ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2149/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin acțiunea formulată la data de 01 iunie 2007 și precizată ulterior, înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj, secția comercială sub nr. 11290/63/2007, reclamanta SC F.S. SRL R. a chemat în judecată pârâții M.A.P.D.R. București, A.D.S. și A.N.P.A. la plata sumei de 101.100 RON, iar pârâta SC T.C.C. SRL București la 99 RON reprezentând prejudicii materiale și morale suferite ca urmare a actelor administrative nelegale, a contractului de asociere nelegal din 30 iunie 2004. În motivare, reclamanta a arătat că după ce a încheiat cu A.D.S. la 10 martie 2003, un contract de asociere în participațiune pentru 260,33 ha luciu de apă în satul F., comuna R., jud.Dolj, la licitația din 19 aprilie 2004 a obținut concesionarea acestuia.

La 27 mai 2004, prin Ordinul 391 Ministerul Agriculturii a transferat luciul de apă mai sus amintit prin administrarea A.D.S., în cea a C.N.A.F.P. Aceasta din urmă a încheiat la data de 30 iunie 2004 un contract de asociere în participațiune cu pârâta SC T.C.C. SRL. A mai arătat reclamanta că prin decizia nr. 5004 din 18 octombrie 2005, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul împotriva sentinței nr. 740 din 19 noiembrie 2004 pronunțată de Curtea de Apel Craiova și a anulat Ordinul 391 din 27 mai 2004 emis de Ministerul Agriculturii. Totodată, prin decizia nr. 159 din 29 aprilie 2005, Curtea de Apel Craiova a admis apelul, a schimbat sentința nr. 1279 din 5 noiembrie 2004 pronunțată de Tribunalul Dolj și a constatat nulitatea absolută a contractului de asociere în participațiune din 30 iunie 2004, obligând C.N.A.F.P.

să încheie contract de concesiune cu reclamanta SC F.S. SRL. Ca urmare a actelor administrative ilegale mai sus arătate și a faptului că fondul piscicol a fost exploatat irațional de către SC T.C.C. SRL, reclamanta a suferit un prejudiciu de 100.100 RON. Astfel, aceasta a investit pentru cumpărarea caietului de sarcini pentru participarea la licitație și a contractat un credit pe care nu l-a folosit .Pe de altă parte, puietul din luciul de apă în litigiu a pierit din cauza modului nejudicios în care a avut loc exploatarea sa. La 25 iunie 2007, pârâta A.D.S. a formulat întâmpinare, invocând necompetența teritorială a Tribunalului Dolj, având în vedere dispozițiile art. 5 și art. 9 C. proc. civ.

și faptul că toți pârâții au sediul în municipiul București. Totodată a fost invocată și prematuritatea formulării acțiunii, în considerarea art. 720 1 C. proc. civ. Pe fond, pârâta a solicitat să fie respinsă acțiunea ca neîntemeiată. La 5 noiembrie 2007 a formulat întâmpinare și C.N.A.F.P. Aceasta a invocat lipsa calității sale procesuale pasive pentru că nu a avut raporturi juridice cu reclamanta, anterior datei de 27 iunie 2006 când a încheiat cu aceasta contractul de concesiune nr. 124 Prin sentința nr. 4146 din 13 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Dolj, secția comercială, în Dosarul nr. 11290/63/2007, s-a admis excepția de necompetență teritorială formulată de pârâta A.D.S. și s-a declinat competența soluționării cererii în favoarea Tribunalului București.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că este investită cu soluționarea unei acțiuni personale în dezdăunare, întemeiată pe dispozițiile art. 998-999 C. civ. care reglementează răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie, fiind irelevant faptul că luciul de apă în litigiu se află în raza Tribunalului Dolj. Împotriva sentinței a declarat recurs reclamanta SC F.S. SRL R., care a arătat că instanța în mod greșit a admis excepția de necompetență teritorială, deoarece cererea de despăgubire este fundamentată pe un fapt ilicit cauzator de prejudiciu, iar conform art. 10 alin. (8) C. proc. civ, în această situație există o competență alternativă între instanța domiciliului pârâtului și instanța în circumstanța căreia s-a săvârși acel fapt.

Potrivit art. 12 C. proc. civ., reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente, astfel că excepția invocată de pârâtă nu este întemeiată. Prin decizia nr. 19 din 09 ianuarie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Craiova a fost admis recursul împotriva sentinței din 13 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Dolj, a fost casată sentința și a fost trimisă cauza spre rejudecare aceRONași instanțe. În rejudecare, reclamanta a precizat că solicită obligarea în solidar a pârâtelor să plătească prejudiciul ce i-a fost cauzat, în temeiul art. 1003 C. civ.. Totodată a solicitat ca pârâții Ministerul Agriculturii, A.D.S. București, A.N.P.A., să achite suma de 100.001 RON iar pârâta SC T.C.C.

