ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5140/2013

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5140/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra cauzei de față,

constată următoarele:

Prin sentința nr. 1551

din 04 decembrie 2007 pronunțată în dosarul nr. 4228/3/2007, Tribunalul

București, Secția a IV-a civilă, a respins acțiunea formulată de reclamantul I.I.

împotriva pârâtei UM  București, ca fiind introdusă de o persoană fără calitate

procesuală, admițând, totodată, și excepția lipsei capacității procesuale de

exercițiu a pârâtei UM București.

Prin

decizia nr. 123/A din 27 mai 2008, Curtea de Apel București, Secția a IX-a civilă

și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, a admis apelul formulat de

apelantul-reclamant I.D.I. împotriva sentinței menționate, pe care a desființat-o

în parte, în ceea ce privește soluționarea excepției lipsei calității

procesuale active; a trimis cauza spre rejudecare primei instanțe și a menținut

dispoziția privind admiterea excepției lipsei capacității procesuale de

exercițiu a pârâtei UM.

Prin

decizia nr. 4642 din 07 aprilie 2009, Înalta Curte de Casație și Justiție, a

respins ca nefondat recursul declarat de pârâții Ministerul Apărării și

Academia Tehnică Militară împotriva menționate.

Cauza a

fost reînregistrată pe rolul Tribunalului București, Secția a IV-a Civilă sub nr.

4228/3/2007, la data de 7 ianuarie 2010.

Prin sentința

nr. 53 din 18 ianuarie 2011, Tribunalul București, Secția a IV-a civilă, a

respins ca neîntemeiată cererea.

În cauză,

reclamantul a solicitat recunoașterea calității sale de autor al unui proiect

științific, intitulat „sistemul integrat de baraj aerian”, invocând prevederile

art. 7 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 8/1996.

Noțiunea

de proiect științific, astfel cum este menționată în cuprinsul acestui text

legal, nu se confundă cu noțiunea de proiect științific reglementată de

prevederile O.G. nr. 37/2002, H.G. nr. 1266/2004 și H.G. nr. 1265/2004. Pârâții

au susținut justificat că reclamantul nu este autorul unui „proiect științific”

în sensul actelor normative menționate, a cărui realizare presupune operațiuni

de contractare, finanțare, monitorizare și evaluare, precum și integrarea în

planuri sectoriale de cercetare-dezvoltare și realizarea într-o perioadă

determinată, în limita fondurilor publice alocare cu această destinație.

În

același timp, nici reclamantul nu a afirmat că ar fi autorul unui proiect

științific în această accepție, ci al unui proiect ce se regăsește în cererea

adresată de către reclamant Administrației Prezidențiale și înregistrată sub nr.

12390 din 16 noiembrie 2001 și desenul de prezentare înregistrat la UM București sub nr. A2/2888/2002. Ca urmare, se poate aprecia că proiectul a îmbrăcat o

formă concretă de exprimare, aceea de text și schiță.

A reținut

prima instanță că proiectul este, însă, lipsit de originalitate, chiar reclamantul

arătând în cuprinsul acestuia că „soluția a fost folosită în domeniul aviației

de savanți ca

Jukovsky,

Karman-Treftz, Elie Carofili”.

Soluția nu a fost,

așadar, concepută de către reclamant, ci numai identificată în literatura de

specialitate și propusă, ca atare, spre a fi inclusă în programul național de

apărare ca rezultând dintr-o activitate creativă, în mod esențial impregnat de

amprenta personalității autorului.

