ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3547/2012

Asupra contestației în anulare de față, constată următoarele: Prin cererea formulată de condamnatul M.O.C. pe rolul înaltei Curți de Casație și Justiție, acesta a formulat contestație în anulare împotriva deciziei nr. 277 din 30 ianuarie 2012, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. 1162/3/2010. În motivarea contestației în anulare, s-a arătat că instanța a omis să se pronunțe asupra unei cauze de încetare a procesului penal, dintre cele prev. de art. 10 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. și nu a procedat la ascultarea condamnatului, astfel cum prevăd dispozițiile art. 385 14 C. proc. pen. A invocat temeiul de contestație prev. de art. 386 lit. c) și e) C. proc.

pen. A arătat că din probele existente la dosar nu rezultă săvârșirea de către el, în calitate de inculpat, a infracțiunii prev. de art. 189 alin. (1) și (2) C. pen., nu sunt probe de vinovăție împotriva sa, iar instanțele nu au analizat declarațiile coinculpaților și ale martorilor audiați pentru a stabili fără echivoc adevărul în cauză. A mai arătat că instanța de recurs a înlăturat probele administrate în cauză, nepronunțându-se astfel pe motivele de încetare a procesului penal, pentru cauzele expres arătate în art. 10 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. A mai arătat în contestația formulată că instanța de recurs nu a procedat la ascultarea sa, astfel cum prevăd dispozițiile art. 384 14 C. proc.

pen., fiind întrerupt de președintele completului de judecată și adresându-i-se întrebări fără relevanță. ,,Momentul acordării ultimului cuvânt inculpatului, marchiază terminarea judecății și are o relevanță deosebită, constituind un drept special prevăzut de lege pentru inculpat (...). Omisiunea sau întreruperea acordării ultimului cuvânt încalcă dreptul la apărare și provoacă pentru inculpat o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea hotărârii". Prin decizia nr. 277 din 30 ianuarie 2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. 1162/3/2010 s-a admis recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva deciziei penale nr. 159/A din 4 mai 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, și s-a casat în parte decizia atacată numai în ce privește omisiunea reținerii circumstanței agravante prev. de art. 75 lit. a) C. pen.

cu referire la infracțiunea de omor deosebit de grav prev. de art. 174-175 lit. i), art. 176 alin. (1) lit. a) C. pen., reținută în sarcina inculpaților M.O.C., N.C. și B.I. S-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 75 lit. a) C. pen. în ceea ce privește încadrarea prev. de art. 174 - art. 175 lit. i) - art. 176 alin. (1) lit. a) C. pen. pentru inculpații M.O.C., N.C. și B.I. și s-au menținut în rest pedepsele aplicate inculpaților prin decizia instanței de apel. S-au menținut toate celelalte dispoziții ale deciziei atacate. S-au respins ca nefondate recursurile declarate de inculpații M.O.C., N.C. și B.I. împotriva aceleiași decizii. S-a dedus prevenția pentru inculpații M.O.C. și N.C. și de la 9 aprilie 2009 la 17 aprilie 2009 și de la 20 octombrie 2009 la 30 ianuarie 2012, iar pentru inculpatul B.I.

de la 20 octombrie 2009 la 30 ianuarie 2012. Au fost obligați recurenții inculpați la plata cheltuielilor judiciare către stat. Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare condamnatul M.O.C., arătând că instanța a omis să se pronunțe asupra unei cauze de încetare a procesului penal, dintre cele prev. de art. 10 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. și nu a procedat la ascultarea condamnatului, astfel cum prevăd dispozițiile art. 385 14 C. proc. pen. A invocat temeiurile de contestație prev. de art. 386 lit. c) și e) C. proc. pen. A arătat că din probele existente la dosar nu rezultă săvârșirea de către el a infracțiunii prev. de art. 189 alin. (1) și (2) C. pen., că nu sunt probe de vinovăție împotriva sa, iar instanțele nu au analizat declarațiile coinculpaților și ale martorilor audiați pentru a stabili fără echivoc adevărul în cauză.