SRL să achite suma de 99 RON. La 15 mai 2003 A.N.P.A. a invocat lipsa calității sale procesuale pasive, având în vedere art. 69 din O.U.G. nr. 23/2008, conform căruia A.D.S. i se subrogă în ceea ce privește drepturile și obligațiile care rezultă din contractele încheiate cu agenții contractanți care dețin în exploatare și administrare amenajări piscicole. La 20 mai 2008, reclamanta a arătat că faptul juridic ilicit cauzator de prejudicii săvârșit de pârâte constă în împiedicarea ei să folosească luciul de apă adjudecat conform procesului – verbal din 19 aprilie 2004. În consecință, pârâții au obligația ca în solidar să acopere prejudiciile materiale și morale cauzate. La 24 iunie 2008 pârâta SC T.C.C.

SRL a invocat excepția prematurității investirii instanței. Prin sentința din 1 iulie 2008 pronunțată de Tribunalul Dolj în Dosarul nr. 11290/63/2007 a fost respinsă acțiunea precizată formulată de reclamantul SC F.S. SRL R. ca fiind prematur introdusă. Pentru a pronunța această soluție, Tribunalul a apreciat că reclamanta nu a anexat la cererea de chemare în judecată dovada îndeplinirii concilierii. Urmare a apelului promovat de reclamantă instanța de control judiciar, respectiv Curtea de Apel Craiova, secția comercială, prin decizia nr. 302/2008 a admis apelul, a anulat sentința criticată și a trimis cauza spre rejudecare Curții de Apel Craiova – Secția contencios administrativ și fiscal.

În fundamentarea soluției, instanța de apel a reținut că, potrivit art. 8 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 instanța de contencios administrativ este competentă să soluționeze litigiile ce apar în fazele premergătoare încheierii unui contract administrativ precum și orice litigii legate de aplicarea și executarea contractului administrativ. S-a mai reținut că în speță, obiectul cererii îl reprezintă daune materiale și morale ca urmare a executării contractului de asociere în participațiune pentru exploatarea luciului de apă, care este un contract administrativ și față de faptul că M.A.P.D.R. este o autoritate publică centrală, în mod greșit cauza a fost soluționată în primă instanță de secția comercială a Tribunalului Dolj și nu de secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel Craiova.

Împotriva acestei decizii, A.D.S. a declarat recurs. Prin decizia nr. 2860 din 12 noiembrie 2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr. 11290/63/2007 a fost respins recursul declarat de pârâta A.D.S. împotriva deciziei nr. 302 din 5 noiembrie 2008 a Curții de Apel Craiova, secția comercială ca nefondat. Pentru a pronunța această soluție, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut, în esență, că în speță, acțiunea reclamantei vizează obligarea părții în culpă la plata unor despăgubiri pentru daune morale și materiale izvorâte din executarea unui contract administrativ încheiat cu o autoritate centrală. La data de 02 martie 2010 cauza a fost înaintată spre competentă soluționare Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, fiind înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. 663/54/2010.

La data de 22 aaprilie 2010, pârâta A.D.S. a depus la dosar „note scrise” în cuprinsul cărora și-a precizat poziția procesuală în raport de apariția Legii nr. 317/2009 și a solicitat scoaterea sa din cauză și introducerea A.N.P.A. S-a arătat că, potrivit art. II din Legea nr. 317/2009, Agenția Naționale pentru Pescuit și Acvacultură se subrogă A.D.S. în ceea ce privește drepturile și obligațiile care rezultă din contractele încheiate de aceasta cu agenții contractanți care dețin în exploatare și în administrare amenajări piscicole, precum și cu cei care au încheiat contracte de asociere în participațiune sau alte tipuri de contracte și va încheia acte adiționale în acest sens. La data de 01.06.2010, pârâta SC T.C.C.

SRL a invocat excepția inadmisibilității acțiunii arătând că reclamanta nu a îndeplinit procedura prealabilă. Prin încheierea pronunțată în ședința publică din data de 01 iunie 2010 a fost respinsă excepția neîndeplinirii procedurii prealabile, apreciindu-se că obiectul cauzei îl constituie o acțiune prin care se solicită despăgubiri ca urmare a anulării anterioare a unor acte administrative nelegale (art. 19 din Lege nr. 554/2004). La data de 10 noiembrie 2010, pârâtul M.A.D.R. a formulat întâmpinare, în cuprinsul căreia a invocat excepția inadmisibilității acțiunii, excepția prescripției dreptului material la acțiune și excepția lipsei calității procesuale pasive a M.A.D.R.

