ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2250/2009

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2250/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Reclamantul C.E. a chemat în judecată societatea

T. SA Timișoara și a solicitat ca prin sentința care se va pronunța să se

constate nulitatea absolută a Hotărârii Adunării Generale a Acționarilor din data

de 19 aprilie 2004 argumentând în drept că s-au încălcat prevederile art. 117

din Legea nr. 31/1990.

Sentința Tribunalului Timiș.

Soluționând în primă instanță cauza,

tribunalul a reținut în considerentele sentinței nr. 10 din 19 februarie 2008

că sunt neîntemeiate excepțiile lipsei calității procesual active și a

tardivității formulării cererii introductive de instanță, iar pe fond a

stabilit că deși nu au fost efectiv îndeplinite cerințele convocării în termenul

de 30 de zile stabilit de lege, pârâta a respectat totuși prevederile art. 14

din actul constitutiv, iar această procedură de convocare derulată conform actului

constitutiv nu l-a prejudiciat pe reclamantul C.E. . În raport de aceste

considerente, acțiunea reclamantului C.E. a fost respinsă.

Apelul. Decizia Curții de Apel Timișoara.

Împotriva sentinței nr. 10 din 19

septembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Timiș a declarat apel, reclamantul C.E.,

care a solicitat Curții schimbarea în tot a hotărârii atacate în sensul

admiterii acțiunii și a constatării nulității absolute a hotărârii A.G.O.A. din

19 aprilie 2007. În esență, apelantul a invocat încălcarea prevederilor art. 117

din Legea nr. 31/1990 de către pârâta intimată care a nesocotit obligația de

publicare a convocatorului adunării generale în Monitorul Oficial, nu a

respectat termenul de 30 de zile prevăzut pentru întrunirea acționarilor și, în

fine, că s-a luat în discuție un punct pe ordinea de zi care nu era cuprins în

convocator.

După examinarea criticilor aduse sentinței,

instanța de apel a înlăturat mai întâi excepțiile privind lipsa calității

procesuale active a reclamantului și a tardivității introducerii acțiunii pe considerentul

că în cauză sunt aplicabile prevederile art. 117 alin. (3) din Legea nr. 31/1990

prin care este recunoscut dreptul persoanelor interesate de a invoca și susține

motive de nulitate absolută, dreptul la acțiune într-o astfel de situație fiind

imprescriptibil.

Pe fondul apelului, s-a stabilit că, în

adevăr, nu s-a respectat obligația de publicare a convocatorului în Monitorul

Oficial, obligație prevăzută de art. 117 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, că pe

ordinea de zi nu s-a aflat ultimul punct luat în discuție în adunarea generală,

iar introducerea unui nou punct în ordinea de zi nu se putea face decât cu

respectarea art. 117

1

din legea mai sus menționată. Cu aceste considerente,

Curtea de apel Timișoara, secția comercială, a admis apelul reclamantului și a

schimbat în tot sentința fondului în sensul admiterii acțiunii, dispunând anularea

hotărârii adunării generale ordinare din data de 19 aprilie 2007 și obligarea

pârâtei la plata cheltuielilor de judecată. Instanța de apel a mai dispus și

comunicarea deciziei pronunțată de Curte în vederea efectuării cuvenitelor

mențiuni în Registrul Comerțului.

Recursul pârâtei SC T. SA. Motivele de

recurs.

Împotriva deciziei nr. 169/COM/2008

pronunțată de Curtea de Apel Timișoara a declarat recurs , pârâta mai sus

numită, în termenul prevăzut de art. 301 C. proc. civ. Fără să indice motivele

de nelegalitate, recurenta a susținut că soluția instanței de apel se sprijină

pe ipoteze care duc la nesocotirea incidenței nulității relative întrucât prin

aplicarea art. 132 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 este legitimată doar

acțiunea în constatarea nulității absolute, deși în cauză nu se apără un

interes general ci unul propriu care nu dăunează terților. În același sens

autoarea a susținut că prin măsurile luate în A.G.O.A., a cărei anulare se

solicită, reclamantului nu i-a fost vătămat interesul propriu.

