ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1284/2014

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1284/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Deliberând, în

condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data

de 8 octombrie 2009, reclamantul P.C. a solicitat obligarea pârâtei SC O.P. SA la

plata sumei de 127.922,03 RON reprezentând prejudiciul cauzat prin lipsa de folosință

a unui teren în suprafață de 5.016,55 mp proprietatea reclamantului, obligarea pârâtei

la plata sumei de 10.000 RON reprezentând despăgubiri datorate poluării, respectiv

afectării florei și faunei prin degradarea terenului și mediului (scurgeri țiței),

fiind necesare cheltuieli pentru recondiționarea terenurilor și a vegetației forestiere

și obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

Pentru termenul

din 14 ianuarie 2010, reclamantul a depus o cerere de majorare a câtimii pretențiilor

sale cerute inițial, respectiv suma de 1.688.570,73 RON pentru care i s-a stabilit,

taxa de timbru de 20.946,7 RON, pe care reclamantul a achitat-o.

Prin sentința

civilă nr. 1009 din 28 mai 2013, Tribunalul Olt, secția I civilă, a admis în parte

acțiunea formulată de reclamantul P.C. în contradictoriu cu pârâta SC O.P. SA, București,

zona de producție Muntenia Vest; a obligat pârâta la plata sumei de 91.693,08 RON

despăgubiri civile pentru lipsa de folosință a terenului și 10.000 RON despăgubiri

civile pentru degradarea terenului, la zi, precum și la 9.375,20 RON cheltuieli

de judecată către reclamant, reprezentând taxă de timbru și onorariu expert.

Prin decizia

nr. 82 din 9 octombrie 2013, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, a respins,

ca nefondate, apelurile declarate de reclamantul P.C. și de pârâta SC O.P. SA. București.

Pentru a decide

astfel, instanța de apel a reținut că la stabilirea cheltuielilor de judecată pe

care pârâta a fost obligată să le plătească reclamantului, instanța de fond a avut

în vedere acțiunea și precizarea acesteia, cuantumul pretențiilor admise, obligând

pârâta la plata sumei de 9.375,20 RON, reprezentând taxă de timbru aferentă pretențiilor

admise.

Prin concluziile

scrise depuse la data de 8 mai 2013, reclamantul și-a majorat câtimea pretențiilor,

solicitând în plus și suma de 108.877 RON.

Or, prin concluziile

scrise nu se poate proceda la o majorare a câtimii pretențiilor, art. 146 C. proc.

civ. prevăzând în mod expres că aceste concluzii scrise reprezintă o detaliere a

susținerilor verbale ale părților, fără a putea formula cereri noi ori a majora

pretențiile solicitate, care nu au fost anterior puse în discuția părților, cu respectarea

principiului oralității și contradictorialității.

Prin motivele

de apel, reclamantul a solicitat majorarea câtimii obiectului cererii la suma de

108.877 RON, conform valorii stabilită în raportul de expertiză întocmit de expert

D.N.

Instanța de apel

a respins acest motiv de apel, reținând în cauză incidența dispozițiilor art. 294

C. proc. civ., care prevede că în apel nu se poate schimba calitatea părților, cauza

sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot face alte cereri noi.

Se vor putea cere însă dobânzi, rate, venituri ajunse la termen și orice alte despăgubiri

ivite după darea hotărârii primei instanțe.

Cererea apelantului

reclamant de obligare a pârâtei la plata sumei de 108.877 RON reprezintă o cerere

nouă, care nu a format obiectul analizei instanței de fond (fiind menționată pentru

prima dată în concluziile scrise), care nu poate fi analizată pentru prima dată

de instanța de apel.

Această cerere

nu se încadrează nici în dispozițiile art. 294 alin. (2) C. proc. civ., nereprezentând

o despăgubire ivită după darea hotărârii primei instanțe, întrucât aceasta a fost

calculată conform raportului de expertiză în cauză, însă nu a fost solicitată de

reclamant prin concluziile orale și dezbaterile din fața instanței de fond, iar

instanța s-a pronunțat în mod corect pe baza a ceea ce a solicitat în termen legal

reclamantul, respectând principiul disponibilității părților, reglementat de art.

