ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1588/2013

Deliberând, în condițiile art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra recursurilor de față; Prin sentința civilă nr. 232 S din 3 mai 2011, Tribunalul Brașov, secția civilă, a respins excepția lipsei calității procesuale active și a lipsei de interes a reclamanților pentru formularea cererii de chemare în judecată, a respins excepția autorității de lucru judecat a cererii reconvenționale formulată de reclamantele B.L. și M.M., a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților SC T.C.

SA și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, a admis excepția lipsei calității de reprezentant a Consiliului Local Cluj pentru Statul Român, a admis excepția lipsei capacității procesuale de folosință a Consiliului Local Cluj și, în consecință, a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Universitatea „B.V." în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Local Cluj, a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Universitatea „B.V." în contradictoriu cu pârâții M.M., B.L., Statul Român și SC T.C. SA, ca neîntemeiată, a respins cererea reconvențională formulată de pârâta SC T.C. SA, a respins cererea reconvențională și cererea de chemare în judecată a altor persoane formulată de reclamantele B.L.

și M.M. în contradictoriu cu pârâții Universitatea „B.V.", Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și Municipiul Cluj prin primar ca neîntemeiată și în contradictoriu cu Consiliul Local Cluj, ca urmare a admiterii excepției lipsei capacități de folosință a acestei părți. Împotriva acestei sentințe au formulat apel pârâtele B.L. și M.M. și reclamanta Universitatea „B.V.”. Prin decizia civilă 124Ap din 2 noiembrie 2011 a Curții de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale, apelurile au fost respinse ca nefondate.

Pentru a decide astfel, instanța a reținut următoarele: Analizând apelul reclamantei Universitatea „B.V.”, instanța a constatat că în ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale active și a lipsei de interes a reclamantei pentru considerentul că în urma expertizei topografice s-a stabilit că suprafața de 30 mp se suprapune peste terenul familiei B.S, sentința atacată este legală și temeinică întrucât cererea principală are ca obiect înscrierea dreptului de proprietate în favoarea Statului Român asupra imobilului în litigiu cu titlu de expropriere în baza Decretului 999/1962 și rectificarea de CF în scopul valorificării vânzării intervenite între SC T.C. SA și Universitatea „B.V.” și că, raportat ia obiectul cererii de chemare în judecată, în ansamblul său s-a reținut că reclamanta justifică interes și calitate procesuală activă.

Din raportul de expertiză efectuat de expertul P.R. (Dosar nr. 12005/197/2006 al Judecătoriei Brașov) a rezultat că există două parcele în suprafață de 1250 mp înscrise în CF diferite, cu amplasamente diferite și proprietari diferiți. Terenul revendicat de reclamantele reconvenționale în suprafață de 1250 mp înscris în CF Cluj Napoca.Tot în această anexă expertul a identificat și suprafața de 30 mp ce face obiectul cererii principale formulate de apelanta Universitatea „B.V.” și a rezultat că este poziționată diferit de suprafața de 1250 mp (aproximativ 348 stânjeni) aparținând reclamantei reconvenționale. Prin urmare soluția instanței de fond este corectă și s-a bazat pe o apreciere corectă a situației juridice deduse judecății și a probelor administrate.

S-a reținut, totodată, că apelul promovat de reclamantele reconvenționale se fundamentează pe verificarea legalității actului de expropriere pentru considerentul că acesta încalcă dispozițiile legale ce existau în legislația vremii de la momentul exproprierii. Se susține că exproprierea este nulă absolut deoarece nu și-a atins scopul și nu s-a realizat cu o dreaptă și prealabilă despăgubire a proprietarului. În speță, exproprierea realizată prin Decretul 999/1962, reprezintă titlul Statului neînscris însă în CF. Așa se justifică înscrierea în CF Cluj Napoca a suprafeței de 348 stânjeni, echivalentul a 1250 mp în proprietatea lui M.M. și B.L. cu titlu de moștenire.

