- Instanța
- Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția I civilă
- Data
- 23 iunie 2010
Decizia nr. 3949/2010 — ÎCCJ, Secția I civilă — cale de atac împotriva deciziei nr. 178 a Curții de Apel Cluj-Napoca
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin Decizia nr. 178 A/2 iunie 2006 Curtea de Apel Cluj-Napoca, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanți. Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanții, criticând-o pentru nelegalitate, sens în care invocând dispozițiile art. 304 pct. 6, 7, 8, 9 C. proc. civ. au susținut că judecata pricinii s-a făcut fără a se intra în cercetarea fondului pretențiilor deduse judecății, motiv pentru, care se impune casarea hotărârii astfel pronunțate și trimiterea cauzei spre rejudecare. Referitor la calea de atac dedusă judecății a cărei judecată a fost întreruptă prin încheierea din 14 ianuarie 2009 în temeiul art. 242 pct. 2 C. proc.
civ., se constată următoarele: Potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ. orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an. Întrucât, în speță, judecata pricinii a rămas în nelucrare peste termenul legal menționat din vina părții care nu a stăruit în soluționarea sa, în temeiul art. 252 alin. (1) C. proc. civ. se va constata ca perimat recursul dedus judecății.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE Constată perimat recursul declarat de reclamanții P.Ș. și P.G. împotriva Deciziei nr. 178 A din 02 iunie 2006 a Curții de Apel Cluj-Napoca, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 iunie 2010. Procesat de GGC - NN