129 alin. (6) C. proc. civ., care prevede în mod expres că în toate cazurile, judecătorii

hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecății.

În cauză nu sunt

aplicabile nici dispozițiile art. 132 alin. (2) C. proc. civ., întrucât majorarea

câtimii pretențiilor reclamantului a fost formulată pentru prima dată direct în

apel, formând obiectul cererii de apel, iar această majorare a pretențiilor reclamantului

se putea realiza numai Ia instanța de fond în condițiile art. 132 alin. (2)

pct. 4 C. proc. civ., reclamantul având posibilitatea de a cere să se treacă în

încheierea de ședință declarația sa verbală de majorare a câtimii obiectului cererii,

solicitare pe care nu a formulat-o însă la instanța de fond.

Pe cale de consecință,

a fost respins și motivul de apel privind majorarea cuantumului taxei de timbru,

întrucât instanța de fond a stabilit corect cuantumul acesteia, în raport de pretențiile

admise.

Instanța de apel

a reținut că principala critică a pârâtei vizează caracterul nelegal al titlului

de proprietate al reclamantului, respectiv nelegala emitere a titlului de proprietate

din 5 noiembrie 2002, în baza căruia a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare

din 11 martie 2003.

S-a reținut corect

de către instanța de fond că obiectul prezentei cauze îl reprezintă acțiunea în

pretenții a reclamantului, întemeiată pe dispozițiile art. 998, art. 999 C.

civ., respectiv răspunderea civilă delictuală, reprezentând despăgubiri datorate

poluării, afectarea florei și faunei prin degradarea terenului și despăgubiri civile

pentru lipsa de folosință a terenului.

Reclamantul a

făcut dovada dreptului său de proprietate asupra terenului, cu titlul de proprietate

din 5 noiembrie 2002 și contractul de vânzare-cumpărare din 11 martie 2003, iar

obiectul prezentei cauze nu l-a constituit anularea acestui titlu de proprietate,

astfel încât susținerile apelantei pârâte privind încălcarea dispozițiilor art.

42 alin. (3) din Legea nr. 18/1991, art. 24 alin. (2), art. 24 alin. (2) lit. b)

și art. 24 alin. (3) din Legea nr. 1/2000 la emiterea acestui titlu de proprietate

nu sunt pertinente și nici concludente în cauză.

Apelanta a invocat

deținerea certificatului de atestare a dreptului de proprietate din 23

decembrie 2004, raportat la sonda și împrejurarea că experții desemnați în cauză

nu au avut în vedere întreaga suprafață de 2102 mp menționată în acest certificat

de atestare a dreptului de proprietate, fiind reținută numai suprafața de 733 mp.

În anexa nr. 1

la certificatul de atestare a dreptului de proprietate din 23 decembrie 2004, privind

sonda nr. X este menționată într-adevăr suprafața de 2102,67 mp.

În raportul de

expertiză întocmit în cauză de expert P.M. s-a reținut că suprafața aferentă sondei

X este de 733,66 mp, la care se adaugă și drumul de acces în suprafață de 285,81

mp.

Suprafața de teren

pentru care s-a reținut ocuparea și afectarea de către pârâtă și pentru care au

fost calculate despăgubirile a fost diminuată cu aceste suprafețe de teren (iar

reclamantul nu a formulat critici cu privire la acest aspect), astfel încât împrejurarea

că pârâta deține certificatul de atestare a dreptului de proprietate pentru suprafața

de 2102,67 mp nu conduce la concluzia că această întreagă suprafață se suprapune

peste cea menționată în titlul reclamantului, întrucât reclamantul și-a intabulat

dreptul de proprietate.

