ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1284/2014

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 8 octombrie 2009, reclamantul P.C. a solicitat obligarea pârâtei SC O.P. SA la plata sumei de 127.922,03 RON reprezentând prejudiciul cauzat prin lipsa de folosință a unui teren în suprafață de 5.016,55 mp proprietatea reclamantului, obligarea pârâtei la plata sumei de 10.000 RON reprezentând despăgubiri datorate poluării, respectiv afectării florei și faunei prin degradarea terenului și mediului (scurgeri țiței), fiind necesare cheltuieli pentru recondiționarea terenurilor și a vegetației forestiere și obligarea la plata cheltuielilor de judecată. Pentru termenul din 14 ianuarie 2010, reclamantul a depus o cerere de majorare a câtimii pretențiilor sale cerute inițial, respectiv suma de 1.688.570,73 RON pentru care i s-a stabilit, taxa de timbru de 20.946,7 RON, pe care reclamantul a achitat-o.

Prin sentința civilă nr. 1009 din 28 mai 2013, Tribunalul Olt, secția I civilă, a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul P.C. în contradictoriu cu pârâta SC O.P. SA, București, zona de producție Muntenia Vest; a obligat pârâta la plata sumei de 91.693,08 RON despăgubiri civile pentru lipsa de folosință a terenului și 10.000 RON despăgubiri civile pentru degradarea terenului, la zi, precum și la 9.375,20 RON cheltuieli de judecată către reclamant, reprezentând taxă de timbru și onorariu expert. Prin decizia nr. 82 din 9 octombrie 2013, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, a respins, ca nefondate, apelurile declarate de reclamantul P.C. și de pârâta SC O.P. SA. București.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că la stabilirea cheltuielilor de judecată pe care pârâta a fost obligată să le plătească reclamantului, instanța de fond a avut în vedere acțiunea și precizarea acesteia, cuantumul pretențiilor admise, obligând pârâta la plata sumei de 9.375,20 RON, reprezentând taxă de timbru aferentă pretențiilor admise. Prin concluziile scrise depuse la data de 8 mai 2013, reclamantul și-a majorat câtimea pretențiilor, solicitând în plus și suma de 108.877 RON. Or, prin concluziile scrise nu se poate proceda la o majorare a câtimii pretențiilor, art. 146 C. proc. civ. prevăzând în mod expres că aceste concluzii scrise reprezintă o detaliere a susținerilor verbale ale părților, fără a putea formula cereri noi ori a majora pretențiile solicitate, care nu au fost anterior puse în discuția părților, cu respectarea principiului oralității și contradictorialității.

Prin motivele de apel, reclamantul a solicitat majorarea câtimii obiectului cererii la suma de 108.877 RON, conform valorii stabilită în raportul de expertiză întocmit de expert D.N. Instanța de apel a respins acest motiv de apel, reținând în cauză incidența dispozițiilor art. 294 C. proc. civ., care prevede că în apel nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot face alte cereri noi. Se vor putea cere însă dobânzi, rate, venituri ajunse la termen și orice alte despăgubiri ivite după darea hotărârii primei instanțe. Cererea apelantului reclamant de obligare a pârâtei la plata sumei de 108.877 RON reprezintă o cerere nouă, care nu a format obiectul analizei instanței de fond (fiind menționată pentru prima dată în concluziile scrise), care nu poate fi analizată pentru prima dată de instanța de apel.

Această cerere nu se încadrează nici în dispozițiile art. 294 alin. (2) C. proc. civ., nereprezentând o despăgubire ivită după darea hotărârii primei instanțe, întrucât aceasta a fost calculată conform raportului de expertiză în cauză, însă nu a fost solicitată de reclamant prin concluziile orale și dezbaterile din fața instanței de fond, iar instanța s-a pronunțat în mod corect pe baza a ceea ce a solicitat în termen legal reclamantul, respectând principiul disponibilității părților, reglementat de art. 129 alin. (6) C. proc. civ., care prevede în mod expres că în toate cazurile, judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecății. În cauză nu sunt aplicabile nici dispozițiile art. 132 alin. (2) C. proc.

civ., întrucât majorarea câtimii pretențiilor reclamantului a fost formulată pentru prima dată direct în apel, formând obiectul cererii de apel, iar această majorare a pretențiilor reclamantului se putea realiza numai Ia instanța de fond în condițiile art. 132 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., reclamantul având posibilitatea de a cere să se treacă în încheierea de ședință declarația sa verbală de majorare a câtimii obiectului cererii, solicitare pe care nu a formulat-o însă la instanța de fond. Pe cale de consecință, a fost respins și motivul de apel privind majorarea cuantumului taxei de timbru, întrucât instanța de fond a stabilit corect cuantumul acesteia, în raport de pretențiile admise.

