ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1796/2010
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1796/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința comercială nr. 9886 din 23 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială, s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâtă. S-a admis acțiunea formulată de reclamanta SC A.P. SA în contradictoriu cu pârâta SC O.R.A.O.C. SRL. S-a dispus evacuarea pârâtei din spațiul comercial proprietatea reclamantei, situat în București, B-dul Unirii, cu intrare pe fațada posterioară a blocului 1 B din B-dul Unirii, identificat la pct. 4 și 5 din Anexa 5 1 la raportul de expertiză tehnică întocmită în cauză. A fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 1.010,3 RON cheltuieli de judecată.
Apelul formulat de pârâtă a fost respins, ca nefondat, prin decizia comercială nr. 451 din 13 noiembrie 2009, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială. Ca urmare, pârâta, în termenul legal, a formulat recurs, pe care nu l-a timbrat, deși i s-a pus în vedere prin actul de procedură aflat la fila 26 din dosar. Ori, prin art. 1 din Legea nr. 146/1997, privind taxele judiciare de timbru a fost statuat principiul potrivit căruia acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de acest act normativ, taxe datorate atât de persoanele fizice cât și de persoanele juridice, care se plătesc anticipat sau, în mod excepțional, până la termenul stabilit de instanță, de regulă primul termen de judecată, iar conform art. 3 din O.G.
nr. 32/1995, modificată, se datorează și timbru judiciar. Potrivit art. 20, alin. (3) din Legea nr. 146/1997 și a Normelor de aplicare a acestui act normativ, respectiv a art. 9 din O.G. nr. 32/1995, modificată în cazul în care partea nu achită taxa judiciară de timbru și/sau timbrul judiciar, cererea părții se anulează, după caz, ca netimbrată sau insuficient timbrată. Constatând că recursul nu a fost timbrat anticipat, că recurenta nu s-a conformat obligației de timbrare potrivit mențiunii din citația pentru termenul de judecată din 19 mai 2010, când procedura de citare a fost legal îndeplinită, că în cauză nu operează scutirea legală - personală sau ca obiect - de obligația timbrării, Curtea urmează să dea eficiență dispozițiilor art. 20, alin. (1) și alin. (3) din Legea nr. 146/1997 respectiv ale art. 35 alin. (1) și alin. (5) din Normele metodologice de aplicare a legii și art. 9 din O.G.
nr. 32/1995, modificată și să dispună anularea ca netimbrat a recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Anulează recursul declarat de pârâta SC O.R.A.O.C. SRL București, împotriva deciziei Curții de Apel București nr. 451 din 13 noiembrie 2009, ca netimbrat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 mai 2010.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.