ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5138/2010

Asupra cauzei de față, constată

următoarele:

Prin

contestația în anulare, astfel cum a fost precizată la filele 78 - 80,

contestatoarea B.D.E. a solicitat anularea Deciziei civile nr. 6539 din 10

octombrie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă, în

temeiul art. 318 C. proc. civ. și pe cale de consecință s-a solicitat

rejudecarea cererii de revizuire formulată împotriva Deciziei civile nr. 4081

din 19 februarie 2002 a Curții Supreme de Justiție, secția civilă, admiterea ei

astfel cum a fost formulată cu respingerea recursului în anulare declarat

împotriva Deciziei civile nr. 1275 din 14 septembrie 2001 a Curții de Apel

Brașov.

Astfel contestatoarea a susținut

incidența dispozițiilor art. 318 C. proc. civ., întrucât Decizia civilă nr.

6539 din 10 octombrie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție este rezultatul

unei greșeli materiale grave, în condițiile în care, prin Hotărârea C.E.D.O.

dată în cauza B. contra României s-a statuat asupra încălcării drepturilor și

libertăților prin prisma art. 1 din Protocol 1 Adițional la Convenție și art. 6

din Convenție.

Contestatoarea susține că greșeala cu

caracter procedura este dată de confundarea unor elemente esențiale legate de

puterea hotărârii Comisiei Europene pentru Drepturile Omului, forța și

autoritatea acesteia în fața instanței naționale.

Se mai susține că deși considerentele

hotărârii nu sunt atacabile, totuși este de observat că ele sunt contradictorii

față de o hotărâre a Comisiei Europene pentru Drepturile Omului.

Intimații s-au opus admiterii

contestației în anulare.

Examinând hotărârea atacată pe calea contestației

în anulare îu condițiile prevăzute de art. 318 C. proc. civ. Înalta Curte de

Casație și Justiție reține următoarele:

Prin Decizia civilă nr. 6539 din 10

octombrie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de

proprietate intelectuală, - Dosarul nr. 14743/1/2006 s-a respins cererea de

revizuire formulată de revizuenta B.D.E. în temeiul art. 322 pct. 9 C. proc.

civ., împotriva Deciziei civile nr. 4081 din 19 februarie 2002 a Curții Supreme

de Justiție, secția civilă, reținându-se următoarele considerente:

Prin acțiunea înregistrată la data de

9 septembrie 1999 la Judecătoria Brașov, L.I., L.E. și L.M. au chemat în

judecată pe pârâta D.E.B. pentru a fi obligată la plata contravalorii

îmbunătățirilor efectuate la construcția situată în Brașov, proprietatea

acesteia, solicitând totodată și instituirea unui drept de retenție în favoarea

acestora până la achitarea integrală a pretențiilor.

În motivarea acțiunii, reclamanții au

arătat că, în imobilul pe care l-au deținut în calitate de chiriași au efectuat

o serie de lucrări necesare și utile, pe cheltuiala lor și cum pârâtei i s-a

retrocedat imobilul aceasta este obligată să le suporte.

La data de 22 octombrie 1999, pârâta D.E.B.

a formulat cerere reconvențională prin care a solicitat obligarea reclamanților

la plata unor despăgubiri reprezentând degradări aduse imobilului, chirie

restantă pentru perioada 1 iunie 1994 - 31 decembrie 1999 și dobânzile

aferente.

Prin sentința civilă nr. 15282 din 27

octombrie 2000 Judecătoria Brașov a respins acțiunea formulată de reclamanți și

cererea reconvențională.

Tribunalul Brașov, prin Decizia civilă

nr. 877 din 24 aprilie 2001, a respins apelul declarat de reclamanți și a admis

apelul declarat de pârâtă, în sensul că a admis în parte cererea reconventională

și a obligat reclamanții să-i plătească pârâtei suma de 74.481.748 lei cu titiu

de despăgubiri.

Curtea de Apel Brașov, prin Decizia

civilă nr. 1275/ R din 14 septembrie 2001 a respins recursul declarat de

reclamanți, cu motivarea că nu au făcut dovada îmbunătățirilor aduse imobilului

în litigiu.

Prin Decizia nr. 4081 din 19 noiembrie

2002 pronunțată de Curtea Supremă de Justiție, secția civilă, a fost admis

recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă

Curtea Supremă de Justiție, împotriva Deciziei nr. 1275/ R din 14 septembrie

2001, pe care a casat-o.

