ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1095/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1095/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin cererea formulată la data de 18 ianuarie

2011, reclamanta M.I. a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Economiei și

Finanțelor - C.C.S.D. solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța

să dispună obligarea pârâtei să emită și să comunice decizia privind titlu de

despăgubire pentru imobilul notificat sub nr. 1632/N/2001, situat în Craiova,

str. I.P., în termen de 90 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, cu

plata daunelor cominatorii de 1000 RON/zi de întârziere, până la emiterea

deciziei.

În motivarea cererii,

s-a arătat că prin dispoziția nr. D1. din 16 decembrie 2005 emisă de Primarul

municipiului Craiova s-a propus acordarea de despăgubiri, pentru imobilul

imposibil de restituit în natură, notificat sub nr. 1632/N/2001, situat în

Craiova, str. I.P.

S-a arătat că dispoziția

nr. D1. a rămas definitivă și a fost înaintată Secretariatului Comisiei Centrale,

în termen de 30 de zile, împreună cu întreaga documentație ce a stat la baza emiterii

acesteia, dosarul nefiind soluționat până la această dată. Dosarul a fost înregistrat

la Comisia Centrală sub nr. A2..

Reclamanta a mai arătat

că Secretariatul Comisiei Centrale trebuia să analizeze dosarul și constatând că,

în mod întemeiat, cererea de restituire în natură a fost respinsă, să transmită

dosarul evaluatorului în vederea întocmirii raportului de evaluare, în termenul

de 45 de zile prevăzut de lege, procedura urmând a fi finalizată prin emiterea,

de către C.C.S.D., a deciziei reprezentând titlul de despăgubire.

A susținut reclamanta

că nesoluționarea dosarului după trecerea unei perioade de peste 5 ani de la emiterea

dispoziția nr. D2. din 16 decembrie 2005 este nejustificată, astfel că interesul

promovării prezentei acțiuni este unul legitim și urmărește obligarea pârâților

la respectarea dispozițiilor Legii nr. 247/2005, Titlul VII.

În drept, acțiunea a fost

întemeiată pe dispozițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, H.G. nr. 1095/2005

modificată și completată prin H.G. nr. 128/2008.

La solicitarea instanței,

privind transmiterea copiei dosarului de despăgubiri privind pe reclamantă, nr.

A2.m pârâta C.C.S.D., la data de 14 martie 2011 a transmis prin fax adresa nr.

A1. din 11 martie 2011 prin care aduce la cunoștință instanței faptul că dosarul

solicitat, ulterior analizării a fost returnat Primăriei Municipiului Craiova prin

adresa nr. A2. din 11 martie 2011 în vederea reanalizării și completării acesteia

cu înscrisurile care să justifice soluția adoptată de către Primăria Municipiului

Craiova.

La adresa transmisă prin

fax pârâta C.C.S.D. a înaintat și întâmpinare prin care a invocat excepția de nelegalitate

a dispoziția nr. D2. din 16 decembrie 2005 emisă de Primăria Municipiului Craiova,

iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Prin sentința nr. 198

din 11 aprilie 2011, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și

fiscal a respins, excepția de nelegalitate, a admis în parte acțiunea formulată

de reclamanta M.I., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor

- C.C.S.D. și a obligat pârâta să emită decizia privind titlul de despăgubire conform

Titlului VII din Legea nr. 247/2005.

A respins petitul având

ca obiect daune cominatorii.

Pentru a hotărî astfel,

instanța de fond a reținut următoarele:

- asupra sesizării instanței

competente cu excepția de nelegalitate a dispoziția nr. D2. din 16 decembrie 2005

emisă de Primăria Municipiului Craiova s-a constatat că potrivit art. 4 alin. (1)

din Legea nr. 554/2004

„legalitatea unui act administrativ unilateral

cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată

oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții

interesate.”

Ca urmare,

excepția de nelegalitate reprezintă un mijloc de apărare, o cale indirectă de control

a legalității unui act administrativ.

