ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5140/2013

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința nr. 1551 din 04 decembrie 2007 pronunțată în dosarul nr. 4228/3/2007, Tribunalul București, Secția a IV-a civilă, a respins acțiunea formulată de reclamantul I.I. împotriva pârâtei UM București, ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală, admițând, totodată, și excepția lipsei capacității procesuale de exercițiu a pârâtei UM București. Prin decizia nr. 123/A din 27 mai 2008, Curtea de Apel București, Secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, a admis apelul formulat de apelantul-reclamant I.D.I. împotriva sentinței menționate, pe care a desființat-o în parte, în ceea ce privește soluționarea excepției lipsei calității procesuale active; a trimis cauza spre rejudecare primei instanțe și a menținut dispoziția privind admiterea excepției lipsei capacității procesuale de exercițiu a pârâtei UM.

Prin decizia nr. 4642 din 07 aprilie 2009, Înalta Curte de Casație și Justiție, a respins ca nefondat recursul declarat de pârâții Ministerul Apărării și Academia Tehnică Militară împotriva menționate. Cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului București, Secția a IV-a Civilă sub nr. 4228/3/2007, la data de 7 ianuarie 2010. Prin sentința nr. 53 din 18 ianuarie 2011, Tribunalul București, Secția a IV-a civilă, a respins ca neîntemeiată cererea. În cauză, reclamantul a solicitat recunoașterea calității sale de autor al unui proiect științific, intitulat „sistemul integrat de baraj aerian”, invocând prevederile art. 7 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 8/1996. Noțiunea de proiect științific, astfel cum este menționată în cuprinsul acestui text legal, nu se confundă cu noțiunea de proiect științific reglementată de prevederile O.G.

nr. 37/2002, H.G. nr. 1266/2004 și H.G. nr. 1265/2004. Pârâții au susținut justificat că reclamantul nu este autorul unui „proiect științific” în sensul actelor normative menționate, a cărui realizare presupune operațiuni de contractare, finanțare, monitorizare și evaluare, precum și integrarea în planuri sectoriale de cercetare-dezvoltare și realizarea într-o perioadă determinată, în limita fondurilor publice alocare cu această destinație. În același timp, nici reclamantul nu a afirmat că ar fi autorul unui proiect științific în această accepție, ci al unui proiect ce se regăsește în cererea adresată de către reclamant Administrației Prezidențiale și înregistrată sub nr. 12390 din 16 noiembrie 2001 și desenul de prezentare înregistrat la UM București sub nr. A2/2888/2002.

Ca urmare, se poate aprecia că proiectul a îmbrăcat o formă concretă de exprimare, aceea de text și schiță. A reținut prima instanță că proiectul este, însă, lipsit de originalitate, chiar reclamantul arătând în cuprinsul acestuia că „soluția a fost folosită în domeniul aviației de savanți ca Jukovsky, Karman-Treftz, Elie Carofili”. Soluția nu a fost, așadar, concepută de către reclamant, ci numai identificată în literatura de specialitate și propusă, ca atare, spre a fi inclusă în programul național de apărare ca rezultând dintr-o activitate creativă, în mod esențial impregnat de amprenta personalității autorului. Reclamantul s-a adresat în mod repetat atât CSAT, cât și Administrației Prezidențiale, memoriile sale generând o amplă corespondență și solicitarea unor puncte de vedere ale unor specialiști militari, exprimându-se mai multe observații de ordin teoretic și tactic.