Rezultă astfel

că instanța de fond a reținut certificatul de atestare a dreptului de proprietate

din 23 decembrie 2004, invocat de pârâtă ca titlu de proprietate pentru terenul

aferent sondei nr. X, însă terenul menționat în titlul de proprietate al reclamantului

și pentru care există această suprapunere este în suprafață de 733,66 mp și 285,83

mp, fiind exclus de către expert la stabilirea întinderii suprafeței de teren pentru

care au fost calculate despăgubirile.

Curtea de apel

a respins, ca nefondat și motivul de apel privind dubla despăgubire civilă acordată

reclamantului, întrucât, este vorba de despăgubiri distincte, una în cuantum de

91.693,08 RON reprezentând lipsa de folosință a terenului pe ultimii 3 ani și alta

de 10.000 RON pentru degradarea terenului datorită poluării și afectării florei

și faunei, conform raportului de expertiză efectuat în cauză, care a concluzionat

că sunt necesare mai multe operațiuni care să conducă la aducerea terenului în starea

inițială.

Instanța de apel

a respins, ca nefondat și ultimul motiv de apel privind stabilirea cuantumului despăgubirilor,

întrucât chiria reținută de instanța de fond a fost stabilită în raport de contractele

de închiriere practicate chiar de pârâtă pentru terenurile cu același regim juridic,

respectiv terenurile cu vegetație forestieră, conform contractelor de închiriere,

neavând relevanță juridică valoarea de tranzacționare a terenului, invocată prin

motivele de apel.

Împotriva acestei

decizii ci declarat recurs reclamantul P.C., solicitând modificarea hotărârii, în

sensul admiterii apelului reclamantului și schimbării în parte a sentinței tribunalului,

eu obligarea pârâtei la plata taxei judiciare de timbru de 20.946,7 RON achitată

de către reclamant pentru soluționarea speței deduse judecății.

În motivarea recursului

reclamantul a arătat că instanțele fondului nu s-au pronunțat asupra cererii de

obligare a pârâtei la cheltuieli de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru.

Totodată, contrar

dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., instanța de fond a acordat cheltuieli de judecată

reprezentând onorariu de expert și o parte din taxa judiciară de timbru achitată

pentru repunerea pe rol a cauzei, omițând reținerea tuturor taxelor de timbru, respectiv

a sumei de 20.947 RON, achitată la momentul învestirii instanței cu acțiunea introductivă.

Dovada cheltuielilor

de judecată s-a făcut de către reclamant, însă acestea nu au fost avute în vedere

și nici acordate de instanțele fondului. Taxa judiciară de timbru a fost achitată

raportat la cuantumul pretențiilor și nu poate fi omisă de către instanțe, deoarece

reclamantul ar fi grav și iremediabil prejudiciat. Taxa judiciară de timbru achitată

și neavută în vedere de către instanțe reprezintă o îmbogățire nejustificată pentru

pârâtă.

Reclamantul P.C.

nu a indicat temeiul de drept al motivelor de recurs, însă criticile formulate pot

fi încadrate în prevederile art. 304 pct. 7 și pct. 9 C. proc. civ., urmând a fi

analizate din această perspectivă.

Recursului va

fi respins, ca nefondat, pentru următoarele considerente:

Motivul de recurs

prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. vizează nemotivarea unei hotărâri judecătorești.

În speță, reclamantul

susține că instanțele fondului nu s-au pronunțat asupra cererii de obligare a pârâtei

la cheltuieli de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru.

În motivarea sentinței

civile nr. 1009/2009, Tribunalul Olt a reținut considerentele pentru care urmează

să admită în parte acțiunea și, față de această situație, în raport cu dispozițiile

art. 274 C. proc. civ. a dispus obligarea pârâtei Ia plata sumei de 9.375,20 RON

cheltuieli de judecată către reclamant, reprezentând onorariu expert și taxă de

timbru.

