ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5138/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin contestația în anulare, astfel cum a fost precizată la filele 78 - 80, contestatoarea B.D.E. a solicitat anularea Deciziei civile nr. 6539 din 10 octombrie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă, în temeiul art. 318 C. proc. civ. și pe cale de consecință s-a solicitat rejudecarea cererii de revizuire formulată împotriva Deciziei civile nr. 4081 din 19 februarie 2002 a Curții Supreme de Justiție, secția civilă, admiterea ei astfel cum a fost formulată cu respingerea recursului în anulare declarat împotriva Deciziei civile nr. 1275 din 14 septembrie 2001 a Curții de Apel Brașov. Astfel contestatoarea a susținut incidența dispozițiilor art. 318 C. proc.

civ., întrucât Decizia civilă nr. 6539 din 10 octombrie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție este rezultatul unei greșeli materiale grave, în condițiile în care, prin Hotărârea C.E.D.O. dată în cauza B. contra României s-a statuat asupra încălcării drepturilor și libertăților prin prisma art. 1 din Protocol 1 Adițional la Convenție și art. 6 din Convenție. Contestatoarea susține că greșeala cu caracter procedura este dată de confundarea unor elemente esențiale legate de puterea hotărârii Comisiei Europene pentru Drepturile Omului, forța și autoritatea acesteia în fața instanței naționale. Se mai susține că deși considerentele hotărârii nu sunt atacabile, totuși este de observat că ele sunt contradictorii față de o hotărâre a Comisiei Europene pentru Drepturile Omului.

Intimații s-au opus admiterii contestației în anulare. Examinând hotărârea atacată pe calea contestației în anulare îu condițiile prevăzute de art. 318 C. proc. civ. Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele: Prin Decizia civilă nr. 6539 din 10 octombrie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, - Dosarul nr. 14743/1/2006 s-a respins cererea de revizuire formulată de revizuenta B.D.E. în temeiul art. 322 pct. 9 C. proc. civ., împotriva Deciziei civile nr. 4081 din 19 februarie 2002 a Curții Supreme de Justiție, secția civilă, reținându-se următoarele considerente: Prin acțiunea înregistrată la data de 9 septembrie 1999 la Judecătoria Brașov, L.I., L.E.

și L.M. au chemat în judecată pe pârâta D.E.B. pentru a fi obligată la plata contravalorii îmbunătățirilor efectuate la construcția situată în Brașov, proprietatea acesteia, solicitând totodată și instituirea unui drept de retenție în favoarea acestora până la achitarea integrală a pretențiilor. În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că, în imobilul pe care l-au deținut în calitate de chiriași au efectuat o serie de lucrări necesare și utile, pe cheltuiala lor și cum pârâtei i s-a retrocedat imobilul aceasta este obligată să le suporte. La data de 22 octombrie 1999, pârâta D.E.B. a formulat cerere reconvențională prin care a solicitat obligarea reclamanților la plata unor despăgubiri reprezentând degradări aduse imobilului, chirie restantă pentru perioada 1 iunie 1994 - 31 decembrie 1999 și dobânzile aferente.

Prin sentința civilă nr. 15282 din 27 octombrie 2000 Judecătoria Brașov a respins acțiunea formulată de reclamanți și cererea reconvențională. Tribunalul Brașov, prin Decizia civilă nr. 877 din 24 aprilie 2001, a respins apelul declarat de reclamanți și a admis apelul declarat de pârâtă, în sensul că a admis în parte cererea reconventională și a obligat reclamanții să-i plătească pârâtei suma de 74.481.748 lei cu titiu de despăgubiri. Curtea de Apel Brașov, prin Decizia civilă nr. 1275/ R din 14 septembrie 2001 a respins recursul declarat de reclamanți, cu motivarea că nu au făcut dovada îmbunătățirilor aduse imobilului în litigiu. Prin Decizia nr. 4081 din 19 noiembrie 2002 pronunțată de Curtea Supremă de Justiție, secția civilă, a fost admis recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, împotriva Deciziei nr. 1275/ R din 14 septembrie 2001, pe care a casat-o.