Reclamantul s-a adresat

în mod repetat atât CSAT, cât și Administrației Prezidențiale, memoriile sale

generând o amplă corespondență și solicitarea unor puncte de vedere ale unor

specialiști militari, exprimându-se mai multe observații de ordin teoretic și

tactic. Astfel, s-a apreciat că soluția este întâlnită în literatura de

specialitate, că nu are grad de autopurtare, că a mai fost propusă ca mijloc de

bruiaj pasiv, că îi lipsesc avantaje cum sunt invizibilitatea, autocontrolul,

autodispersarea, că documentația tehnică nu oferă suficiente date de

fundamentare științifică, necesară pentru că sistemul de apărare se datorează

și cu granule de explozibili activi, că nu este clară modalitatea în care

proprietățile fibrei de carbon asigură ecranarea sigură și precisă a modelelor

electromagnetice și că opacizarea parțială sau totală a cockpitului nu este în

măsură să conducă la efecte sigure și precise, că declanșarea prin simpatie a

încărcăturilor purtate de avioane și rachetele inamice apare ca un deziderat

lipsit de realism, că efectul distructiv al combinațiilor de fibră de carbon și

granule de explozibil presupune măsurarea sau estimarea maselor și densităților

optime ale acestora, că nu este fundamentată științific posibilitatea tehnică

de realizare a unui reglaj precis, că efectele preconizate pot afecta propriile

aeronave, solul, vegetația etc. și că nu este luat în calcul un sistem de

autodistrugere.

În considerarea

acestei situații, reclamantului i s-a comunicat prin adresele din datele de 19

iulie 2002, 07 iulie 2003, 21 martie 2005 și 28 decembrie 2006 că pârâtul

Ministerul Apărării Naționale nu este interesat de propunerea sa de folosire a

proiectului în discuție.

Tribunalul a reținut,

totodată, că nu s-a pus vreodată problema materializării proiectului, fiind

exclusă chiar și testarea acestuia. Semnificativă sub acest aspect este

depoziția martorului B.M., care a arătat că testarea este 100% imposibilă,

presupunând detonarea de explozibil cu o controlabilitate limitată a zonei de

răspândire a elementelor cu granule detonabile.

Așadar, nici pârâtul

Ministerul Apărării Naționale și nici pârâta Academia Tehnică Militară nu au

folosit vreodată, în nicio modalitate, proiectul propus de către reclamant,

care nu a probat în cauză că ar fi fost astfel prejudiciat.

Nu numai că proiectul

propus de reclamant nu poate fi considerat ca făcând obiectul dreptului de

autor, dar, astfel cum au susținut pârâtele, România, prin angajamentele la

nivel internațional și-a asumat obligația de a nu mai produce și comercializa

echipamente sau componente militare care pot fi asimilate submunițiilor, fără

sisteme de autodistrugere sau arme care lovesc fără discriminare. Conform

prevederilor Convenției de la Ottawa și ale Convenției ONU din 08 aprilie 1982

privind limitarea folosirii anumitor categorii de arme clasice este interzisă

producerea și comercializarea armelor care produc efecte traumatice excesive

sau care lovesc fără discriminare, soluția propusă de reclamant putând fi

asimilată acestei categorii.

Prin decizia nr. 86

din 26 mai 2012, Curtea de Apel București, Secția a IX-a civilă și pentru cauze

privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă și asigurări sociale, a

respins,

ca nefondat,

apelul

formulat de reclamantul I.D.I.

Pentru a decide astfel,

instanța de apel a reținut că, pentru ca o creație să poată face obiect al

protecției oferite de Legea nr. 8/1996 a drepturilor de autor, este necesar ca

aceasta să fie rezultatul unei activități creatoare a autorului, să fie

perceptibilă, îmbrăcând o formă concretă de exprimare și să fie susceptibilă de

aducere la cunoștința publicului.

Prima condiție, a

originalității, este prevăzută expres de art. 7 din lege și are în vedere

cerința ca opera să fie rezultatul unei activități creatoare, ca autorul să-și

fi pus amprenta asupra creației.

Contrar susținerilor

apelantului (care a arătat în cererea de apel că în speță nu s-a dovedit lipsa

originalității), sarcina probei existenței originalității îi revenea acestuia,

în calitate de reclamant ce pretinde protecție pentru opera sa și nu pârâtelor,

care afirmau o un fapt negativ.

Împrejurarea că

principiile fizicii după care funcționează sistemul descris de apelant în

cuprinsul operei au existat anterior nu este de natură a înlătura, de plano,

caracterul de operă și protecția aferentă creației în discuție, fiind acceptată

posibilitatea ca opera să fie inspirată din (sau întemeiată pe) creații

existente anterior și aparținând altor subiecte de drept.

