ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1262/2014

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin decizia nr. 5140 din 8 noiembrie 2013

Înalta Curte de Casație și Justiție a constatat nul recursul declarat de

reclamantul I.D.I. împotriva deciziei nr. 86A din 29 mai 2012 a Curții de Apel

București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea

intelectuală, conflicte de muncă și asigurări sociale.

Pentru a hotărî

astfel, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut următoarele:

Prin sentința nr.

1551 din 4 decembrie 2007 pronunțată în Dosarul nr. 4228/3/2007, Tribunalul

București, secția a IV-a civilă, a respins acțiunea formulată de reclamantul I.D.I.

împotriva pârâtei U.M. X1 București, ca fiind introdusă de o persoană fără

calitate procesuală, admițând, totodată, și excepția lipsei capacității

procesuale de exercițiu a pârâtei U.M. X1 București.

Prin decizia nr.

123/A din 27 mai 2008, Curtea de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru

cauze privind proprietatea intelectuală, a admis apelul formulat de

apelantul-reclamant I.D.I. împotriva sentinței menționate, pe care a

desființat-o în parte, în ceea ce privește soluționarea excepției lipsei

calității procesuale active; a trimis cauza spre rejudecare primei instanțe și

a menținut dispoziția privind admiterea excepției lipsei capacității procesuale

de exercițiu a pârâtei UM

X1

.

Prin decizia nr. 4642

din 7 aprilie 2009, Înalta Curte de Casație și Justiție, a respins ca nefondat recursul

declarat de pârâții Ministerul Apărării și Academia Tehnică Militară împotriva menționate.

Cauza a fost reînregistrată

pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă sub nr. 4228/3/2007, la data

de 7 ianuarie 2010.

Prin sentința nr. 53

din 18 ianuarie 2011, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a respins ca neîntemeiată

cererea.

În cauză, reclamantul

a solicitat recunoașterea calității sale de autor al unui proiect științific, intitulat

„sistemul integrat de baraj aerian”, invocând prevederile art. 7 alin. (1) lit.

b) din Legea nr. 8/1996.

Tribunalul a reținut,

că nu s-a pus vreodată problema materializării proiectului, fiind exclusă chiar

și testarea acestuia. Semnificativă sub acest aspect este depoziția martorului B.M.,

care a arătat că testarea este 100% imposibilă, presupunând detonarea de explozibil

cu o controlabilitate limitată a zonei de răspândire a elementelor cu granule detonabile.

Așadar, nici pârâtul Ministerul

Apărării Naționale și nici pârâta Academia Tehnică Militară nu au folosit vreodată,

în nicio modalitate, proiectul propus de către reclamant, care nu a probat în cauză

că ar fi fost astfel prejudiciat.

Prin decizia nr. 86

din 26 mai 2012, Curtea de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze

privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă și asigurări sociale, a respins,

ca nefondat, apelul formulat de reclamantul I.D.I.

Pentru a decide astfel,

instanța de apel a reținut că, pentru ca o creație să poată face obiect al protecției

oferite de Legea nr. 8/1996 a drepturilor de autor, este necesar ca aceasta să fie

rezultatul unei activități creatoare a autorului, să fie perceptibilă, îmbrăcând

o formă concretă de exprimare și să fie susceptibilă de aducere la cunoștința publicului.

În raport de aceste împrejurări

de fapt la considerațiile teoretice expuse mai sus, Curtea a constatat că în mod

corect a reținut prima instanță că proiectul reclamantului apelant este lipsit de

originalitate, deoarece nu aduce principiilor deja cunoscute de funcționare a micro-giropterelor

nici un element nou, original, nefiind identificată activitatea creatoare a autorului.

A reținut totodată expertul

că documentația aflată în dosar nu cuprinde elemente din care să rezulte modalitatea

de lansare a micro-giropterelor și nici o analiză matematică sau științifică a acestor

formațiuni de zbor, nefiind clare tipul și cantitatea de încărcătură explozibilă

necesare, numărul maxim respectiv minim de astfel de dispozitive necesare, analiza

unui impact cu aeronavele inamice, dinamica, timpul de evoluție, modalitatea de

recuperare sau autodistrugere ori riscurile implicate pentru trupele proprii sau

pentru populația civilă.

În concluzie, Curtea a

constatat că expertul judiciar nu a infirmat, ci, dimpotrivă, a confirmat punctul

de vedere al specialiștilor din cadrul instituției pârâte, a căror obiectivitate

a fost pusă la îndoială de apelant prin motivele de apel, în sensul că proiectul

nu cuprinde suficiente elemente științifice care să contureze modul de funcționare

al dispozitivului.

