ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3149/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința arbitrală nr. 19 din 5 aprilie 2007 pronunțată de Curtea de Arbitraj de pe lângă U.N.C.M. a fost admisă cererea formulată de reclamanta U.N.C.M. în contradictoriu cu SC P.T. SRL, ambele cu sediul social în București. A fost obligată pârâta la plata sumei de 42.788,54 lei, sumă ce cuprinde contravaloarea chirie neachitată pe perioada 1 iunie 2006 – 31 octombrie 2006, datorată de aceasta conform art. 4 din contractul de închiriere din 15 iunie 2004, modificat prin actele adiționale din 2004 și 2006 în sumă de 39.201,67 lei și suma de 3.586,17 lei ce reprezintă penalități de întârziere la sumele datorate, calculate până la data de 31 octombrie 2006, conform art. 7 alin. (1) și (2) din contract.

A fost constatată rezilierea contractului de închiriere din 15 iunie 2004 încheiat între U.N.C.M. și SC P.T. SRL, ce are ca obiect folosința spațiului comercial situat în București, sector 3, în suprafață totală de 86 mp. În final, a fost obligată pârâta la cheltuieli de judecată în sumă de 2.022 lei. Curtea de Arbitraj a reținut, în principal, că între cele două părți au existat raporturi contractuale începând cu 15 iunie 2004 și până la data de 31 octombrie 2006, dată la care reclamanta a notificat pârâtei prin adresa din 31 octombrie 2006, rezilierea contractului de închiriere din 15 iunie 2004 modificat prin actele adiționale din 2004 și 2006. Conform contractului de închiriere mai sus menționat reclamanta în calitate de proprietar a pus la dispoziția pârâtei folosința spațiului comercial situat în București, sector 3, în suprafață totală de 86 mp, în schimbul unei chirii lunare calculată conform art. 4 din contract, cu modificările ulterioare.

Începând cu luna iunie 2006, pârâta a refuzat să-și mai achite obligațiile contractuale, fapt care a dus la acumularea unui debit la data de 31 octombrie 2006 în sumă de 39.201,67 contravaloare chirie restantă la care s-a adăugat suma de 3.589,87 lei penalități de întârziere calculate conform art. 7 alin. (1) și (2) din contract. De asemenea prin adresa din 31 octombrie 2006, U.N.C.M., a somat societatea debitoare comunicându-i debitul acumulat, cu mențiunea achitării acestuia până la data de 13 noiembrie 2006, însă debitoarea a refuzat să se conformeze. Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, prin sentința comercială nr. 226 din 19 noiembrie 2007 a respins excepția tardivității formulării acțiunii în anulare, invocată de intimată și a respins ca neîntemeiată acțiunea în anulare a sentinței arbitrale nr. 19 din 5 aprilie 2007 pronunțată de Curtea de Arbitraj de pe lângă U.N.C.M., formulată de petenta SC P.T.

SRL București în contradictoriu cu intimata U.N.C.M. Excepția de tardivitate a fost respinsă avându-se în vedere că acțiunea în anulare a fost introdusă la Curtea de Apel București la data de 19 iunie 2007, iar pe dovada de comunicare a sentinței arbitrale către petentă există menționată data de 25 aprilie 2007. S-a apreciat că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile art. 364 lit. b) C. proc. civ., deoarece convenția arbitrală încheiată sub forma unei clauze compromisorii inserată în contractul părților nu este nulă sau inoperantă pentru motivul invocat al lipsei numirii arbitrilor sau al lipsei precizării modalității de numire a lor. Împotriva sentinței comerciale nr. 226 din 19 noiembrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, a promovat recurs pârâtă SC P.T.

SRL București, care a criticat această hotărâre judecătorească pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând admiterea recursului, modificarea în parte a deciziei atacate, în sensul admiterii acțiunii în anulare și pe cale de consecință desființarea în totalitate a sentinței arbitrale, impunându-se trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe. În dezvoltarea motivelor de recurs s-a evocat împrejurarea că deși părțile de comun acord au încheiat o convenție arbitrală, sub forma unei clauze compromisorii inserată în contractul de închiriere, totuși această clauză compromisorie, este inoperantă și nu nulă, așa cum greșit a reținut instanța de fond, prin aceea că nu îndeplinește condițiile de eficiență și operabilitate, prevăzute de art. 343 alin. (1) C. proc.

civ. și anume că nu s-a convenit asupra arbitrilor sau a modalității de numire a acestora. Intimata - reclamantă U.N.C.M. București a depus întâmpinare, prin care a cerut respingerea recursului. Înalta Curte, analizând materialul probator administrat, în raport de toate criticile aduse în cererea de recurs, constată că acestea sunt nejustificate, urmând a respinge ca nefondat recursul, pentru următoarele considerente. Este de necontestat că între U.N.C.M. în calitatea de locator și SC P.T.

