ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1095/2012
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1095/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra recursului de
față;
Din examinarea
lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin cererea formulată la data de 18 ianuarie
2011, reclamanta M.I. a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Economiei și
Finanțelor - C.C.S.D. solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța
să dispună obligarea pârâtei să emită și să comunice decizia privind titlu de
despăgubire pentru imobilul notificat sub nr. 1632/N/2001, situat în Craiova,
str. I.P., în termen de 90 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, cu
plata daunelor cominatorii de 1000 RON/zi de întârziere, până la emiterea
deciziei.
În motivarea cererii,
s-a arătat că prin dispoziția nr. D1. din 16 decembrie 2005 emisă de Primarul
municipiului Craiova s-a propus acordarea de despăgubiri, pentru imobilul
imposibil de restituit în natură, notificat sub nr. 1632/N/2001, situat în
Craiova, str. I.P.
S-a arătat că dispoziția
nr. D1. a rămas definitivă și a fost înaintată Secretariatului Comisiei Centrale,
în termen de 30 de zile, împreună cu întreaga documentație ce a stat la baza emiterii
acesteia, dosarul nefiind soluționat până la această dată. Dosarul a fost înregistrat
la Comisia Centrală sub nr. A2..
Reclamanta a mai arătat
că Secretariatul Comisiei Centrale trebuia să analizeze dosarul și constatând că,
în mod întemeiat, cererea de restituire în natură a fost respinsă, să transmită
dosarul evaluatorului în vederea întocmirii raportului de evaluare, în termenul
de 45 de zile prevăzut de lege, procedura urmând a fi finalizată prin emiterea,
de către C.C.S.D., a deciziei reprezentând titlul de despăgubire.
A susținut reclamanta
că nesoluționarea dosarului după trecerea unei perioade de peste 5 ani de la emiterea
dispoziția nr. D2. din 16 decembrie 2005 este nejustificată, astfel că interesul
promovării prezentei acțiuni este unul legitim și urmărește obligarea pârâților
la respectarea dispozițiilor Legii nr. 247/2005, Titlul VII.
În drept, acțiunea a fost
întemeiată pe dispozițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, H.G. nr. 1095/2005
modificată și completată prin H.G. nr. 128/2008.
La solicitarea instanței,
privind transmiterea copiei dosarului de despăgubiri privind pe reclamantă, nr.
A2.m pârâta C.C.S.D., la data de 14 martie 2011 a transmis prin fax adresa nr.
A1. din 11 martie 2011 prin care aduce la cunoștință instanței faptul că dosarul
solicitat, ulterior analizării a fost returnat Primăriei Municipiului Craiova prin
adresa nr. A2. din 11 martie 2011 în vederea reanalizării și completării acesteia
cu înscrisurile care să justifice soluția adoptată de către Primăria Municipiului
Craiova.
La adresa transmisă prin
fax pârâta C.C.S.D. a înaintat și întâmpinare prin care a invocat excepția de nelegalitate
a dispoziția nr. D2. din 16 decembrie 2005 emisă de Primăria Municipiului Craiova,
iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Prin sentința nr. 198
din 11 aprilie 2011, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și
fiscal a respins, excepția de nelegalitate, a admis în parte acțiunea formulată
de reclamanta M.I., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor
- C.C.S.D. și a obligat pârâta să emită decizia privind titlul de despăgubire conform
Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
A respins petitul având
ca obiect daune cominatorii.
Pentru a hotărî astfel,
instanța de fond a reținut următoarele:
- asupra sesizării instanței
competente cu excepția de nelegalitate a dispoziția nr. D2. din 16 decembrie 2005
emisă de Primăria Municipiului Craiova s-a constatat că potrivit art. 4 alin. (1)
din Legea nr. 554/2004
„legalitatea unui act administrativ unilateral
cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată
oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții
interesate.”
Ca urmare,
excepția de nelegalitate reprezintă un mijloc de apărare, o cale indirectă de control
a legalității unui act administrativ.