Instanța de apel a reținut că principala critică a pârâtei vizează caracterul nelegal al titlului de proprietate al reclamantului, respectiv nelegala emitere a titlului de proprietate din 5 noiembrie 2002, în baza căruia a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare din 11 martie 2003. S-a reținut corect de către instanța de fond că obiectul prezentei cauze îl reprezintă acțiunea în pretenții a reclamantului, întemeiată pe dispozițiile art. 998, art. 999 C. civ., respectiv răspunderea civilă delictuală, reprezentând despăgubiri datorate poluării, afectarea florei și faunei prin degradarea terenului și despăgubiri civile pentru lipsa de folosință a terenului.

Reclamantul a făcut dovada dreptului său de proprietate asupra terenului, cu titlul de proprietate din 5 noiembrie 2002 și contractul de vânzare-cumpărare din 11 martie 2003, iar obiectul prezentei cauze nu l-a constituit anularea acestui titlu de proprietate, astfel încât susținerile apelantei pârâte privind încălcarea dispozițiilor art. 42 alin. (3) din Legea nr. 18/1991, art. 24 alin. (2), art. 24 alin. (2) lit. b) și art. 24 alin. (3) din Legea nr. 1/2000 la emiterea acestui titlu de proprietate nu sunt pertinente și nici concludente în cauză. Apelanta a invocat deținerea certificatului de atestare a dreptului de proprietate din 23 decembrie 2004, raportat la sonda și împrejurarea că experții desemnați în cauză nu au avut în vedere întreaga suprafață de 2102 mp menționată în acest certificat de atestare a dreptului de proprietate, fiind reținută numai suprafața de 733 mp.

În anexa nr. 1 la certificatul de atestare a dreptului de proprietate din 23 decembrie 2004, privind sonda nr. X este menționată într-adevăr suprafața de 2102,67 mp. În raportul de expertiză întocmit în cauză de expert P.M. s-a reținut că suprafața aferentă sondei X este de 733,66 mp, la care se adaugă și drumul de acces în suprafață de 285,81 mp. Suprafața de teren pentru care s-a reținut ocuparea și afectarea de către pârâtă și pentru care au fost calculate despăgubirile a fost diminuată cu aceste suprafețe de teren (iar reclamantul nu a formulat critici cu privire la acest aspect), astfel încât împrejurarea că pârâta deține certificatul de atestare a dreptului de proprietate pentru suprafața de 2102,67 mp nu conduce la concluzia că această întreagă suprafață se suprapune peste cea menționată în titlul reclamantului, întrucât reclamantul și-a intabulat dreptul de proprietate.

Rezultă astfel că instanța de fond a reținut certificatul de atestare a dreptului de proprietate din 23 decembrie 2004, invocat de pârâtă ca titlu de proprietate pentru terenul aferent sondei nr. X, însă terenul menționat în titlul de proprietate al reclamantului și pentru care există această suprapunere este în suprafață de 733,66 mp și 285,83 mp, fiind exclus de către expert la stabilirea întinderii suprafeței de teren pentru care au fost calculate despăgubirile.

Curtea de apel a respins, ca nefondat și motivul de apel privind dubla despăgubire civilă acordată reclamantului, întrucât, este vorba de despăgubiri distincte, una în cuantum de 91.693,08 RON reprezentând lipsa de folosință a terenului pe ultimii 3 ani și alta de 10.000 RON pentru degradarea terenului datorită poluării și afectării florei și faunei, conform raportului de expertiză efectuat în cauză, care a concluzionat că sunt necesare mai multe operațiuni care să conducă la aducerea terenului în starea inițială.

Instanța de apel a respins, ca nefondat și ultimul motiv de apel privind stabilirea cuantumului despăgubirilor, întrucât chiria reținută de instanța de fond a fost stabilită în raport de contractele de închiriere practicate chiar de pârâtă pentru terenurile cu același regim juridic, respectiv terenurile cu vegetație forestieră, conform contractelor de închiriere, neavând relevanță juridică valoarea de tranzacționare a terenului, invocată prin motivele de apel. Împotriva acestei decizii ci declarat recurs reclamantul P.C., solicitând modificarea hotărârii, în sensul admiterii apelului reclamantului și schimbării în parte a sentinței tribunalului, eu obligarea pârâtei la plata taxei judiciare de timbru de 20.946,7 RON achitată de către reclamant pentru soluționarea speței deduse judecății.

În motivarea recursului reclamantul a arătat că instanțele fondului nu s-au pronunțat asupra cererii de obligare a pârâtei la cheltuieli de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru. Totodată, contrar dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., instanța de fond a acordat cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de expert și o parte din taxa judiciară de timbru achitată pentru repunerea pe rol a cauzei, omițând reținerea tuturor taxelor de timbru, respectiv a sumei de 20.947 RON, achitată la momentul învestirii instanței cu acțiunea introductivă. Dovada cheltuielilor de judecată s-a făcut de către reclamant, însă acestea nu au fost avute în vedere și nici acordate de instanțele fondului. Taxa judiciară de timbru a fost achitată raportat la cuantumul pretențiilor și nu poate fi omisă de către instanțe, deoarece reclamantul ar fi grav și iremediabil prejudiciat.

