Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 25.06.2014
inadmisibil

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2025/2014

HOTĂRÂRE
25.06.2014
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2025/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra cererii de revizuire de față constată următoarele; Prin Decizia nr. 8746 din 7 octombrie 2013 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă s-a admis recursul declarat de pârâta Sucursala CFR M.B.O. SA împotriva Sentinței civile nr. 3617 din 11 aprilie 2013 pronunțată de Tribunalul Dolj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale în Dosarul nr. 1242/63/2013, care a fost modificată în parte, în sensul respingerii în totalitate a acțiunii, menținându-se restul dispozițiilor sentinței. Împotriva deciziei a formulat cerere de revizuire C.S.C., întemeiată pe prevederile pct. 7 al art. 322 C. proc. civ. Revizuentul a arătat că demersul judiciar se raportează la Decizia nr. 5861/2013 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, privind pe L.D.

A mai precizat revizuentul că sunt întrunite cerințele textului de lege indicat ca temei al cererii, întrucât s-au pronunțat hotărâri potrivnice de către Curtea de Apel Craiova, care, în cauză similară cu a sa, a dat câștig de cauză reclamantei. Având în vedere temeiul de drept al cererii de revizuire, respectiv art. 322 pct. 7 C. proc. civ. raportat la art. 323 alin. (2) din cod, Curtea de Apel Craiova, secția l civilă, prin Decizia nr. 300 din 13 februarie 2014, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Înaltei Curți. Cererea de revizuire este inadmisibilă, urmând a fi respinsă ca atare în considerarea argumentelor ce succed. Art. 322 pct. 7 C. proc.

civ., invocat de revizuent ca temei de drept al cererii, stipulează că revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul se poate cere dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade deosebite, în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate. Aceste dispoziții se aplică și în cazul când hotărârile potrivnice sunt date de instanțe de recurs. Prin urmare, textul cuprinde precizarea, în ceea ce privește hotărârile care pot face obiectul căii extraordinare de atac, că revizuirea este posibilă numai dacă hotărârile potrivnice sunt date de instanțe de același grad sau de grade deosebite, în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate.

Or, în cauză nu se regăsește situația premisă a textului de lege invocat ca temei juridic al exercitării căii extraordinare de atac, în sensul existenței triplei identități de obiect, cauză și părți, întrucât Decizia civilă nr. 5661 din 30 mai 2013 a Curții de Apel Craiova, indicată ca pretins potrivnică, nu este dată în una și aceeași pricină, între aceleași părți, ci într-un litigiu diferit, cu privire la o cerere formulată de reclamantă diferită, neputând fi astfel primite susținerile revizuentului privitoare la similitudinea respectivelor cauze. Prin urmare, chiar dacă respectivele hotărâri au avut aceiași obiect, acestea s-au pronunțat în procese diferite și între persoane diferite. Fiind o cale extraordinară de atac, revizuirea poate fi exercitată numai pentru motivele limitativ prevăzute de art. 322 C. proc.

civ. Totodată, prin reglementarea cuprinsă la art. 322 pct. 7 C. proc. civ. s-a urmărit crearea unei căi de rezolvare a situațiilor în care, judecându-se separat două sau mai multe cauze și neobservându-se existența lucrului judecat, s-ar ajunge la hotărâri potrivnice ale căror dispozitive nu se pot concilia aceste prevederi reprezentând un remediu procesual pentru situația nesocotirii autorității de lucru judecat a unei hotărâri. Raportând cererea de revizuire formulată, la cerințele impuse de dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., Înalta Curte constată că, în cauza dedusă judecății, aceste condiții nu sunt îndeplinite, pentru a fi operant motivul de revizuire reglementat de acest text de lege.

Pentru cele ce preced, cererea de revizuire urmează a fi respinsă ca inadmisibilă.

D E C I D E Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de C.S.C. împotriva Deciziei nr. 8746 din 7 octombrie 2013 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 iunie 2014. Procesat de GGC - LM

§ Citări

Rețeaua de citări a acestei cauze

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2014-04-10
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1242/2014
I civilă a admis recursul declarat de pârâtă și a modificat Sentința civilă nr. 3336 din data de 5 aprilie 2013, pronunțată de Tribunalul Dolj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, în sensul că a respins acțiunea formulată de rec
ÎCCJ 2014-05-14
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1385/2014
Asupra cererii de revizuire de față constată următoarele: Prin decizia nr. 8408 din 25 septembrie 2013 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă, s-a admis recursul declarat de pârâta SN T.F.M. SA, sucursala Banat Oltenia împotriva sentințe
ÎCCJ 2014-06-19
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2344/2014
Asupra cererii de revizuire de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia nr. 8484 din 26 septembrie 2013 Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, a admis recursul declarat de pârâta SC Întreținere și Repa
ÎCCJ 2014-05-22
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1563/2014
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin decizia nr. 8873 din 10 octombrie 2013 Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, a admis recursul declarat de pârâta SN T.F.M.C.F.R.M. SA împotriva sentinței nr. 3618 din 11 aprilie 2013 pron
ÎCCJ 2014-11-25
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3726/2014
Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Decizia nr. 7963 pronunțată la data de 9 septembrie 2013, în Dosarul nr. 3515/63/2013, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, a respin
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă