ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1679/2008

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 2649/

C din 11 iulie 2007, Tribunalul Brașov, secția comercială și de contencios

administrativ, respinge contestația formulată și precizată de contestatoarea SC

S.U.D.V. SA BRAȘOV în contradictoriu cu intimata SC T. SA.

Pentru a dispune astfel, instanța

a reținut următoarele:

Societatea debitoare a

transmis, la data de 22 martie 2007, creditoarei notificarea înregistrată sub nr.

682/169 comunicându-i acesteia că, potrivit evidențelor contabile, are o

creanță în sumă de 465.549,67 lei, precum și că propune spre compensare suma de

97.398,7 lei. Prin aceeași notificare debitoarea precizează că datoria se

încadrează în ordinea de prioritate la pct. 8.

Prin adresa nr. 2601 din 12

aprilie 2007 creditoarea a solicitat debitoarei înscrierea în tabloul creditorilor,

în categoria creanțelor chirografare (ordinea de prioritate 8), a creanței în

sumă totală de 474.413,67 lei reprezentând mărfuri și lucrări facturate, rămase

neachitate.

Potrivit notificării

înregistrată sub nr. 242 din 17 mai 2007 debitoarea prin lichidator aduce la

cunoștință creditoarei faptul că, urmare verificărilor întreprinse, creanța sa

în cuantum de 217.992,59 lei a fost înscrisă în tabel în categoria creanțe - 1.

Creanțe reprezentând cheltuieli aferente procedurii.

Prin decizia nr. 1 din 4

iunie 2007 se modifică tabelul de creanțe în sensul că SC S.U.D.V. SA Brașov este

înscris în tabel, la categoria a V-a a creanțelor chirografare, cu o creanță în

sumă de 112.909,46 lei, sumă rectificată prin decizia nr. 2 din 15 iunie 2007

la 126.776,27 lei în loc de 112.909,46 lei.

Potrivit art. 36 alin. (2)

din Legea nr. 137/2002 dreptul de a contesta existența sau întinderea unei

creanțe ori rangul acesteia în ordinea de preferință se stinge în termen de 15

zile de la data comunicării acesteia în scris de către lichidator.

Creanța precizată de

societatea creditoare ca fiind în valoare de 474.413,67 lei include factura

fiscală nr. 2561498 din 11 aprilie 2007 în sumă de 145.155,56 lei

neînregistrată în evidențele intimatei.

Art. 43 C. com.,

reglementează ca mijloace de probă specifice facturile acceptate.

Factura comercială este un

înscris sub semnătură privată prin care se constată executarea unei operațiuni

comerciale. Mențiunile facturii privesc părțile, marfa (cantitatea și calitatea

acesteia), prețul, condițiile de predare.

Ca orice înscris sub

semnătură privată, factura comercială face dovadă împotriva emitentului și în

favoarea destinatarului ei. Dar dacă factura este acceptată de către

destinatar, ea face dovadă și în favoarea emitentului.

Factura fiscală nr. 2561498

din 11 aprilie 2007 emisă de către societatea contestatoare, reprezentând

cheltuieli înregistrate pe comenzile de S.D.V.-uri comandate de SC T. SA în

perioada 2005 - 2007, nu este acceptată de către intimată.

Se constată că, la data de 26

februarie 2007, creanța SC S.U.D.V. SA Brașov era în valoare de 329.258,11 lei.

Conform art. 34 alin. (1)

din Legea nr. 137/2002 în notificare și în anunț se precizează valoarea totală

a datoriilor societății comerciale, astfel cum rezultă din evidențele

financiar-contabile, creanțele care se compensează total sau parțial cu debite

ale creditului față de societatea comercială.

În speță, contestatoarea

are, astfel cum rezultă din Protocolul de divizare din 1 decembrie 1999 și

Protocolul încheiat la data de 4 septembrie 2002, o datorie către intimată în

cuantum de 202.481,84 lei.

În urma compensării rezultă

o creanță a contestatoarei în sumă de 126.776,27 lei, creanță înscrisă în

tabelul de creanțe.

Curtea de Apel Brașov, secția

comercială, prin decizia nr. 187/ A din 24 octombrie 2007, respinge apelul

declarat de contestatoarea SC S.U.D.V. SA Brașov împotriva sentinței civile nr.

2649 din 11 iulie 2007 a Tribunalului Brașov, secția comercială și de

contencios administrativ.