Esențial era însă ca,

în raport de elementele create anterior și aduse la cunoștința publicului, noua

creație să conțină cel puțin un element diferit, care să dea, astfel,

originalitate operei.

Creația a cărei

protecție ca operă se pretinde în cauza de față a fost intitulată de reclamant

în cererea introductivă „proiect științific” și a fost materializată în

cuprinsul documentului aflat la dosar.

La dosar, se găsesc,

de asemenea, o fotografie a unui dispozitiv component al sistemului de baraj

aerian ce face obiectul „proiectului științific”, precum și un document

cuprinzând un desen și o serie de explicații cu privire la modul de funcționare

a dispozitivului.

Din cuprinsul acestor

documente, ce surprind forma de exprimare a pretinsei opere, Curtea a reținut

că dispozitivul descris este destinat a lupta împotriva atacului aviației

inamice cu avioane și rachete vizibile și invizibile, în scopul distrugerii și

descurajării inamicului, constând într-o parabolă cu încărcătură autoportantă

și autostabilizată din fibră carbonică lansată în spațiu cu ajutorul rachetelor

și aviației utilitare.

În privința

funcționării dispozitivului, documentele menționate arată că acesta se va

menține în aer la diferite înălțimi, datorită curenților atmosferici

ascensionali, fără intervenție umană; că viteza de înaintare a aeronavei și

aerul absorbit de motorul cu reacție vor forma un ciclon supersonic antrenând

și micro-giropterele (dispozitivele descrise), urmând a se declanșa detonarea,

distrugând motorul, cockpit-ul, rachetele purtate de vânt și alte elemente din

construcția aeronavei.

Din punctele de

vedere exprimate de specialiștii ce își desfășoară activitatea în cadrul

instituției intimate pârâte în cadrul corespondenței ce a avut loc între părți

în decursul timpului curtea reține că documentația tehnică întocmită de

reclamantul apelant nu oferă suficiente date de fundamentare științifică,

nefiind clară modalitatea de funcționare (respectiv modul în care proprietățile

fibrei de carbon vor asigura efectele urmărite prin folosirea dispozitivului

proiectat) și că lipsește fundamentarea științifică a unui reglaj precis al

acțiunii acestuia.

Din concluziile

raportului de expertiză de specialitate efectuat în cauză curtea reține că

dispozitivul (micro-giropter) ce face obiectul descrierii în proiectul

reclamantului apelant nu constituie o soluție originală, însă conceptul de

creare a unui sistem integrat de baraj antiaerian (SIBA) din aparate de zbor

gen micro-giroptere are un caracter original, nefiind folosit până în prezent.

În raport de aceste

împrejurări de fapt la considerațiile teoretice expuse mai sus, Curtea a

constatat că în mod corect a reținut prima instanță că proiectul reclamantului

apelant este lipsit de originalitate, deoarece nu aduce principiilor deja

cunoscute de funcționare a micro-giropterelor nici un element nou, original,

nefiind identificată activitatea creatoare a autorului.

Astfel, deși sunt

adevărate, ca principii, susținerile apelantului în sensul că pentru a primi

protecția operei nu era necesară prin ea însăși cerința ca dispozitivul să

funcționeze fără eroare și că existența avantajelor soluției tehnice nu era, de

asemenea, o cerință, curtea a constatat că aceste împrejurări nu sunt lipsite

de relevanță în dezlegarea problemei deduse judecății.

Astfel, lipsa

fundamentării științifice sub aspectul modului concret de funcționare și lipsa

avantajelor ce ar rezulta din utilizarea dispozitivului descris în proiectul

reclamantului sunt argumente ce sprijină afirmația instanței că operei îi

lipsește originalitatea.

Având în vedere

scopul declarat al proiectului (apărarea antiaeriană a teritoriului de

avioanele inamice), tocmai acesta ar fi fost elementul creat de apelantul

reclamant: folosindu-se de principiile de fizică și de știința zborului

cunoscute anterior, să le adauge contribuția sa proprie pentru crearea unui

concept nou, elemente care lipsesc în speță.