Astfel, s-a apreciat că soluția este întâlnită în literatura de specialitate, că nu are grad de autopurtare, că a mai fost propusă ca mijloc de bruiaj pasiv, că îi lipsesc avantaje cum sunt invizibilitatea, autocontrolul, autodispersarea, că documentația tehnică nu oferă suficiente date de fundamentare științifică, necesară pentru că sistemul de apărare se datorează și cu granule de explozibili activi, că nu este clară modalitatea în care proprietățile fibrei de carbon asigură ecranarea sigură și precisă a modelelor electromagnetice și că opacizarea parțială sau totală a cockpitului nu este în măsură să conducă la efecte sigure și precise, că declanșarea prin simpatie a încărcăturilor purtate de avioane și rachetele inamice apare ca un deziderat lipsit de realism, că efectul distructiv al combinațiilor de fibră de carbon și granule de explozibil presupune măsurarea sau estimarea maselor și densităților optime ale acestora, că nu este fundamentată științific posibilitatea tehnică de realizare a unui reglaj precis, că efectele preconizate pot afecta propriile aeronave, solul, vegetația etc. și că nu este luat în calcul un sistem de autodistrugere.

În considerarea acestei situații, reclamantului i s-a comunicat prin adresele din datele de 19 iulie 2002, 07 iulie 2003, 21 martie 2005 și 28 decembrie 2006 că pârâtul Ministerul Apărării Naționale nu este interesat de propunerea sa de folosire a proiectului în discuție. Tribunalul a reținut, totodată, că nu s-a pus vreodată problema materializării proiectului, fiind exclusă chiar și testarea acestuia. Semnificativă sub acest aspect este depoziția martorului B.M., care a arătat că testarea este 100% imposibilă, presupunând detonarea de explozibil cu o controlabilitate limitată a zonei de răspândire a elementelor cu granule detonabile. Așadar, nici pârâtul Ministerul Apărării Naționale și nici pârâta Academia Tehnică Militară nu au folosit vreodată, în nicio modalitate, proiectul propus de către reclamant, care nu a probat în cauză că ar fi fost astfel prejudiciat.

Nu numai că proiectul propus de reclamant nu poate fi considerat ca făcând obiectul dreptului de autor, dar, astfel cum au susținut pârâtele, România, prin angajamentele la nivel internațional și-a asumat obligația de a nu mai produce și comercializa echipamente sau componente militare care pot fi asimilate submunițiilor, fără sisteme de autodistrugere sau arme care lovesc fără discriminare. Conform prevederilor Convenției de la Ottawa și ale Convenției ONU din 08 aprilie 1982 privind limitarea folosirii anumitor categorii de arme clasice este interzisă producerea și comercializarea armelor care produc efecte traumatice excesive sau care lovesc fără discriminare, soluția propusă de reclamant putând fi asimilată acestei categorii.

Prin decizia nr. 86 din 26 mai 2012, Curtea de Apel București, Secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă și asigurări sociale, a respins, ca nefondat, apelul formulat de reclamantul I.D.I. Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că, pentru ca o creație să poată face obiect al protecției oferite de Legea nr. 8/1996 a drepturilor de autor, este necesar ca aceasta să fie rezultatul unei activități creatoare a autorului, să fie perceptibilă, îmbrăcând o formă concretă de exprimare și să fie susceptibilă de aducere la cunoștința publicului. Prima condiție, a originalității, este prevăzută expres de art. 7 din lege și are în vedere cerința ca opera să fie rezultatul unei activități creatoare, ca autorul să-și fi pus amprenta asupra creației.

Contrar susținerilor apelantului (care a arătat în cererea de apel că în speță nu s-a dovedit lipsa originalității), sarcina probei existenței originalității îi revenea acestuia, în calitate de reclamant ce pretinde protecție pentru opera sa și nu pârâtelor, care afirmau o un fapt negativ. Împrejurarea că principiile fizicii după care funcționează sistemul descris de apelant în cuprinsul operei au existat anterior nu este de natură a înlătura, de plano, caracterul de operă și protecția aferentă creației în discuție, fiind acceptată posibilitatea ca opera să fie inspirată din (sau întemeiată pe) creații existente anterior și aparținând altor subiecte de drept. Esențial era însă ca, în raport de elementele create anterior și aduse la cunoștința publicului, noua creație să conțină cel puțin un element diferit, care să dea, astfel, originalitate operei.