A admis recursul reclamanților

împotriva Deciziei civile nr. 877/ A din 24 aprilie 2001 a Tribunalului Brașov

pe care a casat-o și în consecință:

A admis apelul declarat de reclamanți

împotriva sentinței civile nr. 15282 din 27 octombrie 2000 a Judecătoriei

Brașov, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a admis acțiunea, în parte,

și a obligat-o pe pârâtă să plătească reclamanților suma de 92.158.026 lei,

reprezentând despăgubiri civile.

A admis recursul reclamanților

împotriva Deciziei civile nr. 877/ A din 24 aprilie 2001 a Tribunalului Brașov

pe care a casat-o și în consecință:

A admis apelul declarat de reclamanți

împotriva sentinței civile nr. 15282 din 27 octombrie 2000 a Judecătoriei

Brașov, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a admis acțiunea, în parte,

și a obligat-o pe pârâtă să plătească reclamanților suma de 92.158.026 lei,

reprezentând despăgubiri civile.

A respins apelul declarat de pârâta B.E.D.

împotriva sentinței civile nr. 15282 din 27 octombrie 2000 a Judecătoriei

Brașov.

La data de 11 ianuarie 2002, D.E.B. a

sesizat C.E.D.O. invocând încălcarea principiului securității raporturilor

juridice și o atingere a dreptului restituirii bunurilor, din cauza anulării

unei hotărâri definitive în urma introducerii unui recurs în anulare de către

procurorul general, încălcându-se prevederile art. 6 alin. (1) din Constituție.

Referitor la încălcarea art. 6 alin. (1)

al Convenției, C.E.D.O. a stabilit că anularea hotărârilor definitive din 24

aprilie și 24 septembrie 2001 a condus la o atingere a dreptului reclamantei la

un proces echitabil.

Referitor la încălcarea art. 1 al

Protocolului nr. 1, Curtea Europeană a reținut, în esență, că nu a fost

contestat faptul că ingerința în dreptul reclamantei la restituirea bunurilor

sale a avut loc în condițiile prevăzute de lege, și anume dispozițiile C. proc.

civ. ce guvernează recursul în anulare, că ingerința s-a datorat pentru

restabilirea ordinii juridice și că respectarea principiului securității

raporturilor juridice se opune celui că deciziile Justiției investite cu

autoritate de lucru judecat sunt repuse pe rol din cauza singurului fapt că

există două puncte de vedere asupra subiectului.

C.E.D.O. a apreciat că a fost încălcat

articolul 1 al Protocolului nr. 1.

Referitor la celelalte încălcări

invocate Curtea a reținut, în esență, următoarele:

Reclamanta s-a considerat victimă a

„numeroase injustiții" care au constituit tot atâtea atingeri la dreptul

la viață, la libertate și la siguranță, la respectarea vieții de familie, la un

recurs efectiv, la libertatea de circulație și la interdicția abuzului de

drept, garantate de art. 2, 5, 8, 13 și 17 ale Convenției și art. 2 al

Protocolului nr. 4.

Ținând cont de totalitatea elementelor

în posesia sa și în măsura în care este competentă, Curtea nu a constatat nici

un aspect de încălcare a acestor drepturi și libertăți garantate prin Convenție

și Protocoalele sale, reținând că această parte a plângerii este în mod evident

nefondată.

Referitor la aplicarea art. 41 al

Convenției.

Reclamanta a solicitat cu titlu de

prejudiciu material, suma de 40.750 euro, pentru chiriile de care a fost

privată între 1 iunie 1994 și 31 martie 2000.

A cerut de asemenea 586 euro pentru

degradarea imobilului de către soții L. și 10.000 euro, cu titlu de prejudiciu

moral pe care l-a suferit ca urmare a imposibilității de utilizare a imobilului

său și a suferinței pe care i-ar fi dat-o hotărârea Curții Supreme de

Justiție,, care a șters mulți ani de proceduri juridice.

Curtea a constatat că declarantei i-a

fost plătită suma invocată prin hotărârea din 24 aprilie 2001 a Tribunalului Brașov

și că aceasta este și astăzi în posesia sa, că în ciuda unei proceduri silite

care este în curs, reclamanta nu a plătit soților L. daunele întârzieri la care

a fost condamnată prin hotărârea din 19 noiembrie 2002 de Curtea Supremă de

Justiție.

Prin urmare, a apreciat că nici o sumă

nu va fi acordată reclamantei cu titlu de prejudiciu material în legătură

directă cu încălcarea constatată a articolelor 6 alin. (1) al Convenției și

art. 1 al Protocolului nr. 1.