În privința concluziilor

raportului de expertiză, Curtea a constatat că, deși aparent contrazic o astfel

de concluzie, în realitate expertul nu a susținut contrariul.

Pe de o parte,

expertul a arătat că aparatul de zbor gen micro-giropter nu reprezintă un

concept original, făcând obiectul cercetărilor de foarte mult timp.

Pe de altă parte, în

privința originalității conceptului de sistem de baraj aerian prin folosirea

micro-giropterelor în număr mare și cu încărcătură explozivă, expertul a arătat

că astfel de sisteme au fost folosite încă din timpul celui de-al doilea război

mondial.

A reținut totodată

expertul că documentația aflată în dosar nu cuprinde elemente din care să

rezulte modalitatea de lansare a micro-giropterelor și nici o analiză

matematică sau științifică a acestor formațiuni de zbor, nefiind clare tipul și

cantitatea de încărcătură explozibilă necesare, numărul maxim respectiv minim

de astfel de dispozitive necesare, analiza unui impact cu aeronavele inamice,

dinamica, timpul de evoluție, modalitatea de recuperare sau autodistrugere ori

riscurile implicate pentru trupele proprii sau pentru populația civilă.

În concluzie, Curtea a

constatat că expertul judiciar nu a infirmat, ci, dimpotrivă, a confirmat

punctul de vedere al specialiștilor din cadrul instituției pârâte, a căror

obiectivitate a fost pusă la îndoială de apelant prin motivele de apel, în

sensul că proiectul nu cuprinde suficiente elemente științifice care să

contureze modul de funcționare al dispozitivului.

De altfel, expertul

judiciar a folosit de mai multe ori în cuprinsul expertizei, inclusiv în

concluzii, noțiunea de „concept” pentru a caracteriza proiectul întocmit de

apelantul reclamant și, așa cum se va arăta în cele ce succed, conceptele nu se

bucură de protecția specifică operei.

În aceste condiții,

fără a se putea desprinde nici un element de fapt care să asigure

originalitatea operei, care să reprezinte creația sa, aportul său la ceea ce

exista anterior în domeniul respectiv, proiectul a cărui protecție se solicită

în cauza de față nu poate fi calificat drept operă.

Dat fiind că

proiectul reclamantului apelant este un concept, o idee, rezultă și

netemeinicia susținerii sale în sensul că se impune acordarea protecției

dreptului de autor, care în speță este exclusă expres de dispozițiile art. 9 lit.

a din Legea nr. 8/1996 republicată.

O altă critică a

privit chestiunea (relevantă pentru soluționarea capătului al doilea al cererii

reclamantului) a utilizării de către pârâta intimată a sistemului de baraj

antiaerian, împrejurare de fapt care, neînsoțită de acordul reclamantului ar fi

fost aptă a atrage dezdăunarea acestuia (evident, dacă s-ar fi stabilit

anterior că avea un drept de autor care să fi fost încălcat).

Or, contrar

susținerilor reclamantului, nu a rezultat din probatoriul administrat că pârâta

ar fi utilizat în activitatea sa sistemul de baraj antiaerian.

Este adevărat că

există la dosar un document care atestă acordul conducerii instituției intimate

pentru organizarea unei demonstrații la aerodromul Clinceni, însă pe de o parte

nu a rezultat că această demonstrație a avut loc, iar pe de altă parte, chiar

și dacă desfășurarea unei activități ar fi fost probată, ea nu ar fi dovedit și

utilizarea sistemului de către intimată în propria sa activitate.

Dimpotrivă, însăși

ideea de desfășurare a unei demonstrații presupunea acordul și participarea

apelantului reclamant, cel care prezenta proiectul spre evaluare, astfel încât

un asemenea fapt prin el însuși nu era apt a constitui o încălcare a

drepturilor sale.

