ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1543/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Tribunalul București, secția a VI-a comercială, prin sentința comercială nr. 3161 din 7 martie 2007, a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamantul G.N. domiciliat în municipiul Brașov județul Brașov în contradictoriu cu pârâta SC M.U. SRL cu sediul social în București. Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că reclamantul G.N. a chemat în judecată pe pârâta SC M.U. SRL solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate rezilierea contractului de închiriere nr. 238807 încheiat de părțile în litigiu la data de 5 iulie 2002 pe o perioadă de 3 ani și înregistrat la A.F.P.S. 2 București, precum și radierea sediului pârâtei de la adresa din București, str. Pîncota.

Cererea reclamantei a fost găsită neîntemeiată, deoarece acesta nu a făcut dovada celor învederate, conform art. 1169 C. civ., cât privește capătul de cerere referitor la reziliere, iar pentru capătul de cerere privind radierea nu a dovedit existența unei hotărâri judecătorești irevocabile, conform art. 25 din Legea nr. 26/1990. Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, prin decizia comercială nr. 355 din 29 iunie 2007, a anulat apelul declarat de apelantul G.N. împotriva sentinței comerciale nr. 3161 din 7 martie 2007 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială, în dosarul nr. 44012/3/2006, ca netimbrat, considerând că, deși reclamantul a fost citat cu mențiunea expresă de a achita taxa de timbru legal datorată, nu s-a conformat dispozițiilor luate de instanță.

Împotriva deciziei nr. 355 din 29 iunie 2007 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, a promovat recurs reclamantul G.N., care a criticat această hotărâre pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând în baza art. 304 pct. 5, 8 și 9 C. proc. civ., admiterea recursului, instanța de apel având posibilitatea să admită cererea de chemare în judecată și darea în debit pentru achitarea taxelor legale. În dezvoltarea motivelor de recurs s-a evocat împrejurarea că recurentul locuiește în Brașov, avocatul care l-a reprezentat la instanța de fond locuiește în București, context în care nu a cunoscut schimbarea adresei acestuia, nu a avut posibilitatea de a lua legătura cu reprezentantul său și nici nu a avut cunoștință de taxele de timbru pe care trebuia să le plătească în faza procesuală a apelului.

Înalta Curte, analizând materialul probator administrat în cauză, în raport de criticile aduse prin cererea de recurs, constată că acestea sunt neîntemeiate, urmând a respinge ca nefondat recursul reclamantului, pentru următoarele considerente. Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul G.N. a precizat că are domiciliul în municipiul Brașov județul Brașov, iar ca domiciliu ales pentru comunicarea actelor de procedură a indicat ca acestea să fie efectuate la D.M., din București, Str. Pîncota. Potrivit art. 129 alin. (1) C. proc. civ., părțile au îndatorirea ca, în condițiile legii, să urmărească desfășurarea și finalizarea procesului, să îndeplinească actele de procedură în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau de judecător, să-și exercite drepturile procesuale.

Nu poate fi primită critica recurentei din perspectiva invocată de aceasta că nu a fost legal citată pe parcursul procesului în apel. Conform dispozițiilor art. 93 C. proc. civ., în caz de alegere de domiciliu, dacă partea a arătat și persoana însărcinată cu primirea actelor de procedură, comunicarea acestora se va face la acea persoană, iar în lipsa unei asemenea arătări, la domiciliul părții. Este unanim admis, atât de doctrină cât și de jurisprudență, că citația, ca act scris, se definește prin câteva atribute: este un act oficial, care provine de la autoritatea judecătorească, fiind transmisă din oficiu, iar judecătorul nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfățișarea părților, afară numai dacă legea nu dispune altfel (art. 85 C. proc.

civ.), este un act probator, cât privește îndeplinirea îndatoririi instanței; este un act solemn sau ad validitatem, dovada citării neputându-se face prin alte mijloace decât procesul verbal de primire a citației [(art. 92 alin. (1) C. proc. civ.)]; este un act autentic, așa încât alterarea cuprinsului său poate constitui infracțiunea de fals în înscrisuri oficiale. Având asemenea atribute, cuprinsul și modalitățile de comunicare a citației, au fost minuțios și imperativ reglementate în conținutul art. 88 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., în sensul că obligatoriu, printre altele ea trebuie să precizeze numele, domiciliul și calitatea celui citat, sub regimul sancționator al nulității. Această nulitate a actului de procedură atrage nevalabilitatea lui și drept consecință el încetează să producă efectele pentru care a fost făcut din cauza neobservării sau încălcării condițiilor prevăzute de lege pentru realizarea lui.

Din verificarea întregii documentații apare fără putere de tăgadă că reclamantul G.N. a fost legal citat la adresa indicată de acesta în cererea de chemare în judecată, cu mențiunea ca pentru termenul din 29 iunie 2007 să depună taxa judiciară de timbru în valoare de 13,5 lei noi și timbru judiciar în valoare de 0,25 lei noi. Mai mult, așa cum reglementează art. 98 C. proc. civ., schimbarea domiciliului uneia din părți, în timpul judecății, trebuie, sub pedeapsa neluării ei în seamă, să fie adusă la cunoștință instanței prin petiție la dosar, obligație care îi revenea numai reclamantului. În acest context, exigența comunicării termenelor și a tuturor actelor de procedură s-a realizat cu maximă rigurozitate.

Corect a procedat instanța de apel și atunci când a anulat ca netimbrat recursul reclamantului, cu motivarea că, deși legal citat pentru termenul din 29 iunie 2007 cu mențiunea de a achita taxele descrise anterior, acesta nu s-a conformat, devenind aplicabil regimul sancționator instituit de Legea nr. 146/1997. Pentru aceste rațiuni, urmează a respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul G.N. împotriva deciziei comerciale nr. 355 din 29 iunie 2007 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, nefiind îndeplinită nici o cerință stabilită de dispozițiile art. 304 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamantul G.N., împotriva deciziei nr. 355 din 29 iunie 2007, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 8 mai 2008.