A mai arătat că instanța de recurs a înlăturat probele administrate în cauză, nepronunțându-se astfel pe motivele de încetare a procesului penal, pentru cauzele expres arătate în art. 10 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. A mai arătat în contestația formulată, că instanța de recurs nu a procedat la ascultarea sa, astfel cum prevăd dispozițiile art. 384 14 C. proc. pen., fiind întrerupt de președintele completului de judecată și adresându-i-se întrebări fără relevanță. ,,Momentul acordării ultimului cuvânt inculpatului, marchiază terminarea judecății și are o relevanță deosebită, constituind un drept special prevăzut de lege pentru inculpat (...). Omisiunea sau întreruperea acordării ultimului cuvânt încalcă dreptul la apărare și provoacă pentru inculpat o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea hotărârii". Examinând admisibilitatea în principiu a contestației în anulare, astfel cum prevăd dispozițiile art. 391 alin. (2) C. proc.

pen., Înalta Curte constată că aceasta nu este admisibilă. Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac prin care pot fi reparate erori de neînlăturat pe alte căi, respectiv anularea pentru vicii sau nulități privind actele de procedură. Potrivit dispozițiilor art. 391 alin. (2) C. proc. pen., admisibilitatea în principiu a contestației în anulare este condiționată de îndeplinirea cumulativă a cerințelor privind respectarea termenului de exercitare prevăzut de legea procesual penală, arătarea de motive prevăzute în art. 386 C. proc. pen. precum și invocarea de dovezi în sprijinul căii extraordinare de atac. Art. 386 C. proc. pen. prevede expres și limitativ cazurile în care se poate formula contestație în anulare, precum și hotărârile care pot fi atacate pe această cale, respectiv hotărârile penale definitive pronunțate de către instanța de recurs.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 386 lit. c) C. proc. pen., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare când instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute de art. 10 alin. (1) lit. f)-i) cu privire la care existau probe la dosar, iar lit. e) a aceluiași text de lege prevede atunci când la judecarea recursului, inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia era obligatorie potrivit art. 385 14 alin. (1) ori art. 385 16 alin. (1) C. proc. pen. În ce privește temeiul de contestație prev. de art. 386 lit. c) C. proc. pen., Înalta Curte constată că motivele invocate nu se regăsesc în nici unul din cazurile de nepedepsire prevăzute de art. 10 lit. f)-i 1 ) C. proc.

pen., acestea fiind apărări de fond care s-au făcut pe parcursul soluționării cauzei. Astfel, potrivit art. 10 alin. (1) C. proc.

pen., acțiunea penală nu poate fi pusă în mișcare, iar când a fost pusă în mișcare nu mai poate fi exercitată dacă: a) lipsește plângerea prealabilă a persoanei vătămate, autorizarea sau sesizarea organului competent ori altă condiție prevăzută de lege, necesară pentru punerea în mișcare a acțiunii penale; b) a intervenit amnistia, prescripția ori decesul făptuitorului sau, după caz, radierea persoanei juridice atunci când are calitate de făptuitor; c) a fost retrasă plângerea prealabilă ori părțile s-au împăcat ori a fost încheiat un acord de mediere în condițiile legii în cazul infracțiunilor pentru care retragerea plângerii sau împăcarea părților înlătură răspunderea penală; d) s-a dispus înlocuirea răspunderii penale; i 1 ) există o cauză de nepedepsire prevăzută de lege; În conținutul contestației în anulare, contestatorul critică hotărârea de condamnare, susținând că probele administrate nu au fost analizate de instanțe, astfel încât să rezultă fără echivoc nevinovăția sa, iar instanța de recurs a înlăturat motivele invocate și nu s-a pronunțat asupra motivelor de încetare a procesului penal, susțineri care nu rezultă din analiza hotărârii atacate cu contestație în anulare.

În ce privește cealaltă critică, Înalta Curte constată că în cauză nu era obligatorie ascultarea inculpatului în fața instanței de recurs, astfel cum prevăd dispozițiile art. 385 14 alin. (1 1 ) C. proc. pen., iar critica formulată în contestația în anulare, în realitate, se referă la acordarea ultimului cuvânt cu ocazia judecării cauzei în recurs. Față de cele menționate, Înalta Curte constată că motivele invocate nu se regăsesc priuntre cele prevăzute de art. 386 C. proc. pen., așa încât, contestația în anulare este inadmisibilă și urmează a fi respinsă. Potrivit dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligat contestatorul la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca inadmisibilă contestația în anulare formulată de contestatorul condamnat M.O.C. împotriva deciziei nr. 277 din 30 ianuarie 2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. 1162/3/2010. Obligă contestatorul la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică azi 1 noiembrie 2012.