ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3179/2014

Asupra cauzei de

față, prin raportare la dispozițiile art. 499 din Legea nr. 134/2010 privind

Codul de procedură civilă, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 11 din 5 iunie 2014, Curtea

de Apel Timișoara, secția I civilă a respins, ca nefondate, apelurile declarate

de reclamantul E.I. și de pârâtul Primarul Municipiului Timișoara împotriva

Sentinței civile nr. 2828 din 12 decembrie 2013 pronunțată de Tribunalul Timiș,

decizie definitivă.

Cererea de chemare în

judecată a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș la data de 13 mai

2013, după intrarea în vigoare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură

civilă.

Împotriva acestei

hotărâri definitive a declarat recurs reclamantul, înregistrat la 7 august 2014

la Curtea de Apel Timișoara, dosarul fiind înaintat Înaltei Curți de Casație și

Justiție la 2 septembrie 2014.

Învestită cu soluționarea

recursului, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a procedat, la

întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu, prin care s-a

constatat că recursul nu este admisibil.

Completul de filtru

C7, la data de 11 septembrie 2014, constatând că raportul întrunește condițiile

art. 493 alin. (3) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, a

dispus comunicarea raportului părților, pentru ca acestea să depună punctele de

vedere, astfel cum prevăd dispozițiile art. 493 alin. (4) din Legea nr.

134/2010 privind Codul de procedură civilă.

Potrivit dovezilor

aflate la dosarul de recurs, raportul asupra admisibilității în principiu a

recursului a fost comunicat recurenților și intimaților pârâți Primăria

municipiului Timișoara și Unitatea administrativ-teritorială a municipiului

Timișoara.

Recurentul pârât

Primarul Municipiului Timișoara și intimații pârâți Primăria municipiului

Timișoara și Unitatea administrativ-teritorială a municipiului Timișoara au

depus la dosar punct de vedere asupra raportului, în termenul de 10 zile de la

comunicare, în care a precizat că recursul este inadmisibil, în raport de

prevederile art. 26 din Legea nr. 10/2001 își art. 634 alin. (1) și (4) din

Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă.

Constatându-se

încheiată procedura de filtru, dosarul a fost înaintat completului de judecată

în vederea stabilirii termenului pentru soluționarea căii de atac.

S-a fixat termen

pentru judecarea recursului la data de 14 noiembrie 2014, în temeiul art. 493

alin. (5) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, fără

citarea părților.

Analizând recursul,

Înalta Curte constată că este inadmisibil pentru următoarele considerente:

În fapt, prin Decizia

nr. 11 din 5 iunie 2014, Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă a respins,

ca nefondate, apelurile declarate de reclamantul E.I. și de pârâtul Primarul

Municipiului Timișoara împotriva Sentinței civile nr. 2828 din 12 decembrie

2013 pronunțată de Tribunalul Timiș, cu mențiunea că decizia este definitivă.

În drept, potrivit

art. 634 alin. (1) pct. 4 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedura

civilă sunt hotărâri definitive, hotărârile dale în apel, fără drept de recurs,

precum și cele neatacate cu recurs.

În temeiul art. 483

alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă

„nu sunt supuse recursului, hotărârile date de instanțele de apel în cazurile

în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai

apelului."

Litigiul de față este

întemeiat pe dispozițiile Legii nr. 10/2001.

Potrivit

dispozițiilor art. 26 alin. (3) din Legea specială nr. 10/2001, astfel cum a

fost modificată prin Legea nr. 202/2010 hotărârea tribunalului de soluționare a

contestației împotriva deciziei sau a dispoziției motivate de respingere a

notificării sau a cererii de restituire în natură este supusă recursului, care

este de competența curții de apel.

Totodată, alin. (1)

și (2) ale art. 7 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr.

134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în M. Of. nr. 365 din 30

mai 2012, prevăd că:

(1) "Dacă prin

prezenta lege nu se prevede altfel, ori de câte ori printr-o lege specială se

prevede că hotărârea judecătorească de primă instanță este

"definitivă", de la data intrării în vigoare a Codului de procedură

civilă, aceasta va fi supusă numai apelului la instanța ierarhic superioară.

(2) Dispozițiile

alin. (1) se aplică și în cazul în care printr-o lege specială se prevede că

hotărârea judecătorească de primă instanță este "supusă recursului"

sau că "poate fi atacată cu recurs" ori, după caz, legea specială

folosește o altă expresie similară."

Legalitatea căilor de

atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât

căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac

prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se

obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești.

Această regulă are

valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție

arătând că mijloacele procesuale prin care poate fi atacată o hotărâre

judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora

trebuie făcută în condițiile legii, cu respectarea acesteia.

În raport de

dispozițiile legale sus-menționate, decizia ce a fost atacată cu recurs nu este

supusă, prin lege, cenzurii prin această cale de atac.

În consecință, Înalta

Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat în cauză,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

inadmisibil, recursul declarat de reclamantul E.I. împotriva Deciziei nr. 77

din 5 iunie 2014 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă.

Potrivit

dispozițiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., decizia nu este supusă niciunei

căi de atac și se comunică părților.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 14 noiembrie 2014.

Procesat de GGC - LM