Creația a cărei protecție ca operă se pretinde în cauza de față a fost intitulată de reclamant în cererea introductivă „proiect științific” și a fost materializată în cuprinsul documentului aflat la dosar. La dosar, se găsesc, de asemenea, o fotografie a unui dispozitiv component al sistemului de baraj aerian ce face obiectul „proiectului științific”, precum și un document cuprinzând un desen și o serie de explicații cu privire la modul de funcționare a dispozitivului. Din cuprinsul acestor documente, ce surprind forma de exprimare a pretinsei opere, Curtea a reținut că dispozitivul descris este destinat a lupta împotriva atacului aviației inamice cu avioane și rachete vizibile și invizibile, în scopul distrugerii și descurajării inamicului, constând într-o parabolă cu încărcătură autoportantă și autostabilizată din fibră carbonică lansată în spațiu cu ajutorul rachetelor și aviației utilitare.

În privința funcționării dispozitivului, documentele menționate arată că acesta se va menține în aer la diferite înălțimi, datorită curenților atmosferici ascensionali, fără intervenție umană; că viteza de înaintare a aeronavei și aerul absorbit de motorul cu reacție vor forma un ciclon supersonic antrenând și micro-giropterele (dispozitivele descrise), urmând a se declanșa detonarea, distrugând motorul, cockpit-ul, rachetele purtate de vânt și alte elemente din construcția aeronavei.

Din punctele de vedere exprimate de specialiștii ce își desfășoară activitatea în cadrul instituției intimate pârâte în cadrul corespondenței ce a avut loc între părți în decursul timpului curtea reține că documentația tehnică întocmită de reclamantul apelant nu oferă suficiente date de fundamentare științifică, nefiind clară modalitatea de funcționare (respectiv modul în care proprietățile fibrei de carbon vor asigura efectele urmărite prin folosirea dispozitivului proiectat) și că lipsește fundamentarea științifică a unui reglaj precis al acțiunii acestuia. Din concluziile raportului de expertiză de specialitate efectuat în cauză curtea reține că dispozitivul (micro-giropter) ce face obiectul descrierii în proiectul reclamantului apelant nu constituie o soluție originală, însă conceptul de creare a unui sistem integrat de baraj antiaerian (SIBA) din aparate de zbor gen micro-giroptere are un caracter original, nefiind folosit până în prezent.

În raport de aceste împrejurări de fapt la considerațiile teoretice expuse mai sus, Curtea a constatat că în mod corect a reținut prima instanță că proiectul reclamantului apelant este lipsit de originalitate, deoarece nu aduce principiilor deja cunoscute de funcționare a micro-giropterelor nici un element nou, original, nefiind identificată activitatea creatoare a autorului. Astfel, deși sunt adevărate, ca principii, susținerile apelantului în sensul că pentru a primi protecția operei nu era necesară prin ea însăși cerința ca dispozitivul să funcționeze fără eroare și că existența avantajelor soluției tehnice nu era, de asemenea, o cerință, curtea a constatat că aceste împrejurări nu sunt lipsite de relevanță în dezlegarea problemei deduse judecății.

Astfel, lipsa fundamentării științifice sub aspectul modului concret de funcționare și lipsa avantajelor ce ar rezulta din utilizarea dispozitivului descris în proiectul reclamantului sunt argumente ce sprijină afirmația instanței că operei îi lipsește originalitatea. Având în vedere scopul declarat al proiectului (apărarea antiaeriană a teritoriului de avioanele inamice), tocmai acesta ar fi fost elementul creat de apelantul reclamant: folosindu-se de principiile de fizică și de știința zborului cunoscute anterior, să le adauge contribuția sa proprie pentru crearea unui concept nou, elemente care lipsesc în speță. În privința concluziilor raportului de expertiză, Curtea a constatat că, deși aparent contrazic o astfel de concluzie, în realitate expertul nu a susținut contrariul.