În susținerea excepției prescripției dreptului material la acțiune s-au arătat următoarele: Prezenta acțiune are ca obiect acordarea de despăgubiri urmare prejudiciilor pretins suferite ca fapt al întârzierii punerii în executare a contractului de concesiune ce trebuia încheiat cu A.D.S., în baza procesului verbal de adjudecare încheiat la data de 19 aprilie 2004. S-a arătat că, în cauză, a intervenit prescripția dreptului material la acțiune, în considerarea următoarelor argumente și temeiuri juridice: Astfel, cum a statuat Curtea de Apel Craiova prin decizia nr. 302 din 5 noiembrie 2008, irevocabilă prin nerecurare, cauza dedusă judecății este de competența instanței de contencios administrativ, întrucât sumele pretins a fi acordate reprezintă prejudicii materiale și morale suferite ca urmare a actelor administrative nelegale, a contractului de asociere nelegal din 30 aprilie 2004. Drept urmare, cauza urmează a fi dezlegată potrivit procedurii speciale reglementate de Legea nr. 554/2004.

În conformitate cu această lege (art. 19), „ Când persoana vătămată a cerut anularea actului administrativ, fără a cere în același timp și despăgubiri, termenul de prescripție pentru cererea de despăgubire curge de la data la care aceasta a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei”, în termenul de un an, prev. de art. 11 alin. (2) (de la data comunicării actului, data luării la cunoștință, data introducerii cererii sau data încheierii procesului verbal de conciliere, după caz), procedura care se aplică corespunzător și contractelor administrative art. 19 alin. (2). În cauză, indiferent care se apreciază ca fiind momentul de la care începe să curgă termenul de prescripție de 1 an, pretenția dedusă judecății este prescrisă, cât timp este formulată cu depășirea termenului legal.

Relativ la excepția inadmisibilității s-a susținut că potrivit art. 19 alin. (3), cererile privind acordarea despăgubirilor se supun normelor prezentei legi în ce privește procedura de judecată și taxele de timbru, ceea ce presupune și parcurgerea procedurii prealabile reglementată de art. 7 din Legea nr. 554/2004. În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale, M.A.D.R. a susținut următoarele: Cererea este formulată împotriva unei persoane fără calitate, deoarece lipsesc condițiile cumulative, care în același timp sunt și condiții de exercițiu ale acțiunii civile, pentru a putea fi parte în proces, respectiv calitate procesuală, capacitate procesuală și existența unui interes. În cauză, la solicitarea reclamantei instanța a încuviințat efectuarea probei cu expertiza tehnică, respectiv a expertizei în specialitatea piscicultură și a expertizei contabile, probe ce au fost administrate.

Prin sentința nr. 233 din 19 aprilie 2011, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamanta SC F.S. SRL R., în contradictoriu cu pârâții M.A.P.D.R. București, A.D.S., SC T.C.C. SRL București și A.N.P.A. Examinând cu prioritate, în condițiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., excepția prescripției dreptului la acțiune, ce a fost invocată de pârâtul M.A.P.D.R., în cuprinsul întâmpinării depuse la dosar, curtea de apel a apreciat-o întemeiată pentru următoarele considerente: Reclamanta a formulat acțiune în despăgubiri la data de 01 iunie 2007, solicitând obligarea pârâților M.A.P.D.R. București, A.D.S., SC T.C.C. SRL București și A.N.P.A., în solidar, la plata unor sume de bani, întrucât, urmare a unor acte administrative nelegale și a contractului de asociere încheiat între pârâtele C.M.A.F.P.

și SC T.C.C. SRL la data de 30 iunie 2004, de asemenea indicat ca fiind nelegal, a suferit numeroase prejudicii, în condițiile în care câștigase anterior licitația pentru concesionarea unei amenajări piscicole. Prin Decizia nr. 5004 din 18 octombrie 2005 pronunțată în Dosarul nr. 720/2005 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal a anulat Ordinul nr. 391/2004 al M.A.P.D.R. prin care s-a dispus transferarea dreptului de administrare asupra terenului acoperit de luciu de apă ce făcea obiectul contractului de asociere în participațiune deținut de reclamantă de la A.D.S. la C.N.A.F.P. Prin Decizia nr. 159 din 29 aprilie 2005 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția comercială în Dosarul nr. 148/com/2005 s-a constatat nulitatea absolută a contractului de asociere în participațiune încheiat între C.N.A.F.P.

