ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3547/2012

Asupra

contestației în anulare de față, constată următoarele:

Prin cererea formulată de

condamnatul M.O.C. pe rolul înaltei Curți de Casație și Justiție, acesta a

formulat contestație în anulare împotriva deciziei nr. 277 din 30 ianuarie

2012, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul

nr. 1162/3/2010.

În motivarea

contestației în anulare, s-a arătat că instanța a omis să se pronunțe asupra

unei cauze de încetare a procesului penal, dintre cele prev. de art. 10 alin.

(1) lit. f) C. proc. pen. și nu a procedat la ascultarea condamnatului, astfel cum

prevăd dispozițiile art. 385

14

C. proc. pen. A invocat temeiul de

contestație prev. de art. 386 lit. c) și e) C. proc. pen.

A arătat că

din probele existente la dosar nu rezultă săvârșirea de către el, în calitate

de inculpat, a infracțiunii prev. de art. 189 alin. (1) și (2) C. pen., nu sunt

probe de vinovăție împotriva sa, iar instanțele nu au analizat declarațiile

coinculpaților și ale martorilor audiați pentru a stabili fără echivoc adevărul

în cauză.

A mai arătat

că instanța de recurs a înlăturat probele administrate în cauză, nepronunțându-se

astfel pe motivele de încetare a procesului penal, pentru cauzele expres

arătate în art. 10 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.

A mai arătat

în contestația formulată că instanța de recurs nu a procedat la ascultarea sa,

astfel cum prevăd dispozițiile art. 384

14

C. proc. pen., fiind

întrerupt de președintele completului de judecată și adresându-i-se întrebări

fără relevanță. ,,Momentul acordării ultimului cuvânt inculpatului, marchiază

terminarea judecății și are o relevanță deosebită, constituind un drept special

prevăzut de lege pentru inculpat (...). Omisiunea sau întreruperea acordării

ultimului cuvânt încalcă dreptul la apărare și provoacă pentru inculpat o

vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea hotărârii".

Prin decizia

nr. 277 din 30 ianuarie 2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție,

secția penală, în Dosarul nr. 1162/3/2010 s-a admis recursul declarat de

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva deciziei penale nr. 159/A

din 4 mai 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, și s-a casat

în parte decizia atacată numai în ce privește omisiunea reținerii circumstanței

agravante prev. de art. 75 lit. a) C. pen. cu referire la infracțiunea de omor

deosebit de grav prev. de art. 174-175 lit. i), art. 176 alin. (1) lit. a) C.

pen., reținută în sarcina inculpaților M.O.C., N.C. și B.I.

S-a făcut

aplicarea dispozițiilor art. 75 lit. a) C. pen. în ceea ce privește încadrarea

prev. de art. 174 - art. 175 lit. i) - art. 176 alin. (1) lit. a) C. pen.

pentru inculpații M.O.C., N.C. și B.I. și s-au menținut în rest pedepsele

aplicate inculpaților prin decizia instanței de apel.

S-au menținut

toate celelalte dispoziții ale deciziei atacate.

S-au respins

ca nefondate recursurile declarate de inculpații M.O.C., N.C. și B.I. împotriva

aceleiași decizii.

S-a dedus

prevenția pentru inculpații M.O.C. și N.C. și de la 9 aprilie 2009 la 17

aprilie 2009 și de la 20 octombrie 2009 la 30 ianuarie 2012, iar pentru

inculpatul B.I. de la 20 octombrie 2009 la 30 ianuarie 2012.

Au fost obligați

recurenții inculpați la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Împotriva acestei

decizii a formulat contestație în anulare condamnatul M.O.C., arătând că instanța

a omis să se pronunțe asupra unei cauze de încetare a procesului penal, dintre cele

prev. de art. 10 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. și nu a procedat la ascultarea

condamnatului, astfel cum prevăd dispozițiile art. 385

14

C. proc.

pen. A invocat temeiurile de contestație prev. de art. 386 lit. c) și e) C.

proc. pen.

A arătat că din

probele existente la dosar nu rezultă săvârșirea de către el a infracțiunii prev.

de art. 189 alin. (1) și (2) C. pen., că nu sunt probe de vinovăție împotriva sa,

iar instanțele nu au analizat declarațiile coinculpaților și ale martorilor audiați

pentru a stabili fără echivoc adevărul în cauză.

A mai arătat că

instanța de recurs a înlăturat probele administrate în cauză, nepronunțându-se astfel

pe motivele de încetare a procesului penal, pentru cauzele expres arătate în

art. 10 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.

A mai arătat în

contestația formulată, că instanța de recurs nu a procedat la ascultarea sa, astfel

cum prevăd dispozițiile art. 384

14

C. proc. pen., fiind întrerupt de

președintele completului de judecată și adresându-i-se întrebări fără relevanță.