Pe de o parte, expertul a arătat că aparatul de zbor gen micro-giropter nu reprezintă un concept original, făcând obiectul cercetărilor de foarte mult timp. Pe de altă parte, în privința originalității conceptului de sistem de baraj aerian prin folosirea micro-giropterelor în număr mare și cu încărcătură explozivă, expertul a arătat că astfel de sisteme au fost folosite încă din timpul celui de-al doilea război mondial. A reținut totodată expertul că documentația aflată în dosar nu cuprinde elemente din care să rezulte modalitatea de lansare a micro-giropterelor și nici o analiză matematică sau științifică a acestor formațiuni de zbor, nefiind clare tipul și cantitatea de încărcătură explozibilă necesare, numărul maxim respectiv minim de astfel de dispozitive necesare, analiza unui impact cu aeronavele inamice, dinamica, timpul de evoluție, modalitatea de recuperare sau autodistrugere ori riscurile implicate pentru trupele proprii sau pentru populația civilă.

În concluzie, Curtea a constatat că expertul judiciar nu a infirmat, ci, dimpotrivă, a confirmat punctul de vedere al specialiștilor din cadrul instituției pârâte, a căror obiectivitate a fost pusă la îndoială de apelant prin motivele de apel, în sensul că proiectul nu cuprinde suficiente elemente științifice care să contureze modul de funcționare al dispozitivului. De altfel, expertul judiciar a folosit de mai multe ori în cuprinsul expertizei, inclusiv în concluzii, noțiunea de „concept” pentru a caracteriza proiectul întocmit de apelantul reclamant și, așa cum se va arăta în cele ce succed, conceptele nu se bucură de protecția specifică operei. În aceste condiții, fără a se putea desprinde nici un element de fapt care să asigure originalitatea operei, care să reprezinte creația sa, aportul său la ceea ce exista anterior în domeniul respectiv, proiectul a cărui protecție se solicită în cauza de față nu poate fi calificat drept operă.

Dat fiind că proiectul reclamantului apelant este un concept, o idee, rezultă și netemeinicia susținerii sale în sensul că se impune acordarea protecției dreptului de autor, care în speță este exclusă expres de dispozițiile art. 9 lit. a din Legea nr. 8/1996 republicată. O altă critică a privit chestiunea (relevantă pentru soluționarea capătului al doilea al cererii reclamantului) a utilizării de către pârâta intimată a sistemului de baraj antiaerian, împrejurare de fapt care, neînsoțită de acordul reclamantului ar fi fost aptă a atrage dezdăunarea acestuia (evident, dacă s-ar fi stabilit anterior că avea un drept de autor care să fi fost încălcat). Or, contrar susținerilor reclamantului, nu a rezultat din probatoriul administrat că pârâta ar fi utilizat în activitatea sa sistemul de baraj antiaerian.

Este adevărat că există la dosar un document care atestă acordul conducerii instituției intimate pentru organizarea unei demonstrații la aerodromul Clinceni, însă pe de o parte nu a rezultat că această demonstrație a avut loc, iar pe de altă parte, chiar și dacă desfășurarea unei activități ar fi fost probată, ea nu ar fi dovedit și utilizarea sistemului de către intimată în propria sa activitate. Dimpotrivă, însăși ideea de desfășurare a unei demonstrații presupunea acordul și participarea apelantului reclamant, cel care prezenta proiectul spre evaluare, astfel încât un asemenea fapt prin el însuși nu era apt a constitui o încălcare a drepturilor sale.

