ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5412/2009

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ. asupra prezentului

recurs, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 10

august 2006 pe rolul Tribunalului București reclamanții N.J.M., A.W.S.M., I.S.A.M.

și C.I.I.M. au chemat în judecată pe pârâții R.A.A.P.S. și Statul Român pentru

obligarea acestora să le lase în deplină proprietate și liniștită posesie

imobilul situat în București. Tribunalul București, secția a V-a civilă, prin

decizia nr. 1223 din 9 octombrie 2007 a respins acțiunea ca inadmisibilă și a

disjuns cererea reconvențională având ca obiect pretenții formulate la 4 decembrie

2006 de pârâta R.A.A.P.S. împotriva reclamanților, prin formarea unui alt dosar

pentru care s-a fixat un termen de judecată.

În motivarea acestei soluții

instanța a reținut în esență că revendicarea privește un imobil preluat de stat

în perioada la care se referă Legea nr. 10/2001, și anume între anii 1945 -

respectiv art. 2 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, restituirea unui imobil ce

intră sub incidența unei legi speciale de reparație nu se poate face decât cu

parcurgerea procedurii speciale, prealabile administrative și introducerea

acțiunilor in justiție în condițiile Legii nr. 10/2001.

S-a reținut că cel puțin unul

din reclamanți a formulat notificare în temeiul Legii nr. 10/2001 care a fost

respinsă, reclamantul neînțelegând să conteste dispoziția de respingere.

Față de această împrejurare, nu

s-a reținut că s-ar încălca liberul acces la justiție prin înlăturarea

dreptului comun de către legea specială, câtă vreme legea specială a prevăzut

controlul judiciar al instanțelor față de soluția în procedura prealabilă,

control pe care partea nu a înțeles să-l declanșeze.

Cât privește practica judiciară

în materie s-a constatat că instanțele au considerat admisibile acțiunii în

revendicare întemeiate pe dreptul comun prin comparare de titluri formulate de

foștii proprietari în contradictoriu cu chiriașii dobânditori și nu cu statul

sau cu unitatea deținătoare.

Curtea de Apel București, secția

a IlI-a prin decizia nr. 514/ A din 30 iunie 2008, a respins ca nefondat apelul

reclamanților.

S-a constatat că Legea nr. 10/2001,

lege specială și derogatorie de la dreptul comun impune reglementări

obligatorii de la data intrării ei în vigoare care înlătură aplicarea dreptului

comun.

S-a mai constatat că accesul la

justiție și dreptul la un proces echitabil au fost asigurate în cadrul

procedurii judiciare prevăzute de Cap. III al Legii nr. 10/2001.

S-au mai invocat, pe de o parte

jurisprudența C.E.D.O. care a statuat în cauza G. contra R.U. (1975) că dreptul

de acces la tribunale nu este un drept absolut, existând posibilitatea

limitărilor acestuia precum și pe de altă parte o decizie a Înaltei Curți de

Casație și Justiție pronunțate în soluționarea unui recurs în interesul legii,

decizie care a făcut trimitere la același principiu al caracterului derogatoriu

al normei speciale.

Constatând că a fost corect

soluționată excepția inadmisibilității acțiunii s-a observat inutilitatea

cercetării calității procesuale active a reclamanților invocată de pârâtă.

Împotriva acestei decizii

reclamanții au declarat recurs în termenul prevăzut de lege.

În drept au fost invocate

motivele prevăzute de art. 304 pct. 7-9 C. proc. civ.

În fapt s-a susținut că este

greșită soluția instanțelor de a considera inadmisibilă acțiunea, deoarece se

încalcă accesul liber la justiție, ceea ce ar contraveni practicii Curții

Europene de Justiție în condițiile în care regula este admisibilitatea acțiunii

și excepția este inadmisibilitatea acesteia.

S-a mai susținut că art. 480 - 481

C. civ., indică cadrul general al acțiunii, iar Legea nr. 10/2001 nu cuprinde

în dispozițiile sale indicii în sensul că acțiunile de revendicare îndreptate

împotriva posesorului imobilului ar fi inadmisibile.

Analizând decizia atacată prin

prisma motivelor de recurs invocate se constată că aceasta este legală și

temeinică, iar recursul va fi respins pentru următoarele considerente:

Decizia Curții de

Apel este amplu motivată cu argumente de drept și de fapt și cu indicarea

raționamentului logic care a condus instanța la concluzia că hotărârea atacată

cu apel este legală și temeinică.

A fost analizat în mod expres

dacă în cauză reclamanții au avut acces la un proces echitabil și dacă acest

drept le-a fost sau nu încălcat în raport de dispozițiile legale incidente dar

și de practica judiciară în materie în dreptul intern precum și cea a C.E.D.O.

În recursul formulat

recurenții nu au criticat și nu au combătut argumentele instanțelor ci au

enunțat în mod generic că acțiunea lor este admisibilă pentru că aceasta este

regula, iar Legea nr. 10/2001 nu conține dispoziții contrare.

Susținerile reclamanților sunt

combătute nu numai de dispozițiile Legii nr. 10/2001 a cărei aplicare în cazul

dedus judecății a fost motivată de instanța de fond și, respectiv, de cea de

apel, dar și de lipsa argumentelor care să se contrapună motivării instanței și

implicit interpretării date de aceasta legii.

Ca urmare, instanțele au făcut o

corectă aplicare a dispozițiilor legale incidente în sensul că după intrarea în

vigoare a Legii nr. 10/2001, cât privește revendicarea imobilelor preluate

abuziv de Stat în perioada de incidență a acestei legi, o acțiune în

revendicare întemeiată pe dreptul comun, art. 480 și art. 481 C. civ., cu

ignorarea dispozițiilor exprese ale legii speciale este inadmisibilă. Potrivit art.

2 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 persoanele ale căror imobile au fost preluate

fără titlu valabil își păstrează calitatea de proprietar avută la data

preluării, pe care o exercită după primirea deciziei sau a hotărârii judecătorești

de restituire, conform prevederilor acestei legi.

Aceasta înseamnă că persoanele

menționate pot să exercite acțiunea în revendicare, pentru că și-au păstrat

calitatea de proprietar, însă nu oricum, ci numai după primirea deciziei sau a

hotărârii judecătorești de restituire, și conform prevederilor legii speciale.

În măsura în care legea specială

impune reguli stricte de revendicare, termene și proceduri de urmat, orice

încălcare sau ocolire a regulilor imperative ale unei asemenea legi îl plasează

pe cel care acționează în acest fel în sfera de acțiune a normei prohibitive

fie că ea este expres formulată sau dedusă din economia actului normativ în

cauză.

Pe cale de consecință

se constată nefondate motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C.

proc. civ.

Cât privește motivul de recurs

prevăzut de pct. 8 al aceluiași articol, acesta a fost enumerat la indicarea

motivelor, fără ca reclamanții recurenți să indice în mod concret ce act

juridic dedus judecății a fost greșit interpretat sau i s-a schimbat natura sau

înțelesul vădit neîndoielnic al acestuia.

Pentru considerentele

arătate și văzând dispozițiile art. 312 C. proc. civ., se va respinge recursul

ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții N.J.M., A.W.S.M.,

I.S.A.M. și C.I.I.M., împotriva deciziei nr. 514/ A din 30 iunie 2008 a Curții

de Apel București, secția a III- a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 mai 2009.