Totuși, din probatorul administrat rezultă că acestea reclamante reconvenționale s-au prevalat și de dispozițiile Legii nr. 10/2001 cu scopul restituirii terenului expropriat, iar comisia pentru aplicarea Legii nr. 10/2001 din cadrul Consiliului Local al municipiului Cluj Napoca a propus restituirea în natură a terenului menționat conform referatului din 31 martie 2004 . Așadar, chestiunea de drept suspusă analizei, respectiv nulitatea exproprierii ca act juridic pentru considerentul încălcării dispozițiilor imperative ale legii, constând în lipsa unei drepte și prealabile dispoziții, nu mai poate fi analizată distinct, pe calea dreptului comun, din moment ce toate actele de expropriere întreprinse de Statul Român în perioada 1945-1990 au fost reținute ca acte de preluare abuzivă și reglementate expres prin proceduri speciale cu măsuri reparatorii conținute de Legea nr. 10/2001.

Celălalt motiv de nulitate a exproprierii, constând în neatingerea scopului exproprierii, a făcut deja obiectul controlului judecătoresc, însă printr-o procedură specială descrisă de art. 35 din Legea nr. 33/1994. Astfel, prin decizia nr. 3704 din 2003, Curtea Supremă de Justiție a casat decizia civilă nr. 87 din 2002 a Curții de Apel Cluj și a respins acțiunea reclamantelor B.L. și M.M. având ca obiect constatarea caducității exproprierii și constatarea faptului că suprafața de 1032 mp e liberă, exproprierea neatingându-și scopul. Deși apelanta Universitatea „B.V.” a invocat în apărare la judecata în primă instanță autoritatea de lucru judecat a acestei decizii față de prezenta cauză, este evident că fiind alese căi procedurale distincte și obiectul cererilor fiind diferit, nu a fost reținută autoritatea de lucru judecat.

Însă, nu poate fi ignorată chestiunea de drept dezlegată în cadrul unui litigiu anterior ce poate fi reținută ca prezumția puterii de lucru judecat. Astfel, se poate folosi și în cadrul judecării motivului de nulitate a exproprierii, dezlegarea dată de Curtea Supremă de Justiție în decizia civilă nr. 3704 din 2003, respectiv aceea că exproprierea asupra terenului ce constituie și obiectul prezentului litigiu, dispusă prin Decretul 999/1962 și-a atins scopul. Împotriva acestei decizii în termen legal, au declarat recurs atât reclamanta Universitatea „Bogdan Vodă” Cluj Napoca, cât și pârâtele B.L. și M.M. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă.

Reclamanta Fundația Universitatea „B.V.” Cluj Napoca a solicitat modificarea în totalitate a deciziei atacate, admiterea apelului, anularea în tot a sentinței instanței de fond și, ca urmare a rejudecării cauzei, admiterea cererii de chemare în judecată și obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată în toate fazele procesuale. A invocat motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În motivarea cererii de recurs, reclamanta a susținut că hotărârile instanțelor de fond sunt nelegale deoarece pârâtele B.L. și M..M. nu puteau discuta succesiunea antecesorului lor asupra terenului în litigiu, câtă vreme la data emiterii certificatului de moștenitor exista o hotărâre irevocabilă pronunțată de Curtea Supremă de Justiție, prin care fusese respinsă acțiunea acestora privind constatarea nulității Decretului de expropriere nr. 999/1962.

Așadar, în masa succesorală a fost inclus un bun ce nu-i aparținuse defunctului, situație în care se impunea anularea certificatului de moștenitor emis după pronunțarea deciziei nr. 3704 din 2003 a Curții Supreme de Justiție. Pârâtele B.L. și M.M. au solicitat modificarea în parte a deciziei recurate, admiterea apelului, menținerea soluției de respingere a cererii de chemare în judecată și a cererii reconvenționale formulate de SC T.C. SA și admiterea cererii lor reconveționale și a cererii de chemare în judecată a altor persoane. Au fost invocate motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. În dezvoltarea motivelor de recurs pârâtele au susținut că soluția instanței de apel nu este motivată în raport de dispozițiile art. 261 pct. 5 C. proc.

civ., că instanța nu a respectat obligația prevăzută de lege potrivit căreia motivarea trebuie să se refere la actele dosarului și să fie în concordanță cu ele, aceste cerințe fiind impuse de însăși esența înfăptuirii justiției, iar forța de convingere a unei hotărâri rezidă din raționamentul logico-juridic clar explicitat și întemeiat pe considerentele de drept. În ceea ce privește incidența prevederilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., au susținut că potrivit cererii de chemare în judecată obiectul pricinii îl constituie suprafața de 30 mp cu construcția existentă pe teren, post de transformare din cărămidă, pe fundații de beton, acoperiș terasă, că referitor la cererea reconvențională greșit s-a considerat că scopul exproprierii a fost atins, deși nu s-a făcut nicio plată cu titlu de despăgubiri.