De asemenea, s-a

reținut că reclamantul nu și-a majorat pretențiile conform raportului de expertiză

și nu a achitat diferența de taxă judiciară de timbru aferentă. La termenul din

21 mai 2013, când cauza a fost luată în pronunțare, reclamantul a solicitat admiterea

acțiunii astfel cum a fost precizată.

Curtea de Apel

Craiova, prin decizia civilă nr. 82/2013 a analizat prin raportare la dispozițiile

art. 146, art. 294 și art. 132 alin. (2) C. proc. civ. motivul de apel privind majorarea

cuantumului cheltuielilor de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru, formulat

de apelantul-reclamant și a concluzionat în sensul respingerii acestor critici,

deoarece instanța de fond a stabilit corect cuantumul acesteia, în raport de pretențiile

admise.

Față de cele ce

preced, se constată că instanțele fondului s-au pronunțat asupra cererii reclamantului

privind obligarea pârâtei la cheltuieli de judecată reprezentând taxa judiciară

de timbru și nu poate fi reținută incidența în cauză a motivului de recurs prevăzut

de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., criticile formulate sub aspectul analizat fiind

nefondate.

Prin cel de-al

doilea motiv de recurs reclamantul a susținut o greșită aplicare de către instanțele

fondului a dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., pentru faptul că acestea nu au

dispus majorarea cuantumului cheltuielilor de judecată reprezentând taxă judiciară

de timbru.

Este adevărat

că potrivit prevederilor legale enunțate, la fundamentul răspunderii pentru cheltuielile

de judecată este culpa procesuală a părții și, în speță, reclamantul a avut calitatea

de parte câștigătoare în proces.

Insă, poziția

juridică de parte câștigătoare în proces este determinată de raportul dintre conținutul

obiectului acțiunii și rezultatul obținut prin hotărârea de soluționare a litigiului.

Urmează deci ca,

atunci când pretențiile ce formează obiectul litigiului sunt admise numai parțial,

instanța să acorde celui care a câștigat procesul numai o parte din cheltuielile

de judecată, proporțional cu pretențiile admise.

Așadar, dispozițiile

art. 276 C. proc. civ. devin aplicabile în situația în care pretențiile reclamantului

au fost admise numai în parte, instanța urmând a dispune obligarea pârâtului să

suporte cheltuielile de judecată numai proporțional cu pretențiile admise.

Or, în cauza de

față, soluția pronunțată de prima instanță și menținută de către instanța de apel

a fost în sensul admiterii în parte a acțiunii formulate de reclamantul P.C. și

de obligare a pârâtei SC O.P. SA doar la o parte din despăgubirile civile solicitate

pentru lipsa de folosință a terenului.

În raport de această

soluție, Tribunalul Olt a obligat pârâta către reclamant numai la o parte din cheltuielile

de judecată, proporțional cu pretențiile admise, aspect ce rezultă fără echivoc

din motivarea sentinței pronunțate.

Având în vedere

soluționarea legală a cererii de plată a cheltuielilor de judecată. Curtea de Apel

Craiova în mod corect a respins motivul de apel formulat de reclamantul P.C. privind

majorarea cuantumului cheltuielilor de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru.

Nu este fondată

nici critica potrivit căreia instanțele ar fi avut în vedere numai taxa judiciară

de timbru achitată de reclamant pentru repunerea pe rol a cauzei și ar fi ignorat

dovada plății taxei de timbru în sumă de 20.947 RON, achitată la momentul învestirii

instanței cu acțiunea introductivă.

Această susținere

nu se verifică în raport de actele și lucrările dosarului și nu poate fi reținută

față de considerentele instanțelor de fond avute în vedere la pronunțarea hotărârilor

și care se referă în mod clar la acordarea cheltuielilor de judecată proporțional

cu pretențiile admise.

Față de cele ce

preced, în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins,

ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de reclamantul P.C. împotriva deciziei nr. 82 din data de 9 octombrie

2013 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 6 mai 2014.