ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 964/2010

Deliberând, asupra recursului de față, în condițiile art. 256 C. proc. civ., constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată, la data de 22 august 2006, pe rolul Judecătoriei sectorului 1 București, reclamanta G.M.A.R. a solicitat în contradictoriu cu pârâții C.V., Ș.A., B.M. și B.A.C., să se dispună obligarea pârâților să-i lase în proprietate și posesie apartamentele pe care aceștia le dețin în baza contractelor de vânzare-cumpărare, situate în imobilul din București, B-dul Lascăr Catargiu, sector 1, constatând că titlul său de proprietate este mai bine caracterizat decât cel al fiecărui dintre pârâți. Reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 480 și următoarele C. civ. și respectiv art. 1 din Primul Protocol Adițional la C.E.D.O.

Pârâții B. au invocat excepția inadmisibilității acțiunii în revendicare, arătând că la data introducerii acțiunii era în vigoare Legea nr. 10/2001 care prevede în mod imperativ procedura ce trebuie urmată de persoanele îndreptățite la restituirea imobilelor preluate în mod abuziv în perioada 1945- 1989, astfel că cererea întemeiată pe dispozițiile art. 480 C. civ., după intrarea în vigoare a legii speciale, este inadmisibilă. Cauza a fost declinată, prin sentința civilă nr. 9139 din 8 iunie 2007 în favoarea Tribunalului București, secția a V-a civilă, conform art. 2 pct. 1. lit. b) C. proc. civ. Prin sentința civilă nr. 86 din 16 ianuarie 2008, Tribunalul București a admis excepția inadmisibilității acțiunii și, ca urmare, a respins acțiunea în revendicare ca inadmisibilă.

S-a apreciat că, promovarea unei cereri în revendicare întemeiată pe art. 480 C. civ., după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, nu mai este posibilă, caracterul obligatoriu al procedurii prealabile cuprinsă în lege fiind prevăzută de altfel și în jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, fiind exemplificată Decizia nr. IX din 20 martie 2006, pronunțată în urma admiterii recursului în interesul legii. Împotriva acestei hotărâri, a declarat apel reclamanta care a susținut că delimitarea bunurilor imobile ce intră sub incidența Legii nr. 10/2001 trebuie determinată atât în raport de dispozițiile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, cât și de art. 21 alin. (1) și (2) din aceeași lege.

Prin decizia nr. 722 din data de 3 octombrie 2008, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a admis apelul, a desființat sentința civilă apelată și a trimis cauza spre rejudecare Tribunalului București. Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut, în esență, că, cu respectarea principiului disponibilității, apelanta a chemat în judecată pe pârâți, cumpărători în baza Legii nr. 112/1995, revendicând proprietatea și posesia apartamentului nr. 2, et. 1, situat în imobilul din B-dul Lascăr Catargiu , sector 1 București. Legea nr. 10/2001 nu cuprinde dispoziții derogatorii în sensul că este inadmisibilă acțiunea în revendicare îndreptată împotriva cumpărătorilor imobilelor preluate abuziv de stat.

Curtea de apel a reținut și faptul că, acțiunea în revendicare formulată împotriva chiriașilor cumpărători după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, nu este inadmisibilă întrucât procedura prealabilă și obligatorie prevăzută de Legea nr. 10/2001 este aplicabilă doar în ipoteza în care imobilul revendicat se mai află în patrimoniul statului sau al persoanei juridice deținătoare. În situația înstrăinării imobilului către chiriașii cumpărători procedura administrativă este obligatorie în vederea acordării măsurilor reparatorii prin echivalent, astfel că a aprecia în sens contrar, respectiv al inadmisibilității acțiunii în revendicare, ar însemna o îngrădire a accesului la justiție. Împotriva acestei decizii, au exercitat calea de atac a recursului pârâții B.A.C.

și B.M., invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și susținând că soluția instanței de apel a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor speciale ale Legii nr. 10/2001. În motivarea recursului, pârâții au arătat că prima instanță a admis în mod corect și legal excepția inadmisibilității acțiunii în revendicare, deoarece odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, rămân fără aplicare dispozițiile dreptului comun, invocate de reclamantă, referitoare la imobilele ce formează obiectul acestei legi speciale. Inadmisibilitatea acțiunii în revendicare rezidă și din soluția pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție constituită în Secții Unite, în ședința din 9 iunie 2008, în dosarul nr. 60/2007, ca urmare a recursului în interesul legii promovat de către Procurorul general al României, soluție ce este obligatorie pentru instanțe cu privire la problemele de drept judecate, conform art. 329 C. proc.

civ. Recurenții au susținut și faptul că, instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 45 alin. (2) și (5) din Legea nr. 10/2001, din interpretarea cărora rezultă că legiuitorul a statuat că actele juridice încheiate în condițiile menționate nu numai că sunt pe deplin valabile, dar examinate ca titluri de proprietate sunt și preferabile titlului anterior, opus de proprietarul al cărui imobil a fost preluat abuziv de către stat, dispoziții care nu încalcă vreun drept fundamental al reclamantei consacrat de C.E.D.O. Mai mult, recunoașterea drepturilor invocate de reclamantă ar aduce atingere dreptului legitim de proprietate al pârâților și securității raporturilor juridice.

