ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1095/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin cererea formulată la data de 18 ianuarie 2011, reclamanta M.I. a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor - C.C.S.D. solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța să dispună obligarea pârâtei să emită și să comunice decizia privind titlu de despăgubire pentru imobilul notificat sub nr. 1632/N/2001, situat în Craiova, str. I.P., în termen de 90 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, cu plata daunelor cominatorii de 1000 RON/zi de întârziere, până la emiterea deciziei. În motivarea cererii, s-a arătat că prin dispoziția nr. D1. din 16 decembrie 2005 emisă de Primarul municipiului Craiova s-a propus acordarea de despăgubiri, pentru imobilul imposibil de restituit în natură, notificat sub nr. 1632/N/2001, situat în Craiova, str. I.P.

S-a arătat că dispoziția nr. D1. a rămas definitivă și a fost înaintată Secretariatului Comisiei Centrale, în termen de 30 de zile, împreună cu întreaga documentație ce a stat la baza emiterii acesteia, dosarul nefiind soluționat până la această dată. Dosarul a fost înregistrat la Comisia Centrală sub nr. A2.. Reclamanta a mai arătat că Secretariatul Comisiei Centrale trebuia să analizeze dosarul și constatând că, în mod întemeiat, cererea de restituire în natură a fost respinsă, să transmită dosarul evaluatorului în vederea întocmirii raportului de evaluare, în termenul de 45 de zile prevăzut de lege, procedura urmând a fi finalizată prin emiterea, de către C.C.S.D., a deciziei reprezentând titlul de despăgubire.

A susținut reclamanta că nesoluționarea dosarului după trecerea unei perioade de peste 5 ani de la emiterea dispoziția nr. D2. din 16 decembrie 2005 este nejustificată, astfel că interesul promovării prezentei acțiuni este unul legitim și urmărește obligarea pârâților la respectarea dispozițiilor Legii nr. 247/2005, Titlul VII. În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, H.G. nr. 1095/2005 modificată și completată prin H.G. nr. 128/2008. La solicitarea instanței, privind transmiterea copiei dosarului de despăgubiri privind pe reclamantă, nr. A2.m pârâta C.C.S.D., la data de 14 martie 2011 a transmis prin fax adresa nr. A1. din 11 martie 2011 prin care aduce la cunoștință instanței faptul că dosarul solicitat, ulterior analizării a fost returnat Primăriei Municipiului Craiova prin adresa nr. A2.

din 11 martie 2011 în vederea reanalizării și completării acesteia cu înscrisurile care să justifice soluția adoptată de către Primăria Municipiului Craiova. La adresa transmisă prin fax pârâta C.C.S.D. a înaintat și întâmpinare prin care a invocat excepția de nelegalitate a dispoziția nr. D2. din 16 decembrie 2005 emisă de Primăria Municipiului Craiova, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată. Prin sentința nr. 198 din 11 aprilie 2011, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal a respins, excepția de nelegalitate, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta M.I., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor - C.C.S.D. și a obligat pârâta să emită decizia privind titlul de despăgubire conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005.

A respins petitul având ca obiect daune cominatorii. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele: - asupra sesizării instanței competente cu excepția de nelegalitate a dispoziția nr. D2. din 16 decembrie 2005 emisă de Primăria Municipiului Craiova s-a constatat că potrivit art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 „legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate.” Ca urmare, excepția de nelegalitate reprezintă un mijloc de apărare, o cale indirectă de control a legalității unui act administrativ.

- În acest context, a apreciat instanța de fond că, în speță, dispoziția primarului municipiului Craiova a cărei legalitate se solicită a se analiza pe calea incidentală reglementată de art. 4 din Legea nr. 554/2004 nu constituie un act administrativ ci un act de natură civilă emis în condițiile Legii nr. 10/2001, deoarece prin emiterea dispoziției a cărei nelegalitate se solicită a fi analizată pe cale incidentală în cadrul prezentului litigiu primăria nu acționează ca autoritate publică ci în calitatea sa de deținător sau entitate învestită potrivit Legii nr. 10/2001 cu soluționarea notificării persoanei care se pretinde îndreptățită a beneficia de măsurile reparatorii reglementate de această lege, subiect de drept civil ce prin emiterea dispoziției în condițiile Legii nr. 10/2001 participă la raporturi juridice de drept civil.

În acest sens, a reținut prima instanță și dispozițiile art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ potrivit cărora „nu pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ actele administrative pentru modificarea sau desființarea cărora se prevede prin lege organică, o altă procedură judiciară”. Pe fondul cauzei, Curtea de Apel Craiova a reținut că acțiunea formulată de reclamantă, este întemeiată însă numai în parte, respectiv în ceea ce privește capătul de cerere privind obligarea C.C.S.D. să emită titlul de despăgubire cu privire la imobilul preluat abuziv ce a aparținut reclamantei. În acest sens, a reținut prima instanță că prin dispoziția nr. D1. din 16 decembrie 2005, Primarul Municipiului Craiova a propus acordarea de despăgubiri către M.I., pentru imobilul notificat sub nr. 1632/N/2001, imposibil de restituit în natură (conform procesului verbal privind starea de fapt a imobilului solicitat), situat în Craiova, str. I.P.