Recurenta a argumentat și greșita

soluționare a excepției lipsei calității procesual active a reclamantului,

pentru că, în opinia sa, nu s-a ținut seama de prevederile art. 132 alin. (2)

din LSC. Potrivit legii, hotărârile adunării generale pot fi atacate în

justiție în termen de 15 zile de la data publicării în Monitorul Oficial de

oricare dintre acționarii care nu au luat parte la adunarea generală sau care

au votat contra și au cerut să se insereze aceasta în procesul-verbal al

ședinței. Din moment ce acționarul reclamant a participat la ședință prin

reprezentant și nu a votat împotrivă, recurenta a considerat că nu sunt întrunite

cerințele legale pentru promovarea acestei acțiuni de anulare a A.G.O.A. Aceste

argumente, potrivit recurentei, sunt suficiente pentru ca instanța de recurs să

rețină că cele două excepții invocate sunt întemeiate, acțiunea fiind promovată

de o persoană fără calitate cu nerespectarea termenului de 15 zile prevăzut de

art. 132 alin. (2) din Legea nr. 31/1990.

O altă critică vizează neobservarea art. 14

alin. (4) și (7) din statutul societății prin care acționarii au stabilit că

termenul de întrunire nu poate fi mai mic de 15 zile de la publicarea

convocării, termen care a fost respectat.

Continuând raționamentul în legătură cu

această susținere, recurenta a considerat că actul constitutiv al societății este

asimilat contractelor, iar contractul este legea părților, voința părților

fiind cea care prevalează legii generale. Pentru nerespectarea termenului de 30

de zile socotit pentru convocarea AGA, Legea nr. 31/1990 nu stabilește o

sancțiune, art. 132 supunând controlului legalității, conform autoarei

recursului, numai hotărârile adunării generale contrare legii sau actului

constitutiv. În același sens s-a susținut că termenul din convocator ar fi

inutil din moment ce convocatorul se publică fără acte anexe, acționarii având

posibilitatea să le consulte la sediul societății. Au fost invocate în

sprijinul argumentelor care vizează stabilirea altor condiții în legătură cu

modalitatea de convocare, termenele și conținutul convocării precum și

prevederile art. 46 și art. 48 din Legea nr. 31/1990, care vizează actul

constitutiv și posibilitatea de a se cere nulitatea societății.

Decizia Înaltei Curți de Casație și

Justiție.

se poate cere, potrivit art. 304 C. proc. civ., numai pentru motive de

nelegalitate. În raport de aceste dispoziții prin care este exprimat atributul

esențial al recursului și anume acela care îl definește ca pe o cale

extraordinară de atac, trebuie remarcat că recursul pârâtei nu este conform cu

reglementarea amintită întrucât a nesocotit obligația de a indica motivele de nelegalitate

enumerate limitativ de art. 304 alin. (1)-(9) C. proc. civ. Obligația de

indicare a motivelor de nelegalitate este instituită de art. 302

1

lit.

c) C. proc. civ. care stabilește că „Cererea de recurs va cuprinde… c) motivele

de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor…”.

Se observă din conținutul motivelor de

recurs că recurenta s-a limitat la argumentarea în fapt și în drept a

pretinselor greșeli care în opinia sa au fost săvârșite prin decizia atacată,

nesocotind regula de bază înscrisă în prevederile de mai sus din moment ce nu a

indicat motivele de nelegalitate care justifică exercitarea acestei căi

extraordinare de atac.