Fiind vorba de o reparație a unui

prejudiciu moral, Curtea a apreciat că reclamanta a suferit o nedreptate morală

ce nu poate fi negată datorită anulării creanței sale ca și a condamnării sale

la daune interese.

Potrivit art. 322 alin. (1) pct. 9 C.

proc. civ., revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanța de apel sau

prin neapelare, precum și a unei hotărâri date de o instanță de recurs, poate

fi cerută dacă C.E.D.O. a constatat o încălcare a drepturilor sau libertăților

fundamentale datorată unei hotărâri judecătorești, iar consecințele grave ale

acestei încălcări continuă să se producă și nu pot fi remediate decât prin

revizuirea hotărârii pronunțate.

Prin urmare, revizuirea în temeiul

art. 322 pct. 9 C. proc. civ., este admisibilă dacă consecințele grave ale

încălcării drepturilor și libertăților fundamentale continuă să se producă și

nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii.

Încălcarea drepturilor sau

libertăților fundamentale trebuie constatată printr-o hotărâre a C.E.D.O.

În cauză, Curtea Europeană nu a

constatat nici o încălcare a drepturilor și libertăților fundamentale garantate

prin Convenție și Protocoalele sale datorate unei hotărâri judecătorești.

Cauza vătămărilor morale ale

revizuentei s-a datorat unei căi extraordinare de atac, recursul în anulare, și

nu hotărârii instanței supreme.

Acordarea despăgubirilor morale

într-un cuantum de 2.000 euro, s-a făcut tocmai în considerarea faptului că

revizuenta a suferit o nedreptate morală ce nu poate fi negată datorită

anulării creanței sale și la plata de daune interese, astfel încât a avut loc

remedierea consecințelor hotărârii Curții Supreme de Justiție.

Nefiind îndeplinită nici condiția

prevăzută de art. 322 alin. (1) pct. 9 teza finală, cererea de revizuire a fost

respinsă ca nefondată.

Această hotărâre a fost atacată pe calea

extraordinară a contestației în anulare în temeiul art. 318 C. proc. civ.

susținându-se existența unei greșeli materiale grave prin confundarea unor

elemente esențiale.

Fată de calea de atac a contestației

în anulare specială înaintată de contestatoare sunt de reținut următoarele

aspecte, pentru care urmează a fi respinsă contestația în anulare.

Contestația în anulare specială

prevăzută de art. 318 C. proc. civ. este o cale extraordinară de atac, de

retractare ce se poate exercita în cazurile anume prevăzute de textul legal sus

evocat, și numai împotriva deciziilor pronunțate de instanțele de recurs.

Obiectul contestației în anulare

specială ii constituie în prezent doar o singură categorie de hotărâri, si

anume hotărârile pronunțate de instanțele de recurs.

Prin urmare, dispozițiile legale sus

evocate vizează doar deciziile pronunțate de instanțele de recurs, cu prilejul

exercitării controlului judiciar.

Cum dispozițiile art. 318 C. proc.

civ., au caracter imperativ, instituind o limitare a obiectului contestației la

posibilitatea atacării doar a hotărârilor pronunțate de instanțele de recurs,

contestația în anulare formulată de contestatoare este nefondată.

Astfel hotarirea atacată de

contestatoare în temeiul art. 318 C. proc. civ., este dată în calea extraordinara

de atac a revizuirii întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 9 C. proc. civ.

si nu in calea de atac a recursului,nefiind astfel susceptibila de a fi atacata

cu contestație in anulare in temeiul art 318 C. proc. civ.

Este real ca la data soluționării

revizuirii întemeiată pe art. 322 pct. 9 C. proc. civ., Hotărârea Comisiei

Europene pentru Drepturile Omului pronunțată în cauza B. contra României nu

fusese publicată în M. Of. (nefiind de altfel nici în momentul de față

publicată în M. Of.) insa acest aspect nu poate constitui obiect al examinării

și analizei în cauza de față, în condițiile în care hotărârea dată în revizuire

nu se încadrează în categoria hotărârilor ce pot fi atacate pe calea

contestației în anulare specială.

Din perspectiva celor expuse, nefiind

îndeplinite cerințele art. 318 C. proc. civ., ce limitează obiectul

contestației în anulare specială doar la hotărârile instanțelor de recurs,

urmează a se respinge contestația în anulare ca nefondată.

În temeiul art. 274 C. proc. civ. urmează

a fi obligată contestatoarea la plata sumei de 800 lei cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondată contestația în

anulare formulată de contestatoarea B.D.E. împotriva Deciziei civile nr. 6539

din 10 octombrie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și

de proprietate intelectuală.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

11 octombrie 2010.