în Titlul de proprietate nr. x/2069 din 30.07.2007, emis de Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Cluj în favoarea Parohiei Ortodoxe Române Vălișoara, titlu a cărui nulitate absolută a fost constatată.

Astfel, se reține că instanța de fond nu a invocat excepții procesuale pe care era obligată a le supune dezbaterii contradictorii a părților, ci argumente de natură a susține soluția pronunțată, izvorâte din analiza probatoriului administrat în cauză (ex. Încheierea din 27 martie 2023), menite a explica o anumită conduită procesuală reținută în sarcina părții.

În acest sens nu a fost valorificată excepția lipsei de obiect invocată de reclamantă, aspect pe care instanța fondului, deși l-a menționat, prin încheierea de ședință din data de 13 martie 2023, nu i-a mai dat eficiență în condițiile în care în petitul acțiunii formulate, reclamanta a solicitat, în subsidiar, să se respingă ca lipsită fără obiect cererea de retrocedare formulată de reclamantă, întrucât, astfel de entități, în speță Comisia Locală și Comisia Județeană de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România au fost obligate să reconstituie dreptul de proprietate.

Or, hotărârea respectivă a fost utilizată ca mijloc de probă în prezenta cauză, considerându-se că de soluția respectivă depinde dezlegarea acestui litigiu.

Astfel, se poate susține că valorificarea conținutului acesteia s-a făcut cu încălcarea dreptului său la apărare sau a principiului contradictorialității, cu atât mai mult cu cât, la momentul dezbaterilor în fond la termenul din data de 13 martie 2023, respectiv la data de 8 mai 2023, reprezentatul reclamantei a solicitat instanței să aibă în vedere concluziile susținute anterior (încheierea de ședință din 13 martie 2023) în vederea pronunțării soluției în prezentul dosar.

Prin urmare, structurând criticile de nelegalitate din recursul cu care a fost legal învestită, Înalta Curte reține că, prin Decizia nr. 10416 din 08.09.2022, emisă de pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut Cultelor Religioase din România, a fost respinsă cererea de retrocedare nr. x/19.01.2006, formulată de reclamanta Parohia Unită Vălișoara, Greco Catolică, cu privire la restituirea imobilelor înscrise în CF nr. x, 45 și 46 ale localității Vălișoara, jud. Cluj, întrucât solicitanta nu a clarificat obiectul cererii de retrocedare și nu a depus înscrisuri din a căror coroborare să reiasă dovada dreptului de proprietate.

În motivarea deciziei s-a reținut, în esență, că, potrivit sentinței civile nr. 1084/2015 a Judecătoriei Turda, definitivă, Comisia locală pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Săvădisla și Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Cluj trebuie să procedeze la punerea în posesie, respectiv la eliberarea titlului de proprietate în favoarea reclamantei cu privire la suprafața de 9 ha, situată în extravilanul satului Vălișoara, că prin Adresa nr. x/14.07.2021, secretariatul tehnic al pârâtei a solicitat reclamantei să transmită, în termenul de decădere de 240 de zile, cu posibilitatea de prelungire pentru o perioadă de 120 de zile, copiile certificate actualizate ale cărților funciare nr. x, 45, 46 ale localității Vălișoara, in extenso, însoțite de traducerile legalizate integrale și înscrisuri din care să reiasă dacă pentru imobilele solicitate prin cererea de retrocedare s-au formulat cereri de retrocedare și în temeiul legilor fondului funciar sau altor legi cu caracter reparator și că reclamanta nu a răspuns la această adresă în termenul de 240 de zile.

În acest context, instanța de fond, având în vedere că motivul pentru care cererea reclamantei a fost respinsă constă tocmai în faptul că aceasta nu a transmis documentele solicitate prin Adresa nr. x/14.07.2021, a reținut că decizia atacată este nelegală, fiind evident că, în lipsa comunicării către reclamantă a adresei, aceasta nu își putea îndeplini obligațiile puse în sarcina sa de către pârâtă.