Înalta Curte având în vedere excepția

prevăzută de art. 306 alin. (3) C. proc. civ. și constatând că dezvoltarea

motivelor cererii de recurs face posibilă încadrarea acestora în motivul

prevăzut de pct. 9 teza 2 a art. 304 C. proc. civ., va trece la examinarea sintetică

a criticilor aduse deciziei recurate. Casarea sau modificarea unei hotărâri se

poate cere pentru motive de nelegalitate, conform art. 304 alin. (9) C. proc.

civ., atunci când hotărârea este lipsită de temei legal ori a fost dată cu

încălcarea și aplicarea greșită a legii”.

Potrivit acestor dispoziții se va examina

dacă normele de drept substanțial incidente situației de fapt, în cauză, nu au

fost aplicate în litera și spiritul lor ori au fost aplicate greșit ca o

consecință a unei interpretări eronate a legii.

Înainte de a verifica legalitatea

deciziei instanței de apel, a aplicării prevederilor art. 132 alin. (3) din

Legea nr. 31/1990 trebuie observat că recurenta a trecut peste modalitățile de

convocare reglementate de art. 117 alin. (3) din legea amintită, în care se prevede

expres: „Convocarea se publică în Monitorul Oficial al României, partea a IV-a și

în unul din ziarele de largă răspândire din localitatea în care se află sediul

societății sau din cea mai apropiată localitate”. Din textul redat rezultă că

formalitățile de convocare se îndeplinesc în condițiile specificate de lege.

Constatând că numai în situațiile anume prevăzute de lege se poate deroga de la

această cerință a dublei publicități , în speță, în mod corect instanța de apel

a cenzurat îndeplinirea acestei condiții și a constat că aceasta nu a fost

respectată, neîndeplinirea acestei obligații atrăgând sancțiunea nulității.

În contextul arătat, recurenta nu se

poate prevala de încălcarea legii pentru a invoca excepția lipsei calității

procesual active a reclamantului și a tardivități formulării acțiunii în

nulitatea hotărârii AGA. În alte cuvinte, ipoteza art. 132 alin. (2) din LSC

este înlăturată atunci când se invocă motive de nulitate absolută, situație în

care sunt incidente prevederile art. 132 alin. (3) din legea menționată. În

concret, hotărârile adunării generale adoptate cu încălcarea legii sau a

actelor constitutive pot fi anulate pe cale judecătorească. În cazul societății

pe acțiuni, speța de față, legea prevede că hotărârile adunării generale contrare

legii sau actului constitutiv pot fi atacate în justiție de oricare dintre

acționarii care nu au luat parte la adunarea generală sau au votat contra și au

cerut să se însereze aceasta în procesul verbal al ședinței. Această ipoteză nu

se regăsește în cauză, întrucât nu există un vot contra iar motivele invocate

prin cererea introductivă de instanță scapă acestor prevederi. Din acest punct

de vedere, față de analiza motivelor de nulitate absolută nu se poate reproșa

instanței de apel că a legitimat doar acțiunea în constatarea nulității

absolute a adunării generale și că a înlăturat în mod greșit prevederile art. 132

alin. (2) din Legea nr. 31/1990. Motivele de nulitate examinate de instanța de

apel s-au oprit atât la comunicarea convocatorului, la conținutul acestuia cât

și la termenul de convocare. Toate aceste motive, coroborate, au dus la

concluzia justă că nu poate fi îngrădit dreptul unui acționar care a participat

la adunarea generală prin reprezentant și care s-a abținut de la vot pentru

motivul că nu a avut cunoștință despre un punct introdus în ordinea de zi fără

respectarea dispozițiilor legale, de a ataca hotărârea adunării generale.

Argumentul recurentei cum că, motivele invocate nu aduc atingere unui interes

general nu poate fi reținut câtă vreme există un interes legitim personal,

născut și actual pentru ca un acționar să invoce nulitatea absolută a unei

hotărâri. În plus, nu s-ar putea admite că există în cazul societăților

comerciale un interes general abstract distinct de interesele legitime ale

acționarilor care sunt exprimate în conformitate cu normele legale și statuare.

dată cu încălcarea art. 117 alin. (6) din Legea nr. 31/1990, așa încât

interesul de a promova o acțiune în nulitate a fost examinat de instanța de

apel atunci când a stabilit că aceste norme au fost încălcate. „Convocarea va

cuprinde locul și data ținerii adunării precum și ordinea de zi, cu menționarea

explicită a tuturor problemelor care vor face obiectul dezbaterii adunării…” [art.