O asemenea probă (a materializării proiectului în activitatea pârâtei) revenea reclamantului în acord cu principiile specifice procesului civil și din acest punct de vedere, chiar dacă afirmațiile sale în sensul că poziția procesuală a intimatei pârâte și a reprezentanților săi este subsumată respingerii acțiunii (acesta fiind un interes legitim al unui pârât), iar atitudinea părții pârâte este prezumată ca fiind una subiectivă, aceasta nu scutea reclamantul de sarcina probei. O concluzie contrară ar duce la răsturnarea sarcinii probei în orice proces civil în care pârâtul nu recunoaște pretențiile reclamantului, fiind interesat în respingerea acțiunii (ipoteza recunoașterii fiind excepția) și nu poate fi primită.

Prin urmare, chiar dacă instanța primește declarațiile părții pârâte cu rezerva valorificării lor în limitele specifice probațiunii în procesul civil (potrivit regulilor din materia mărturisirii judiciare), se impune ca reclamantul, prin probatoriul administrat, să facă dovada că pârâta i-a încălcat dreptul dedus judecății, în speță că a utilizat sistemul de baraj antiaerian fără acordul său. După cum s-a arătat, o astfel de dovadă nu a fost administrată, după cum de altfel nici apelantul reclamant nu a învederat în motivarea apelului său care ar fi fost probele administrate din care acest aspect ar fi rezultat în opinia sa, critica adusă sentinței în privința chestiunii utilizării pretinsei opere de către pârâtă limitându-se la aspectul analizat mai sus al interesului pârâtei în respingerea acțiunii și, implicit, la lipsa de credibilitate a afirmațiilor acesteia.

Este nefondată și susținerea legată de aserțiunea instanței referitoare la convențiile de drept internațional la care România este parte, în condițiile în care acesta a fost numai un argument ce susținea poziția pârâtei în sensul că nici nu ar fi putut utiliza un asemenea dispozitiv în activitatea sa, deoarece ar fi interzis de respectivele convenții internaționale. În contextul celor mai sus dezlegate, argumentul este oricum lipsit de efecte cu privire la temeinicia cererii reclamantului, căreia i se opun cu întâietate aspectele deja reținute în prezenta hotărâre. Împotriva deciziei menționate, a declarat recurs, în termen legal, reclamantul I.D.I., criticând-o pentru nelegalitate în temeiul dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc.

civ. Temeiul de drept invocat în susținerea acțiunii îl constituie art. 7 alin. (1) lit. b) din Legea nr 8/1996, iar opera de creație intelectuală este recunoscută și protejată, independent de aducerea ei la cunoștința publică, prin simplul fapt al realizării ei, chiar în formă nefinalizată, în condițiile art. 1 alin. (2) din același act normativ. Considerentele instanței de apel relative la descrierea în amănunt a modalității de funcționare a „proiectului” sunt contradictorii: pe de o parte, chiar instanța a arătat modul în care funcționează sistemul, iar pe de altă parte, relevă interpretarea și aplicarea greșită a legii, nefiind necesar ca opera să fie perfectă din primul moment, fiind susceptibilă de a fi modificată și/sau îmbunătățită, dar fără a fi afectat însuși conceptul creat.

Referitor la concluziile expertului, acestea au fost reținute în mod greșit de către instanța de apel, expertul arătând că sistemul de baraj aerian creat de către reclamant reprezintă un concept original, astfel încât soluția instanței de apel este consecința interpretării și aprecierii eronate a probatoriului administrat și mai cu seamă a raportului de expertiză întocmit în caută, creația reclamantului având un caracter original. În ceea ce privește utilizarea de către intimata-pârâtă a sistemului, aceasta este dovedită de bogata corespondență existentă între părți, de numeroasele rezoluții și mențiuni făcute de personalități de rang înalt din cadrul instituțiilor statului. La termenul de judecată din 8 noiembrie 2013, cauza a fost reținută spre soluționare cu prioritate asupra excepției de nulitate a recursului, invocată de către intimata – pârâtă Academia Tehnică Militară prin întâmpinare.

