ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3149/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința arbitrală nr. 19 din 5 aprilie 2007

pronunțată de Curtea de Arbitraj de pe lângă U.N.C.M. a fost admisă cererea

formulată de reclamanta U.N.C.M. în contradictoriu cu SC P.T. SRL, ambele cu

sediul social în București.

A fost obligată pârâta la

plata sumei de 42.788,54 lei, sumă ce cuprinde contravaloarea chirie neachitată

pe perioada 1 iunie 2006 – 31 octombrie 2006, datorată de aceasta conform art. 4

din contractul de închiriere din 15 iunie 2004, modificat prin actele

adiționale din 2004 și 2006 în sumă de 39.201,67 lei și suma de 3.586,17 lei ce

reprezintă penalități de întârziere la sumele datorate, calculate până la data

de 31 octombrie 2006, conform art. 7 alin. (1) și (2) din contract.

A fost constatată rezilierea

contractului de închiriere din 15 iunie 2004 încheiat între U.N.C.M. și SC P.T.

SRL, ce are ca obiect folosința spațiului comercial situat în București, sector

3, în suprafață totală de 86 mp.

În final, a fost obligată

pârâta la cheltuieli de judecată în sumă de 2.022 lei.

Curtea de Arbitraj a

reținut, în principal, că între cele două părți au existat raporturi

contractuale începând cu 15 iunie 2004 și până la data de 31 octombrie 2006,

dată la care reclamanta a notificat pârâtei prin adresa din 31 octombrie 2006,

rezilierea contractului de închiriere din 15 iunie 2004 modificat prin actele

adiționale din 2004 și 2006. Conform contractului de închiriere mai sus

menționat reclamanta în calitate de proprietar a pus la dispoziția pârâtei

folosința spațiului comercial situat în București, sector 3, în suprafață

totală de 86 mp, în schimbul unei chirii lunare calculată conform art. 4 din

contract, cu modificările ulterioare.

Începând cu luna iunie 2006,

pârâta a refuzat să-și mai achite obligațiile contractuale, fapt care a dus la

acumularea unui debit la data de 31 octombrie 2006 în sumă de 39.201,67

contravaloare chirie restantă la care s-a adăugat suma de 3.589,87 lei

penalități de întârziere calculate conform art. 7 alin. (1) și (2) din

contract.

De asemenea prin adresa din 31

octombrie 2006, U.N.C.M., a somat societatea debitoare comunicându-i debitul

acumulat, cu mențiunea achitării acestuia până la data de 13 noiembrie 2006,

însă debitoarea a refuzat să se conformeze.

Curtea de Apel București, secția

a VI-a comercială, prin sentința comercială nr. 226 din 19 noiembrie 2007 a

respins excepția tardivității formulării acțiunii în anulare, invocată de

intimată și a respins ca neîntemeiată acțiunea în anulare a sentinței arbitrale

nr. 19 din 5 aprilie 2007 pronunțată de Curtea de Arbitraj de pe lângă U.N.C.M.,

formulată de petenta SC P.T. SRL București în contradictoriu cu intimata U.N.C.M.

Excepția de tardivitate a

fost respinsă avându-se în vedere că acțiunea în anulare a fost introdusă la

Curtea de Apel București la data de 19 iunie 2007, iar pe dovada de comunicare

a sentinței arbitrale către petentă există menționată data de 25 aprilie 2007.

S-a apreciat că în cauză nu

sunt îndeplinite condițiile art. 364 lit. b) C. proc. civ., deoarece convenția

arbitrală încheiată sub forma unei clauze compromisorii inserată în contractul

părților nu este nulă sau inoperantă pentru motivul invocat al lipsei numirii

arbitrilor sau al lipsei precizării modalității de numire a lor.

Împotriva sentinței

comerciale nr. 226 din 19 noiembrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel

București, secția a VI-a comercială, a promovat recurs pârâtă SC P.T. SRL București,

care a criticat această hotărâre judecătorească pentru nelegalitate și

netemeinicie, solicitând admiterea recursului, modificarea în parte a deciziei

atacate, în sensul admiterii acțiunii în anulare și pe cale de consecință

desființarea în totalitate a sentinței arbitrale, impunându-se trimiterea

cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

În dezvoltarea motivelor de

recurs s-a evocat împrejurarea că deși părțile de comun acord au încheiat o

convenție arbitrală, sub forma unei clauze compromisorii inserată în contractul

de închiriere, totuși această clauză compromisorie, este inoperantă și nu nulă,

așa cum greșit a reținut instanța de fond, prin aceea că nu îndeplinește

condițiile de eficiență și operabilitate, prevăzute de art. 343 alin. (1) C.

proc. civ. și anume că nu s-a convenit asupra arbitrilor sau a modalității de

numire a acestora.

Intimata - reclamantă U.N.C.M.

București a depus întâmpinare, prin care a cerut respingerea recursului.

Înalta Curte, analizând

materialul probator administrat, în raport de toate criticile aduse în cererea

de recurs, constată că acestea sunt nejustificate, urmând a respinge ca

nefondat recursul, pentru următoarele considerente.

