ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 856/2013
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 856/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Asupra cererii de revizuire de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 7895 din 24 noiembrie 2011, Tribunalul Gorj a respins acțiunea formulată de petentul R.I.I. în contradictoriu cu intimata SC E. SA București. Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, prin Decizia nr. 1513/2012 din 9 februarie 2012 a respins ca nefondat recursul declarat de reclamant împotriva sentinței sus evocate. Împotriva acestei decizii la data de 7 iunie 2012, a formulat cerere de revizuire R.I.I., prin care a invocat contradictorialitatea acestei decizii cu Decizia nr. 1474 din 8 februarie 2012, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă. Examinând cererea de revizuire se constată că aceasta este tardiv formulată.
Potrivit dispozițiilor art. 324 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., termenul de revizuire este de o lună, iar în ipoteza reglementată de art. 322 pct. 7 C. proc. civ. termenul se socotește de la comunicarea hotărârii definitive, iar când hotărârile au fost pronunțate de instanțe de recurs după evocarea fondului, de la pronunțare. În cauza de față, Înalta Curte constată că Decizia civilă nr. 1513 din data de 9 februarie 2012 - decizia atacată - a fost pronunțată de către o instanță de recurs, astfel încât termenul de revizuire se calculează începând de la data pronunțării acesteia. În raport de data formulării cererii de revizuire, respectiv 7 iunie 2012 și aceea a pronunțării deciziei, adică, 9 februarie 2012, rezultă că termenul de 30 zile prevăzut de art. 324 C. proc.
civ. este depășit, considerente pentru care cererea de revizuire urmează a fi respinsă ca tardiv formulată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge cererea de revizuire formulată de revizuentul R.I. împotriva Deciziei nr. 1513 din 9 februarie 2012 a Curții de Apel Craiova ca tardiv declarată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 februarie 2013. Procesat de GGC - AS
Rețeaua de citări a acestei cauze
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.