ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1720/2013

Asupra admisibilității în principiu a cererii de contestației în anulare de față; În baza actelor și lucrărilor de la dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 311 din 28 iunie 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, în baza art. 257 C. pen. rap. la art. 6 și 7 alin. (1) și (3) din Legea nr. 78/2000 cu modificările și completările ulterioare, cu aplicarea art. 74 lit. a)-76 lit. d) C. pen., a fost condamnat inculpatul O.S.M. la 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență. În baza art. 81-82 C. pen. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 3 ani. În baza art. 71 C. pen. s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit la teza a II-a, lit. b) și c) C. pen.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata suspendării executării pedepsei principale. În baza art. 88 C. pen. s-a luat act că inculpatul a fost arestat în perioada 21 septembrie 2010 -14 octombrie 2010. În baza art. 191 C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la 5.800 lei cheltuieli judiciare statului. Împotriva acestei sentințe, în termen legal, au declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A. și inculpatul O.S.M. Prin Decizia penală nr. 1702 din 23 mai 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 9996/2/2010 s-au respins, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A.

și inculpatul O.S.M. împotriva sentinței penale nr. 311 din 28 iunie 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală. Împotriva deciziei menționate, la data de 17 mai 2012, a formulat contestație în anulare inculpatul O.S.M., invocând dispozițiile art. 386 lit. c) C. proc. pen., arătând, în esență, că instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra cauzei de încetare a procesului penal prevăzută de art. 10 alin. (1) lit. f)-i) C. proc. pen., cu privire la care existau probe la dosar, instanța de recurs nu a realizat o analiză corectă și coerentă a probelor administrate, care demonstrează cu certitudine intenția de a-l prinde pe denunțător în flagrant, deci desistarea inculpatului. Examinând cererea de contestație în anulare, sub aspectul admisibilității în principiu, în conformitate cu dipozițiile art. 391 alin. (2) C. proc.

pen., Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă. Potrivit dispozițiilor art. 386 C. proc. pen., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare în cazurile prevăzute la lit. a)-e). Conform dispozițiilor art. 391 alin. (1) C. proc. pen., contestația în anulare, întemeiată pe dispozițiile art. 386 lit. a)-c) și e) C. proc. pen., este supusă unei verificări prealabile judecării în fond a acesteia, astfel că, înainte de a se pronunța asupra cererii de contestație, instanța este obligată să examineze admisibilitatea în principiu a cererii. În această etapă procesuală, instanța este obligată să examineze dacă cererea privește o hotărâre definitivă, dacă este introdusă în termenul prevăzut în art. 388 C. proc.

pen., dacă motivul pe care se întemeiază contestația este unul din cele limitativ prevăzute în art. 386 C. proc. pen. și dacă în sprijinul contestației s-au depus ori se invocă dovezi existente la dosar, toate aceste condiții trebuind a fi îndeplinite cumulativ. În prezenta cauză, Înalta Curte constată că invocarea dispozițiilor art. 386 lit. c) C. proc. pen. este formală, întrucât motivele menționate de contestator nu se circumstanțiază acestor dispoziții legale, acestea constituind, în realitate, apărări care au fost invocate și pe parcursul procesului penal și reiterare pe calea contestației în anulare, la dosarul cauzei neexistând probe în sensul existenței vreunei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute de art. 10 alin. (1) lit. f) - i) 1 C. proc.

pen. Ca urmare, în cauză nefîind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 391 alin. (2) C. proc. pen. privind admisibilitatea în principiu a contestației în anulare, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de contestație în anulare. Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., contestatorul va fi obligat la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibilă, cererea de contestație în anulare formulată de contestatorul O.S.M. împotriva Deciziei penale nr. 1702 din 23 mai 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 9996/2/2010. Obligă contestatorul la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședința publică astăzi, 21 mai 2013