În considerentele sentinței recurate s-a reținut în mod expres că în ceea ce privește solicitarea reclamantei de admitere a cererii de retrocedare sau de respingere a acestei cereri ca lipsită de obiect, respingând cererea pentru un motiv formal, pârâta nu a verificat, din niciun punct de vedere, nici îndeplinirea condițiilor legale pentru retrocedarea suprafeței de teren în litigiu, pentru a putea eventual dispune retrocedarea, și nici dacă suprafața solicitată este în mod real identică cu suprafața pentru care s-a reconstituit dreptul de proprietate al reclamantei, pentru a putea, eventual, să respingă cererea ca rămasă fără obiect. De asemenea, în cadrul prezentului litigiu reclamanta nu a solicitat probe în niciunul dintre sensurile arătate mai sus.

Dimpotrivă, instanța de fond, în concluzie, reține că, în acest context, nu poate admite nici cererea principală de obligare a pârâtei la emiterea unei decizii de retrocedare, nici cererea subsidiară de obligare la emiterea unei decizii prin care cererea să fie respinsă ca lipsită de obiect. Prin urmare, a admis în parte acțiunea, în sensul că a anulat decizia de respingere și a obligat pârâta să soluționeze cererea reclamantei.

Contrar celor reținute de instanța de fond, Înalta Curte constată că, așa cum rezultă din înscrisurile atașate cererii de recurs, fila x, recurenta pârâtă a făcut dovada că a solicitat reclamantei documentele menționate prin Adresa nr. x/14.07.2021, astfel că reclamanta cunoștea că avea această obligație.

Maniera evazivă și contradictorie în care instanța fondului expune argumentele în susținerea soluției împiedică efectuarea unui control de legalitate asupra soluției din fond neaducând argumente care să infirme cele constatate de autoritatea pârâtă prin decizia contestată.

Cu toate acestea, Înalta Curte observă că intimata-reclamanta a comunicat Comisiei Speciale faptul că, astfel cum există și în corespondența existentă la dosar, există hotărârile judecătorești din anul 2015 prin care s-a reconstituit dreptul de proprietate.

Or, pârâții, în acea decizie reținând că nu s-au depus acte, au respins cererea de retrocedare ca și cum nu ar fi fost susținută. Astfel cum s-a arătat în cuprinsul cererii, este imposibil ca o comisie să contrazică hotărârile judecătorești emise în baza Legii nr. 18/1991.

În aceste condiții, se reține că obiectul acțiunii reclamantei îl constituie respingerea ca rămasă fără obiect, iar nu respingerea în alt mod.

Obligația instanței de a se pronunța asupra cererilor formulate rezultă din prevederile art. 22 alin. (2) C. proc. civ., care impun ca judecătorul să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, deziderat care nu poate fi atins, câtă vreme instanța omite să se pronunțe asupra unor cereri a căror rezolvare are consecințe în stabilirea situației de fapt.

Adițional faptului că sentința atacată nu respectă exigențele unei motivări corespunzătoare și nu se bucură de forță de convingere, prin ignorarea completă a sentinței civile nr. 1084/2015 a Judecătoriei Turda, instanța de fond a încălcat dreptul reglementat de art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Față de toate considerentele expuse, Înalta Curte va admite recursul declarat recurentul-pârât Guvernul României - Comisia Specială de Retrocedare, va casa sentința recurată și va trimite cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe de fond, pe temeiul dispozițiilor art. 497 C. proc. civ., urmând ca, în rejudecare, să se țină seama, în armonie cu prevederile art. 501 C. proc. civ., de dezlegările obligatorii ale prezentei instanțe; se va ține seama, de asemenea, de motivele invocate de intimata-reclamantă care vizează excepția lipsei de obiect a cererii de retrocedare.

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de recurentul-pârât Guvernul României- Comisia Specială de Retrocedare împotriva sentinței civile nr. 292 din 22 mai 2023 a Curții de Apel Cluj, secția a III-a de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite cauza spre o nouă judecată la aceeași instanță.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, astăzi, 12 iunie 2024.