Față de excepția invocată, Înalta Curte constată că este întemeiată, pentru următoarele considerente: Instanța de apel a constatat în cauză, pe baza probelor administrate, că proiectul a cărui protecție se solicită de către reclamant prin recunoașterea calității sale de autor nu poate fi calificat drept „operă” în sensul art. 7 din Legea nr. 8/1996, deoarece reprezintă o simplă idee, care nu poate beneficia de protecția legală a dreptului de autor, astfel cum prevede expres art. 9 lit. a) din Legea nr. 8/1996, iar, pe de altă parte, din probe nu a rezultat niciun element de fapt care să asigure originalitatea creației și să reflecte aportul autorului la ceea ce exista anterior în domeniu.

Astfel, s-a constatat că, până în prezent, nu a mai fost creat și folosit un sistem integrat de baraj antiaerian din aparate de zbor gen micro – giroptere (ce constituie creația a cărei protecție se solicită de către reclamant), ceea ce înseamnă că instanța și-a însușit constatările din raportul de expertiză întocmit în faza apelului. Cu toate acestea, s-a apreciat că lucrarea nu reprezintă un proiect științific și, deci, o operă protejabilă în sensul art. 7 lit. b) din Legea nr. 8/1996, deoarece nu cuprinde suficiente date de fundamentare științifică pentru a se releva atât principiile complete de funcționare, cât și efectele preconizate (asupra propriilor aeronave, asupra populației, solului etc.), descriere ce ar fi permis, în același timp, determinarea contribuției creatoare a autorului față de principiile deja cunoscute de funcționare a micro-giropterelor.

Prin motivele de recurs, reclamantul nu formulează în concret critici cu privire la aceste constatări ale instanței de apel, ci se referă, pe de o parte, la prevederile art. 1 alin. (2) din Legea nr. 8/1996, iar, pe de altă parte, la modul de valorificare a concluziilor expertului, recurentul susținând, în același timp, că instanța de apel ar fi reținut considerente contradictorii. După cum s-a arătat, instanța de apel a infirmat caracterul de operă a creației reclamantului nu prin prisma stadiului de realizare ori a posibilității ulterioare de îmbunătățire, pentru a se analiza incidența art. 1 alin. (2) din lege (care garantează protecția unei opere chiar în formă nefinalizată), ci prin absența unui fundament științific adecvat unui proiect de această natură, făcând referire la art. 9 lit. a) din lege.

Lipsa unei fundamentări complete a lucrării nu relevă o operă nefinalizată, ci o creație care doar reiterează principii deja cunoscute, fără un aport științific novator. În prezența unui asemenea raționament juridic, pentru a reprezenta critici de nelegalitate în sensul art. 304 C. proc. civ., motivele de recurs ar fi trebuit să vizeze tocmai prevederile art. 9 lit. a) din Legea nr. 8/1996, or, recurentul nu a urmărit combaterea argumentelor și a concluziei instanței privind asimilarea creației reclamantului unei simple idei, excluse de la protecția legală, ci a făcut referire la prevederi legale ce nu sunt incidente în cauză și nu se regăsesc în considerentele deciziei recurate. Împrejurarea că recurentul nu înțelege să combată concluzia instanței de apel rezultă și din referirile acestuia la concluziile expertului judiciar, care a arătat că lucrarea reclamantului reprezintă un concept original.

Or, faptul că, până în prezent, nu a mai fost creat și folosit un sistem integrat de baraj antiaerian din aparate de zbor gen micro-giroptere (în acest sens a utilizat expertul termenul de „original”) nu este suficient pentru obținerea protecției legale a dreptului de autor, cât timp atare soluție reprezintă o simplă idee ce nu poate beneficia de o asemenea protecție (expertul a folosit noțiunea de „concept”, ce are semnificația de „idee generală”). De altfel, după cum s-a arătat, instanța de apel a avut în vedere aceste constatări ale expertului, dar a ținut cont, în același timp, și de alte constatări din raportul de expertiză privind lipsa unei analize matematice sau științific a formațiunilor aflate în zbor planat, pe care le-a coroborat cu alte opinii ale specialiștilor militari aflate la dosar, din care rezultă absența de date suficiente de fundamentare științifică, pe baza cărora a conchis în sensul neîntrunirii caracterului de proiect științific al lucrării.