Instanța de apel a reținut

că prin contractul de vânzare-cumpărare încheiat între părți s-au stabilit

clauze cu caracter general, obligațiile concrete ale părților urmând a fi

stabilite prin comenzile cumpărătorului, urmate de stabilirea prețului de comun

acord de către părți.

Contestatoarea nu a depus la

dosar comanda pentru produsele facturate cu factura nr. 2561498 din 11 aprilie

2007, ci doar o anexă la această factură, care nu este semnată de niciun

reprezentant al cumpărătoarei, deci nu îi este opozabilă.

Prin cererea de recurs

formulată, SC S.U.D.V. SA Brașov a susținut că decizia recurată este

netemeinică și nelegală pentru următoarele considerente:

Factura nr. 2561498 din 11

aprilie 2007 este nesemnată de reprezentanții intimatei, deoarece funcționarii

abilitați ai acesteia s-au eschivat să o primească, sub pretext că A.G.A. a

hotărât dizolvarea și lichidarea voluntară, în condițiile O.U.G. nr. 3/2007.

Factura menționată a fost

depusă la registratura debitoarei.

Conform art. 46 C. com.,

factura face dovada în favoarea emitentului numai când a fost acceptată,

acceptarea poate fi expresă sau tacită.

Conform art. 46 C. com.,

obligațiile comerciale se probează cu facturi acceptate, dar și prin

corespondență, cu martori sau prin orice alte mijloace de probă admise de legea

civilă.

Factura nr. 2561498 din 11

aprilie 2007 a fost înregistrată la registratura intimatei iar aceasta nu a

contestat că nu corespunde realității, invocându-se doar că nu a fost

înregistrată în contabilitatea sa la data deschiderii procedurii.

Se susține că hotărârile recurate

au fost pronunțate de instanțe necompetente, invocându-se excepția de

necompetență materială și teritorială.

Debitoarea a intrat în

procedura de dizolvare și lichidare voluntară în condițiile O.U.G. nr. 3/2007

privind unele măsuri pentru restructurarea și sau /privatizarea unor societăți

din portofoliul A.V.A.S., așa fiind dizolvarea și lichidarea în speță

reprezintă în fapt o privatizare prin restructurare totală, realizată prin

vânzarea întregului activ patrimonial al debitoarei, competența revenind în

primă instanță Tribunalului București, și ca instanță de apel Curții de Apel

București, conform art. 40 din Legea nr. 137/2002, cu modificările ulterioare.

Temeiul de drept indicat de

recurenta SC S.U.D.V. SA Brașov îl constituie art. 304 pct. 5,7,9 C. proc. civ.

Intimata-pârâtă nu a depus

întâmpinare în temeiul art. 308 (2) C. proc. civ.

Recursul nu este fondat.

Înalta Curte, analizând

decizia recurată în raport de motivele invocate, de înscrisurile dosarului și

de dispozițiile incidente constată că acestea nu sunt de natură să conducă la

modificarea sau casarea hotărârii, în cauză nefiind întrunită niciuna din

situațiile prevăzute de dispozițiile invocate.

Prima critică a recurentei

nu poate fi primită, întrucât instanța nu a încălcat formele de procedură

prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2), instanțele rămânând

competente în soluționarea cauzei.

Referitor la cel de-al

doilea motiv de recurs, situația expusă nu se încadrează în dispozițiile art. 304

pct. 7 C. proc. civ., potrivit cărora hotărârea nu cuprinde motivele pe care se

sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura

pricinii.

Instanța constată

neîntemeiată această critică, întrucât decizia cuprinde motivele pe care se

sprijină și nu cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.

Referitor la ultimul motiv

de recurs, în sensul că hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal și a

fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, recurenta nu a făcut

distincție între caracterul imperativ sau dispozitiv al normei de drept

material ce a fost nesocotită.

În ceea ce privește

reiterarea situației de fapt, recurenta nu se poate prevala de o analiză a

susținerilor referitoare la netemeinicia deciziei recurate, întrucât a

beneficiat deja de căi devolutive pentru cercetarea probelor și stabilirea

situației de fapt în concordanță cu acestea.

Pentru considerentele

expuse, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte

urmează a respinge recursul declarat de SC S.U.D.V. SA Brașov împotriva

deciziei nr. 187/ A din 24 octombrie 2007 a Curții de Apel Brașov, secția

comercială, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de contestatoarea SC S.U.D.V. SA BRAȘOV împotriva deciziei nr. 187/ A din 24

octombrie 2007 a Curții de Apel Brașov, secția comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 16 mai 2008.