117 alin. (6) din LSC].

Convocatorul aflat la dosar constituie o

dovadă suficientă asupra încălcării acestor dispoziții de vreme ce aprobarea

vânzării unui imobil (construcție fără teren) s-a luat în discuție fără a fi

cuprinsă în ordinea de zi anunțată. Această omisiune are semnificația

încălcării dreptului la informarea exactă și completă a acționarilor în ce

privește organizarea oricărui tip de AGA. Chiar dacă prin conținutul său

convocatorul are semnificația unui proiect al ordinii de zi supus aprobării,

acesta nu poate fi extins decât în cazurile prevăzute de lege, un astfel de caz

nefiind regăsit în speță.

În aceiași ordine de idei, aprobarea vânzării

unui imobil din patrimoniul societății presupune o analiză a influenței acestei

înstrăinări asupra drepturilor acționarilor, astfel că, interesul informării

corecte a acestora nu poate fi pus la îndoială.

Nu în ultimul rând Legea nr. 31/1990 a

pus la îndemâna societăților comerciale, prin art. 117

1

, o

procedură pe baza căreia se pot introduce pe ordinea de zi puncte noi de

discuție, procedură care nu a fost utilizată. Prin urmare, incidența în cauză a

acestor provederi a fost corect examinată așa încât soluția și din acest punct

de vedere este la adăpost de orice critică.

cum a fost modificat prin Legea nr. 441/2006, a stabilit că termenul de

întrunire în AGA nu poate fi mai scurt de 30 de zile de la publicarea comunicării

în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a.

Conținutul reglementării nu pune la îndoială

faptul că acest termen este obligatoriu, astfel că cei cărora li se adresează nu

pot stabili în cazul convocării prin dublă publicitate un termen mai scurt de

30 de zile.

Recurenta opune acestui termen stabilit

de lege, termenul de 15 zile stabilit prin actul constitutiv evocând pe de o

parte, faptul că actul constitutiv este legea părților iar pe de altă parte că

acesta derogă de la legea generală.

Argumentul recurentei nu va fi reținut

întrucât prin actul constitutiv acționarii nu pot să deroge de la dispozițiile

stabilite imperativ de lege. În fine, împrejurarea că actul constitutiv

reprezintă voința acționarilor nu este de natură să-i confere prioritate în

aplicare, deoarece ar echivala cu o eludare a Legii nr. 31/1990. Pentru

rațiunile deja expuse, faptul că la constituirea societății T. SA s-a stabilit

un alt termen de convocare de 15 zile nu are nicio semnificație asupra

validității adunării generale, dispozițiile art. 46 și art. 48 din legea

societăților comerciale nefiind aplicabile în cauză. Aceste dispoziții se

referă la neregularitățile constatate după înmatriculare în raport de

conținutul actului constitutiv. După cum s-a arătat mai sus termenul de 30 de

zile a fost modificat în anul 2006, până la acea dată termenul fiind de 15

zile, iar societatea trebuia să respecte cerințele impuse prin modificarea

legii.

În concluzie, soluția din apel a fost

pronunțată cu aplicarea corectă a legii atât în ce privește dezlegarea dată

excepțiilor invocate de recurentă cât și în ce privește aplicarea dispozițiilor

legale incidente în cauză.

Așa fiind, conform art. 312 C. proc. civ.

recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta

SC T. SA TIMIȘOARA împotriva deciziei civile nr. 169/COM din 25 septembrie 2008

pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 2 octombrie 2009.