Taxa judiciară de timbru achitată și neavută în vedere de către instanțe reprezintă o îmbogățire nejustificată pentru pârâtă. Reclamantul P.C. nu a indicat temeiul de drept al motivelor de recurs, însă criticile formulate pot fi încadrate în prevederile art. 304 pct. 7 și pct. 9 C. proc. civ., urmând a fi analizate din această perspectivă. Recursului va fi respins, ca nefondat, pentru următoarele considerente: Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. vizează nemotivarea unei hotărâri judecătorești. În speță, reclamantul susține că instanțele fondului nu s-au pronunțat asupra cererii de obligare a pârâtei la cheltuieli de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru. În motivarea sentinței civile nr. 1009/2009, Tribunalul Olt a reținut considerentele pentru care urmează să admită în parte acțiunea și, față de această situație, în raport cu dispozițiile art. 274 C. proc.

civ. a dispus obligarea pârâtei Ia plata sumei de 9.375,20 RON cheltuieli de judecată către reclamant, reprezentând onorariu expert și taxă de timbru. De asemenea, s-a reținut că reclamantul nu și-a majorat pretențiile conform raportului de expertiză și nu a achitat diferența de taxă judiciară de timbru aferentă. La termenul din 21 mai 2013, când cauza a fost luată în pronunțare, reclamantul a solicitat admiterea acțiunii astfel cum a fost precizată. Curtea de Apel Craiova, prin decizia civilă nr. 82/2013 a analizat prin raportare la dispozițiile art. 146, art. 294 și art. 132 alin. (2) C. proc. civ. motivul de apel privind majorarea cuantumului cheltuielilor de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru, formulat de apelantul-reclamant și a concluzionat în sensul respingerii acestor critici, deoarece instanța de fond a stabilit corect cuantumul acesteia, în raport de pretențiile admise.

Față de cele ce preced, se constată că instanțele fondului s-au pronunțat asupra cererii reclamantului privind obligarea pârâtei la cheltuieli de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru și nu poate fi reținută incidența în cauză a motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., criticile formulate sub aspectul analizat fiind nefondate. Prin cel de-al doilea motiv de recurs reclamantul a susținut o greșită aplicare de către instanțele fondului a dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., pentru faptul că acestea nu au dispus majorarea cuantumului cheltuielilor de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru. Este adevărat că potrivit prevederilor legale enunțate, la fundamentul răspunderii pentru cheltuielile de judecată este culpa procesuală a părții și, în speță, reclamantul a avut calitatea de parte câștigătoare în proces.

Insă, poziția juridică de parte câștigătoare în proces este determinată de raportul dintre conținutul obiectului acțiunii și rezultatul obținut prin hotărârea de soluționare a litigiului. Urmează deci ca, atunci când pretențiile ce formează obiectul litigiului sunt admise numai parțial, instanța să acorde celui care a câștigat procesul numai o parte din cheltuielile de judecată, proporțional cu pretențiile admise. Așadar, dispozițiile art. 276 C. proc. civ. devin aplicabile în situația în care pretențiile reclamantului au fost admise numai în parte, instanța urmând a dispune obligarea pârâtului să suporte cheltuielile de judecată numai proporțional cu pretențiile admise. Or, în cauza de față, soluția pronunțată de prima instanță și menținută de către instanța de apel a fost în sensul admiterii în parte a acțiunii formulate de reclamantul P.C.

și de obligare a pârâtei SC O.P. SA doar la o parte din despăgubirile civile solicitate pentru lipsa de folosință a terenului. În raport de această soluție, Tribunalul Olt a obligat pârâta către reclamant numai la o parte din cheltuielile de judecată, proporțional cu pretențiile admise, aspect ce rezultă fără echivoc din motivarea sentinței pronunțate. Având în vedere soluționarea legală a cererii de plată a cheltuielilor de judecată. Curtea de Apel Craiova în mod corect a respins motivul de apel formulat de reclamantul P.C. privind majorarea cuantumului cheltuielilor de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru. Nu este fondată nici critica potrivit căreia instanțele ar fi avut în vedere numai taxa judiciară de timbru achitată de reclamant pentru repunerea pe rol a cauzei și ar fi ignorat dovada plății taxei de timbru în sumă de 20.947 RON, achitată la momentul învestirii instanței cu acțiunea introductivă.

Această susținere nu se verifică în raport de actele și lucrările dosarului și nu poate fi reținută față de considerentele instanțelor de fond avute în vedere la pronunțarea hotărârilor și care se referă în mod clar la acordarea cheltuielilor de judecată proporțional cu pretențiile admise. Față de cele ce preced, în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul P.C. împotriva deciziei nr. 82 din data de 9 octombrie 2013 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 mai 2014.