A admis recursul reclamanților împotriva Deciziei civile nr. 877/ A din 24 aprilie 2001 a Tribunalului Brașov pe care a casat-o și în consecință: A admis apelul declarat de reclamanți împotriva sentinței civile nr. 15282 din 27 octombrie 2000 a Judecătoriei Brașov, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a admis acțiunea, în parte, și a obligat-o pe pârâtă să plătească reclamanților suma de 92.158.026 lei, reprezentând despăgubiri civile. A admis recursul reclamanților împotriva Deciziei civile nr. 877/ A din 24 aprilie 2001 a Tribunalului Brașov pe care a casat-o și în consecință: A admis apelul declarat de reclamanți împotriva sentinței civile nr. 15282 din 27 octombrie 2000 a Judecătoriei Brașov, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a admis acțiunea, în parte, și a obligat-o pe pârâtă să plătească reclamanților suma de 92.158.026 lei, reprezentând despăgubiri civile.

A respins apelul declarat de pârâta B.E.D. împotriva sentinței civile nr. 15282 din 27 octombrie 2000 a Judecătoriei Brașov. La data de 11 ianuarie 2002, D.E.B. a sesizat C.E.D.O. invocând încălcarea principiului securității raporturilor juridice și o atingere a dreptului restituirii bunurilor, din cauza anulării unei hotărâri definitive în urma introducerii unui recurs în anulare de către procurorul general, încălcându-se prevederile art. 6 alin. (1) din Constituție. Referitor la încălcarea art. 6 alin. (1) al Convenției, C.E.D.O. a stabilit că anularea hotărârilor definitive din 24 aprilie și 24 septembrie 2001 a condus la o atingere a dreptului reclamantei la un proces echitabil. Referitor la încălcarea art. 1 al Protocolului nr. 1, Curtea Europeană a reținut, în esență, că nu a fost contestat faptul că ingerința în dreptul reclamantei la restituirea bunurilor sale a avut loc în condițiile prevăzute de lege, și anume dispozițiile C. proc.

civ. ce guvernează recursul în anulare, că ingerința s-a datorat pentru restabilirea ordinii juridice și că respectarea principiului securității raporturilor juridice se opune celui că deciziile Justiției investite cu autoritate de lucru judecat sunt repuse pe rol din cauza singurului fapt că există două puncte de vedere asupra subiectului. C.E.D.O.

a apreciat că a fost încălcat articolul 1 al Protocolului nr. 1. Referitor la celelalte încălcări invocate Curtea a reținut, în esență, următoarele: Reclamanta s-a considerat victimă a „numeroase injustiții" care au constituit tot atâtea atingeri la dreptul la viață, la libertate și la siguranță, la respectarea vieții de familie, la un recurs efectiv, la libertatea de circulație și la interdicția abuzului de drept, garantate de art. 2, 5, 8, 13 și 17 ale Convenției și art. 2 al Protocolului nr. 4. Ținând cont de totalitatea elementelor în posesia sa și în măsura în care este competentă, Curtea nu a constatat nici un aspect de încălcare a acestor drepturi și libertăți garantate prin Convenție și Protocoalele sale, reținând că această parte a plângerii este în mod evident nefondată.

Referitor la aplicarea art. 41 al Convenției. Reclamanta a solicitat cu titlu de prejudiciu material, suma de 40.750 euro, pentru chiriile de care a fost privată între 1 iunie 1994 și 31 martie 2000. A cerut de asemenea 586 euro pentru degradarea imobilului de către soții L. și 10.000 euro, cu titlu de prejudiciu moral pe care l-a suferit ca urmare a imposibilității de utilizare a imobilului său și a suferinței pe care i-ar fi dat-o hotărârea Curții Supreme de Justiție,, care a șters mulți ani de proceduri juridice. Curtea a constatat că declarantei i-a fost plătită suma invocată prin hotărârea din 24 aprilie 2001 a Tribunalului Brașov și că aceasta este și astăzi în posesia sa, că în ciuda unei proceduri silite care este în curs, reclamanta nu a plătit soților L. daunele întârzieri la care a fost condamnată prin hotărârea din 19 noiembrie 2002 de Curtea Supremă de Justiție.