și SC T.C.C. SRL și a fost obligată pârâta C.N.A.F.P. să încheie contractul de concesiune cu reclamanta pentru suprafața de 260,33 ha teren amenajat pentru piscicultură, situat pe teritoriul comunei R., sat F., jud. Dolj. Această decizie a rămas irevocabilă prin decizia nr. 960 din 8 martie 2006 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr. 11122/1/2005. A mai constatat prima instanță că, în raport de cele expuse anterior, cererea dedusă judecății nu poate fi calificată decât ca o acțiune prin care se solicită despăgubiri ca urmare a anulării anterioare a unor acte administrative nelegale, fiind incidente dispozițiile art. 19 din Legea nr. 554/2004.

În acest context a reținut instanța de fond că la data de 18.04.2006, la solicitarea reclamantei, Înalta Curte de Casație și Justiție a eliberat un certificat (din Dosarul nr. 11290/63/2007), din cuprinsul căruia rezultă că, la acea dată reclamanta a avut cunoștință despre conținutul dispozitivului deciziei nr. 960 din 8 martie 2006 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr. 11122/1/2005.

Reclamanta a formulat acțiune în despăgubiri la data de 01 iunie 2007. Potrivit art. 19 alin. (1) și (2) din Legea nr. 554/2004, „ (1) când persoana vătămată a cerut anularea actului administrativ, fără a cere în același timp și despăgubiri, termenul de prescripție curge de la data la care acesta a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei; (2) cererile se adresează instanțelor de contencios administrativ competente, în termenul de un an prevăzut la art. 11 alin. (2).” Acțiunea în despăgubiri, în temeiul art. 19 din Legea nr. 554/2004 este promovată de reclamantă ulterior și distinct față de acțiunile în anularea actelor administrative. Decizia nr. 159 din 29 aprilie 2005 pronunțată de Curtea de Apel Craiova prin care s-a constatat nulitatea absolută a contractului de asociere în participațiune a rămas irevocabilă la data de 8 martie 2006 prin decizia nr. 960 din 8 martie 2006 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Reclamanta a luat cunoștință despre această decizie la data de 18 aprilie 2006 (din Dosar nr. 11290/63/2007), dată la care aceasta a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei și de la care curge termenul de un an prevăzut de art. 19 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, iar în speță, nu s-a făcut dovada incidenței vreunei cauze de suspendare sau de întrerupere a prescripției. Contrar susținerilor reclamantei nu poate fi reținută ca dată a cunoașterii întinderii pagubei data la care au fost depuse la dosar rapoartele de expertiză în specialitatea piscicultură și în specialitatea contabilă, întrucât, după soluționarea irevocabilă a acțiunii în anulare, aceasta putea estima și pretinde paguba cauzată prin actul administrativ anulat, având la dispoziție un termen de un an pentru formularea unei astfel de acțiuni.

În ceea ce privește excepția inadmisibilității acțiunii invocată de același pârât curtea de apel s-a pronunțat anterior, la data de 01 iunie 2010, în sensul respingerii acesteia. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta SC F.S. SRL, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, în temeiul art. 304 1 din C. proc. civ. În susținerea cererii de recurs recurenta-reclamantă a criticat sentința atacată, invocând aplicarea și interpretarea greșită a dispozițiilor art. 19 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, precum și aprecierea eronată a înscrisurilor depuse la dosar în vederea determinării momentului la care societatea reclamantă a luat cunoștință de întinderea pagubei și a început să curgă termenul de prescripție de 1 an, stabilit de lege pentru introducerea acțiunii în contencios administrativ.

Se arată că societatea nu a avut posibilitatea să cunoască, în mod cert, întinderea pagubei create decât la data efectuării în cauză a rapoartelor de expertiză specialitatea piscicultură și contabilitate, iar data la care s-a raportat instanța de fond pentru a calcula termenul de 1 an, respectiv cea de 18 aprilie 2006, când s-a eliberat certificatul de grefă cu privire la soluția pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr. 11122/1/2005, nu este relevantă în speță, deoarece, la acel moment hotărârea nu era redactată, societatea neputând lua cunoștință de considerentele acesteia, pentru a aprecia întinderea prejudiciului. Recursul este nefondat.