Este de necontestat că între

U.N.C.M. în calitatea de locator și SC P.T. SRL București în calitatea de

locatar a fost încheiat contractul de închiriere din 15 iunie 2004, care pe

lângă întinderea drepturilor și obligațiilor asumate reciproc, a obiectului,

termenului, prețului chiriei, răspunderii contractuale și modalităților de

încetare, are expres menționat, la capitolul IX intitulat „ soluționarea litigiilor”,

art. 15 că litigiile de orice fel decurgând din executarea prezentului contract

sunt soluționate de părți pe cale amiabilă și în cazuri excepționale, când

procedura amiabilă nu stinge litigiile, acestea vor fi soluționate de Curtea de

Arbitraj de pe lângă U.N.C.M.

Clauza compromisorie expusă

anterior exprimă voința univocă a părților de a recurge la arbitrajul Curții de

Arbitraj de pe lângă U.N.C.M., aflându-ne în situația unei derogări de la

competența de drept comun a instanțelor judecătorești.

Nu poate fi primită critica

recurentei vizând lipsa de rol activ a instanței de fond care s-a limitat a

examina acțiunea în anulare numai sub aspectul dispozițiilor art. 364 lit. b) C.

proc. civ., când în realitate, din cuprinsul motivelor acțiunii erau incidente

și prevederile cuprinse la celelalte litere din art. 364 expus anterior.

Din verificarea întregii

documentații rezultă că părțile în convenția lor nu au făcut referire la

numirea arbitrilor sau la desemnarea modalității de numire a lor. Acest aspect,

conform prevederilor art. 347 alin. (2) C. proc. civ., poate fi complinit, prin

aceea că dacă arbitrul unic sau, după caz, arbitrii nu au fost numiți prin

convenția arbitrală și nici nu s-a prevăzut modalitatea de numire, partea care

vrea să recurgă la arbitraj, invită cealaltă parte, în scris, să procedeze la

numirea lor.

În acest sens, așa cum

corect s-a argumentat în întâmpinarea pârâtei, Regulile de procedură ale Curții

de Arbitraj de pe lângă U.N.C.M. reglementează la art. 14 alin. (2) situația în

care părțile, prin clauza compromisorie inserată în contract, nu au numit

arbitrii, ele având posibilitatea numirii ulterioare a acestora, iar în

situația precizată la art. 20 alin. (5), dacă pârâtul nu dă curs invitației de

numire a arbitrului, Președintele Curții de Arbitraj va desemna, după caz,

arbitrul pârâtei, arbitrul unic sau supraarbitrul.

În cursul procedurii

arbitrale pârâta SC P.T. SRL a fost legal citată la sediul ei social cu

mențiunea ca pentru termenul din 28 februarie 2007 să indice numele arbitrului

și a supleantului său aleși, precum și depunerea întâmpinării însoțită de

dovezile de care înțelege să-și exercite apărarea în cauză. Aceiași procedură

de citare a fost repetată și pentru termenele din 15 martie 2007 și 5 aprilie

2007, fără ca pârâta să se conformeze acestor recomandări.

Procedând astfel, instanța

de fond a respectat în egală măsură dreptul la apărare al părților litigante, a

principiului echității și egalității de tratament, exercitând și un rol activ,

în condițiile art. 129 C. proc. civ.

Este adevărat că, potrivit art.

129 pct. 5 C. proc. civ., judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate

mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului

în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în

scopul pronunțării unei hotărâri legale și temeinice. Mai mult, ei pot ordona

administrarea probelor pe care le consideră necesare, chiar dacă părțile se

împotrivesc.

Rol activ nu înseamnă, așa

cum a evidențiat jurisprudența, încălcarea principiului disponibilității în

procesul civil, deoarece obligația de a-și proba apărările revine

reclamantului, în condițiile dispozițiilor art. 1169 C. civ., instanța neputând

să se substituie voinței părților, judecătorul fiind însă obligat să descopere

adevărul și să dea părților, în egală măsură, îndrumare în apărarea drepturilor

și intereselor legitime.

Este de necontestat că art. 6

pct. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului consacră, într-o largă

accepție, asigurarea și recunoașterea, aplicarea universală și efectivă a

obligației de a fi respectate drepturile omului, prin aceea că orice persoană

are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen

rezonabil a cauzei sale, de către o instanță independentă și imparțială, instituită

de lege care va hotărî asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu

caracter civil. În soluționarea cauzei, instanța de apel a dovedit pe deplin că

a respectat cu rigurozitate spiritul european al echității juridice, ținând

cont de toate garanțiile conferite privitoare atât la exercitarea dreptului la

apărare, contradictorialitate și al egalității armelor în procesul civil.

Pentru aceste rațiuni

urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC P.T. SRL

București împotriva sentinței comerciale nr. 226 din 19 noiembrie 2007

pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, nefiind

îndeplinită nicio cerință prevăzută de dispozițiile art. 304 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de pârâta SC P.T. SRL București împotriva sentinței comerciale nr. 226 din 19

noiembrie 2007, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială,

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședința

publică, astăzi 30 octombrie 2008.