- În
acest context, a apreciat instanța de fond că, în speță, dispoziția primarului municipiului
Craiova a cărei legalitate se solicită a se analiza pe calea incidentală reglementată
de art. 4 din Legea nr. 554/2004 nu constituie un act administrativ ci un act de
natură civilă emis în condițiile
Legii nr. 10/2001, deoarece prin emiterea dispoziției
a cărei nelegalitate se solicită a fi analizată pe cale incidentală în cadrul prezentului
litigiu primăria nu acționează ca autoritate publică ci în calitatea sa de deținător
sau
entitate învestită potrivit
Legii nr. 10/2001
cu
soluționarea notificării
persoanei care se pretinde îndreptățită a beneficia de măsurile
reparatorii reglementate de această lege, subiect de drept civil ce prin emiterea
dispoziției în condițiile Legii nr. 10/2001 participă la raporturi juridice de drept
civil.
În acest
sens, a reținut prima instanță și dispozițiile art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004
privind contenciosul administrativ potrivit cărora „nu pot fi atacate pe calea contenciosului
administrativ actele administrative pentru modificarea sau desființarea cărora se
prevede prin lege organică, o altă procedură judiciară”.
Pe fondul cauzei, Curtea
de Apel Craiova a reținut că acțiunea formulată de reclamantă, este întemeiată însă
numai în parte, respectiv în ceea ce privește capătul de cerere privind obligarea
C.C.S.D. să emită titlul de despăgubire cu privire la imobilul preluat abuziv ce
a aparținut reclamantei.
În acest sens, a reținut
prima instanță că prin dispoziția nr. D1. din 16 decembrie 2005, Primarul Municipiului
Craiova a propus acordarea de despăgubiri către M.I., pentru imobilul notificat
sub nr. 1632/N/2001, imposibil de restituit în natură (conform procesului verbal
privind starea de fapt a imobilului solicitat), situat în Craiova, str. I.P.
S-a constatat că reclamanta
a început procedura de recuperare a bunului lor ori a contravalorii acestuia prin
formularea unei notificări în anul 2001, autoritatea locală cu competențe în materia
stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv pronunțându-se
la 16 decembrie 2005.
Ulterior dosarul întocmit
în vederea acordării despăgubirilor la care se stabilire îndreptățirea reclamantei
și mamei acesteia a fost transmis către C.C.S.D. pentru emiterea
deciziei
reprezentând titlul de despăgubire potrivit dispozițiilor
titlului VII din
Legea nr. 554/2004, obligație ce nu a fost adusă la îndeplinire până la acest moment
de pârâta Comisia Centrală.
Ca urmare, s-a apreciat
că durata excesivă a procedurilor administrative este de natură a încălca, în mod
evident dreptul la un proces rezonabil.
În consecință, instanța
de fond a făcut aplicarea art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului urmând
ca autoritatea pârâtă să fie obligată să emită dispoziția pentru stabilirea despăgubirilor
privitoare la imobilul ce a aparținut reclamantului.
A mai reținut prima instanță
că împrejurarea că autoritățile administrative române nu au luat măsuri eficiente
de soluționare a cererilor constituie culpa acestora și nu poate să conducă la împiedicarea
realizării dreptului reclamantului.
A apreciat prima instanță
că, în speța de față prin comportamentul pârâtei se ajunge la o încălcare atât a
art. 6 din Convenție cât și a art. 1 din Primul Protocol Adițional la Convenție,
motiv pentru care s-a reținut că absența totală a despăgubirilor creează reclamantei
o sarcină excesivă, incompatibilă cu dreptul la respectul bunurilor lor garantat
de art. 1 din Protocolul nr. 1.
Concluzionând, instanța
de fond a apreciat că procedurile administrative, coroborate cu cele judiciare trebuie
să se desfășoare în termen rezonabil și că depășirea unui termen de 10 ani de la
data formulării cererii de acordarea a măsurilor reparatorii constituie deja o încălcare
evidentă a prevederilor art. 6 din C.E.D.O.
În acest context, adresa
nr. A2. din 11 martie 2011, ulterioară promovării prezentei acțiuni s-a considerat
a fi întocmită pro causa, nefiind de natură să justifice neemiterea deciziei privind
titlul de despăgubire într-un termen rezonabil.