- În

acest context, a apreciat instanța de fond că, în speță, dispoziția primarului municipiului

Craiova a cărei legalitate se solicită a se analiza pe calea incidentală reglementată

de art. 4 din Legea nr. 554/2004 nu constituie un act administrativ ci un act de

natură civilă emis în condițiile

Legii nr. 10/2001, deoarece prin emiterea dispoziției

a cărei nelegalitate se solicită a fi analizată pe cale incidentală în cadrul prezentului

litigiu primăria nu acționează ca autoritate publică ci în calitatea sa de deținător

sau

entitate învestită potrivit

Legii nr. 10/2001

cu

soluționarea notificării

persoanei care se pretinde îndreptățită a beneficia de măsurile

reparatorii reglementate de această lege, subiect de drept civil ce prin emiterea

dispoziției în condițiile Legii nr. 10/2001 participă la raporturi juridice de drept

civil.

În acest

sens, a reținut prima instanță și dispozițiile art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004

privind contenciosul administrativ potrivit cărora „nu pot fi atacate pe calea contenciosului

administrativ actele administrative pentru modificarea sau desființarea cărora se

prevede prin lege organică, o altă procedură judiciară”.

Pe fondul cauzei, Curtea

de Apel Craiova a reținut că acțiunea formulată de reclamantă, este întemeiată însă

numai în parte, respectiv în ceea ce privește capătul de cerere privind obligarea

C.C.S.D. să emită titlul de despăgubire cu privire la imobilul preluat abuziv ce

a aparținut reclamantei.

În acest sens, a reținut

prima instanță că prin dispoziția nr. D1. din 16 decembrie 2005, Primarul Municipiului

Craiova a propus acordarea de despăgubiri către M.I., pentru imobilul notificat

sub nr. 1632/N/2001, imposibil de restituit în natură (conform procesului verbal

privind starea de fapt a imobilului solicitat), situat în Craiova, str. I.P.

S-a constatat că reclamanta

a început procedura de recuperare a bunului lor ori a contravalorii acestuia prin

formularea unei notificări în anul 2001, autoritatea locală cu competențe în materia

stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv pronunțându-se

la 16 decembrie 2005.

Ulterior dosarul întocmit

în vederea acordării despăgubirilor la care se stabilire îndreptățirea reclamantei

și mamei acesteia a fost transmis către C.C.S.D. pentru emiterea

deciziei

reprezentând titlul de despăgubire potrivit dispozițiilor

titlului VII din

Legea nr. 554/2004, obligație ce nu a fost adusă la îndeplinire până la acest moment

de pârâta Comisia Centrală.

Ca urmare, s-a apreciat

că durata excesivă a procedurilor administrative este de natură a încălca, în mod

evident dreptul la un proces rezonabil.

În consecință, instanța

de fond a făcut aplicarea art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului urmând

ca autoritatea pârâtă să fie obligată să emită dispoziția pentru stabilirea despăgubirilor

privitoare la imobilul ce a aparținut reclamantului.

A mai reținut prima instanță

că împrejurarea că autoritățile administrative române nu au luat măsuri eficiente

de soluționare a cererilor constituie culpa acestora și nu poate să conducă la împiedicarea

realizării dreptului reclamantului.

A apreciat prima instanță

că, în speța de față prin comportamentul pârâtei se ajunge la o încălcare atât a

art. 6 din Convenție cât și a art. 1 din Primul Protocol Adițional la Convenție,

motiv pentru care s-a reținut că absența totală a despăgubirilor creează reclamantei

o sarcină excesivă, incompatibilă cu dreptul la respectul bunurilor lor garantat

de art. 1 din Protocolul nr. 1.

Concluzionând, instanța

de fond a apreciat că procedurile administrative, coroborate cu cele judiciare trebuie

să se desfășoare în termen rezonabil și că depășirea unui termen de 10 ani de la

data formulării cererii de acordarea a măsurilor reparatorii constituie deja o încălcare

evidentă a prevederilor art. 6 din C.E.D.O.

În acest context, adresa

nr. A2. din 11 martie 2011, ulterioară promovării prezentei acțiuni s-a considerat

a fi întocmită pro causa, nefiind de natură să justifice neemiterea deciziei privind

titlul de despăgubire într-un termen rezonabil.