În această fază procesuală, nu este posibilă reaprecierea probelor administrate și nici a situației de fapt reținută pe baza acestora de către instanța de apel, atribuțiile instanței de control judiciar fiind circumscrise exclusiv cazurilor de legalitate expres și limitativ prevăzute de art. 304 C. proc. civ. Din acest motiv, nici susținerile recurentului referitoare la existența unor considerente contradictorii în cuprinsul deciziei nu reprezintă veritabile critici de nelegalitate, atât timp cât vizează elemente de fapt relevate de probatoriile administrate, pe baza cărora instanța de apel a conchis în sensul neîndeplinirii condițiilor pentru obținerea protecției legale a dreptului de autor.

Astfel, instanța a redat, într-adevăr, principiile de funcționare a unui dispozitiv component al sistemului ce face obiectul lucrării reclamantului, astfel cum acestea sunt descrise în documentul furnizat de către reclamant și aflat la dosar, însă, prin coroborarea tuturor probelor administrate, inclusiv a constatărilor expertului judiciar, a apreciat că documentația tehnică întocmită de către reclamant nu oferă suficiente date de fundamentare științifică, iar situația de fapt reținută de către instanța de apel nu poate fi reapreciată în faza recursului, atât timp cât instanța de control judiciar este abilitată a cerceta exclusiv legalitatea, nu și temeinicia deciziei recurate.

Pentru același motiv, nu pot fi evaluate nici susținerile recurentului vizând utilizarea lucrării sale, în legătură cu instanța de apel a constatat că nu a rezultat, din probatoriul administrat, că pârâta ar fi utilizat în activitatea sa sistemul de baraj antiaerian, deoarece aceste susțineri tind la reaprecierea înscrisurilor depuse la dosar, finalitate inacceptabilă în cadrul recursului. Absența unor critici de nelegalitate la adresa deciziei de apel, încadrabile în cazurile de modificare sau de casare explicit și limitativ prevăzute de art. 304 C. proc. civ., echivalează cu însăși nedepunerea motivelor recursului conform exigențelor legale. În conformitate cu dispozițiile art. 306 alin. (1) C. proc.

civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, iar art. 306 alin. (3) C. proc. civ. prevede că indicarea greșită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului dacă, din dezvoltarea acestora, este posibilă încadrarea lor în vreunul dintre cazurile prevăzute de art. 304 C. proc. civ. În cauză, deși reclamantul a indicat temeiul susținerilor din motivarea recursului ca fiind reprezentat de dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., nu s-au formulat critici de nelegalitate care să poată fi încadrate în aceste cazuri de recurs, ca de altfel, în niciunul dintre celelalte cazuri expres și limitativ prevăzute de art. 304. Drept urmare, este operantă sancțiunea preconizată în art. 306 alin. (1) C. proc.

civ., anume nulitatea recursului, dat fiind faptul că neîncadrarea susținerilor din motivarea căii de atac în cazurile din art. 304 echivalează cu nedepunerea motivelor de recurs în termenul legal, respectiv odată cu cererea de recurs, conform art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. sau înlăuntrul termenului prevăzut de art. 301 C. proc. civ., de 15 zile de la comunicarea deciziei de apel. Față de considerentele expuse, Înalta Curte va admite excepția invocată de către intimata – reclamantă și va constata nul recursul declarat de reclamantul I.D.I.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată nul recursul declarat de reclamantul I.D.I. împotriva deciziei nr. 86A din 29 mai 2012 a Curții de Apel București, Secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă și asigurări sociale. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 8 noiembrie 2013.