ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2250/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamantul C.E. a chemat în judecată societatea T. SA Timișoara și a solicitat ca prin sentința care se va pronunța să se constate nulitatea absolută a Hotărârii Adunării Generale a Acționarilor din data de 19 aprilie 2004 argumentând în drept că s-au încălcat prevederile art. 117 din Legea nr. 31/1990. Sentința Tribunalului Timiș. Soluționând în primă instanță cauza, tribunalul a reținut în considerentele sentinței nr. 10 din 19 februarie 2008 că sunt neîntemeiate excepțiile lipsei calității procesual active și a tardivității formulării cererii introductive de instanță, iar pe fond a stabilit că deși nu au fost efectiv îndeplinite cerințele convocării în termenul de 30 de zile stabilit de lege, pârâta a respectat totuși prevederile art. 14 din actul constitutiv, iar această procedură de convocare derulată conform actului constitutiv nu l-a prejudiciat pe reclamantul C.E.

. În raport de aceste considerente, acțiunea reclamantului C.E. a fost respinsă. Apelul. Decizia Curții de Apel Timișoara. Împotriva sentinței nr. 10 din 19 septembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Timiș a declarat apel, reclamantul C.E., care a solicitat Curții schimbarea în tot a hotărârii atacate în sensul admiterii acțiunii și a constatării nulității absolute a hotărârii A.G.O.A. din 19 aprilie 2007. În esență, apelantul a invocat încălcarea prevederilor art. 117 din Legea nr. 31/1990 de către pârâta intimată care a nesocotit obligația de publicare a convocatorului adunării generale în Monitorul Oficial, nu a respectat termenul de 30 de zile prevăzut pentru întrunirea acționarilor și, în fine, că s-a luat în discuție un punct pe ordinea de zi care nu era cuprins în convocator.

După examinarea criticilor aduse sentinței, instanța de apel a înlăturat mai întâi excepțiile privind lipsa calității procesuale active a reclamantului și a tardivității introducerii acțiunii pe considerentul că în cauză sunt aplicabile prevederile art. 117 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 prin care este recunoscut dreptul persoanelor interesate de a invoca și susține motive de nulitate absolută, dreptul la acțiune într-o astfel de situație fiind imprescriptibil. Pe fondul apelului, s-a stabilit că, în adevăr, nu s-a respectat obligația de publicare a convocatorului în Monitorul Oficial, obligație prevăzută de art. 117 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, că pe ordinea de zi nu s-a aflat ultimul punct luat în discuție în adunarea generală, iar introducerea unui nou punct în ordinea de zi nu se putea face decât cu respectarea art. 117 1 din legea mai sus menționată.

Cu aceste considerente, Curtea de apel Timișoara, secția comercială, a admis apelul reclamantului și a schimbat în tot sentința fondului în sensul admiterii acțiunii, dispunând anularea hotărârii adunării generale ordinare din data de 19 aprilie 2007 și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată. Instanța de apel a mai dispus și comunicarea deciziei pronunțată de Curte în vederea efectuării cuvenitelor mențiuni în Registrul Comerțului. Recursul pârâtei SC T. SA. Motivele de recurs. Împotriva deciziei nr. 169/COM/2008 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara a declarat recurs , pârâta mai sus numită, în termenul prevăzut de art. 301 C. proc. civ.

Fără să indice motivele de nelegalitate, recurenta a susținut că soluția instanței de apel se sprijină pe ipoteze care duc la nesocotirea incidenței nulității relative întrucât prin aplicarea art. 132 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 este legitimată doar acțiunea în constatarea nulității absolute, deși în cauză nu se apără un interes general ci unul propriu care nu dăunează terților. În același sens autoarea a susținut că prin măsurile luate în A.G.O.A., a cărei anulare se solicită, reclamantului nu i-a fost vătămat interesul propriu. Recurenta a argumentat și greșita soluționare a excepției lipsei calității procesual active a reclamantului, pentru că, în opinia sa, nu s-a ținut seama de prevederile art. 132 alin. (2) din LSC.

Potrivit legii, hotărârile adunării generale pot fi atacate în justiție în termen de 15 zile de la data publicării în Monitorul Oficial de oricare dintre acționarii care nu au luat parte la adunarea generală sau care au votat contra și au cerut să se insereze aceasta în procesul-verbal al ședinței. Din moment ce acționarul reclamant a participat la ședință prin reprezentant și nu a votat împotrivă, recurenta a considerat că nu sunt întrunite cerințele legale pentru promovarea acestei acțiuni de anulare a A.G.O.A. Aceste argumente, potrivit recurentei, sunt suficiente pentru ca instanța de recurs să rețină că cele două excepții invocate sunt întemeiate, acțiunea fiind promovată de o persoană fără calitate cu nerespectarea termenului de 15 zile prevăzut de art. 132 alin. (2) din Legea nr. 31/1990.

