ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1006/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința comercială nr. 452/Com din 1 aprilie 2009 a Tribunalului Bihor, secția comercială, a fost respinsă acțiunea prin care reclamanta Ionașcu Daniela solicitase să se constate, în contradictoriu cu pârâții V.G.M. , V.C.G. , A.D. ,

SC L.M. SRL

și O.R.C. de pe lângă Tribunalul Bihor, nulitatea absolută a contractului de cesiune încheiat la 12 iulie 2007 între V.G. și ceilalți doi pârâți persoane fizice, a Hotărârii A.G.A. din 28 august 2006 luată de asociații pârâtei societate comercială precum și a contractului de cesiune din 28 august 2007 încheiat între A.D. și V.G.C. În esență, instanța a reținut că pe parcursul procesului pârâții au satisfăcut creanțele pe care reclamanta urmărea a-i fi achitate prin invocarea nulității actelor respective așa încât nu mai are interes în susținerea cererii, respinsă în temeiul dispozițiilor art. 109 C. proc. civ. În consecință, luând în considerare că respectivele creanțe s-au achitat abia la 24 martie 2009, după promovarea acțiunii, instanța de fond a dispus obligarea pârâților la plata parțială a cheltuielilor de judecată, făcând aplicarea dispozițiilor art. 274 C. proc.

civ., respectiv a sumei de 2.971,10 lei, reprezentând taxele de timbru achitate de reclamantă, mai puțin onorariul avocatului ales, nedovedit în cauză, factura depusă la dosar privind executarea unui alt mandat dat avocatului într-un alt dosar. Apelul declarat de pârâții V.G.M. , A.D. , V.G.C. și SC L.M. SRL împotriva acestei sentințe a fost admis prin Decizia nr. 83 din 13 octombrie 2009 a Curții de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, iar sentința tribunalului a fost schimbată în parte în sensul respingerii cererii reclamantei pentru acordarea cheltuielilor de judecată și admiterii cererii pârâților pe același aspect reclamanta fiind obligată la 2.000 lei cheltuieli de judecată către pârâți, la fond, plus 500 lei în apel.

Instanța de apel a reținut că reclamanta - a cărei acțiune a fost respinsă ca lipsită de interes - este în culpă procesuală așa încât nu era îndreptățită la cheltuieli de judecată ci, din contră, în temeiul dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., ea urma să suporte cheltuielile efectuate de pârâți, instanța de fond reținând greșit că pârâții au efectuat plata creanțelor reclamantei după promovarea cererii, obiectul cererii fiind constatarea nulității unor acte și nu plata unor creanțe. În consecință, sentința de fond s-a schimbat doar în partea privitoare la suportarea cheltuielilor de judecată, stabilindu-se în apel ca reclamanta să suporte plata acestora atât la fond cât și pe cele din apel.

Nemulțumită de această decizie reclamanta a declarat recurs solicitând modificarea ei pentru nelegalitate. În dezvoltarea criticilor, întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., recurenta apreciază că instanța de apel a interpretat greșit interesul său în promovarea cererii și obiectul cererii sale, prin acțiunea promovată împotriva pârâților ea urmărind readucerea în patrimoniul pârâtei Vrabie Georgeta a părților sociale cesionate ei și neachitate și pe care, la rândul ei, le cesionase altor persoane. Or, prin plata contravalorii acestora, după promovarea cererii, interesul său în a ataca actele de cesiune nu mai era actual și legitim, așa încât corect i-a fost respinsă cererea dar, conform art. 274 C. proc.

civ. culpa procesuală aparținea pârâților, instanța de apel făcând o greșită aplicare în cauză a dispozițiilor art. 275 C. proc. civ. deoarece pârâții nu au recunoscut pretențiile ei ci, din contră, au solicitat respingerea cererii. Odată cu recursul recurenta a solicitat și suspendarea executării deciziei recurate, cerere pentru soluționarea căreia s-a stabilit cauțiunea de 400 lei, achitată de recurentă (fila 31 dosar) dar care a fost anulată ca netimbrată prin Încheierea din 28 ianuarie 2010. Recursul reclamantei este întemeiat urmând a fi admis pentru următoarele considerente: Criticile recurentei privind greșita aplicare a dispozițiilor art. 275 C. proc. civ. și interpretare a celor din art. 274 C. proc.

civ., referitoare la culpa procesuală, de către instanța de apel sunt întemeiate deoarece, din actele dosarului rezultă că interesul reclamantei în susținerea cererii de chemare în judecată a fost interpretat greșit de către instanța de control judiciar. Astfel, din argumentarea cererii introductive la instanța de fond, rezultă că reclamanta și-a justificat promovarea cererii în constatarea nulității actelor de cesiune a părților sociale încheiate între pârâți pe interesul său în recuperarea creanțelor ce le avea contra pârâtei V.G.M., rezultată din contractul de cesiune din 12 iulie 2006, pârâții încheind respectivele acte tocmai în vederea creării unei aparente stări de insolvabilitate a acesteia.

Or, împrejurarea că după promovarea cererii (la 26 mai 2008) pârâta V.G.M. a depus la dosar procesul-verbal întocmit de executorul judecătoresc la 24 martie 2009 (fila 87 fond) prin care a dovedit că și-a executat către reclamantă toate obligațiile rezultate din contractul de cesiune din 2006, a determinat-o pe reclamantă să nu-și mai susțină acțiunea întrucât interesul său fusese satisfăcut, astfel încât greșit instanța de apel a apreciat că aceasta s-ar fi aflat în culpă procesuală și că ei îi revine obligația de a suporta cheltuielile de judecată. Este adevărat că potrivit art. 274 C. proc. civ. cheltuielile de judecată sunt suportate de partea care „cade în pretenții”, iar respingerea unei cereri poate fi considerată ca o cădere în pretenții, însă la baza obligației de restituire a cheltuielilor de judecată stă principiul culpei procesuale, culpă care este apreciată în raport de atitudinea procesuală a fiecărei părți.

Or, în speță, respingerea acțiunii reclamantei ca lipsită de interes a fost făcută în raport de atitudinea pârâtei care, pe parcursul procesului, și-a executat toate obligațiile față de reclamantă și care a făcut ca interesul său în susținerea cererii să nu mai fie actual și legitim. În consecință Curtea apreciază ca întemeiate criticile recurentei, motiv pentru care recursul va fi admis în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. coroborat cu art. 304 pct. 9 C. proc. civ. iar decizia din apel modificată în sensul respingerii apelului declarat de pârâți și menținerii soluției de fond ca temeinică și legală. Întrucât recurenta a solicitat și restituirea cauțiunii achitate, Curtea, având în vedere dispozițiile art. 723 1 alin. (3) C. proc.

civ. și poziția procesuală a intimatei pârâte, exprimată astăzi pe acest aspect, urmează să admită cererea recurentei și să dispună restituirea cauțiunii de 400 lei consemnată în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta I.D. împotriva Deciziei nr. 83/C/2009/A din 13 octombrie 2009 a Curții de Apel Oradea secția comercială, contencios administrativ și fiscal pe care o modifică în sensul că respinge apelul pârâților V.G.M. , V.C.G. , A.D. și SC L.M. SRL Oradea declarat împotriva sentinței nr. 452/Com din 1 aprilie 2009 a Tribunalului Bihor, secția comercială . Admite cererea formulată de Ionașcu Daniela. Dispune restituirea cauțiunii în sumă de 400 lei consemnată cu recipisa din 27 ianuarie 2010 emisă de C.E.C. Bank - Unitatea Oradea. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 martie 2010.