Recursul este nefondat pentru considerentele ce succed: Sub aspectul inadmisibilității acțiunii, prin motivele de recurs pârâții au formulat critici prin care au arătat faptul că, după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, restituirea imobilelor preluate în proprietatea statului în perioada de referință se realizează numai prin procedura specială stabilită de această lege și, în consecință, acțiunea în revendicare de drept comun este inadmisibilă, invocând în argumentarea acestor susțineri și Decizia nr. 33 din 9 iunie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secțiile unite. Însă, văzând considerentele Deciziei nr. 33/2008 a Înaltei Curți, nu se poate concluziona în sensul că o acțiune în revendicare introdusă după apariția Legii nr. 10/2001 este inadmisibilă de plano.

În acest sens, în hotărârea menționată se reține faptul că nu se poate aprecia că existența Legii nr. 10/2001 exclude în toate situațiile, posibilitatea de a se recurge la acțiunea în revendicare, căci este posibil ca reclamantul într-o atare acțiune să se poată prevala la rândul său de un bun în sensul art. 1 din Primul Protocol Adițional și trebuie să i se asigure accesul la justiție. Totodată, este însă necesar a se analiza, în funcție de condițiile specifice ale fiecărei spețe, în ce măsură legea internă intră în conflict cu C.E.D.O. și dacă admiterea acțiunii în revendicare nu ar aduce atingere unui alt drept de proprietate, de asemenea ocrotit, ori securității raporturilor juridice. De asemenea, prin prezenta acțiune în revendicare, reclamanta a chemat în judecată pe pârâții cumpărători în baza Legii nr. 112/1995 ai imobilului în litigiu, invocând în drept prevederile art. 1 din Primul Protocol Adițional la C.E.D.O.

și dispozițiile dreptului comun. Or, pentru categoria imobilelor care nu se mai aflau în proprietatea statului la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, în care se încadrează și imobilul în litigiu, este posibilă exercitarea unei acțiuni în revendicare, întrucât nu există nici un text de lege care să interzică introducerea unei astfel de acțiuni, de drept comun, împotriva cumpărătorilor imobilelor preluate abuziv de stat.

Așadar, nu pot fi reținute susținerile recurenților-pârâți privitoare la inadmisibilitatea acțiunii în revendicare în temeiul dreptului comun, ca urmare a regimului juridic special creat prin Legea nr. 10/2001 și aplicabil tuturor imobilelor preluate abuziv de stat, deoarece, pentru situația concretă în care se află intimata-reclamantă, al cărui bun nu se mai regăsește în patrimoniul unei unități deținătoare dintre cele enumerate de art. 21 din Legea nr. 10/2001 republicată, ca urmare a înstrăinării lui către chiriași, acest act normativ nu cuprinde dispoziții derogatorii în sensul inadmisibilității acțiunii în revendicare îndreptată împotriva cumpărătorilor imobilelor.

Ca urmare, în mod corect instanța de apel a reținut faptul că acțiunea în revendicare formulată împotriva chiriașilor cumpărători, după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, nu este inadmisibilă, deoarece procedura prealabilă și obligatorie prevăzută de Legea nr. 10/2001 este aplicabilă doar în ipoteza în care imobilul revendicat se mai află în patrimoniul statului sau al persoanei juridice deținătoare. Interpretarea contrară ar însemna că reclamanta este împiedicată să-și valorifice drepturile în justiție și această conduită ar avea drept consecință îngrădirea accesului la justiție, recunoscut prin art. 21 din Constituție. Un alt argument în acest sens îl constituie și faptul că, prin vânzarea de către stat a imobilului preluat abuziv s-a realizat o ingerință în dreptul fostului proprietar.

Or, a refuza acestuia calea dreptului comun de realizare a dreptului său ar însemna a consacra cu caracter definitiv ingerința în dreptul său, cu consecința evidentă a încălcării art. 1 din Primul Protocol Adițional al C.E.D.O.

Criticile prin care recurenții susțin că legiuitorul a statuat în sensul că actele juridice încheiate în condițiile prevăzute de dispozițiile art. 45 alin. (2) și (5) din Legea nr. 10/2001 sunt pe deplin valabile și, examinate ca titluri de proprietate, sunt preferabile titlului anterior, opus de proprietarul al cărui imobil a fost preluat abuziv de către stat, precum și cele prin care susțin că, recunoașterea drepturilor invocate de reclamantă ar aduce atingere dreptului legitim de proprietate al pârâților și securității raporturilor juridice nu pot fi analizate în prezenta cale de atac, deoarece vizează fondul acțiunii în revendicare promovată de reclamantă și urmează a fi avute în vedere la judecarea cauzei de către tribunal ca instanță de trimitere.

Față de cele ce preced, se constată că decizia instanței de apel a fost pronunțată cu interpretarea și aplicarea corectă a legii, ceea ce impune respingerea recursului, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefundat, recursul declarat de pârâții B.A.C. și B.M. împotriva deciziei nr. 722 din data de 3 octombrie 2008 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 februarie 2010.