Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Admis
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția a II-a civilă
Data
13 noiembrie 2009

Decizia nr. 2894/2009 — ÎCCJ, Secția a II-a civilă — recurs

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta SC T.I.E. SRL Buzău a chemat în judecată S.R.V.O. SA Râmnicu Sărat și a solicitat ca prin sentința care se va pronunța să se anuleze hotărârea A.G.A. nr. 3/2009 motivând că nu s-au respectat normele de convocare în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 31/1990, ale Legii nr. 297/2004 și ale Regulamentului C.N.V.M. nr. 1/2006. În fapt s-a argumentat că reclamanta este societate deținută public la care reclamanta este acționar, că deși reprezentantul său a participat la lucrările adunării generale ordinare în care s-a adoptat hotărârea nr. 3 din 14 septembrie 2007 este în drept să solicite anularea acestei hotărâri întrucât s-au încălcat prevederile art. 135 alin. (1) pct. 7, 8, 9, 10, 11 și art. 135 alin. (2) din Regulamentul C.N.V.M.

nr. 1/2006. Autoarea a invocat și încălcarea prevederilor art. 131 alin. (4) din Legea nr. 31/1990 pentru motivul că pârâta nu a respectat termenul de 15 zile pentru publicarea hotărârii în M. Of. Sentința Tribunalului Buzău, secția comercială. Litigiul a fost soluționat, la data de 23 aprilie 2008, de Tribunalul Buzău care, prin sentința nr. 454 din 22 aprilie 2008, a respins, ca nefondată, acțiunea. Instanța de fond a reținut că hotărârea adunării generale a acționarilor a fost luată cu respectarea dispozițiilor legale privind convocarea, în termenul prevăzut de lege, că publicarea convocatorului a fost făcută în M. Of., la data de 13 august, 2007 și în ziarul Ș. la data de 16 august 2007. Din procesul verbal al cenzorilor, potrivit instanței, rezultă că s-au respectat condițiile de convocare, prezența acționarilor la ședință, ordinea de zi și că hotărârea a fost adoptată cu majoritatea de voturi.

Prima instanță a mai reținut că pârâta a întocmit și transmis C.N.V.M. București cu adresa nr. 924 din 14 septembrie 2007, Raportul curent conform Regulamentului C.N.V.M. nr. 1/2006 și, că la data de 23 noiembrie 2007, conform încheierii judecătorului delegat a fost admisă cererea pârâtei de înregistrare a mențiunilor cu datele cuprinse în cererea de înregistrare și publicare în M. Of. al României, partea a IV-a. Apelul reclamantei SC T.I.E. SRL Buzău. Decizia Curții de Apel Ploiești împotriva sentinței pronunțată de Tribunalul Buzău a declarat apel reclamanta SC T.I.E. SRL invocând motive de netemeinicie și nelegalitate în argumentarea cărora a reluat susținerile din acțiunea introductivă de instanță reiterând încălcarea art. 135 alin. (1) și (2) din Regulamentul nr. 1/2006, cât și încălcarea art. 138 din Legea nr. 297/2007 pe care l-a invocat pentru prima dată în apel pentru a susține nelegalitatea hotărârii A.G.A.

determinată de nerespectarea normelor de informare și transmitere a raportului curent cu privire la convocarea A.G.A. către C.N.V.M. și R. A mai fost criticată și nesupunerea la vot a datei de identificare a acționarilor și lipsa mențiunilor din procesul verbal în legătură cu îndeplinirea formalităților obligatorii de convocare. Apelanta a mai criticat neîndeplinirea condiției de cvorum, lipsa auditorilor pentru aplicarea standardelor internaționale de contabilitate, nerespectarea termenului pentru depunerea hotărârilor A.G.A. în vederea publicării în M. Of. Decizia nr. 2/ cc pronunțată de Curtea de Apel Ploiești la data de 11 iulie 2008. Analiza criticilor aduse sentinței nr. 454 din 22 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Buzău a dus la concluzia că intimata a încălcat prevederile imperative ale art. 135 alin. (2) din Regulamentul nr. 1/2006 al C.N.V.M., iar consecința imediată a încălcării Regulamentului, potrivit Curții de apel, este nulitatea hotărârii A.G.A.

din 14 septembrie 2007. Ca urmare, s-a admis apelul iar sentința tribunalului a fost schimbată în tot în sensul. admiterii acțiunii și a anulării hotărârii A.G.A. nr. 3/2007. În considerentele sentinței s-a mai reținut că intimata nu a făcut dovada transmiterii rapoartelor curente din 13 septembrie 2007 și 14 septembrie 2007 către C.N.V.M., cât și nesupunerea la vot a propunerii reclamantei privind adoptarea votului cumulativ pentru alegerea administratorilor încălcându-se astfel, potrivit aceleiași Curți de apel, și dispozițiile art. 125 din Regulamentul nr. 1/2006. Recursul. Motivele de recurs. Împotriva deciziei nr. 2cc din 11 iulie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești a declarat recurs, pârâta SC R.V.O.

SA Râmnicu Sărat, în termenul prevăzut de art. 301 C. proc. civ. Autoarea recursului și-a întemeiat criticile pe motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 alin. (9) C. proc. civ., în argumentarea căruia a susținut că instanța de apel a reținut în mod greșit prin soluția pronunțată că s-au încălcat prevederile art. 135 alin. (2) din Regulamentul C.N.V.M. nr. 1/2006. Din coroborarea acestor prevederi cu art. 117 alin. (8) din Legea nr. 31/1990, potrivit recurentei, se poate constata că data de referință a fost corect stabilită pentru 1 august 2007. A mai susținut recurenta că în procesul verbal al A.G.A. din 14 septembrie 2007 s-a înserat concluzia cenzorilor privind ținerea legală a acestei adunări generale că s-a întocmit procesul verbal în care s-a consemnat faptul că au fost respectate condițiile de convocare precum și dispozițiile art. 131 alin. (1) și (2) din Legea nr. 31/1990 republicată.

Recurenta a învederat instanței de recurs și faptul că pe baza aceluiași convocator în aceeași zi a fost adoptată și Hotărârea nr. 2/2007 care a fost atacată în instanță, iar Înalta Curte a stabilit irevocabil că au fost respectate prevederile legale invocate și în această cauză așa încât nu se poate reține cu temei că hotărârea A.G.A. nr. 3/2007, care face obiectul acestui litigiu, este nelegală. În raport de criticile formulate, recurenta s-a considerat îndreptățită să solicite admiterea recursului și modificarea sentinței în sensul respingerii apelului și a păstrării în tot a sentinței fondului. Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție Recursul este fondat. Motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., poate fi invocat drept motiv de nelegalitate pentru a solicita modificarea unei hotărâri atunci „când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal sau a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii”. Recurenta a invocat ambele ipoteze ale prevederilor amintite fără să le argumenteze distinct. În acest context, Înalta Curte va analiza motivul de nelegalitate invocat după cum urmează:

MOTIVE

DECIDE Admite, recursul declarat de pârâta SC R.V.O. SA RÂMNICU SĂRAT împotriva deciziei nr. 2/ cc din 11 iulie 2008 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială contencios administrativ și fiscal, modifică decizia recurată în sensul că respinge apelul declarat de reclamanta împotriva sentinței nr. 454 din 22 aprilie 2008 a Tribunalului Buzău, secția comercială și de contencios administrativ. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 noiembrie 2009.

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.