SRL București în calitatea de locatar a fost încheiat contractul de închiriere din 15 iunie 2004, care pe lângă întinderea drepturilor și obligațiilor asumate reciproc, a obiectului, termenului, prețului chiriei, răspunderii contractuale și modalităților de încetare, are expres menționat, la capitolul IX intitulat „ soluționarea litigiilor”, art. 15 că litigiile de orice fel decurgând din executarea prezentului contract sunt soluționate de părți pe cale amiabilă și în cazuri excepționale, când procedura amiabilă nu stinge litigiile, acestea vor fi soluționate de Curtea de Arbitraj de pe lângă U.N.C.M. Clauza compromisorie expusă anterior exprimă voința univocă a părților de a recurge la arbitrajul Curții de Arbitraj de pe lângă U.N.C.M., aflându-ne în situația unei derogări de la competența de drept comun a instanțelor judecătorești.

Nu poate fi primită critica recurentei vizând lipsa de rol activ a instanței de fond care s-a limitat a examina acțiunea în anulare numai sub aspectul dispozițiilor art. 364 lit. b) C. proc. civ., când în realitate, din cuprinsul motivelor acțiunii erau incidente și prevederile cuprinse la celelalte litere din art. 364 expus anterior. Din verificarea întregii documentații rezultă că părțile în convenția lor nu au făcut referire la numirea arbitrilor sau la desemnarea modalității de numire a lor. Acest aspect, conform prevederilor art. 347 alin. (2) C. proc. civ., poate fi complinit, prin aceea că dacă arbitrul unic sau, după caz, arbitrii nu au fost numiți prin convenția arbitrală și nici nu s-a prevăzut modalitatea de numire, partea care vrea să recurgă la arbitraj, invită cealaltă parte, în scris, să procedeze la numirea lor.

În acest sens, așa cum corect s-a argumentat în întâmpinarea pârâtei, Regulile de procedură ale Curții de Arbitraj de pe lângă U.N.C.M. reglementează la art. 14 alin. (2) situația în care părțile, prin clauza compromisorie inserată în contract, nu au numit arbitrii, ele având posibilitatea numirii ulterioare a acestora, iar în situația precizată la art. 20 alin. (5), dacă pârâtul nu dă curs invitației de numire a arbitrului, Președintele Curții de Arbitraj va desemna, după caz, arbitrul pârâtei, arbitrul unic sau supraarbitrul. În cursul procedurii arbitrale pârâta SC P.T. SRL a fost legal citată la sediul ei social cu mențiunea ca pentru termenul din 28 februarie 2007 să indice numele arbitrului și a supleantului său aleși, precum și depunerea întâmpinării însoțită de dovezile de care înțelege să-și exercite apărarea în cauză.

Aceiași procedură de citare a fost repetată și pentru termenele din 15 martie 2007 și 5 aprilie 2007, fără ca pârâta să se conformeze acestor recomandări. Procedând astfel, instanța de fond a respectat în egală măsură dreptul la apărare al părților litigante, a principiului echității și egalității de tratament, exercitând și un rol activ, în condițiile art. 129 C. proc. civ. Este adevărat că, potrivit art. 129 pct. 5 C. proc. civ., judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri legale și temeinice. Mai mult, ei pot ordona administrarea probelor pe care le consideră necesare, chiar dacă părțile se împotrivesc.

Rol activ nu înseamnă, așa cum a evidențiat jurisprudența, încălcarea principiului disponibilității în procesul civil, deoarece obligația de a-și proba apărările revine reclamantului, în condițiile dispozițiilor art. 1169 C. civ., instanța neputând să se substituie voinței părților, judecătorul fiind însă obligat să descopere adevărul și să dea părților, în egală măsură, îndrumare în apărarea drepturilor și intereselor legitime. Este de necontestat că art. 6 pct. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului consacră, într-o largă accepție, asigurarea și recunoașterea, aplicarea universală și efectivă a obligației de a fi respectate drepturile omului, prin aceea că orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanță independentă și imparțială, instituită de lege care va hotărî asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil.

În soluționarea cauzei, instanța de apel a dovedit pe deplin că a respectat cu rigurozitate spiritul european al echității juridice, ținând cont de toate garanțiile conferite privitoare atât la exercitarea dreptului la apărare, contradictorialitate și al egalității armelor în procesul civil. Pentru aceste rațiuni urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC P.T. SRL București împotriva sentinței comerciale nr. 226 din 19 noiembrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, nefiind îndeplinită nicio cerință prevăzută de dispozițiile art. 304 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta SC P.T. SRL București împotriva sentinței comerciale nr. 226 din 19 noiembrie 2007, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședința publică, astăzi 30 octombrie 2008.