Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 01.11.2012
inadmisibil

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3548/2012

HOTĂRÂRE
01.11.2012
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3548/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra contestației în anulare de față, constată următoarele: Prin cererea formulată de contestatorul C.I. pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, acesta a formulat contestație în anulare împotriva Deciziei nr. 288 din 31 ianuarie 2012, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. 4656/108/2007. În motivarea contestației în anulare, s-a arătat că instanța a omis să se pronunțe asupra unei cauze de încetare a procesului penal, dintre cele prev. de art. 10 alin. (1) lit. f) - i) cu privire la care existau probe la dosar. A invocat temeiul de contestație prev. de art. 386 lit. c) C. proc. pen. Prin Decizia nr. 288 din 31 ianuarie 2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. 4656/108/2007 s-au respins, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații Ș.I., O.N., P.I., C.I., G.N., B.S.

și F.I.V. împotriva Deciziei penale nr. 49 din 9 martie 2011 a Curții de Apel Timișoara. S-a dedus durata arestării preventive de la 11 noiembrie 2010 la zi pentru inculpatul Ș.I. și au fost obligați recurenții la plata cheltuielilor judiciare către stat. Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare contestatorul C.I., arătând că instanța a omis să se pronunțe asupra unei cauze de încetare a procesului penal, dintre cele prev. de art. 10 alin. (1) lit. f) - i) C. proc. pen. cu privire la care existau probe la dosar, invocând temeiul de contestație prev. de art. 386 lit. c) C. proc. pen. Examinând admisibilitatea în principiu a contestației în anulare, astfel cum prevăd dispozițiile art. 391 alin. (2) C. proc.

pen., Înalta Curte constată că aceasta nu este admisibilă. Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac prin care pot fi reparate erori de neînlăturat pe alte căi, respectiv anularea pentru vicii sau nulități privind actele de procedură. Potrivit dispozițiilor art. 391 alin. (2) C. proc. pen., admisibilitatea în principiu a contestației în anulare este condiționată de îndeplinirea cumulativă a cerințelor privind respectarea termenului de exercitare prevăzut de legea procesual penală, arătarea de motive prevăzute în art. 386 C. proc. pen. precum și invocarea de dovezi în sprijinul căii extraordinare de atac. Art. 386 C. proc. pen. prevede expres și limitativ cazurile în care se poate formula contestație în anulare precum și hotărârile care pot fi atacate pe această cale, respectiv hotărârile penale definitive pronunțate de către instanța de recurs.

Potrivit art. 388 alin. (1) C. proc. pen. contestația în anulare pentru motivele arătate în art. 386 lit. a) - c) și e) poate fi introdusă de către persoana împotriva căreia se face executarea, cel mai târziu în 10 zile de la începerea executării. În cauza de față, contestația în anulare a fost formulată de contestator la data de 21 februarie 2012, peste termenul de 10 zile de la începerea executării pedepsei. Din actele dosarului rezultă că la data judecării recursului, contestatorul C.I. se află în stare de arest, astfel că a început executarea pedepsei la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare - 31 ianuarie 2012. Nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 391 alin. (2) C. proc.

pen., Înalta Curte constată că cererea de contestație în anulare formulată de contestatorul C.I. este inadmisibilă, urmând a fi respinsă. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va fi obligat contestatorul la plata cheltuielilor judiciare către stat.

D E C I D E: Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul C.I. împotriva Deciziei nr. 288 din 31 ianuarie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 4656/108/2007. Obligă contestatorul la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 1 noiembrie 2012. Procesat de GGC - N

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2012-02-13
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 379/2012
N., M.D., C.D. și R.I., durata reținerii și arestării preventive de la 20 mai 2008 la 16 martie 2011, iar pentru inculpatul M.D. de la 12 iunie 2008 la 16 martie 2011. Au fost obligate recurentele părți civile la plata sumelor de câte 200 l
ÎCCJ 2012-10-24
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3454/2012
Asupra cererii de contestație în anulare de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: La 6 ianuarie 2012, a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, cererea de contestație în anulare fo
ÎCCJ 2012-01-25
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 208/2012
(1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpații T.N., G.Gh. și D.F. Se va lua act de declarația de retragere a recursului formulat de inculpatul V.Ș., constatându-se, totodată, că starea de are
ÎCCJ 2013-11-06
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3435/2013
pen., pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale. În baza art. 71 C. pen. s-a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, exercițiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen. S-au menț
ÎCCJ 2012-09-05
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2673/2012
C. pen. rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000; - menținerea cuantumul pedepselor si a modalității de executare a pedepselor aplicate inculpaților A.F.N., P.T.N. si C.I." Împotriva acestei decizii, la data de 30 aprilie 2012, contes
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă