ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2322/2024

Ședința publică din data de 19 aprilie 2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată reclamantele Episcopia Română Unită cu Roma, Greco - Catolică Oradea și Parohia Română Unită cu Roma Greco - Catolică Dumuslău, în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au aparținut Cultelor Religioase din România, au solicitat instanței anularea Deciziei nr. 10314/30.06.2022 emisă de pârâtă și obligarea acesteia la emiterea unei noi decizii care să conțină propunerea acordării de măsuri compensatorii pentru imobilul curte și grădină în suprafață de 27.272 mp. înscris în cartea funciară nr. x Dumuslău sub nr. top. x.

Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 99/2023 din 22 februarie 2023, a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamantele Episcopia Română Unită cu Roma Greco Catolică Oradea, Parohia Română Unită cu Roma Greco Catolică Dumuslău, în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au aparținut Cultelor Religioase din România, în favoarea Curții de Apel Cluj, secția a III-a de contencios administrativ și fiscal și, în consecință, a dispus anularea Deciziei nr. 103314 din 30.06.2022 emisă de către pârâta Comisia specială de retrocedare a unor imobile care au aparținut cultelor religioase din România și, totodată, a obligat pârâtul la emiterea unei noi decizii care să conțină propunerea de acordare de măsuri compensatorii pentru imobilul identificat cu număr top x înscris în Cf inițial nr. 26 Dumuslău, constând în curte și grădină în suprafață de 27.272 m

2

.

Împotriva hotărârii instanței de fond pârâtă Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au aparținut Cultelor Religioase din România a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

După o amplă prezentare a situației de fapt, în motivarea recursului se arată că instanța de fond, analizând legalitatea și temeinicia Deciziilor emise, a interpretat în mod eronat dispozițiile art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000 coroborate cu dispozițiile art. 28 din Decretul nr. 177/1948.

Totodată, învederează faptul că instanța de fond în mod greșit a apreciat că imobilul a fost preluat în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, la 17.02.1967, de către o persoană juridică, Parohia Ortodoxă Română, în temeiul unor acte normative respectiv Decretele nr. 177/1948 și nr. 358/1948, emise în intervalul de referință, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000, sub aspectul preluării imobilului.

Potrivit încheierii nr. 169/20.02.1956 din foaia de proprietate B poziția 3, din C.F. nr. x a localității Dumuslău, se transnotează imobilul identificat cu nr. top. x în C.F. nr. x în proprietatea Bisericii Ortodoxe Române din Dumuslău, iar C.F. nr. x se sistează.

Potrivit încheierii nr. 169/20.02.1956 din foaia de proprietate B poziția 4, din C.F. nr. x a localității Dumuslău, în baza Decretelor nr. 177 și 358/1948 s-a intabulat dreptul de proprietate cu titlu de drept rectificare, în favoarea Bisericii Ortodoxe Române din Dumuslău.

Din aceste prevederi legale reiese faptul că legiuitorul a considerat necesar ca, pentru restituirea unor imobile sau propunerea de acordare de măsuri compensatorii, în temeiul acestui act menționat, să se facă dovada existenței dreptului de proprietate al solicitantei la data preluării abuzive.

Recurenta apreciază ca fiind nelegală și netemeinică sentința civilă recurată, întrucât imobilul în litigiu a trecut în proprietatea Parohiei Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, Dumuslău și nu în patrimoniul Statului Român, pentru a fi îndeplinite condițiile privitoare la preluarea abuzivă, prevăzută de dispozițiile O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Așadar, din analiza cărții funciare nr. x, reiese fără echivoc faptul că imobilul aflat în litigiu, identificat cu nr. top. x, nu se află în proprietatea statului sau a uneia dintre persoanele juridice enumerate în art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare, ci în proprietatea Parohiei Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, Dumuslău, persoană juridică de drept privat.

De asemenea, consideră că instanța de fond a interpretat în mod eronat excepția prevăzută de art. 2 alin. (1) din Decretul nr. 358/1948.

Astfel, potrivit unor încheieri de carte funciară, Statul Român, în baza Decretului nr. 358/1948, a preluat imobile de la organizațiile centrale și statutare ale cultului greco-catolic, dar sunt și cazuri în care acesta a preluat imobile și de la diverse entități ce au aparținut de credința greco-catolică, situație care întărește excepția prevăzută de art. 2 alin. (1) din Decretul nr. 358/1948.

