ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3214/2008
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3214/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 2540 din 22 noiembrie 2007, Tribunalul Buzău, Secția comercială și de contencios administrativ a admis acțiunea formulată de reclamanta SC T.I.E. SRL Buzău în contradictor cu pârâta SC R.V.O. SA Râmnicu Sărat și în consecință, a dispus anularea hotărârii A.G.A. nr. 1 din data de 24 mai 2007 a societății pârâte, respingând, totodată, excepția tardivității promovării acțiunii, invocată de pârâtă. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că hotărârea A.G.A. nr. 1 din 24 mai 2007 a fost adoptată cu încălcarea prevederilor art. 117 alin. (1), (20 și (3) teza I precum și a prevederilor din regulamentele și instrucțiunile C.N.V.M.
cu privire la informarea și transmiterea unui raport și de consultare a R.A.S.D.A.Q., reclamanta nefăcând dovada îndeplinirii formalităților la care acestea fac trimitere. Curtea de Apel Pitești prin Decizia nr. 33 din 27 februarie 2008 a respins apelul declarat de pârâtă împotriva sentinței ca nefondat înlăturând criticile pe care aceasta le-a formulat cu privire la greșita reținere de către instanța de fond a neîndeplinirii obligațiilor legale. În considerentele deciziei, instanța de apel a reținut că dispozițiile art. 117 alin. (1)-(3) din Legea nr. 31/1990 au caracter imperativ iar apelanta, deși a beneficiat de un termen pentru a face dovada respectării lor, nu a depus la dosar anunțurile de convocare în condițiile pe care acest text de lege le prevede și nu a făcut nici dovada respectării regulamentelor și instrucțiunilor C.N.V.M.
Cum neîntemeiate s-au apreciat și criticile privind încălcarea dreptului la apărare în lipsa interesului reclamantei de a ataca hotărârea A.G.A. din 24 mai 2007, instanța de apel a respins apelul declarat ca nefondat. În contra deciziei menționate a declarat recurs pârâta SC R.V.O. SA Râmnicu Sărat pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. în a cărui dezvoltare invocă nerespectarea prevederilor art. 132 pct. 9 din Legea nr. 31/1991 și ale art. 124 alin. (1) din C. proc. civ. nici de către instanța de fond și nici de instanța de apel întrucât acestea au soluționat cauza în ședință publică iar nu în cameră de consiliu. Recursul nu este fondat. Art. 132 din Legea nr. 31/1990 modificată reglementează procedura de atacare prin acțiune în anulare a hotărârilor adunării generale contrare legii sau actului constitutiv și de soluționare a acesteia, dispunând la pct. 9, că cererea cu acest obiect se va judeca în camera de consiliu.
Rezultă, așadar, că dispoziția privind judecarea cererii în camera de consiliu privește judecata în primă instanță a acesteia, iar nu în căile de atac și cum nerespectarea ei nu este sancționată expres cu nulitatea potrivit art. 105 C. proc. civ., partea care o invocă trebuie să facă dovada unei vătămări. În cauza de față, atât instanța de fond cât și cea de apel au soluționat cauza în ședință publică, dar astfel cum s-a arătat textul invocat, art. 132 pct. 9 din Legea nr. 31/1990 privește numai judecata în fața instanței de fond, nu și judecata în apel. Constatând că prin apelul declarat pârâta nu a criticat sentința atacată și sub aspectul nesoluționării pricinii în camera de consiliu aceasta nu poate omisso medio, să o critice direct în recurs sub aspectul evocat, cu privire la care nu invocă nicio vătămare.
Așa fiind, Înalta Curte, va respinge recursul declarat ca nefondat în raport de prevederile art. 304 pct. 5 și 9 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC R.V.O. SA Râmnicu - Sărat împotriva Deciziei nr. 33 din 27 februarie 2008 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 noiembrie 2008.
Rețeaua de citări a acestei cauze
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.