S-a constatat că reclamanta a început procedura de recuperare a bunului lor ori a contravalorii acestuia prin formularea unei notificări în anul 2001, autoritatea locală cu competențe în materia stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv pronunțându-se la 16 decembrie 2005. Ulterior dosarul întocmit în vederea acordării despăgubirilor la care se stabilire îndreptățirea reclamantei și mamei acesteia a fost transmis către C.C.S.D. pentru emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire potrivit dispozițiilor titlului VII din Legea nr. 554/2004, obligație ce nu a fost adusă la îndeplinire până la acest moment de pârâta Comisia Centrală. Ca urmare, s-a apreciat că durata excesivă a procedurilor administrative este de natură a încălca, în mod evident dreptul la un proces rezonabil.

În consecință, instanța de fond a făcut aplicarea art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului urmând ca autoritatea pârâtă să fie obligată să emită dispoziția pentru stabilirea despăgubirilor privitoare la imobilul ce a aparținut reclamantului. A mai reținut prima instanță că împrejurarea că autoritățile administrative române nu au luat măsuri eficiente de soluționare a cererilor constituie culpa acestora și nu poate să conducă la împiedicarea realizării dreptului reclamantului.

A apreciat prima instanță că, în speța de față prin comportamentul pârâtei se ajunge la o încălcare atât a art. 6 din Convenție cât și a art. 1 din Primul Protocol Adițional la Convenție, motiv pentru care s-a reținut că absența totală a despăgubirilor creează reclamantei o sarcină excesivă, incompatibilă cu dreptul la respectul bunurilor lor garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1. Concluzionând, instanța de fond a apreciat că procedurile administrative, coroborate cu cele judiciare trebuie să se desfășoare în termen rezonabil și că depășirea unui termen de 10 ani de la data formulării cererii de acordarea a măsurilor reparatorii constituie deja o încălcare evidentă a prevederilor art. 6 din C.E.D.O.

În acest context, adresa nr. A2. din 11 martie 2011, ulterioară promovării prezentei acțiuni s-a considerat a fi întocmită pro causa, nefiind de natură să justifice neemiterea deciziei privind titlul de despăgubire într-un termen rezonabil. S-a respins cererea de obligare la daune cominatorii, întrucât prin art. 24 din Legea nr. 554/2004 s-a prevăzut o procedură specială de sancționare a autorităților, în cazul în care acestea nu execută hotărâri definitive și irevocabile, procedură care este subsecventă actualei etape judiciare. S-a apreciat ca neîntemeiat și capătul de cerere prin care se solicită fixarea unui termen pentru emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, în raport de dispozițiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 ce stabilesc legal termenul în care autoritatea publică ce este obligată să încheie un act administrativ trebuie să aducă la îndeplinire această obligație.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs C.C.S.D., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând dispozițiile art. 304 punctul 9 și ale art. 304 1 din C. proc. civ. Primul motiv de recurs se referă la soluția de respingere a excepției de nelegalitate, pe care recurenta o apreciază ca fiind dată cu interpretarea greșită a dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 554/2004. Arată recurenta-pârâtă că dispoziția nr. D1. din 16 decembrie 2005 a Primarului Municipiului Craiova este, în mod evident, un act administrativ individual, emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, care poate fi atacat, indirect, pe cale de excepție la instanța de contencios administrativ. Opinia instanței de fond, în sensul că este un act de natură civilă, emis în temeiul Legii nr. 10/2001, este greșită, dispoziția Primarului întrunind toate elementele unui act administrativ unilateral.

Solicită recurenta admiterea excepției de nelegalitate și constatarea nelegalității dispoziția nr. D2. din 16 decembrie 2005 a Primarului Municipiului Craiova. În ceea ce privește fondul cauzei, recurenta-pârâtă aduce sentinței atacate următoarele critici: - instanța de fond în mod greșit a reținut că, în speță, au fost încălcate dispozițiile privind respectarea unui termen rezonabil de soluționare a cauzei, deoarece procedura administrativă reglementată prin Titlul VII din Legea nr. 247/2005 presupune parcurgerea mai multor etape, printre acestea fiind și etapa evaluării, etapă condiționată de respectarea ordinii de înregistrare a dosarelor, astfel cum s-a stabilit prin decizia nr. 2815 din 16 septembrie 2008 emisă de pârâtă.

