ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1543/2008

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Tribunalul București,

secția a VI-a comercială, prin sentința comercială nr. 3161 din 7 martie 2007,

a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamantul G.N. domiciliat în

municipiul Brașov județul Brașov în contradictoriu cu pârâta SC M.U. SRL cu

sediul social în București.

Pentru a hotărî

astfel, instanța a reținut că reclamantul G.N. a chemat în judecată pe pârâta

SC M.U. SRL solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate

rezilierea contractului de închiriere nr. 238807 încheiat de părțile în litigiu

la data de 5 iulie 2002 pe o perioadă de 3 ani și înregistrat la A.F.P.S. 2

București, precum și radierea sediului pârâtei de la adresa din București, str.

Pîncota.

Cererea reclamantei a

fost găsită neîntemeiată, deoarece acesta nu a făcut dovada celor învederate,

conform art. 1169 C. civ., cât privește capătul de cerere referitor la

reziliere, iar pentru capătul de cerere privind radierea nu a dovedit existența

unei hotărâri judecătorești irevocabile, conform art. 25 din Legea nr. 26/1990.

Curtea de Apel

București, secția a VI-a comercială, prin decizia comercială nr. 355 din 29

iunie 2007, a anulat apelul declarat de apelantul G.N. împotriva sentinței

comerciale nr. 3161 din 7 martie 2007 pronunțată de Tribunalul București, secția

a VI-a comercială, în dosarul nr. 44012/3/2006, ca netimbrat, considerând că,

deși reclamantul a fost citat cu mențiunea expresă de a achita taxa de timbru

legal datorată, nu s-a conformat dispozițiilor luate de instanță.

Împotriva deciziei nr.

355 din 29 iunie 2007 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială,

a promovat recurs reclamantul G.N., care a criticat această hotărâre pentru

nelegalitate și netemeinicie, solicitând în baza art. 304 pct. 5, 8 și 9 C.

proc. civ., admiterea recursului, instanța de apel având posibilitatea să

admită cererea de chemare în judecată și darea în debit pentru achitarea

taxelor legale.

În dezvoltarea

motivelor de recurs s-a evocat împrejurarea că recurentul locuiește în Brașov,

avocatul care l-a reprezentat la instanța de fond locuiește în București,

context în care nu a cunoscut schimbarea adresei acestuia, nu a avut

posibilitatea de a lua legătura cu reprezentantul său și nici nu a avut

cunoștință de taxele de timbru pe care trebuia să le plătească în faza

procesuală a apelului.

Înalta Curte,

analizând materialul probator administrat în cauză, în raport de criticile

aduse prin cererea de recurs, constată că acestea sunt neîntemeiate, urmând a

respinge ca nefondat recursul reclamantului, pentru următoarele considerente.

Prin cererea de

chemare în judecată, reclamantul G.N. a precizat că are domiciliul în

municipiul Brașov județul Brașov, iar ca domiciliu ales pentru comunicarea

actelor de procedură a indicat ca acestea să fie efectuate la D.M., din

București, Str. Pîncota.

Potrivit art. 129 alin.

(1) C. proc. civ., părțile au îndatorirea ca, în condițiile legii, să

urmărească desfășurarea și finalizarea procesului, să îndeplinească actele de

procedură în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau de

judecător, să-și exercite drepturile procesuale.

Nu poate fi primită

critica recurentei din perspectiva invocată de aceasta că nu a fost legal

citată pe parcursul procesului în apel.

Conform dispozițiilor

art. 93 C. proc. civ., în caz de alegere de domiciliu, dacă partea a arătat și

persoana însărcinată cu primirea actelor de procedură, comunicarea acestora se

va face la acea persoană, iar în lipsa unei asemenea arătări, la domiciliul

părții.

Este unanim admis,

atât de doctrină cât și de jurisprudență, că citația, ca act scris, se

definește prin câteva atribute: este un act oficial, care provine de la

autoritatea judecătorească, fiind transmisă din oficiu, iar judecătorul nu

poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfățișarea părților,

afară numai dacă legea nu dispune altfel (art. 85 C. proc. civ.), este un act

probator, cât privește îndeplinirea îndatoririi instanței; este un act solemn

sau ad validitatem, dovada citării neputându-se face prin alte mijloace decât

procesul verbal de primire a citației [(art. 92 alin. (1) C. proc. civ.)]; este

un act autentic, așa încât alterarea cuprinsului său poate constitui

infracțiunea de fals în înscrisuri oficiale.

Având asemenea

atribute, cuprinsul și modalitățile de comunicare a citației, au fost minuțios

și imperativ reglementate în conținutul art. 88 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ.,

în sensul că obligatoriu, printre altele ea trebuie să precizeze numele,

domiciliul și calitatea celui citat, sub regimul sancționator al nulității.

Această nulitate a actului de procedură atrage nevalabilitatea lui și drept

consecință el încetează să producă efectele pentru care a fost făcut din cauza

neobservării sau încălcării condițiilor prevăzute de lege pentru realizarea

lui.

Din verificarea

întregii documentații apare fără putere de tăgadă că reclamantul G.N. a fost

legal citat la adresa indicată de acesta în cererea de chemare în judecată, cu

mențiunea ca pentru termenul din 29 iunie 2007 să depună taxa judiciară de

timbru în valoare de 13,5 lei noi și timbru judiciar în valoare de 0,25 lei

noi.

Mai mult, așa cum

reglementează art. 98 C. proc. civ., schimbarea domiciliului uneia din părți,

în timpul judecății, trebuie, sub pedeapsa neluării ei în seamă, să fie adusă

la cunoștință instanței prin petiție la dosar, obligație care îi revenea numai

reclamantului.

În acest context,

exigența comunicării termenelor și a tuturor actelor de procedură s-a realizat

cu maximă rigurozitate.

Corect a procedat

instanța de apel și atunci când a anulat ca netimbrat recursul reclamantului,

cu motivarea că, deși legal citat pentru termenul din 29 iunie 2007 cu

mențiunea de a achita taxele descrise anterior, acesta nu s-a conformat,

devenind aplicabil regimul sancționator instituit de Legea nr. 146/1997.

Pentru aceste

rațiuni, urmează a respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul G.N.

împotriva deciziei comerciale nr. 355 din 29 iunie 2007 pronunțată de Curtea de

Apel București, secția a VI-a comercială, nefiind îndeplinită nici o cerință

stabilită de dispozițiile art. 304 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de reclamantul G.N., împotriva deciziei nr. 355 din 29 iunie 2007,

pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința

publică, astăzi 8 mai 2008.