ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1590/2014

Deliberând asupra cauzei

civile de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 2937 din 17

septembrie 2008 pronunțată de Judecătoria Târgu Cărbunești a fost admisă în parte

acțiunea formulată de reclamantul S.I. în contradictoriu cu pârâtul Z.P., stabilindu-se

linia de hotar dintre proprietățile părților, situate în comuna S., sat L., județul

Gorj, ca fiind actuala linie de hotar, în formă dreaptă, pe lungimea de 126 m, pe

care se află un gard din plasă de sârmă și ștompi din lemn. A fost respins capătul

de cerere privind revendicarea.

Prin decizia civilă

nr. 3409 din 5 decembrie 2008, Tribunalul Gorj a admis recursul declarat de pârât,

a casat sentința și a trimis cauza spre rejudecare.

Împotriva acestei decizii,

S.I. a formulat contestație în anulare, respinsă de Tribunalul Gorj prin decizia

civilă nr. 2661 din 11 noiembrie 2008.

În rejudecare, prin sentința

civilă nr. 3832 din 14 decembrie 2010, Judecătoria Târgu Cărbunești a admis în parte

acțiunea formulată de reclamantul S.I. împotriva pârâtului Z.P.

A stabilit linia de hotar

dintre proprietățile părților, conform variantei a doua din raportul de expertiză

și a respins cererea având ca obiect obligarea pârâtului să respecte proprietatea

și posesia reclamantului asupra terenului pe care îl deține.

Împotriva acestei sentințe

a declarat apel reclamantul S.I., respins, ca nefondat, prin decizia civilă nr.

133 A din 4 aprilie 2011, pronunțată de Tribunalul Gorj.

Decizia a rămas definitivă

prin decizia civilă nr. 1293 din 5 octombrie 2011, prin care Curtea de Apel Craiova,

a respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul S.I.

Reclamantul S.I. a formulat

cerere de revizuire împotriva deciziei civile nr. 1293 din 5 octombrie 2011 pronunțată

de Curtea de Apel Craiova, iar prin decizia nr. 2517 din 27 februarie 2012, Curtea

de Apel Craiova, secția I civilă, a respins cererea de revizuire ca nefondată.

Împotriva deciziei

nr. 2517 din 27 februarie 2012 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă,

în termen legal a declarat și motivat recurs

revizuentul

S.I.

Prin decizia nr. 7649

din 13 decembrie 2012, Înalta Curte a constatat nul recursul declarat, reținând

că motivele de recurs formulate nu conțin precizări de natură juridică a eventualelor

greșeli ale hotărârii recurate și o minimă argumentare în drept a unor critici de

nelegalitate.

Împotriva acestei decizii

a formulat contestație în anulare S.I., în temeiul art. 317-art. 318 C. proc. civ.,

solicitând anularea deciziei și reluarea judecății.

Prin decizia nr. 2869

din 27 mai 2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă,

s-a respins contestația în anulare formulată de contestatorul S.I., reținându-se,

în esență, că susținerile contestatorului nu vizează ipotezele reglementate de dispozițiile

art. 317, art. 318 C. proc. civ.

Împotriva acestei decizii

a formulat cerere de revizuire S.I., solicitând anularea, în tot sau în parte, a

hotărârii atacate.

În motivarea cererii de

revizuire, revizuentul face un istoric al cauzei și arată faptul că instanțele judecătorești

nu au luat în considerare dovezile pe care le-a depus la dosar în susținerea pretențiilor

sale. Totodată, se arată că există mai multe hotărâri potrivnice pronunțate de instanțe

de același grad sau de grade diferite, încălcându-se astfel principiul autorității

de lucru judecat.

În drept, revizuentul

invocă dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din Legea nr. 134/2010 privind C.

proc. civ.

Examinând cererea de revizuire

în raport de excepția de inadmisibilitate, invocată din oficiu, a cărei analiză

este prioritară în raport de dispozițiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., Înalta

Curte constată următoarele:

Mai întâi, Înalta Curte

observă că, potrivit normelor tranzitorii cuprinse în art. 24 noul C. proc. civ.

(art. 3 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind

C. proc. civ.), dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și

executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare.

Având în vedere data formulării

cererii de chemare în judecată, 18 decembrie 2007, rezultă că dispozițiile noului

C. proc. civ. nu sunt aplicabile cererii pendinte, chiar dacă revizuentul a invocat,

ca temei al cererii de revizuire, dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din Legea

nr. 134/2010 privind C. proc. civ.

În ceea ce privește cererea

de revizuire formulată în cauză, se constată că aceasta este inadmisibilă având

în vedere următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor

art. 322 pct. 7 C. proc. civ. de la 1865, revizuirea unei hotărâri rămasă definitivă

în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță

de recurs, atunci când evocă fondul se poate cere atunci când există hotărâri definitive

potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade deosebite, în una și aceeași

pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate.

Din formularea textului

legal, rezultă că enumerarea categoriilor de hotărâri ce pot fi atacate cu revizuire

este limitativă și, prin urmare, nu este admisibilă formularea unei cereri de revizuire

decât cu privire la hotărârile judecătorești expres și limitativ prevăzute de

art. 322 C. proc. civ., deoarece, în altfel, s-ar ajunge să se încalce principiul

legalității căii de atac, potrivit căruia orice cale de atac poate fi exercitată

doar dacă este prevăzută de lege și în condițiile impuse de aceasta.

Cum, în speță, hotărârea

atacată este dată în cadrul unei contestații în anulare, ce a fost respinsă, aceasta

nu este, în nici un caz, o hotărâre ce evocă fondul, nefiind supusă, prin urmare,

căii de atac a revizuirii.

Condiția ca hotărârea

a cărei revizuire se cere să evoce fondul pricinii este impusă de caracterul acestei

căi extraordinare de atac care este o cale de retractare, prin care se cere instanței

de judecată care a soluționat fondul unui proces să revină asupra hotărârii atacate,

invocându-se împrejurări noi care, de regulă, s-au ivit ulterior pronunțării hotărârii.

Prin urmare, constatându-se

că, în speță, prin decizia ce se tinde a fi revizuită, s-a respins o cerere de contestație

în anulare, se reține că o asemenea hotărâre nu face parte din cele pentru care

legiuitorul a prevăzut calea extraordinară de atac a revizuirii, situație în raport

de care analizarea altor condiții specifice, reglementate de cazul de revizuire

invocat, devine inutilă.

Așa fiind, în considerarea

celor ce preced, cererea de revizuire formulată de revizuentul S.I. urmează a fi

respinsă, ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă,

cererea de revizuire formulată de revizuentul S.I. împotriva deciziei nr. 2869 din

27 mai 2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 27 mai 2014.