- mai precizează recurenta-pârâtă că procedura administrativă stabilită de Legea nr. 247/2005 pentru acordarea despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv și care nu pot fi restituite în natură este o procedură complexă care cuprinde mai multe etape distincte în care sunt implicate mai multe entități, astfel încât, în mod obiectiv, astfel de cauze nu pot fi soluționate în termenul prevăzut de art. 2 lit. h) din Legea nr. 554/2004, care constituie dreptul comun în materie contenciosului administrativ, nefiind posibilă executarea acestei obligații într-un termen de 30 de zile. Recursul este nefondat. Analizând actele și lucrările dosarului în raport de motivele invocate și de prevederile 304 1 C. proc.

civ., Curtea va constata că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare. Intimata-reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune vizând refuzul emiterii deciziei reprezentând titlul de despăgubire pentru imobilul situat în Craiova, Str., I.P., pentru care au fost propuse măsuri reparatorii prin echivalent prin dispoziția nr. D1./2005 emisă de Primăria Municipiului Craiova, în contextul împrejurărilor de fapt și de drept expuse în cererea de chemare în judecată și reținute ca atare prin sentința recurată. În ceea ce privește criticile din recurs referitoare la greșita respingere de către instanța fondului a excepției de nelegalitate invocate de recurenta-pârâtă cu privire la dispoziția nr. D1.

din 2005 emisă de Primăria Municipiului Craiova, instanța de control judiciar constată că soluția Curții de apel este legală și temeinică și în acord cu jurisprudența constantă și unitară în materie a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care s-a reținut că dispoziția emisă de primărie în temeiul dispozițiilor Legii nr. 10/2001, prin care se propune acordarea de despăgubiri pentru imobilele preluate abuziv de către stat și care nu mai pot fi restituite în natură, intră sub incidența dispozițiilor art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, întrucât poate fi contestată în termenele și în condițiile prevăzute de Legea nr. 10/2001, iar nu pe calea contenciosului administrativ (a se vedea decizia nr. 151 din 15 ianuarie 2009; decizia nr. 5756 din 11 decembrie 2009, publicate în „Excepția de nelegalitate.

Jurisprudența, secției de contencios administrativ și fiscal, a Înaltei Curți de Casație și Justiție - 2009”, Ed. H., București, 2011). În ceea ce privește fondul cauzei, Înalta Curte constată că cea mai mare parte a motivării căii de atac exercitate în cauză nu cuprinde critici propriu-zise la adresa soluției pronunțate de prima instanță, ci reia apărările de la fond privind complexitatea procedurii reglementare de Titlul VII al Legii nr. 247/2005 și inexistența unei culpe a autorității în derularea acesteia. Omisiunea legiuitorului de a stabili în Legea nr. 247/2005 un termen în interiorul căruia să se deruleze fiecare etapă a procedurii administrative nu poate conduce la ideea că pârâta Comisie, în cadrul marjei de apreciere ce i-a fost conferită, să procedeze discreționar, manifestând pasivitate și aducând astfel atingere drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor.

Pentru respectarea termenului rezonabil, pârâta era obligată să-și organizeze activitatea în așa fel încât să răspundă acestei cerințe, cu atât mai mult cu cât, în cauza de față, procedura administrativă a debutat în anul 2001 prin formularea notificării, iar dispoziția Primarului Municipiului Craiova datează din 14 februarie 2008 și nici până în prezent nu a fost emisă decizia reprezentând titlul de despăgubire. În mod corect, în raport de dispozițiile art. 16 alin. (5) din Capitolul V din Titlul VII „Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv” din Legea specială nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare, instanța de fond a obligat recurentul-pârât să emită decizia reprezentând titlul de despăgubire de către C.C.S.D.

Criticile care vizează această soluție sunt nefondate întrucât Secretariatul C.C.S.D., potrivit art. 16 alin. (4) din Titlul VII al legii menționate anterior are ca atribuție doar verificarea legalității respingerii cererii de restituire în natură a imobilului, ori, acest aspect nu a fost contestat. Soluția instanței de fond se impune și pentru că, prin netrimiterea dosarului la evaluator și implicit neparcurgerea etapei evaluării întru-un interval destul de mare, în raport de data înregistrării dosarului la Comisie (în anul 2009), este evidentă depășirea termenului rezonabil de finalizare a procedurii administrative, prin emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire. Pârâtei, C.C.S.D., îi revin fără putință de tăgadă obligații în acest sens, fiind ținută de respectarea principiului operativității specifice oricărei activități a autorităților administrative.

Prin urmare, sentința recurată este legală , atât în raport de prevederile art. 16 alin. (5) din Legea nr. 247/2005, Titlul VII, Capitolul V cât și de dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, astfel că nu pot fi reținute criticile aduse în temeiul art. 304 1 din C. proc. civ. Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de C.C.S.D., împotriva sentinței nr. 198 din 11 aprilie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 martie 2012.