ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2055/2008
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2055/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș sub nr. 2002/30/2007 reclamanta SC R.S. SRL Timișoara, în contradictoriu cu pârâtă SC I. SRL Timișoara a solicitat anularea Hotărârii A.G.A. din data de 1 martie 2007 și suspendarea executării hotărârii A.G.A. Prin sentința nr. 112 din 2 octombrie 2007 Tribunalul Timiș, secția comercială și de contencios administrativ, a respins acțiunea reclamantei SC R.S. SRL Timișoara, reținând că, adunarea generală a fost legal convocată și ordinea de zi respectată, astfel că nu există motive care să conducă la nulitatea acesteia. Împotriva acestei sentințe, a declarat apel reclamanta SC R.S.
SRL Timișoara, criticând soluția pentru nelegalitate și netemeinicie. Curtea de Apel Timișoara, secția comercială, prin Decizia nr. 9 din 24 ianuarie 2008 a respins apelul reclamantei SC R.S. SRL Timișoara, reținând că, în mod corect prima instanță a constatat că adunarea generală a fost legal convocată, că ordinea de zi a fost respectată și că nu există motive care să conducă la nulitatea acesteia, iar reprezentarea asociatului SC E. SRL în cadrul ședinței a fost corectă. Împotriva acestei decizii, în termen legal, reclamanta SC R.S. SRL Timișoara a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicitând solicită admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei atacate, în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată.
În esență, recurenta a criticat în dezvoltarea motivului de recurs invocat, soluția pronunțată de cele două instanțe, care în mod greșit au apreciat că în cauză nu există motive care să determine anularea hotărârii A.G.A. a SC I. SRL Timișoara din data de 1 martie 2007, considerând că mandatarul asociatului majoritar a fost împuternicit în mod legal și că scoaterea la vânzare a imobilelor deținute de reclamantă, fără a fi prevăzut în mod expres acest punct pe ordinea de zi sunt în concordanță cu legislația în materie și cu statutul societății și ca atare, nu se impune anularea hotărârii A.G.A. Analizând criticile aduse deciziei atacate, în raport de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.
civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente: Susținerea reclamantei, potrivit căreia, mandatarul asociatului majoritar nu ar fi fost împuternicit în mod legal, față de lipsa mandatului expres și autentic pentru L.F., nu poate fi primită, atâta vreme cât asociatul SC E. SRL a decis prin Hotărârea nr. 3 din 23 februarie 2007 (aflată la fila 14 dosar de fond) să îl împuternicească pe dl. L.F. în vederea reprezentării la A.G.E. a SC I. SRL Timișoara din data de 1 martie 2007, având dreptul să ia orice decizie, să încheie orice act și să voteze în numele și pentru SC E. SRL, astfel că, procura nu mai trebuia supusă autentificării notariale, în acest sens neexistând un text de lege care ar cere îndeplinirea acestor condiții, în speță, doar contractul de vânzare-cumpărare se impune a fi supus formei autentice.
Cu privire la măsurile luate prin votul majoritar exprimat de asociatul SC E. SRL, se constată că acestea nu încalcă dispoziții imperative ale legii, fiind adoptate în vederea redresării financiare a societății și reînoirea unei linii de credit, iar hotărârea de a vinde unele imobile nu încalcă principiile și normele care guvernează formarea voinței sociale, dreptul la informare al asociaților și nici statutul societății, având în vedere că obiectul de activitate al SC I. SRL îl constituie construcția de clăriri civile și vânzarea acestora, în acest mod, nu se poate susține că prin scoaterea la vânzare a imobilelor respective s-a urmărit diminuarea patrimoniului pârâtei în defavoarea reclamantei.
Pe cale de consecință, întrucât critica adusă deciziei atacate este nefondată, Înalta Curte urmează ca potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ., să respingă recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC R.S. SRL Timișoara împotriva Deciziei nr. 9 din 24 ianuarie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 iunie 2008.
Rețeaua de citări a acestei cauze
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.