ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1397/2010

Prin cererea,

înregistrată sub nr. 19517/299/2006, pe rolul Judecătoriei Sectorului 1

București, reclamanta CN I.C. SA a chemat în judecată pârâta SC D.S. SRL

solicitând instanței, ca prin hotărârea ce o va pronunța să constate, în

conformitate cu art. 16 din convenția părților, contractul de închiriere din 1

august 2003, rezilierea de plin drept, ca urmare a nerespectării obligațiilor

de plată asumate de pârâta, cu evacuarea pârâtei din spațiul în suprafață de

2.791 m

2

situat în Piața Presei Libere.

În motivarea cererii

s-a arătat că între părți a intervenit contractul de închiriere din 01 august 2004,

cu actele adiționale din 10 noiembrie 2003; din 01 august 2003; din 20 aprilie 2005,

sub condiția rezolutorie a respectării obiectului acestuia utilizarea

utilajului „Rotativa Tipar Adinc Super Albertina

”

, prin actele

adiționale s-a convenit suplimentarea spațiului închiriat.

Pârâta, pe durata

derulării contractului și-a executat obligațiile cu întârziere, ulterior lunii

decembrie 2005 a încetat a mai achita chiria și cota-parte din contravaloarea

prestațiilor asigurate prin intermediul locatorului, astfel că la data de 31

mai 2006 înregistra un debit de 26.502,65 lei, refuzul fiind întemeiat potrivit

adreselor emise de pârâtă pe false situații conflictuale și pretinse încălcări

ale dreptului de folosință.

S-a

mai arătat că pârâta nu și-a îndeplinit una din obligațiile esențiale asumate

prin contract acela de folosire a utilajului Rotativa Tipar Adânc Super

Albertina.

Reclamanta a

învederat că a notificat pârâta acordându-i un termen ultim în vederea

achitării sumelor restante, însă acesta nu a fost respectat.

Prin

întâmpinarea formulată la 7 septembrie 2006, pârâta a invocat excepția

necompetenței materiale, declinarea cauzei în favoarea Tribunalului București.

Pe

fondul litigiului s-a invocat excepția de neexecutare a contractului

susținându-se că reclamanta este aceea care a încălcat dispozițiile art. 12 lit.

b) din contractul de închiriere, privind asigurarea în bune condiții a lucrului

închiriat - constatând în permiterea accesului direct la spațiul închiriat,

furnizarea agentului termic, accesul autovehiculelor aparținând pârâtei în

incinta imobilului.

Prin

cererea reconvențională, pârâta a solicitat obligarea reclamantei la plata

sumei de 80.000 RON reprezentării prejudicii cauzate societății ca urmare a

neasigurării accesului la utilajul pentru tipărit.

Prin

cererea precizată formulată la 25 septembrie 2006 reclamanta a mai solicitat

recunoașterea unui drept de retenție până la achitarea sumei.

Prin

cererea precizatoare, formulată la 04 octombrie 2006, reclamanta a susținut că

a acceptat chiria achitată ulterior notificării concediului, pentru a nu mări

prejudiciul cauzat prin neexecutarea contractului, aceasta nedovedind tacita

relocațiune întrucât contractul a fost reziliat, în temeiul pactului comisoriu

și conform art. 4 Cap. III din actul adițional din 20 aprilie 2005, contractul

a ajuns la termen la 01 octombrie 2006.

A

fost menținută cererea privind evacuarea necondiționată a pârâtei pentru lipsa

titlului s-a solicitat, de asemenea disjungerea cererii reconvenționale.

Prin

sentința comercială nr. 14319 din 06 octombrie 2006 pronunțată în Dosarul nr. 19517/299/2006,

Judecătoria Sectorului 1 București a admis excepția de necompetență materială a

instanței și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea

Tribunalului București.

După

declinarea pricina a fost înregistrată sub nr. 2983/3/2007, pe rolul

Tribunalului București.

În

cauză s-au administrat probele cu înscrisuri și expertiză contabilă judiciară.

Prin sentința

comercială nr. 8068 din 30 iunie 2008, pronunțată în Dosarul nr. 2983/3/2007 Tribunalul

București a admis cererea așa cum a fost precizată și în consecință a dispus

evacuarea pârâtei din spațiul proprietatea reclamantei, în suprafață totală de

2.791 m, a respins excepția de neexecutare a contractului și a respins cererea

reconvențională formulată de pârâta reclamantă ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî

astfel, instanța a reținut, din probatoriul administrat că reclamanta și-a

îndeplinit obligațiile contractuale asumate; a apreciat ca irelevant pentru

valabilitatea contractului faptul achitării, ulterior sesizării instanței și al

împlinirii termenului contractului 01 octombrie 2006, a sumelor

restante datorate cu

titlul de chirie și utilități, au fost înlăturate și susținerile privind

imposibilitatea de deplasare a utilajului invocate ca argument în sprijinul

intervenirii tacitei relocațiuni.