S-a respins cererea de
obligare la daune cominatorii, întrucât prin art. 24 din Legea nr. 554/2004 s-a
prevăzut o procedură specială de sancționare a autorităților, în cazul în care acestea
nu execută hotărâri definitive și irevocabile, procedură care este subsecventă actualei
etape judiciare.
S-a apreciat ca neîntemeiat
și capătul de cerere prin care se solicită fixarea unui termen pentru emiterea deciziei
reprezentând titlul de despăgubire, în raport de dispozițiile art. 24 alin. (1)
din Legea nr. 554/2004 ce stabilesc legal termenul în care autoritatea publică ce
este obligată să încheie un act administrativ trebuie să aducă la îndeplinire această
obligație.
Împotriva acestei sentințe
a declarat recurs C.C.S.D., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând
dispozițiile art. 304 punctul 9 și ale art. 304
1
din C. proc. civ.
Primul motiv de recurs
se referă la soluția de respingere a excepției de nelegalitate, pe care recurenta
o apreciază ca fiind dată cu interpretarea greșită a dispozițiilor art. 4 din Legea
nr. 554/2004.
Arată recurenta-pârâtă
că dispoziția nr. D1. din 16 decembrie 2005 a Primarului Municipiului Craiova este,
în mod evident, un act administrativ individual, emis de o autoritate publică, în
regim de putere publică, care poate fi atacat, indirect, pe cale de excepție la
instanța de contencios administrativ. Opinia instanței de fond, în sensul că este
un act de natură civilă, emis în temeiul Legii nr. 10/2001, este greșită, dispoziția
Primarului întrunind toate elementele unui act administrativ unilateral.
Solicită recurenta admiterea
excepției de nelegalitate și constatarea nelegalității dispoziția nr. D2. din
16 decembrie 2005 a Primarului Municipiului Craiova.
În ceea ce privește fondul
cauzei, recurenta-pârâtă aduce sentinței atacate următoarele critici:
- instanța de fond în
mod greșit a reținut că, în speță, au fost încălcate dispozițiile privind respectarea
unui termen rezonabil de soluționare a cauzei, deoarece procedura administrativă
reglementată prin Titlul VII din Legea nr. 247/2005 presupune parcurgerea mai multor
etape, printre acestea fiind și etapa evaluării, etapă condiționată de respectarea
ordinii de înregistrare a dosarelor, astfel cum s-a stabilit prin decizia nr. 2815
din 16 septembrie 2008 emisă de pârâtă.
- mai precizează recurenta-pârâtă
că procedura administrativă stabilită de Legea nr. 247/2005 pentru acordarea despăgubirilor
aferente imobilelor preluate în mod abuziv și care nu pot fi restituite în natură
este o procedură complexă care cuprinde mai multe etape distincte în care sunt implicate
mai multe entități, astfel încât, în mod obiectiv, astfel de cauze nu pot fi soluționate
în termenul prevăzut de art. 2 lit. h) din Legea nr. 554/2004, care constituie dreptul
comun în materie contenciosului administrativ, nefiind posibilă executarea acestei
obligații într-un termen de 30 de zile.
Recursul este nefondat.
Analizând actele și lucrările
dosarului în raport de motivele invocate și de prevederile 304
1
C.
proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca
atare.
Intimata-reclamantă a
învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune vizând refuzul emiterii
deciziei reprezentând titlul de despăgubire pentru imobilul situat în Craiova, Str.,
I.P., pentru care au fost propuse măsuri reparatorii prin echivalent prin dispoziția
nr. D1./2005 emisă de Primăria Municipiului Craiova, în contextul împrejurărilor
de fapt și de drept expuse în cererea de chemare în judecată și reținute ca atare
prin sentința recurată.