În aceste condiții, fără

a se putea desprinde nici un element de fapt care să asigure originalitatea operei,

care să reprezinte creația sa, aportul său la ceea ce exista anterior în domeniul

respectiv, proiectul a cărui protecție se solicită în cauza de față nu poate fi

calificat drept operă.

Împotriva deciziei menționate,

a declarat recurs, în termen legal, reclamantul I.D.I., criticând-o pentru nelegalitate

în temeiul dispozițiile art. 304 pct. 7 și pct. 9 C. proc. civ.

Temeiul de drept invocat

în susținerea acțiunii îl constituie art. 7 alin. (1) lit. b) din Legea nr 8/1996,

iar opera de creație intelectuală este recunoscută și protejată, independent de

aducerea ei la cunoștința publică, prin simplul fapt al realizării ei, chiar în

formă nefinalizată, în condițiile art. 1 alin. (2) din același act normativ.

La termenul de judecată

din 8 noiembrie 2013, cauza a fost reținută spre soluționare cu prioritate asupra

excepției de nulitate a recursului, invocată de către intimata-pârâtă Academia Tehnică

Militară prin întâmpinare.

Față de excepția invocată,

Înalta Curte a constatat că este întemeiată, pentru următoarele considerente:

Prin motivele de recurs,

reclamantul nu formulează în concret critici cu privire la aceste constatări ale

instanței de apel, ci se referă, pe de o parte, la prevederile art. 1 alin. (2)

din Legea nr. 8/1996, iar, pe de altă parte, la modul de valorificare a concluziilor

expertului, recurentul susținând, în același timp, că instanța de apel ar fi reținut

considerente contradictorii.

În prezența unui asemenea

raționament juridic, pentru a reprezenta critici de nelegalitate în sensul art.

304 C. proc. civ., motivele de recurs ar fi trebuit să vizeze tocmai prevederile

art. 9 lit. a) din Legea nr. 8/1996, or, recurentul nu a urmărit combaterea argumentelor

și a concluziei instanței privind asimilarea creației reclamantului unei simple

idei, excluse de la protecția legală, ci a făcut referire la prevederi legale ce

nu sunt incidente în cauză și nu se regăsesc în considerentele deciziei recurate.

Împrejurarea că recurentul

nu înțelege să combată concluzia instanței de apel rezultă și din referirile acestuia

la concluziile expertului judiciar, care a arătat că lucrarea reclamantului reprezintă

un concept original.

În această fază procesuală,

nu este posibilă reaprecierea probelor administrate și nici a situației de fapt

reținută pe baza acestora de către instanța de apel, atribuțiile instanței de control

judiciar fiind circumscrise exclusiv cazurilor de legalitate expres și limitativ

prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

Din acest motiv, nici

susținerile recurentului referitoare la existența unor considerente contradictorii

în cuprinsul deciziei nu reprezintă veritabile critici de nelegalitate, atât timp

cât vizează elemente de fapt relevate de probatoriile administrate, pe baza cărora

instanța de apel a conchis în sensul neîndeplinirii condițiilor pentru obținerea

protecției legale a dreptului de autor.

Pentru același motiv,

nu au fost evaluate nici susținerile recurentului vizând utilizarea lucrării sale,

în legătură cu instanța de apel a constatat că nu a rezultat, din probatoriul administrat,

că pârâta ar fi utilizat în activitatea sa sistemul de baraj antiaerian, deoarece

aceste susțineri tind la reaprecierea înscrisurilor depuse la dosar, finalitate

inacceptabilă în cadrul recursului.

Absența unor critici de

nelegalitate la adresa deciziei de apel, încadrabile în cazurile de modificare sau

de casare explicit și limitativ prevăzute de art. 304 C. proc. civ., echivalează

cu însăși nedepunerea motivelor recursului conform exigențelor legale.

În conformitate cu dispozițiile

art. 306 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul

legal, iar art. 306 alin. (3) C. proc. civ. prevede că indicarea greșită a motivelor

de recurs nu atrage nulitatea recursului dacă, din dezvoltarea acestora, este posibilă

încadrarea lor în vreunul dintre cazurile prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

În cauză, deși reclamantul

a indicat temeiul susținerilor din motivarea recursului ca fiind reprezentat de

dispozițiile art. 304 pct. 7, pct. 8 și pct. 9 C. proc. civ., nu s-au formulat critici

de nelegalitate care să poată fi încadrate în aceste cazuri de recurs, ca de altfel,

în niciunul dintre celelalte cazuri expres și limitativ prevăzute de art. 304.