,,Momentul acordării ultimului cuvânt inculpatului, marchiază terminarea judecății

și are o relevanță deosebită, constituind un drept special prevăzut de lege pentru

inculpat (...). Omisiunea sau întreruperea acordării ultimului cuvânt încalcă dreptul

la apărare și provoacă pentru inculpat o vătămare care nu poate fi înlăturată decât

prin anularea hotărârii".

Examinând admisibilitatea

în principiu a contestației în anulare, astfel cum prevăd dispozițiile art. 391

alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte constată că aceasta nu este admisibilă.

Contestația în

anulare este o cale extraordinară de atac prin care pot fi reparate erori de neînlăturat

pe alte căi, respectiv anularea pentru vicii sau nulități privind actele de procedură.

Potrivit dispozițiilor

art. 391 alin. (2) C. proc. pen., admisibilitatea în principiu a contestației în

anulare este condiționată de îndeplinirea cumulativă a cerințelor privind respectarea

termenului de exercitare prevăzut de legea procesual penală, arătarea de motive

prevăzute în art. 386 C. proc. pen. precum și invocarea de dovezi în sprijinul căii

extraordinare de atac.

Art. 386 C.

proc. pen. prevede expres și limitativ cazurile în care se poate formula contestație

în anulare, precum și hotărârile care pot fi atacate pe această cale, respectiv

hotărârile penale definitive pronunțate de către instanța de recurs.

Astfel, potrivit

dispozițiilor art. 386 lit. c) C. proc. pen., împotriva hotărârilor penale definitive

se poate face contestație în anulare când instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra

unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute de art. 10

alin. (1) lit. f)-i) cu privire la care existau probe la dosar, iar lit. e) a aceluiași

text de lege prevede atunci când la judecarea recursului, inculpatul prezent nu

a fost ascultat, iar ascultarea acestuia era obligatorie potrivit art. 385

14

alin. (1) ori art. 385

16

alin. (1) C. proc. pen.

În ce privește

temeiul de contestație prev. de art. 386 lit. c) C. proc. pen., Înalta Curte constată

că motivele invocate nu se regăsesc în nici unul din cazurile de nepedepsire prevăzute

de art. 10 lit. f)-i

1

) C. proc. pen., acestea fiind apărări de fond care

s-au făcut pe parcursul soluționării cauzei.

Astfel, potrivit

art. 10 alin. (1) C. proc. pen., acțiunea penală nu poate fi pusă în mișcare, iar

când a fost pusă în mișcare nu mai poate fi exercitată dacă:

a) lipsește plângerea

prealabilă a persoanei vătămate, autorizarea sau sesizarea organului competent ori

altă condiție prevăzută de lege, necesară pentru punerea în mișcare a acțiunii penale;

b) a intervenit

amnistia, prescripția ori decesul făptuitorului sau, după caz, radierea persoanei

juridice atunci când are calitate de făptuitor;

c) a fost retrasă

plângerea prealabilă ori părțile s-au împăcat ori a fost încheiat un acord de mediere

în condițiile legii în cazul infracțiunilor pentru care retragerea plângerii sau

împăcarea părților înlătură răspunderea penală;

d) s-a dispus

înlocuirea răspunderii penale;

i

1

)

există o cauză de nepedepsire prevăzută de lege;

În conținutul

contestației în anulare, contestatorul critică hotărârea de condamnare, susținând

că probele administrate nu au fost analizate de instanțe, astfel încât să rezultă

fără echivoc nevinovăția sa, iar instanța de recurs a înlăturat motivele invocate

și nu s-a pronunțat asupra motivelor de încetare a procesului penal, susțineri care

nu rezultă din analiza hotărârii atacate cu contestație în anulare.

În ce privește

cealaltă critică, Înalta Curte constată că în cauză nu era obligatorie ascultarea

inculpatului în fața instanței de recurs, astfel cum prevăd dispozițiile art. 385

14

alin. (1

1

) C. proc. pen., iar critica formulată în contestația în anulare,

în realitate, se referă la acordarea ultimului cuvânt cu ocazia judecării cauzei

în recurs.

Față de cele menționate,

Înalta Curte constată că motivele invocate nu se regăsesc priuntre cele prevăzute

de art. 386 C. proc. pen., așa încât, contestația în anulare este inadmisibilă și

urmează a fi respinsă.

Potrivit dispozițiilor

art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligat contestatorul la plata cheltuielilor

judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibilă

contestația în anulare formulată de contestatorul condamnat M.O.C. împotriva deciziei

nr. 277 din 30 ianuarie 2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție,

secția penală, în Dosarul nr. 1162/3/2010.

Obligă contestatorul

la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică azi 1 noiembrie 2012.