O altă critică vizează neobservarea art. 14 alin. (4) și (7) din statutul societății prin care acționarii au stabilit că termenul de întrunire nu poate fi mai mic de 15 zile de la publicarea convocării, termen care a fost respectat. Continuând raționamentul în legătură cu această susținere, recurenta a considerat că actul constitutiv al societății este asimilat contractelor, iar contractul este legea părților, voința părților fiind cea care prevalează legii generale. Pentru nerespectarea termenului de 30 de zile socotit pentru convocarea AGA, Legea nr. 31/1990 nu stabilește o sancțiune, art. 132 supunând controlului legalității, conform autoarei recursului, numai hotărârile adunării generale contrare legii sau actului constitutiv.

În același sens s-a susținut că termenul din convocator ar fi inutil din moment ce convocatorul se publică fără acte anexe, acționarii având posibilitatea să le consulte la sediul societății. Au fost invocate în sprijinul argumentelor care vizează stabilirea altor condiții în legătură cu modalitatea de convocare, termenele și conținutul convocării precum și prevederile art. 46 și art. 48 din Legea nr. 31/1990, care vizează actul constitutiv și posibilitatea de a se cere nulitatea societății. Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție. 1. Modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere, potrivit art. 304 C. proc. civ., numai pentru motive de nelegalitate.

În raport de aceste dispoziții prin care este exprimat atributul esențial al recursului și anume acela care îl definește ca pe o cale extraordinară de atac, trebuie remarcat că recursul pârâtei nu este conform cu reglementarea amintită întrucât a nesocotit obligația de a indica motivele de nelegalitate enumerate limitativ de art. 304 alin. (1)-(9) C. proc. civ. Obligația de indicare a motivelor de nelegalitate este instituită de art. 302 1 lit. c) C. proc. civ. care stabilește că „Cererea de recurs va cuprinde… c) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor…”. Se observă din conținutul motivelor de recurs că recurenta s-a limitat la argumentarea în fapt și în drept a pretinselor greșeli care în opinia sa au fost săvârșite prin decizia atacată, nesocotind regula de bază înscrisă în prevederile de mai sus din moment ce nu a indicat motivele de nelegalitate care justifică exercitarea acestei căi extraordinare de atac.

Înalta Curte având în vedere excepția prevăzută de art. 306 alin. (3) C. proc. civ. și constatând că dezvoltarea motivelor cererii de recurs face posibilă încadrarea acestora în motivul prevăzut de pct. 9 teza 2 a art. 304 C. proc. civ., va trece la examinarea sintetică a criticilor aduse deciziei recurate. Casarea sau modificarea unei hotărâri se poate cere pentru motive de nelegalitate, conform art. 304 alin. (9) C. proc. civ., atunci când hotărârea este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii”. Potrivit acestor dispoziții se va examina dacă normele de drept substanțial incidente situației de fapt, în cauză, nu au fost aplicate în litera și spiritul lor ori au fost aplicate greșit ca o consecință a unei interpretări eronate a legii.

Înainte de a verifica legalitatea deciziei instanței de apel, a aplicării prevederilor art. 132 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 trebuie observat că recurenta a trecut peste modalitățile de convocare reglementate de art. 117 alin. (3) din legea amintită, în care se prevede expres: „Convocarea se publică în Monitorul Oficial al României, partea a IV-a și în unul din ziarele de largă răspândire din localitatea în care se află sediul societății sau din cea mai apropiată localitate”. Din textul redat rezultă că formalitățile de convocare se îndeplinesc în condițiile specificate de lege. Constatând că numai în situațiile anume prevăzute de lege se poate deroga de la această cerință a dublei publicități , în speță, în mod corect instanța de apel a cenzurat îndeplinirea acestei condiții și a constat că aceasta nu a fost respectată, neîndeplinirea acestei obligații atrăgând sancțiunea nulității.

În contextul arătat, recurenta nu se poate prevala de încălcarea legii pentru a invoca excepția lipsei calității procesual active a reclamantului și a tardivități formulării acțiunii în nulitatea hotărârii AGA. În alte cuvinte, ipoteza art. 132 alin. (2) din LSC este înlăturată atunci când se invocă motive de nulitate absolută, situație în care sunt incidente prevederile art. 132 alin. (3) din legea menționată. În concret, hotărârile adunării generale adoptate cu încălcarea legii sau a actelor constitutive pot fi anulate pe cale judecătorească. În cazul societății pe acțiuni, speța de față, legea prevede că hotărârile adunării generale contrare legii sau actului constitutiv pot fi atacate în justiție de oricare dintre acționarii care nu au luat parte la adunarea generală sau au votat contra și au cerut să se însereze aceasta în procesul verbal al ședinței.

