ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3166/2014

Asupra contestației în anulare constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a V-a civilă, la data de 23 noiembrie 2012 sub nr. 8737/2/2012, contestatoarea SC P.C. SA în contradictoriu cu intimata Agenția Domeniilor Statului, a formulat contestație la executare prin care a solicitat anularea somației din 19 octombrie 2012 emise de Agenția Domeniilor Statului București, a executării silite însăși și a actelor de executare întreprinse, cu obligarea intimatei Agenția Domeniilor Statului la plata cheltuielilor de judecata ocazionate de acest proces. Prin sentința civilă nr. 6 din 29 ianuarie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a Vl-a civilă, a fost respinsă excepția tardivității ca neîntemeiată.

A fost admisă contestația la executare formulată de contestatoarea SC P.C. SA, în contradictoriu cu intimata Agenția Domeniilor Statului. A fost anulată executarea silită pornită împotriva debitoarei în baza somației din 19 octombrie 2012 emise de intimată. Î mpotriva sentinței a declarat recurs pârâta Agenția Domeniilor Statului. Prin decizia civile nr. 1279 din 1 aprilie 2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a ll-a civilă, s-a admis recursul declarat de recurenta-pârâtă Agenția Domeniilor Statului împotriva sentinței civile nr. 6 din 29 ianuarie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a Vl-a civilă. A fost modificată în parte sentința atacată în sensul că s-a respins contestația la executare, ca nefondată.

S-a menținut dispoziția cu privire la respingerea excepției de tardivitate a contestației invocată de instanță din oficiu. În motivare s-a reținut că recurenta a pornit executarea silită în baza unei hotărâri judecătorești, respectiv sentința comercială nr. 780 din 2 martie 2006, calificată prin art. 39 alin. (2) al O.U.G. nr. 51/1998 ca fiind titlu executoriu, prin urmare instanța de fond a reținut greșit că această sentință nu poate fi executată în baza acestui act normativ iar actele de executare emise în baza acesteia sunt nule. Prin O.U.G. nr. 64/2005 publicată în M. Of. Partea I nr. 574/04.07.2005, în vederea accelerării recuperării creanțelor datorate Agenția Domeniilor Statului de către partenerii contractuali, s-a prevăzut în art. 1 alin. (2) și art. 3 ca dispozițiile cuprinse în Capitolele VIII, IX și X din O.U.G.

nr. 51/1998 cu modificările ulterioare, se aplică și Agenției Domeniilor Statului în cazul contractelor încheiate cu parteneri contractuali având ca obiect orice formă de exploatare eficientă a terenurilor, în cauza de fată fiind vorba de un contract de concesiune. O.U.G. nr. 64/2005 a fost modificată prin articolul unic din Legea nr. 94/2010 publicată în M. Of. Partea I nr. 350/27.05.2010 alin. (2) al art. 1 având următorul conținut: „Dispozițiile O.U.G. nr. 51/1998 privind valorificarea unor active ale statului se aplică și Agenția Domeniilor Statului, în calitate de instituție implicată în procesul de privatizare", precum și în cazul contractelor încheiate cu parteneri contractuali (art. 3). Așadar, prin Legea nr. 94/2010, toate dispozițiile cuprinse în O.U.G.

nr. 51/1998 se aplică și Agenției Domeniilor Statului în relațiile cu partenerii contractuali în ceea ce privește valorificarea creanțelor sale, inclusiv termenul special de prescripție a dreptului de a cere executarea silită de 7 ani. Față de data declanșării procedurii de executare silită, respectiv 19 octombrie 2012 și având în vedere că titlul executoriu, în speță sentința comercială nr. 780, a fost emis la 02 martie 2006, rezultă că dreptul la acțiune nu este prescris. Î mpotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare SC P.C. SA Bacău, întemeiată pe dispozițiile art. 318 alin. (1) C. proc. civ. și art. 6 din CEDO, solicitând admiterea acesteia astfel cum a fost formulată, anularea deciziei atacate și rejudecarea recursului în sensul respingerii acestuia ca nefondat.

Contestatoarea susține că soluția pronunțată de Înalta Curte este rezultatul unei erori materiale ce rezultă din aprecierea că executarea silită a sentinței comerciale nr. 780 din 2 martie 2006 a fost făcută de recurentă în temeiul dispozițiilor O.U.G. nr. 51/1998. De asemenea, contestatoarea susține că o eroare o reprezintă și faptul că instanța a reținut că recurentei îi este aplicabil termenul de prescripție a dreptului de a cere executarea silită de 7 ani, raportat la prevederile Legii nr. 94/2010. Totodată, contestatoarea arată faptul că instanța de recurs, admițând recursul și reținând cauza spre rejudecare nu a pus în discuția părților celelalte motive invocate de către contestatoarea SC P.C.

SA Bacău prin acțiunea inițială (contestația la executare), respectiv excepția prescripției dreptului material de a cere executarea silită. Se mai solicită de către contestatoare și aplicarea în cauză a art. 6 din CEDO. Consideră că prin art. 318 C. proc. civ., legiuitorul pune într-o situație dezs- antajoasă intimatul căruia, urmare admiterii recursului părții adverse; se respinge acțiunea dar nu i se deschide calea contestației în anulare atunci când apărările sale nu au fost analizate. Omisiunea aceleiași instanțe de a cerceta argumentele intimatului nu poate rămâne fără consecințe juridice decât cu înfrângerea principiului egalității armelor. Un alt argument invocat de contestatoare pentru care aceasta solicită aplicarea art. 6 din CEDO și care este de natură a duce la concluzia că și intimatul căruia i s-a omis a se analiza toate apărările îl constituie dreptul la un proces echitabil din perspectiva motivării hotărârii, sens în care invocă jurispudența CEDO.