Cu privire la cererea

reconvențională instanța a reținut concluziile expertizei contabile, potrivit

cărora pârâta-reclamantă nu a suferit prejudicii în cursul derulării

contractului de locațiune, cauzate prin fapta reclamantei.

De asemenea a fost

înlăturată excepția de neexecutare a contractului instanța apreciind nejustificat

refuzul la plată, din probatoriul administrat rezultând îndeplinirea cu bună credință

de către reclamantă a propriilor obligații.

Întrucât pârâta a

continuat să folosească spațiul, ulterior îndeplinirii termenului locațiunii,

în lipsa unui titlu valabil, s-a dispus evacuarea.

Împotriva sentinței a

formulat apel pârâta reclamantă solicitând schimbarea acesteia în sensul

respingerii cererii principale și admiterii cererii reconvențională

.

Au fost reluate

argumentele invocate în primă instanță privind caracterul accesoriu al

contractului de închiriere raportat la contractul de vânzare-cumpărare din 18

iunie 2003, locațiunea menținându-se pe toată durata de exploatare a utilajului

achiziționat și s-au invocat dispozițiile art. 1452 C. civ., susținându-se că

dacă locatarul continuă să rămână în spațiul închiriat fără nici o împiedicare

din partea locatorului, contractul se consideră reînnoit situație în care se

regăsește apelanta.

În ceea ce privește

cererea reconvențională s-a susținut că în mod greșit instanța a apreciat ca

nedovedit prejudiciul cauzat de către reclamanta-pârâtă ca urmare a

nerespectării propriilor obligații asumate prin contractul de locațiune,

reținând concluziile expertizei contabile, expertiză ce nu a răspuns

obiectivelor propuse de către apelantă și care nu a presupus analiza tuturor

documentelor administrate de către reclamantă.

La

termenul din 15 decembrie 2008, apelanta a depus cererea precizatoare în sensul

detalierii motivelor de apel invocate prin cererea introductivă.

Prin decizia nr. 606

din 15 decembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, a

fost respins ca nefondat apelul apelantei, reținându-se în considerente, în

esență, că în mod corect prima instanță a constatat desființat contractul de

închiriere, asupra căruia instanțele s-au pronunțat irevocabil, a admis

acțiunea precizată de CN I.C. SA dispunând evacuarea pârâtei SC D.S. SRL pentru

lipsă de titlu și reținând nedovedită cauzarea unui prejudiciu pârâtei prin

fapte culpabile a respins cererea reconvențională.

Împotriva acestei

decizii pârâta a declarat recurs criticând hotărârea pentru nelegalitate în

ceea ce privește contractul de închiriere încheiat de părțile din prezentul

proces și nelegala citare pentru termenul de judecată din 27 ianuarie 2009,

solicitând pe cale de consecință admiterea recursului astfel cum, a fost

formulat.

La termenul din 23

februarie 2010 recurenta a depus o cerere de repunere în termenul de recurs

pentru lipsa comunicării deciziei.

La termenul de astăzi

Înalta Curte a rămas în pronunțare pe cererea de repunere în termen a

recursului și excepția tardivității recursului.

Potrivit dispozițiile

art. 103 alin. (1)

C.

proc. civ.

neexercitarea

oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui act de procedură în termenul

legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune astfel sau când

partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de

voința ei.

Din examinarea

textului de lege enunțat, pentru a se dispune repunerea în termen se cer a fi

îndeplinite următoarele condiții: partea care nu a săvârșit un act de procedură

înăuntrul termenului legal imperativ trebuie să facă dovada că a fost

împiedicată dintr-o împrejurare mai presus de voința ei, care s-a produs înainte

de împlinirea termenului.

În cauză, susținerea

recurentei potrivit căreia comunicarea deciziei recurate a fost făcută cu

încălcarea normelor de procedură nu poate fi primită întrucât din examinarea

conținutului dovezilor de citare cu recurenta - filele 49, 50 dosar apel - a

fost făcută cu îndeplinirea dispozițiilor art. 91 C. proc. civ., așa încât nu

sunt întrunite cerințele legale prevăzute de textul de lege evocat. Atâta timp

cât recurenta a fost legal citată, iar aceasta nu a făcut dovada că a fost

împiedicată de o împrejurare mai presus de voința sa, Înalta Curte urmează să

respingă cererea de repunere în termen a recursului, cu consecința respingerii

ca tardiv declarat a recursului formulat de pârâta SC D.S. SRL.

Prin urmare,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de

repunere în termen a recursului.

Respinge, ca tardiv

declarat, recursul declarat de pârâta SC D.S. SRL București împotriva deciziei

nr. 606 din 15 decembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a VI-a

comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 27 aprilie 2010.