Față de considerentele

expuse, Înalta Curte a admis excepția invocată de către intimata-reclamantă și a

constatat nul recursul declarat de reclamantul I.D.I.

Împotriva deciziei

nr. 5140 din 8 noiembrie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă,

a formulat contestația în anulare contestatorul I.D.I., care a susținut următoarele

motive ce ar conduce la anularea acesteia, indicând drept temei de drept dispozițiile

art. 318 alin. (1) teza I C. proc. civ.

Se apreciază că dispozițiile

art. 302

1

alin. (1) C. proc. civ. se referă la cererea (declarația de

recurs), dar nu la memoriul în care au fost dezvoltate motivele de recurs în condițiile

art. 303 alin. (2) C. proc. civ., iar în lipsa unei prevederi exprese în acest sens

sancțiunea nulității recursului operează doar în situația în care cererea (declarația)

de recurs nu întrunește cerințele prevăzute de lege.

În consecință, s-a arătat

că atâta timp cât în declarația de recurs au fost indicate: decizia care se atacă,

prin număr și data la care a fost pronunțată, numărul de dosar și instanța, cerințele

prevăzute de art. 302

1

alin. (1) C. proc. civ. sunt îndeplinite și ca

atare, soluția pronunțată de către instanța de recurs nu poate fi interpretată decât

în sensul că este rezultatul unei greșeli materiale constând în neobservarea înscrisului

„declarație de recurs”.

Se precizează că instanța

de recurs s-a rezumat doar la a analiza memoriul ce cuprinde motivele de recurs

expediat prin poștă și a omis să verifice declarația de recurs, necercetând motivele

de recurs, caz în care ar fi incidente dispozițiile art. 318 alin. (1) teza a II-a

C. proc. civ.

Analizând contestația

în anulare formulată de contestatorul I.D.I., Înalta Curte de Casație și Justiție

constată că aceasta nu poate fi primită pentru considerentele ce succed:

Dispozițiile art. 318

alin. (1) C. proc. civ. prevăd că „hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate

cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când

instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală

să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare”.

În cauză, motivele invocate

de contestatorul I.D.I. nu se încadrează în niciunul din motivele reglementate de

dispozițiile art. 318 C. proc. civ.

Contestatorul I.D.I. invocă

greșeli materiale săvârșite de instanța de recurs cu ocazia dezlegării date prin

decizia nr. 5140 din 8 noiembrie 2013, constând în neobservarea de către Înalta

Curte de Casație și Justiție a mențiunilor privind numărul și data pronunțării hotărârii

recurate, precum și a numărului dosarului, înserate în cuprinsul declarației sale

de recurs.

Aceste susțineri ale contestatorului

nu constituie greșeli materiale în sensul dispozițiilor art. 318 C. proc. civ.,

deoarece instanța de recurs nu a dispus anularea recursului declarat pentru neindicarea

elementelor prevăzute de dispozițiile art. 302

1

C. proc. civ., așa cum

se învederează, (prin neindicarea datei și a numărului hotărârii recurate), ci pentru

absența unor critici de nelegalitate relative la decizia de apel, încadrabile în

cazurile de modificare sau de casare reglementate de art. 304 C. proc. civ. De altfel,

prin decizia nr. 5140 din 8 noiembrie 2003 a Înaltei Curți de Casație și Justiție

s-a reținut că această sancțiune a nulității recursului operează dat fiind faptul

că neîncadrarea criticilor formulate echivalează cu nedepunerea motivelor de recurs

în temeiul legal, concomitent cu cererea de recurs, conform art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ. sau înlăuntrul termenului prevăzut de art. 301 C.

proc. civ.

Nici teza a II-a

alin. (1) a art. 318 C. proc. civ. nu este incidentă în cauză, acest al doilea motiv

al contestației în anulare speciale conducând la admiterea acesteia doar în situația

în care instanța de recurs ar fi omis să analizeze un motiv cu care a fost învestită.

Or, instanța a procedat la analiza criticilor formulate de recurentul I.D.I. în

integralitatea lor, observând în mod corect că acesta nu a formulat critici de nelegalitate

care să poată fi circumscrise motivelor reglementate expres de dispozițiile

art. 304 C. proc. civ.

Pentru aceste considerente,

se va respinge contestația în anulare formulată de contestatorul I.D.I. împotriva

deciziei nr. 5140 din 8 noiembrie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția

I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în

anulare formulată de contestatorul I.D.I. împotriva deciziei nr. 5140 din 8 noiembrie

2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică astăzi, 11 aprilie 2014.