în această situație, cum la momentul emiterii decretului de expropriere nu au fost îndeplinite condițiile legale, decretul este nul. Mai mult, terenul expropriat nu a fost folosit potrivit scopului pentru care a fost preluat și nu există temei pentru reținerea prezumției de lucru judecat a deciziei nr. 3704 din 2003 a Curții Supreme de Justiție. Intimata-pârâtă SC T.C. SA a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea ca nefondate a recursurilor, arătând că motivele de recurs reprezintă o reiterare a motivelor de apel, ce au fost riguros cercetate de instanța de apel. Recurenta Fundația Universitatea „B.V." Cluj Napoca a formulat întâmpinare la recursul declarat de pârâtele B.L. și M.M., susținând că nu este incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc.

civ. și că restul criticilor formulate vizează netemeinicia hotărârii atacate, iar nu nelegalitatea ei. Prin încheierea nr. 3367 din 12 septembrie 2012, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, a dispus scoaterea cauzei de pe rol și înaintarea acesteia spre soluționare secției I civile, fiind de competența completelor specializate ale acestei secții. Cauza a fost înregistrată pe rolul secției I civile a Înaltei Curți de Casație și Justiție la 27 septembrie 2012, primind termen de judecată la 21 martie 2013. Analizând recursurile în limitele criticilor formulate, ce pot fi încadrate în motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acestea nu sunt fondate, urmând a fi respinse, pentru considerentele ce succed: Recursul declarat de reclamanta Fundația Universitatea „B.V." Cluj Napoca se privește ca nefondat.

Criticile reclamantei referitoare la includerea în masa succesorală rămasă de pe urma autorului pârâtelor B.L. și M.M. a unui teren expropriat nu pot fi primite, deoarece ignoră faptul că dezlegările date de instanțele de fond cu privire la această împrejurare se întemeiază pe probele administrate în cauză. Astfel, în Dosarul nr. 12005/197/2006 al Judecătoriei Brașov, prin raportul de expertiză întocmit de expertul P.R., s-a stabilit că există două loturi cu același număr topografic, respectiv 21592/2/3, înscrise în file de carte funciară diferite, cu amplasamente diferite, proprietari și suprafețe diferite. În același timp, nu se poate reține că vreuna din expertizele întocmite în alte dosare purtate între părți, ori vreo altă probă administrată în cauză ar fi relevat o altă identificare a acestor terenuri.

În certificatul de moștenitor emis la 3 octombrie 2003 de Biroul Notarial Public V.B., de pe urma defunctului M.G. este cuprins terenul-grădină de 348 stp, înscris în CF Cluj Napoca. Imobilul înscris în CF Cluj a fost menționat în Decretul de expropriere nr. 999/1962, însă dreptul de proprietate al Statului nu a fost înscris în cartea funciară. Deși în raport de dispozițiile art. 26 din Decretul-Lege nr. 115/1938, în vigoare la data exproprierii, Statul putea dobândi dreptul de proprietate și fără înscriere în cartea funciară, actele de dispoziție asupra bunului nu puteau fi făcute în absența acestei înscrieri. Susținerile recurentei-reclamante, verificate de instanțele de fond, au vizat împrejurarea că Statul Român a dispus de terenul intrat în proprietatea sa ca urmare a exproprierii, atribuindu-l pârâtei SC T.C.

SA, care și-a înscris dreptul în CF Cluj, înstrăinându-l ulterior reclamantei. Din contractul de vânzare-cumpărare autentificat din 23 octombrie 2000 rezultă că obiect al vânzării l-a constituit terenul în suprafață de 30 mp pe care este situat postul de transformare din cărămidă, pe fundații din beton, acoperiș terasă, înscris în CF Cluj, iar nu terenul grădină de 348 stp, din certificatul de moștenitor. Așadar, constatând că situația de fapt a fost pe deplin stabilită de instanțele de fond, în sensul că terenul solicitat de reclamantă este diferit de cel cuprins în certificatul de moștenitor, Înalta Curte constată că nu poate fi reținută critica promovată de recurenta-reclamantă cu privire la cauza ilicită a includerii bunului în masa succesorală a defunctului M.G..