S-a respins cererea de

obligare la daune cominatorii, întrucât prin art. 24 din Legea nr. 554/2004 s-a

prevăzut o procedură specială de sancționare a autorităților, în cazul în care acestea

nu execută hotărâri definitive și irevocabile, procedură care este subsecventă actualei

etape judiciare.

S-a apreciat ca neîntemeiat

și capătul de cerere prin care se solicită fixarea unui termen pentru emiterea deciziei

reprezentând titlul de despăgubire, în raport de dispozițiile art. 24 alin. (1)

din Legea nr. 554/2004 ce stabilesc legal termenul în care autoritatea publică ce

este obligată să încheie un act administrativ trebuie să aducă la îndeplinire această

obligație.

Împotriva acestei sentințe

a declarat recurs C.C.S.D., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând

dispozițiile art. 304 punctul 9 și ale art. 304

1

din C. proc. civ.

Primul motiv de recurs

se referă la soluția de respingere a excepției de nelegalitate, pe care recurenta

o apreciază ca fiind dată cu interpretarea greșită a dispozițiilor art. 4 din Legea

nr. 554/2004.

Arată recurenta-pârâtă

că dispoziția nr. D1. din 16 decembrie 2005 a Primarului Municipiului Craiova este,

în mod evident, un act administrativ individual, emis de o autoritate publică, în

regim de putere publică, care poate fi atacat, indirect, pe cale de excepție la

instanța de contencios administrativ. Opinia instanței de fond, în sensul că este

un act de natură civilă, emis în temeiul Legii nr. 10/2001, este greșită, dispoziția

Primarului întrunind toate elementele unui act administrativ unilateral.

Solicită recurenta admiterea

excepției de nelegalitate și constatarea nelegalității dispoziția nr. D2. din

16 decembrie 2005 a Primarului Municipiului Craiova.

În ceea ce privește fondul

cauzei, recurenta-pârâtă aduce sentinței atacate următoarele critici:

- instanța de fond în

mod greșit a reținut că, în speță, au fost încălcate dispozițiile privind respectarea

unui termen rezonabil de soluționare a cauzei, deoarece procedura administrativă

reglementată prin Titlul VII din Legea nr. 247/2005 presupune parcurgerea mai multor

etape, printre acestea fiind și etapa evaluării, etapă condiționată de respectarea

ordinii de înregistrare a dosarelor, astfel cum s-a stabilit prin decizia nr. 2815

din 16 septembrie 2008 emisă de pârâtă.

- mai precizează recurenta-pârâtă

că procedura administrativă stabilită de Legea nr. 247/2005 pentru acordarea despăgubirilor

aferente imobilelor preluate în mod abuziv și care nu pot fi restituite în natură

este o procedură complexă care cuprinde mai multe etape distincte în care sunt implicate

mai multe entități, astfel încât, în mod obiectiv, astfel de cauze nu pot fi soluționate

în termenul prevăzut de art. 2 lit. h) din Legea nr. 554/2004, care constituie dreptul

comun în materie contenciosului administrativ, nefiind posibilă executarea acestei

obligații într-un termen de 30 de zile.

Recursul este nefondat.

Analizând actele și lucrările

dosarului în raport de motivele invocate și de prevederile 304

1

C.

proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca

atare.

Intimata-reclamantă a

învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune vizând refuzul emiterii

deciziei reprezentând titlul de despăgubire pentru imobilul situat în Craiova, Str.,

I.P., pentru care au fost propuse măsuri reparatorii prin echivalent prin dispoziția

nr. D1./2005 emisă de Primăria Municipiului Craiova, în contextul împrejurărilor

de fapt și de drept expuse în cererea de chemare în judecată și reținute ca atare

prin sentința recurată.