Această ipoteză nu se regăsește în cauză, întrucât nu există un vot contra iar motivele invocate prin cererea introductivă de instanță scapă acestor prevederi. Din acest punct de vedere, față de analiza motivelor de nulitate absolută nu se poate reproșa instanței de apel că a legitimat doar acțiunea în constatarea nulității absolute a adunării generale și că a înlăturat în mod greșit prevederile art. 132 alin. (2) din Legea nr. 31/1990. Motivele de nulitate examinate de instanța de apel s-au oprit atât la comunicarea convocatorului, la conținutul acestuia cât și la termenul de convocare. Toate aceste motive, coroborate, au dus la concluzia justă că nu poate fi îngrădit dreptul unui acționar care a participat la adunarea generală prin reprezentant și care s-a abținut de la vot pentru motivul că nu a avut cunoștință despre un punct introdus în ordinea de zi fără respectarea dispozițiilor legale, de a ataca hotărârea adunării generale.

Argumentul recurentei cum că, motivele invocate nu aduc atingere unui interes general nu poate fi reținut câtă vreme există un interes legitim personal, născut și actual pentru ca un acționar să invoce nulitatea absolută a unei hotărâri. În plus, nu s-ar putea admite că există în cazul societăților comerciale un interes general abstract distinct de interesele legitime ale acționarilor care sunt exprimate în conformitate cu normele legale și statuare. 2. Hotărârea Adunării Generale a fost dată cu încălcarea art. 117 alin. (6) din Legea nr. 31/1990, așa încât interesul de a promova o acțiune în nulitate a fost examinat de instanța de apel atunci când a stabilit că aceste norme au fost încălcate.

„Convocarea va cuprinde locul și data ținerii adunării precum și ordinea de zi, cu menționarea explicită a tuturor problemelor care vor face obiectul dezbaterii adunării…” [art. 117 alin. (6) din LSC]. Convocatorul aflat la dosar constituie o dovadă suficientă asupra încălcării acestor dispoziții de vreme ce aprobarea vânzării unui imobil (construcție fără teren) s-a luat în discuție fără a fi cuprinsă în ordinea de zi anunțată. Această omisiune are semnificația încălcării dreptului la informarea exactă și completă a acționarilor în ce privește organizarea oricărui tip de AGA. Chiar dacă prin conținutul său convocatorul are semnificația unui proiect al ordinii de zi supus aprobării, acesta nu poate fi extins decât în cazurile prevăzute de lege, un astfel de caz nefiind regăsit în speță.

În aceiași ordine de idei, aprobarea vânzării unui imobil din patrimoniul societății presupune o analiză a influenței acestei înstrăinări asupra drepturilor acționarilor, astfel că, interesul informării corecte a acestora nu poate fi pus la îndoială. Nu în ultimul rând Legea nr. 31/1990 a pus la îndemâna societăților comerciale, prin art. 117 1 , o procedură pe baza căreia se pot introduce pe ordinea de zi puncte noi de discuție, procedură care nu a fost utilizată. Prin urmare, incidența în cauză a acestor provederi a fost corect examinată așa încât soluția și din acest punct de vedere este la adăpost de orice critică. 3. Art. 117 din Legea nr. 31/1990, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 441/2006, a stabilit că termenul de întrunire în AGA nu poate fi mai scurt de 30 de zile de la publicarea comunicării în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a.

Conținutul reglementării nu pune la îndoială faptul că acest termen este obligatoriu, astfel că cei cărora li se adresează nu pot stabili în cazul convocării prin dublă publicitate un termen mai scurt de 30 de zile. Recurenta opune acestui termen stabilit de lege, termenul de 15 zile stabilit prin actul constitutiv evocând pe de o parte, faptul că actul constitutiv este legea părților iar pe de altă parte că acesta derogă de la legea generală. Argumentul recurentei nu va fi reținut întrucât prin actul constitutiv acționarii nu pot să deroge de la dispozițiile stabilite imperativ de lege. În fine, împrejurarea că actul constitutiv reprezintă voința acționarilor nu este de natură să-i confere prioritate în aplicare, deoarece ar echivala cu o eludare a Legii nr. 31/1990.

Pentru rațiunile deja expuse, faptul că la constituirea societății T. SA s-a stabilit un alt termen de convocare de 15 zile nu are nicio semnificație asupra validității adunării generale, dispozițiile art. 46 și art. 48 din legea societăților comerciale nefiind aplicabile în cauză. Aceste dispoziții se referă la neregularitățile constatate după înmatriculare în raport de conținutul actului constitutiv. După cum s-a arătat mai sus termenul de 30 de zile a fost modificat în anul 2006, până la acea dată termenul fiind de 15 zile, iar societatea trebuia să respecte cerințele impuse prin modificarea legii. În concluzie, soluția din apel a fost pronunțată cu aplicarea corectă a legii atât în ce privește dezlegarea dată excepțiilor invocate de recurentă cât și în ce privește aplicarea dispozițiilor legale incidente în cauză.

Așa fiind, conform art. 312 C. proc. civ. recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta SC T. SA TIMIȘOARA împotriva deciziei civile nr. 169/COM din 25 septembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 octombrie 2009.