În același timp, pentru aceleași considerente, nu poate fi primită nici critica privind greșita respingere a cererii de anulare a certificatului de moștenitor, care a fost emis după pronunțarea deciziei nr. 3704 din 2003 a Curții Supreme de Justiție. Prin decizia invocată s-a stabilit irevocabil că scopul exproprierii a fost atins, cu consecința respingerii cererii de constatare a caducității Decretului de expropriere nr. 999/1962. Or, față de lipsa de identitate dintre terenul în litigiu și cel cuprins în certificatul de moștenitor, decizia amintită nu poate constitui temei al anulării acestui act. Recursul declarat de pârâtele B.L. și M.M. va fi, de asemenea, respins ca nefondat. Prima critică promovată de pârâte a vizat nemotivarea hotărârii atacate, ceea ce ar face incident cazul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc.

civ. Înalta Curte observă că în dezvoltarea acestui motiv de recurs pârâtele au făcut ample considerații teoretice cu privire la obligațiile instituite în sarcina instanței prin dispozițiile art. 261 pct. 5 C. proc. civ. și au fost amintite argumentele doctrinare cu privire la forța de convingere a hotărârii judecătorești ce rezidă din motivarea acesteia, fără a se aduce vreo critică concretă deciziei recurate și iară a se arăta în ce constă nemotivarea. Succesiunea de afirmații din cuprinsul cererii de recurs nu este structurată din punct de vedere juridic în așa fel încât să se poată reține vreo critică susceptibilă de a fi încadrată în cazul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc.

civ., în limita căreia se poate exercita controlul judiciar în recurs. Nici criticile subsumate motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu pot fi primite. Recurentele-pârâte expun parcursul soluționării cererii introductive, fără a formula nicio critică, deși din modul de redactare al cererii de recurs ar rezulta că primele critici de greșită aplicare sau interpretare a legii ar viza tocmai cererea de chemare în judecată. Cât privește cererea reconvențională, recurentele-pârâte susțin, în esență, că în mod greșit instanța de apel a constatat că scopul exproprierii a fost atins, deși nu s-a făcut nicio plată cu titlu de despăgubiri și că nu există temei pentru reținerea prezumției de lucru judecat a deciziei nr. 3704 din 2003 a Curții Supreme de Justiție.

Așa cum s-a reținut anterior, prin această decizie instanța de recurs a constatat că scopul exproprierii a fost atins, prin folosirea terenului în litigiu pentru scopul de utilitate publică pentru care a fost preluat, în speță, pentru construirea poligonului de prefabricate din panouri mari de beton armat. Recurentele-pârâte susțin că starea de fapt și de drept a fost greșit reținută de instanță, deoarece terenul expropriat nu a fost folosit în vederea construirii poligonului de prefabricate, iar la momentul emiterii decretului de expropriere nu a fost îndeplinită condiția legală a plății despăgubirii. Or, în aceste condiții, repunerea în discuție a aceleiași probleme tranșate irevocabil prin decizia amintită, a legalității exproprierii, ar echivala cu încălcarea principiului securității raporturilor juridice ce implică, printre altele, ca soluția definitivă dată de instanță cu privire la o chestiune litigioasă, să nu mai poată fi repusă în discuție.

Pentru toate aceste considerente, în raport de dispozițiile art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondate recursurile. Prin concluziile scrise depuse de recurentele-pârâte la 21 martie 2013, acestea au solicitat obligarea recurentei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată, fără a depune vreun înscris cu care să facă dovada existenței și a cuantumului acestor cheltuieli. Osebit de faptul că aceste cheltuieli nu au fost dovedite, Înalta Curte constată că nici nu sunt îndeplinite condițiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ., atâta vreme cât au fost respinse ambele recursuri, astfel încât va respinge și această cerere.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamanta Fundația Universitatea „B.V." Cluj Napoca și de pârâtele B.L. și M.M. împotriva deciziei civile nr. 124 Ap din 2 noiembrie 2011 a Curții de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale. Respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de recurentele-pârâte. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 martie 2013.