ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3179/2014

Asupra cauzei de față, prin raportare la dispozițiile art. 499 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, constată următoarele: Prin Decizia nr. 11 din 5 iunie 2014, Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă a respins, ca nefondate, apelurile declarate de reclamantul E.I. și de pârâtul Primarul Municipiului Timișoara împotriva Sentinței civile nr. 2828 din 12 decembrie 2013 pronunțată de Tribunalul Timiș, decizie definitivă. Cererea de chemare în judecată a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș la data de 13 mai 2013, după intrarea în vigoare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă.

Împotriva acestei hotărâri definitive a declarat recurs reclamantul, înregistrat la 7 august 2014 la Curtea de Apel Timișoara, dosarul fiind înaintat Înaltei Curți de Casație și Justiție la 2 septembrie 2014. Învestită cu soluționarea recursului, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a procedat, la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu, prin care s-a constatat că recursul nu este admisibil. Completul de filtru C7, la data de 11 septembrie 2014, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, a dispus comunicarea raportului părților, pentru ca acestea să depună punctele de vedere, astfel cum prevăd dispozițiile art. 493 alin. (4) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă.

Potrivit dovezilor aflate la dosarul de recurs, raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat recurenților și intimaților pârâți Primăria municipiului Timișoara și Unitatea administrativ-teritorială a municipiului Timișoara. Recurentul pârât Primarul Municipiului Timișoara și intimații pârâți Primăria municipiului Timișoara și Unitatea administrativ-teritorială a municipiului Timișoara au depus la dosar punct de vedere asupra raportului, în termenul de 10 zile de la comunicare, în care a precizat că recursul este inadmisibil, în raport de prevederile art. 26 din Legea nr. 10/2001 își art. 634 alin. (1) și (4) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă.

Constatându-se încheiată procedura de filtru, dosarul a fost înaintat completului de judecată în vederea stabilirii termenului pentru soluționarea căii de atac. S-a fixat termen pentru judecarea recursului la data de 14 noiembrie 2014, în temeiul art. 493 alin. (5) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, fără citarea părților. Analizând recursul, Înalta Curte constată că este inadmisibil pentru următoarele considerente: În fapt, prin Decizia nr. 11 din 5 iunie 2014, Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă a respins, ca nefondate, apelurile declarate de reclamantul E.I. și de pârâtul Primarul Municipiului Timișoara împotriva Sentinței civile nr. 2828 din 12 decembrie 2013 pronunțată de Tribunalul Timiș, cu mențiunea că decizia este definitivă.

În drept, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedura civilă sunt hotărâri definitive, hotărârile dale în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs. În temeiul art. 483 alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă „nu sunt supuse recursului, hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului." Litigiul de față este întemeiat pe dispozițiile Legii nr. 10/2001. Potrivit dispozițiilor art. 26 alin. (3) din Legea specială nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 202/2010 hotărârea tribunalului de soluționare a contestației împotriva deciziei sau a dispoziției motivate de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură este supusă recursului, care este de competența curții de apel.

Totodată, alin. (1) și (2) ale art. 7 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în M. Of. nr. 365 din 30 mai 2012, prevăd că: (1) "Dacă prin prezenta lege nu se prevede altfel, ori de câte ori printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanță este "definitivă", de la data intrării în vigoare a Codului de procedură civilă, aceasta va fi supusă numai apelului la instanța ierarhic superioară. (2) Dispozițiile alin. (1) se aplică și în cazul în care printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanță este "supusă recursului" sau că "poate fi atacată cu recurs" ori, după caz, legea specială folosește o altă expresie similară." Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege.

Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești. Această regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție arătând că mijloacele procesuale prin care poate fi atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie făcută în condițiile legii, cu respectarea acesteia. În raport de dispozițiile legale sus-menționate, decizia ce a fost atacată cu recurs nu este supusă, prin lege, cenzurii prin această cale de atac. În consecință, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat în cauză,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul E.I. împotriva Deciziei nr. 77 din 5 iunie 2014 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă. Potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., decizia nu este supusă niciunei căi de atac și se comunică părților. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 noiembrie 2014. Procesat de GGC - LM