O asemenea probă (a

materializării proiectului în activitatea pârâtei) revenea reclamantului în

acord cu principiile specifice procesului civil și din acest punct de vedere,

chiar dacă afirmațiile sale în sensul că poziția procesuală a intimatei pârâte

și a reprezentanților săi este subsumată respingerii acțiunii (acesta fiind un

interes legitim al unui pârât), iar atitudinea părții pârâte este prezumată ca

fiind una subiectivă, aceasta nu scutea reclamantul de sarcina probei.

O concluzie contrară

ar duce la răsturnarea sarcinii probei în orice proces civil în care pârâtul nu

recunoaște pretențiile reclamantului, fiind interesat în respingerea acțiunii

(ipoteza recunoașterii fiind excepția) și nu poate fi primită.

Prin urmare, chiar

dacă instanța primește declarațiile părții pârâte cu rezerva valorificării lor

în limitele specifice probațiunii în procesul civil (potrivit regulilor din

materia mărturisirii judiciare), se impune ca reclamantul, prin probatoriul

administrat, să facă dovada că pârâta i-a încălcat dreptul dedus judecății, în

speță că a utilizat sistemul de baraj antiaerian fără acordul său.

După cum s-a arătat,

o astfel de dovadă nu a fost administrată, după cum de altfel nici apelantul

reclamant nu a învederat în motivarea apelului său care ar fi fost probele

administrate din care acest aspect ar fi rezultat în opinia sa, critica adusă

sentinței în privința chestiunii utilizării pretinsei opere de către pârâtă

limitându-se la aspectul analizat mai sus al interesului pârâtei în respingerea

acțiunii și, implicit, la lipsa de credibilitate a afirmațiilor acesteia.

Este nefondată și susținerea

legată de aserțiunea instanței referitoare la convențiile de drept

internațional la care România este parte, în condițiile în care acesta a fost

numai un argument ce susținea poziția pârâtei în sensul că nici nu ar fi putut

utiliza un asemenea dispozitiv în activitatea sa, deoarece ar fi interzis de

respectivele convenții internaționale.

În contextul celor

mai sus dezlegate, argumentul este oricum lipsit de efecte cu privire la

temeinicia cererii reclamantului, căreia i se opun cu întâietate aspectele deja

reținute în prezenta hotărâre.

Împotriva deciziei

menționate, a declarat recurs, în termen legal, reclamantul I.D.I., criticând-o

pentru nelegalitate în temeiul dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.

Temeiul de drept

invocat în susținerea acțiunii îl constituie art. 7 alin. (1) lit. b) din Legea

nr 8/1996, iar opera de creație intelectuală este recunoscută și protejată,

independent de aducerea ei la cunoștința publică, prin simplul fapt al

realizării ei, chiar în formă nefinalizată, în condițiile art. 1 alin. (2) din

același act normativ.

Considerentele

instanței de apel relative la descrierea în amănunt a modalității de

funcționare a „proiectului” sunt contradictorii: pe de o parte, chiar instanța a

arătat modul în care funcționează sistemul, iar pe de altă parte, relevă

interpretarea și aplicarea greșită a legii, nefiind necesar ca opera să fie

perfectă din primul moment, fiind susceptibilă de a fi modificată și/sau

îmbunătățită, dar fără a fi afectat însuși conceptul creat.

Referitor la concluziile

expertului, acestea au fost reținute în mod greșit de către instanța de apel,

expertul arătând că sistemul de baraj aerian creat de către reclamant reprezintă

un concept original, astfel încât soluția instanței de apel este consecința

interpretării și aprecierii eronate a probatoriului administrat și mai cu seamă

a raportului de expertiză întocmit în caută, creația reclamantului având un

caracter original.

În ceea ce privește

utilizarea de către intimata-pârâtă a sistemului, aceasta este dovedită de

bogata corespondență existentă între părți, de numeroasele rezoluții și

mențiuni făcute de personalități de rang înalt din cadrul instituțiilor

statului.

La termenul de

judecată din 8 noiembrie 2013, cauza a fost reținută spre soluționare cu

prioritate asupra excepției de nulitate a recursului, invocată de către

intimata – pârâtă Academia Tehnică Militară prin întâmpinare.