Contestatoarea arată că față de soluția pronunțată, instanța de recurs era ținută a răspunde tuturor argumentelor invocate de intimat prin acțiune și reiterate în concluziile formulate cu prilejul soluționării recursului, iar în condițiile în care s-a respins acțiunea (contestația la executare), hotărârea instanței de recurs trebuia să cuprindă motivele pentru care au fost înlăturate toate apărările intimatului. Prin urmare, motivele contestație în aiuiare vizează în primul rând omisiunea cercetării tuturor apărărilor conte statoarei - intimate, invocând în acest sens cauza Mitrea vs. România și cauza leremeiov vs. România. Contestația în anulare va fi respinsă pentru următoarele considerente: Înalta Curte constată că în susținerea căii de retractare contestatoarea invocă dispozițiile art. 318 teza I C. proc.

civ. și art. 6 din CEDO, respectiv săvârșirea unei greșeli materiale, constând în calificarea sentinței comerciale nr. 780 din 02 martie 3006 ca fiind titlu executoriu și aplicarea greșită a termenului de prescripție de a cere executarea silită, precum și omisiunea cercetării tuturor apărărilor formulate de contestatorul - intimat. Argumente aduse în susținerea contestației în anulare nu pot fi reținute. Prima teză a textului de lege reglementează posibilitatea exercitării căii extraordinare de atac în situația în care dezlegarea dată prin hotărârea instanței de recurs este rezultatul unei greșeli materiale.

În realitate, contestatoarea este nemulțumită de modul cum a fost soluționat recursul, dar pe calea contestației în anulare nu se pot valorifica eventualele greșeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor sau de interpretare a unor dispoziții legale, contestația în anulare fiind o cale extraordinară de atac.de retractare, neputându-se invoca în susținerea ei critici pentru carr : partea a avut posibilitatea exercitării căilor de atac de reformare a hotărârii. Fiind un text de excepție, noțiunea de greșeală materială nu trebuie să fie interpretată extensiv. Instituind acest motiv de contestație în anulare legiuitorul a avut în vedere greșelile materiale cu caracter procedural pe care instanța Ie-a comis prin omiterea ori confundarea unor elemente sau a unor date materiale importante.

O asemenea eroare trebuie să fie evidentă șj să fie în legătură cu aspectele formale ale judecății. Greșeala materială nu trebuie să fie nici rezultatul modului în care instanța ar fi înțeles să interpreteze un text de lege sau o probă, pentru că altfel s-ar ajunge, pe o cale ocolită, la judecarea încă o dată a aceluiași recurs. Or, tocmai acest aspect este invocat de contestatoare, în sensul că greșeala materială a fost indusă instanței de calificarea sentinței nr. 780 din 02 martie 3006 ca fiind titlu executoriu prevăzut de art. 39 alin. (2) din O.U.G. nr. 51/1998, precum și de interpretarea greșită a dispozițiilor legale privind termenul de prescripție aplicabil. Contestatoarea nu invocă vreo greșeală de fapt în legătură cu judecarea recursului, ci formulează, practic, critici de nelegalitate la adresa deciziei atacate, susținând că instanța de recurs a aplicat greșit legea.

Prin urmare, împrejurările reclamate de contestatoare nu se circumscriu, motivelor expres și limitativ prevăzute de lege pentru contestația în anulare, ci reprezintă, de fapt, adevărate motive de recurs. În ceea ce privește cel de-al doilea motiv al contestației în anulare, Înalta Curte observă că se invocă art. 6 din CEDO, contestatoarea susținând că instanța de recurs în motivare nu a răspuns la toate apărările intimatului, acum contestator, încălcându-i dreptul la un proces echitabil. În conformitate cu art. 318 teza a ll-a C. proc. civ., care reglementează motivele contestației în anulare speciale, hotărârile instanțelor de recurs pot fi atacate cu contestație când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motive de modificare sau de casare.

În cauzele din jurisprudența CEDO invocate de contestatoare în susținerea necesității anulării deciziei atacate și a rejudecării recursului, Curtea Europeană a reafirmat faptul că accesul la justiție nu este un drept absolut, acest drept presupunând prin chiar natura lui existența unei reglementari legale privind exercițiul dreptului și, pe cale de consecință, a unor limite.

Contestația în anulare nu trebuie să constituie un apel deghizat, prin care să se obțină o rejudecare a cauzei, pentru că, în sens contrar, s-ar aduce atingere prezumției de validitate de care trebuie să se bucure hotărârile judecătorești irevocabile și principiului securității raporturilor juridice (cauzele Mitrea contra României, hotărârea din 29 iulie 2008, Lungoci contra României, hotărârea din 26 ianuarie 2006). În acest context al analizei, se remarcă că, în litigiul pendinte, instanța de recurs a procedat în acord cu jurisprudența CEDO, asigurând aplicarea garanțiilor generale prevăzute de art. 6.1 din Convenție, critica în acest sens nefiind fondată. Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că nu sunt incidente motivele de contestație în anulare invocate, astfel încât va respinge această cale de atac de retractare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea SC P.C. SA Bacău împotriva deciziei civile nr. 1279 din 1 aprilie 2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în Dosarul nr. 8737/2/2012. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 octombrie 2014.