Concluzionând, apreciază faptul că sentința civilă recurată este nelegală și netemeinică, întrucât cererea de retrocedare formulată în prezenta cauză nu se încadrează în prevederile Ordonanței de urgență nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare, deoarece imobilul identificat cu nr. top. x nu a fost preluat de Statul Român de la solicitantă, în accepțiunea dispozițiilor art. 1 alin. (1) din ordonanță.

Recurenta mai arată că instanța de fond a interpretat și a aplicat în mod greșit prevederile art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

Totodată, precizează că atât doctrina, cât și practica judecătorească sunt constante în a afirma că instanța judecătorească nu va putea hotărî conținutul actului și nici condițiile în care organul administrativ ar urma să rezolve cererea cu care a fost învestit, prin recunoașterea acestui drept instanțelor, s-ar încălca principiul separației puterilor în stat.

În susținerea recursului sunt indicate și redate texte de lege incidente pricinii și practică judiciară.

Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Din actele și lucrările dosarului rezultă că prin cererea de retrocedare nr. x/23.01.2006, depusă la pârâtă, de către Episcopia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică Oradea, în calitate de for tutelar, pentru Parohia Română Unită cu Roma, Greco - Catolică Dumuslău, reclamantele au solicitat retrocedarea imobilului curte și grădină în suprafață de 27.272 mp, înscris în cartea funciară nr. x Dumuslău sub nr. top. x.

Curtea de Apel a admis acțiunea, soluție pe care Înalta Curte o împărtășește.

Astfel, Înalta Curte constată că instanța de fond în mod corect a reținut că la dosar nu există niciun act din care să rezulte că Parohia Ortodoxă din Dumuslău a preluat în proprietate imobilele aparținând Parohiei greco-catolice, direct în baza Decretului - Lege nr. 358/1948, prima mențiune în sensul existenței unui drept de proprietate în favoarea parohiei ortodoxe fiind din 20.02.1956.

În ceea ce privește susținerea potrivit căreia reclamantele nu ar fi probat dovada preluării abuzive de către Statul Român a imobilelor în discuție, Înalta Curte apreciază că în mod temeinic și legal s-a reținut, că este de notorietate, că Statul Român a preluat toate proprietățile mobiliare și imobiliare ale cultului greco-catolic, în baza Decretului nr. 358/1948.

De asemenea, temeinic și legal s-a constatat că, în cauză, nu se poate reține incidența art. 2 din decret, în considerarea faptului că cererea de retrocedare vizează averea unei foste parohii, iar art. 2 instituie o excepție de la dispozițiile art. 1 din același decret, cu alte cuvinte, că în legătură cu respectivele imobile nu a operat preluarea abuzivă de către stat a acestora.

Prin urmare, dispozițiile cuprinse în art. 2 din Decretul nr. 358/1948 nu reprezintă o excepție de la dispozițiile art. 1 al aceluiași decret, în sensul că pentru imobilele aparținând parohiilor nu ar fi operat confiscarea, și astfel reclamantele nu ar fi îndreptățite să formuleze pretenții în baza O.U.G. nr. 94/2000.

Înalta Curte reține faptul că instanța de fond în mod corect a constatat că la dosar nu a fost depus niciun alt înscris din care să rezulte că la momentul 2 decembrie 1948, când prin Decretul-lege nr. 352/1948 s-a desființat cultul greco-catolic sau la un moment imediat ulterior, imobilele vizate prin cererile de retrocedare au trecut în proprietatea Parohiei Ortodoxe Române Dumuslău.

Astfel fiind, temeinic și legal s-a apreciat că reclamantele și-au întemeiat acțiunea pe prevederile O.U.G. nr. 94/2000, existând prezumția că preluarea imobilelor ce le aparțineau la momentul desființării au fost preluate, abuziv, de Statul Român.

Înalta Curte mai reține faptul că recurenta-pârâtă nu a combătut în niciun fel afirmațiile și susținerile reclamantelor.

În raport cu cele reținute, Înalta Curte constată că toate criticile sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect și legal starea de fapt dedusă judecății, hotărârea pronunțată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului și a probatoriilor administrate.

Prin urmare, instanța constată că susținerile și criticile recurentei sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală.

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta - pârâtă Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au aparținut Cultelor Religioase din România împotriva sentinței civile nr. 99/2023 din 22 februarie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 19 aprilie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.