Față de excepția invocată, Înalta Curte

constată că este întemeiată, pentru următoarele considerente:

Instanța de apel a constatat în cauză, pe

baza probelor administrate, că proiectul a cărui protecție se solicită de către

reclamant prin recunoașterea calității sale de autor nu poate fi calificat

drept „operă” în sensul art. 7 din Legea nr. 8/1996, deoarece reprezintă o

simplă idee, care nu

poate

beneficia de protecția legală a dreptului de autor, astfel cum prevede expres art.

9 lit. a) din Legea nr. 8/1996, iar, pe de altă parte, din probe nu a rezultat

niciun element de fapt care să asigure originalitatea creației și să reflecte

aportul autorului la ceea ce exista anterior în domeniu.

Astfel, s-a constatat că, până în prezent, nu

a mai fost creat și folosit un sistem integrat de baraj antiaerian din aparate

de zbor gen micro – giroptere (ce constituie creația

a cărei protecție se

solicită de către reclamant), ceea ce înseamnă că instanța și-a însușit

constatările din raportul de expertiză întocmit în faza apelului.

Cu toate acestea, s-a apreciat că lucrarea nu

reprezintă un proiect științific și, deci, o operă protejabilă în sensul art. 7

lit. b) din Legea nr. 8/1996, deoarece nu cuprinde suficiente date de fundamentare

științifică pentru a se releva atât principiile complete de funcționare, cât și

efectele preconizate (asupra propriilor aeronave, asupra populației, solului

etc.), descriere ce ar fi permis, în același timp, determinarea contribuției

creatoare a autorului față de principiile deja cunoscute de funcționare a

micro-giropterelor.

Prin motivele de recurs, reclamantul nu

formulează în concret critici cu privire la aceste constatări ale instanței de

apel, ci se referă, pe de o parte, la prevederile art. 1 alin. (2) din Legea nr.

8/1996, iar, pe de altă parte, la modul de valorificare a concluziilor

expertului, recurentul susținând, în același timp, că instanța de apel ar fi

reținut considerente contradictorii.

După cum s-a arătat, instanța de apel a

infirmat caracterul de operă a creației reclamantului nu prin prisma stadiului

de realizare ori a posibilității ulterioare de îmbunătățire, pentru a se

analiza incidența art. 1 alin. (2) din lege (care garantează protecția unei

opere

chiar

în formă nefinalizată), ci prin absența unui fundament științific adecvat unui

proiect de această natură, făcând referire la art. 9 lit. a) din lege.

Lipsa unei fundamentări complete a lucrării

nu relevă o operă nefinalizată, ci o creație care doar reiterează principii

deja cunoscute, fără un aport științific novator.

În prezența unui asemenea raționament

juridic, pentru a reprezenta critici de nelegalitate în sensul art. 304 C.

proc. civ., motivele de recurs ar fi trebuit să vizeze tocmai prevederile art. 9

lit. a) din Legea nr. 8/1996, or, recurentul nu a urmărit combaterea argumentelor

și a concluziei instanței privind asimilarea creației reclamantului unei simple

idei, excluse de la protecția legală, ci a făcut referire la prevederi legale

ce nu sunt incidente în cauză și nu se regăsesc în considerentele deciziei

recurate.

Împrejurarea că recurentul nu înțelege să

combată concluzia instanței de apel rezultă și din referirile acestuia la

concluziile expertului judiciar, care a arătat că lucrarea reclamantului

reprezintă un concept original.

Or, faptul că, până în prezent,

nu a mai fost creat

și folosit un sistem integrat de baraj antiaerian din aparate de zbor gen

micro-giroptere (în acest sens a utilizat expertul termenul de „original”) nu

este suficient pentru obținerea protecției legale a dreptului de autor, cât

timp atare soluție reprezintă o simplă idee ce nu poate beneficia de o asemenea

protecție (expertul a folosit noțiunea de „concept”, ce are semnificația de

„idee generală”).