Prin urmare, a apreciat că nici o sumă nu va fi acordată reclamantei cu titlu de prejudiciu material în legătură directă cu încălcarea constatată a articolelor 6 alin. (1) al Convenției și art. 1 al Protocolului nr. 1. Fiind vorba de o reparație a unui prejudiciu moral, Curtea a apreciat că reclamanta a suferit o nedreptate morală ce nu poate fi negată datorită anulării creanței sale ca și a condamnării sale la daune interese. Potrivit art. 322 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri date de o instanță de recurs, poate fi cerută dacă C.E.D.O. a constatat o încălcare a drepturilor sau libertăților fundamentale datorată unei hotărâri judecătorești, iar consecințele grave ale acestei încălcări continuă să se producă și nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunțate.

Prin urmare, revizuirea în temeiul art. 322 pct. 9 C. proc. civ., este admisibilă dacă consecințele grave ale încălcării drepturilor și libertăților fundamentale continuă să se producă și nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii. Încălcarea drepturilor sau libertăților fundamentale trebuie constatată printr-o hotărâre a C.E.D.O. În cauză, Curtea Europeană nu a constatat nici o încălcare a drepturilor și libertăților fundamentale garantate prin Convenție și Protocoalele sale datorate unei hotărâri judecătorești. Cauza vătămărilor morale ale revizuentei s-a datorat unei căi extraordinare de atac, recursul în anulare, și nu hotărârii instanței supreme.

Acordarea despăgubirilor morale într-un cuantum de 2.000 euro, s-a făcut tocmai în considerarea faptului că revizuenta a suferit o nedreptate morală ce nu poate fi negată datorită anulării creanței sale și la plata de daune interese, astfel încât a avut loc remedierea consecințelor hotărârii Curții Supreme de Justiție. Nefiind îndeplinită nici condiția prevăzută de art. 322 alin. (1) pct. 9 teza finală, cererea de revizuire a fost respinsă ca nefondată. Această hotărâre a fost atacată pe calea extraordinară a contestației în anulare în temeiul art. 318 C. proc. civ. susținându-se existența unei greșeli materiale grave prin confundarea unor elemente esențiale. Fată de calea de atac a contestației în anulare specială înaintată de contestatoare sunt de reținut următoarele aspecte, pentru care urmează a fi respinsă contestația în anulare.

Contestația în anulare specială prevăzută de art. 318 C. proc. civ. este o cale extraordinară de atac, de retractare ce se poate exercita în cazurile anume prevăzute de textul legal sus evocat, și numai împotriva deciziilor pronunțate de instanțele de recurs. Obiectul contestației în anulare specială ii constituie în prezent doar o singură categorie de hotărâri, si anume hotărârile pronunțate de instanțele de recurs. Prin urmare, dispozițiile legale sus evocate vizează doar deciziile pronunțate de instanțele de recurs, cu prilejul exercitării controlului judiciar. Cum dispozițiile art. 318 C. proc. civ., au caracter imperativ, instituind o limitare a obiectului contestației la posibilitatea atacării doar a hotărârilor pronunțate de instanțele de recurs, contestația în anulare formulată de contestatoare este nefondată.

Astfel hotarirea atacată de contestatoare în temeiul art. 318 C. proc. civ., este dată în calea extraordinara de atac a revizuirii întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 9 C. proc. civ. si nu in calea de atac a recursului,nefiind astfel susceptibila de a fi atacata cu contestație in anulare in temeiul art 318 C. proc. civ. Este real ca la data soluționării revizuirii întemeiată pe art. 322 pct. 9 C. proc. civ., Hotărârea Comisiei Europene pentru Drepturile Omului pronunțată în cauza B. contra României nu fusese publicată în M. Of. (nefiind de altfel nici în momentul de față publicată în M. Of.) insa acest aspect nu poate constitui obiect al examinării și analizei în cauza de față, în condițiile în care hotărârea dată în revizuire nu se încadrează în categoria hotărârilor ce pot fi atacate pe calea contestației în anulare specială.

Din perspectiva celor expuse, nefiind îndeplinite cerințele art. 318 C. proc. civ., ce limitează obiectul contestației în anulare specială doar la hotărârile instanțelor de recurs, urmează a se respinge contestația în anulare ca nefondată. În temeiul art. 274 C. proc. civ. urmează a fi obligată contestatoarea la plata sumei de 800 lei cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondată contestația în anulare formulată de contestatoarea B.D.E. împotriva Deciziei civile nr. 6539 din 10 octombrie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 octombrie 2010.