Analizând actele și lucrările dosarului, în raport de criticile aduse sentinței și dispozițiile legale incidente cauzei, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente: Prezenta acțiune are ca obiect acordarea de despăgubiri urmare a prejudiciilor suferite de către societatea reclamantă ca fapt al întârzierii punerii în executare a contractului de concesiune ce trebuia încheiat cu A.D.S., în baza procesului verbal de adjudecare încheiat la data de 19 aprilie 2004. Situația premisă a pretențiilor deduse judecății o constituie existența unor hotărâri judecătorești irevocabile prin care s-au anulat anumite acte administrative vătămătoare pentru societatea reclamantă, autoritatea pârâtă A.D.S.

fiind obligată să încheie contractul de concesionare cu reclamanta. În acest context, temeiul de drept al acțiunii nu poate fi decât art. 19 din Legea nr. 554/2004, potrivit căruia "Când persoana vătămată a cerut anularea actului administrativ, fără a cere în același timp și despăgubiri, termenul de prescripție pentru cererea de despăgubire curge de la data la care acesta a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei". Problema de drept care trebuie dezlegată în cauză constă în stabilirea momentului la care societatea reclamantă a cunoscut sau putea să cunoască întinderea pagubei cauzată de actele administrative vătămătoare, anulate de instanța de contencios administrativ.

Din actele dosarului rezultă că societatea reclamantă s-a adresat inițial instanței de contencios administrativ (Dosar nr. 1613/A/2004 al Curții de Apel Craiova) cu o cerere privind anularea actelor administrative vătămătoare (Ordin nr. 391/2004 și Protocol predare-primire încheiat între A.D.S. și C.N.A.F.P.) și obligarea la încheierea contractului de concesiune, iar prin Decizia nr. 5004 din 18 octombrie 2005, Înalta Curte de Casație și Justiție a anulat ordinul și a disjuns capătul de cerere privind obligarea la încheierea contractului de concesiune. În raport de capătul de cerere disjuns, prin sentința nr. 159 din data de 29 aprilie 2005 pronunțată de Curtea de Apel Craiova a fost obligată C.N.A.F.P.

(care s-a subrogat în drepturile și obligațiile A.D.S.) să încheie contractul de concesiune cu societatea reclamantă, soluție rămasă irevocabilă prin respingerea recursului de către Înalta Curte de Casație și Justiție potrivit Deciziei nr. 960 din 08 martie 2006. Aplicând dispozițiile art. 19 alin. (1) și (2) din Legea nr. 554/2004 în contextul juridic relatat mai sus, rezultă că după rămânerea irevocabilă a soluției de anulare a actului administrativ vătămător și obligarea la încheierea contractului de concesiune, reclamanta a avut certitudinea existenței unei pagube și putea estima întinderea acesteia. Mai mult decât atât, recurenta-reclamantă a avut la dispoziție un termen de 1 an de zile în care, putea calcula concret prejudiciul produs, eventual prin efectuarea unei expertize extrajudiciare pe care să o invoce ca probă în acțiunea de despăgubiri promovată.

Situația că reclamanta a lăsat să treacă un an de zile de la momentul la care soluția de anulare a actelor administrative vătămătoare a rămas irevocabilă, nu poate fi justificată prin prisma nemotivării hotărârii judecătorești pronunțată de instanța de recurs, deoarece, în calea de atac s-a menținut soluția de admitere a acțiunii pronunțată de Curtea de Apel Craiova, astfel încât considerentele primei hotărâri au rămas valabile, iar societatea reclamanta avea cunoștință de acestea. Pe de altă parte, pentru stabilirea concretă a prejudiciului nu era necesară redactarea hotărârii pronunțată de instanța de recurs, reclamanta trebuind să aibă diligența de a introduce acțiunea în despăgubiri în termenul de 1 an de zile, calculat de la momentul rămânerii irevocabile a hotărârii de anulare a actului administrativ vătămător, în cadrul probei cu expertiză urmând a se stabili întinderea exactă a pagubei, astfel cum și recurenta a afirmat.

Prin urmare, în mod corect, instanța de fond a apreciat că la data introducerii acțiunii în despăgubiri – 01 iunie 2007 – se împlinise termenul de prescripție de 1 an prevăzut de art. 19 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, raportat la momentul la care reclamanta a cunoscut de existența certă a pagubei, precum și de perioada de timp pe care se întindea, moment reprezentat de comunicarea soluției de respingere a recursului declarat de autoritatea pârâtă, prin certificatul de grefă din 18.04.2006, eliberat de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția contencios administrativ și fiscal. Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de SC F.S. SRL R. împotriva sentinței nr. 233 din 19 aprilie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 mai 2012.