De altfel, după cum s-a arătat, instanța de

apel a avut în vedere aceste constatări ale expertului, dar a ținut cont, în

același timp, și de alte constatări din raportul de expertiză privind lipsa

unei analize matematice sau științific a formațiunilor aflate în zbor planat,

pe care le-a coroborat cu alte opinii ale specialiștilor militari aflate la

dosar, din care rezultă absența de date suficiente de fundamentare științifică,

pe baza cărora a conchis în sensul neîntrunirii caracterului de proiect

științific al lucrării.

În această fază procesuală, nu este posibilă

reaprecierea probelor administrate și nici a situației de fapt reținută pe baza

acestora de către instanța de apel, atribuțiile instanței de control judiciar

fiind circumscrise exclusiv cazurilor de legalitate expres și limitativ

prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

Din acest motiv, nici susținerile

recurentului referitoare la existența unor considerente contradictorii în

cuprinsul deciziei nu reprezintă veritabile critici de nelegalitate, atât timp

cât vizează elemente de fapt relevate de probatoriile administrate, pe baza

cărora instanța de apel a conchis în sensul neîndeplinirii condițiilor pentru obținerea

protecției legale a dreptului de autor.

Astfel, instanța a redat, într-adevăr, principiile

de funcționare a unui dispozitiv component al sistemului ce face obiectul

lucrării reclamantului, astfel cum acestea sunt descrise în documentul furnizat

de către reclamant și aflat la dosar, însă, prin coroborarea tuturor probelor

administrate, inclusiv a constatărilor expertului judiciar, a apreciat că documentația

tehnică întocmită de către reclamant nu oferă suficiente date de fundamentare

științifică, iar situația de fapt reținută de către instanța de apel nu poate

fi reapreciată în faza recursului, atât timp cât instanța de control judiciar este

abilitată a cerceta exclusiv legalitatea, nu și temeinicia deciziei recurate.

Pentru același motiv, nu pot fi evaluate nici

susținerile recurentului vizând

utilizarea lucrării sale, în legătură cu

instanța de apel a constatat că nu a rezultat, din probatoriul administrat, că pârâta

ar fi utilizat în activitatea sa sistemul de baraj antiaerian, deoarece aceste

susțineri tind la reaprecierea înscrisurilor depuse la dosar, finalitate

inacceptabilă în cadrul recursului.

Absența unor critici de nelegalitate la

adresa deciziei de apel, încadrabile în cazurile de modificare sau de casare

explicit și limitativ prevăzute de art. 304 C. proc. civ., echivalează cu

însăși nedepunerea motivelor recursului conform exigențelor legale.

În conformitate cu dispozițiile art. 306 alin.

(1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal,

iar art. 306 alin. (3) C. proc. civ. prevede că indicarea greșită a motivelor

de recurs nu atrage nulitatea recursului dacă, din dezvoltarea acestora, este

posibilă încadrarea lor în vreunul dintre cazurile prevăzute de art. 304 C.

proc. civ.

În cauză, deși reclamantul a indicat temeiul

susținerilor din motivarea recursului ca fiind reprezentat de dispozițiile art.

304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., nu s-au formulat critici de nelegalitate care

să poată fi încadrate în aceste cazuri de recurs, ca de altfel, în niciunul

dintre celelalte cazuri expres și limitativ prevăzute de art. 304.

Drept urmare, este operantă sancțiunea

preconizată în art. 306 alin. (1) C. proc. civ., anume nulitatea recursului,

dat fiind faptul că neîncadrarea susținerilor din motivarea căii de atac în

cazurile din art. 304 echivalează cu nedepunerea motivelor de recurs în termenul

legal, respectiv odată cu cererea de recurs, conform art. 302

1

alin.

(1) lit. c) C. proc. civ. sau înlăuntrul termenului prevăzut de art. 301 C.

proc. civ., de 15 zile de la comunicarea deciziei de apel.

Față de considerentele expuse, Înalta Curte

va admite excepția invocată de către intimata – reclamantă și va constata nul

recursul declarat de reclamantul I.D.I.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul

declarat de reclamantul I.D.I. împotriva deciziei nr. 86A din 29 mai 2012 a Curții de Apel București, Secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea

intelectuală, conflicte de muncă și asigurări sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică astăzi, 8 noiembrie 2013.