ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2869/2013

Asupra cauzei civile

de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă

nr. 2937 din 17 septembrie 2008 pronunțată de Judecătoria Târgu Cărbunești a

fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamantul S.I. în contradictoriu

cu pârâtul Z.P., stabilindu-se linia de hotar dintre proprietățile părților,

situate în comuna S., sat L., jud. Gorj, ca fiind actuala linie de hotar, în

formă dreaptă, pe lungimea de 126 m, pe care se află un gard din plasă de sârmă

și ștompi din lemn. A fost respins capătul de cerere privind revendicarea, cu

obligarea pârâtului la 175 RON cheltuieli judiciare către reclamant.

Pârâtul a declarat

recurs, iar prin decizia civilă nr. 3409 din 05 decembrie 2008, Tribunalul Gorj,

a admis recursul, a casat sentința și a trimis cauza spre rejudecare.

Împotriva acestei

decizii, S.I. a formulat contestație în anulare, respinsă de Tribunalul Gorj prin

decizia civilă nr. 2661 din 11 noiembrie 2008.

În rejudecare, prin sentința

civilă nr. 3832 din 14 decembrie 2010, Judecătoria Târgu Cărbunești, a admis în

parte acțiunea formulată de reclamantul S.I. împotriva pârâtului Z.P..

A stabilit linia de hotar

dintre proprietățile părților, conform variantei a doua din raportul de expertiză

și a respins cererea având ca obiect obligarea pârâtului să respecte proprietatea

și posesia reclamantului asupra terenului pe care îl deține.

Împotriva acestei sentințe

a declarat apel reclamantul S.I.. Prin decizia civilă nr. 133 A din 04 aprilie 2011,

Tribunalul Gorj, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamant.

Decizia a rămas definitivă

prin decizia civilă nr. 1293 din 05 octombrie 2011, prin care Curtea de Apel Craiova,

a respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul S.I..

Reclamantul S.I. a formulat

cerere de revizuire împotriva deciziei civile nr. 1293 din 05 octombrie 2011 pronunțată

de Curtea de Apel Craiova, iar prin decizia nr. 2517 din 27 februarie 2012, Curtea

de Apel Craiova, secția I civilă, a respins cererea de revizuire ca nefondată.

Împotriva deciziei

nr. 2517 din 27 februarie 2012 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă,

în termen legal a declarat și motivat recurs

revizuentul

S.I..

Prin decizia nr. 7649

din 13 decembrie 2012, Înalta Curte a constatat nul recursul declarat, reținând

următoarele considerente:

Potrivit art. 302

alin. (1) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă, sub sancțiunea nulității,

motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar

în conformitate cu prevederile art. 304 C. proc. civ., modificarea sau casarea unor

hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate limitativ prevăzute

în cuprinsul acestui articol.

În cuprinsul cererii de

recurs recurentul a redat situația de fapt existentă între părți, a analizat dovezile

administrate și a combătut concluziile instanței prin raportare la probele existente

la dosar. A formulat, totodată, susțineri legate de fondul litigiului, a prezentat

istoricul demersurilor efectuate, al litigiilor civile și penale purtate și a redat

conținutul unor texte de lege, fără însă a arăta, argumentat, de ce normele legale

citate au fost nesocotite sau aplicate ori interpretate greșit de instanță.

Prin urmare, Înalta Curte

a constatat că motivele de recurs formulate nu conțin precizări de natură juridică

a eventualelor greșeli ale hotărârii recurate și o minimă argumentare în drept a

unor criticii de nelegalitate.

Cum condiția legală a

dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greșelilor anume imputate instanței

și încadrarea lor în motivele de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 304 C.

proc. civ., iar recurentul nu s-a suspus acestei exigențe legale, Înalta Curte a

constatat nul recursul astfel formulat.

Împotriva acestei decizii

a declarat contestație în anulare S.I., în temeiul art. 317-318 C. proc. civ., solicitând

anularea deciziei și reluarea judecății.

În motivarea contestației,

autorul acestei cereri face istoricul cauzei și reclamă faptul că instanțele judecătorești

nu au luat în considerare dovezile pe care le-a depus la dosarul cauzei în susținerea

pretențiilor sale, respectiv actul de donație din anul 1946. Arată că actul de vânzare-cumpărare

încheiat în anul 1974, având drept cumpărător pe N.P. este lovit de nulitate. Intimatul

Z.P. a solicitat revendicarea unui teren care nu îi aparține, prin indicarea incorectă

a vecinătăților și falsa reprezentare a poziționării topografice în raport cu datele

înscrise în cadastru.

Prin contestația în anulare

formulată, ale cărei motive au fost deja redate, contestatorul invocă, în realitate,

greșeli de judecată, pretins a fi fost săvârșite de către instanța de recurs cu

ocazia soluționării căii de atac.

Cazurile în care poate

fi promovată contestația în anulare în temeiul art. 317 C. proc. civ. sunt două:

când procedura de chemare a părții pentru ziua când s-a judecat pricina nu a fost

îndeplinită potrivit cu cerințele legii și când hotărârea a fost dată cu încălcarea

dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență.

În speță, contestatorul

nu a formulat argumente în sprijinul niciuneia din ipotezele prevăzute de art. 317

C. proc. civ.

Contestația în anulare

specială, prevăzută de art. 318 C. proc. civ., poate fi promovată în două ipoteze:

când dezlegarea dată recursului este rezultatul unei greșeli materiale și când instanța,

respingând recursul ori admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze

vreunul din motivele de casare.

Textul are în vedere greșelile

materiale evidente, în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului, pentru

verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor.

Prin urmare, pe calea

contestației în anulare nu pot fi valorificate decât nereguli procedurale, iar nu

relative la dezlegarea dată de instanță fondului raportului juridic dedus judecății.

În speță, criticile formulate

de contestator nu se subsumează, însă, noțiunii de „greșeală materială”, în înțelesul

art. 318 teza I C. proc. civ., ci vizează pretinse greșeli de judecată cu privire

la aspectele menționate.

Totodată, nu se poate

reține nici împrejurarea că instanța de recurs nu a cercetat vreun motiv de casare

sau modificare, în înțelesul dispozițiilor art. 318 teza II C. proc. civ., atât

timp cât contestatorul nu a dezvoltat nicio critică de nelegalitate care să permită

instanței să o cerceteze în limitele art. 304 C. proc. civ., recursul fiind declarat

nul.

Or, prin intermediul contestației

în anulare nu se pot aduce critici care să tindă la reformarea deciziei instanței

de recurs care, fiind o hotărâre irevocabilă în sensul art. 377 alin. (2) pct. 7

C. proc. civ., se bucură de putere de lucru judecat, conform art. 1200 pct. 4 și

art. 1202 C. civ., și nu mai poate fi repusă în discuție pe aspectele judecate.

În concluzie, susținerile

contestatorului nu vizează ipotezele reglementate de dispozițiile art. 317, 318

C. proc. civ., așa încât Înalta Curte va respinge contestația în anulare dedusă

judecății.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în

anulare formulată de contestatorul S.I. împotriva deciziei civile nr. 7649 din 13

decembrie 2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică astăzi, 27 mai 2013.