În ceea ce privește criticile

din recurs referitoare la greșita respingere de către instanța fondului a excepției

de nelegalitate invocate de recurenta-pârâtă cu privire la dispoziția nr. D1. din

2005 emisă de Primăria Municipiului Craiova, instanța de control judiciar constată

că soluția Curții de apel este legală și temeinică și în acord cu jurisprudența

constantă și unitară în materie a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care

s-a reținut că

dispoziția

emisă de primărie în temeiul dispozițiilor Legii nr. 10/2001, prin care se propune

acordarea de despăgubiri pentru imobilele preluate abuziv de către stat și care

nu mai pot fi restituite în natură, intră sub incidența dispozițiilor art. 5

alin. (2) din Legea nr. 554/2004, întrucât poate fi contestată în termenele și în

condițiile prevăzute de Legea nr. 10/2001, iar nu pe calea contenciosului administrativ

(a se vedea decizia nr. 151 din 15 ianuarie 2009; decizia nr. 5756 din 11 decembrie

2009, publicate în „Excepția de nelegalitate. Jurisprudența, secției de contencios

administrativ și fiscal, a Înaltei Curți de Casație și Justiție - 2009”, Ed. H.,

București, 2011).

În ceea ce privește fondul

cauzei, Înalta Curte constată că cea mai mare parte a motivării căii de atac exercitate

în cauză nu cuprinde critici propriu-zise la adresa soluției pronunțate de prima

instanță, ci reia apărările de la fond privind complexitatea procedurii reglementare

de Titlul VII al Legii nr. 247/2005 și inexistența unei culpe a autorității în derularea

acesteia.

Omisiunea legiuitorului

de a stabili în Legea nr. 247/2005 un termen în interiorul căruia să se deruleze

fiecare etapă a procedurii administrative nu poate conduce la ideea că pârâta Comisie,

în cadrul marjei de apreciere ce i-a fost conferită, să procedeze discreționar,

manifestând pasivitate și aducând astfel atingere drepturilor și libertăților fundamentale

ale cetățenilor.

Pentru respectarea termenului

rezonabil, pârâta era obligată să-și organizeze activitatea în așa fel încât să

răspundă acestei cerințe, cu atât mai mult cu cât, în cauza de față, procedura administrativă

a debutat în anul 2001 prin formularea notificării, iar dispoziția Primarului Municipiului

Craiova datează din 14 februarie 2008 și nici până în prezent nu a fost emisă decizia

reprezentând titlul de despăgubire.

În mod corect, în raport

de dispozițiile art. 16 alin. (5) din Capitolul V din Titlul VII „Regimul stabilirii

și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv” din Legea specială

nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare, instanța de fond a obligat

recurentul-pârât să emită decizia reprezentând titlul de despăgubire de către C.C.S.D.

Criticile care vizează

această soluție sunt nefondate întrucât Secretariatul C.C.S.D., potrivit art. 16

alin. (4) din Titlul VII al legii menționate anterior are ca atribuție doar verificarea

legalității respingerii cererii de restituire în natură a imobilului, ori, acest

aspect nu a fost contestat.

Soluția instanței de fond

se impune și pentru că, prin netrimiterea dosarului la evaluator și implicit neparcurgerea

etapei evaluării întru-un interval destul de mare, în raport de data înregistrării

dosarului la Comisie (în anul 2009), este evidentă depășirea termenului rezonabil

de finalizare a procedurii administrative, prin emiterea deciziei reprezentând titlul

de despăgubire. Pârâtei, C.C.S.D., îi revin fără putință de tăgadă obligații în

acest sens, fiind ținută de respectarea principiului operativității specifice oricărei

activități a autorităților administrative.

Prin urmare, sentința

recurată este legală , atât în raport de prevederile art. 16 alin. (5) din Legea

nr. 247/2005, Titlul VII, Capitolul V cât și de dispozițiile art. 6 din Convenția

Europeană a Drepturilor Omului, astfel că nu pot fi reținute criticile aduse în

temeiul art. 304

1

din C. proc. civ.

Pentru aceste considerente,

Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) din C. proc. civ., va

respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de C.C.S.D., împotriva sentinței nr. 198 din 11 aprilie 2011 a Curții de Apel Craiova,

secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 martie

2012.