În ceea ce privește criticile
din recurs referitoare la greșita respingere de către instanța fondului a excepției
de nelegalitate invocate de recurenta-pârâtă cu privire la dispoziția nr. D1. din
2005 emisă de Primăria Municipiului Craiova, instanța de control judiciar constată
că soluția Curții de apel este legală și temeinică și în acord cu jurisprudența
constantă și unitară în materie a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care
s-a reținut că
dispoziția
emisă de primărie în temeiul dispozițiilor Legii nr. 10/2001, prin care se propune
acordarea de despăgubiri pentru imobilele preluate abuziv de către stat și care
nu mai pot fi restituite în natură, intră sub incidența dispozițiilor art. 5
alin. (2) din Legea nr. 554/2004, întrucât poate fi contestată în termenele și în
condițiile prevăzute de Legea nr. 10/2001, iar nu pe calea contenciosului administrativ
(a se vedea decizia nr. 151 din 15 ianuarie 2009; decizia nr. 5756 din 11 decembrie
2009, publicate în „Excepția de nelegalitate. Jurisprudența, secției de contencios
administrativ și fiscal, a Înaltei Curți de Casație și Justiție - 2009”, Ed. H.,
București, 2011).
În ceea ce privește fondul
cauzei, Înalta Curte constată că cea mai mare parte a motivării căii de atac exercitate
în cauză nu cuprinde critici propriu-zise la adresa soluției pronunțate de prima
instanță, ci reia apărările de la fond privind complexitatea procedurii reglementare
de Titlul VII al Legii nr. 247/2005 și inexistența unei culpe a autorității în derularea
acesteia.
Omisiunea legiuitorului
de a stabili în Legea nr. 247/2005 un termen în interiorul căruia să se deruleze
fiecare etapă a procedurii administrative nu poate conduce la ideea că pârâta Comisie,
în cadrul marjei de apreciere ce i-a fost conferită, să procedeze discreționar,
manifestând pasivitate și aducând astfel atingere drepturilor și libertăților fundamentale
ale cetățenilor.
Pentru respectarea termenului
rezonabil, pârâta era obligată să-și organizeze activitatea în așa fel încât să
răspundă acestei cerințe, cu atât mai mult cu cât, în cauza de față, procedura administrativă
a debutat în anul 2001 prin formularea notificării, iar dispoziția Primarului Municipiului
Craiova datează din 14 februarie 2008 și nici până în prezent nu a fost emisă decizia
reprezentând titlul de despăgubire.
În mod corect, în raport
de dispozițiile art. 16 alin. (5) din Capitolul V din Titlul VII „Regimul stabilirii
și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv” din Legea specială
nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare, instanța de fond a obligat
recurentul-pârât să emită decizia reprezentând titlul de despăgubire de către C.C.S.D.
Criticile care vizează
această soluție sunt nefondate întrucât Secretariatul C.C.S.D., potrivit art. 16
alin. (4) din Titlul VII al legii menționate anterior are ca atribuție doar verificarea
legalității respingerii cererii de restituire în natură a imobilului, ori, acest
aspect nu a fost contestat.
Soluția instanței de fond
se impune și pentru că, prin netrimiterea dosarului la evaluator și implicit neparcurgerea
etapei evaluării întru-un interval destul de mare, în raport de data înregistrării
dosarului la Comisie (în anul 2009), este evidentă depășirea termenului rezonabil
de finalizare a procedurii administrative, prin emiterea deciziei reprezentând titlul
de despăgubire. Pârâtei, C.C.S.D., îi revin fără putință de tăgadă obligații în
acest sens, fiind ținută de respectarea principiului operativității specifice oricărei
activități a autorităților administrative.
Prin urmare, sentința
recurată este legală , atât în raport de prevederile art. 16 alin. (5) din Legea
nr. 247/2005, Titlul VII, Capitolul V cât și de dispozițiile art. 6 din Convenția
Europeană a Drepturilor Omului, astfel că nu pot fi reținute criticile aduse în
temeiul art. 304
1
din C. proc. civ.
Pentru aceste considerente,
Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) din C. proc. civ., va
respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat
de C.C.S.D., împotriva sentinței nr. 198 din 11 aprilie 2011 a Curții de Apel Craiova,
secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 martie
2012.