ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3329/2008

Asupra recursului de

față:

Din examinarea

actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Tribunalului București, secția a VI-a comercială, la data de 16 iulie 2003, sub

nr. 12660 reclamanta SC C.S. SRL bucurești a solicitat, în contradictoriu,

pârâtă SC R.R.B. SRL bucurești obligarea acesteia la : emiterea facturii pentru

sumele achitate în contul contractului din 1 iunie 2000 ; plata sumei de 1.000 dolari

SUA reprezentând cheltuieli necesare reparării lucrărilor executate defectuos

și cu viclenie la obiectivul spălătorie auto ; plata de daune cominatorii de

1.000.000 lei/zi de întârziere până la împlinirea obligației de la punctul 1;

plata sumei de 60.000.000 lei reprezentând daune produse ca urmare a

întreruperii activității din culpa pârâtei, cu cheltuieli de judecată.

Tribunalului

București, secția a VI-a comercială, prin sentința nr. 1497 din 2 februarie

2004 a admis excepția prematurității acțiunii, iar acțiunea a fost respinsă ca

prematur introdusă.

Împotriva acestei

sentințe, reclamanta SC C.S. SRL București a formulat apel, iar prin Decizia nr.

663 din 18 noiembrie 2004, Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială,

a admis apelul și a schimbat în parte sentința în sensul că a respins capetele de

cerere privind obligarea pârâtei la emiterea de facturi și la plata de daune

cominatorii ca neîntemeiate, fiind menținute celelalte dispoziții ale

sentinței.

Împotriva acestei

decizii, reclamanta SC C.S. SRL București a declarat recurs, care a fost admis

de către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, prin Decizia nr.

3435 din 7 iunie 2005, fiind casată decizia atacată, iar cauza a fost trimisă

spre rejudecare la Curtea de Apel București.

Curtea de Apel

București, secția a VI-a comercială, a admis apelul reclamantei SC C.S. SRL București,

a desființat sentința nr. 1497 din 2 februarie 2004 a Tribunalului București, secția

a VI-a comercială, cauza fiind trimisă spre rejudecare aceleiași instanțe.

La rejudecare, cauza

a fost înregistrată la data de 11 decembrie 2006, sub nr. 42458, iar prin

sentința nr. 12351 din 30 octombrie 2007, Tribunalul București, secția a VI-a comercială,

a respins ca nefondată acțiunea reclamantei SC C.S. SRL București, reținând,

din probele administrate în cauză, că reclamanta nu a făcut dovada executării

defectuoase și cu viclenie a lucrărilor de către pârâtă, iar cauzele degradării

lucrărilor executate de pârâtă sunt legate de proiectul de execuție întocmit de

SC M.G.I. SRL.

Împotriva acestei

sentințe, reclamanta SC C.S. SRL București a declarat apel, criticând soluția

pentru nelegalitate și netemeinicie.

Curtea de Apel

București, secția a VI-a comercială, prin Decizia nr. 111 din 27 februarie 2007

a respins ca nefondat apelul reclamantei SC C.S. SRL București, reținând, din

probatoriul administrat la instanța de fond, că în mod corect a apreciat prima

instanță că nu s-a făcut dovada culpei intimatei SC R.R.B. SRL București în

executarea lucrărilor efectuate în condițiile stabilite în contractul de

antrepriză din 2000, în care, părțile au prevăzut expres la art. 8 lit. d) că,

antreprenorul garantează că lucrările executate de el au calitatea stipulată în

documentație, iar din raportul de expertiză rezultă că degradările lucrărilor

efectuate de intimată sunt legate de proiectul de execuție și că în raport de

acestea, în cauză nu se poate reține culpa intimatei.

Împotriva acestei

decizii, în termen legal, reclamanta SC C.S. SRL București a declarat recurs,

întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8,9 C. proc. civ., solicitând admiterea

recursului, admiterea apelului și pe fond modificarea sentinței în sensul

admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată.

Critica recurentei,

se referă, în esență, la greșita aplicare a legii de către instanța de apel în

ceea ce privește respingerea capătului de cerere care viza obligarea intimatei

la plata sumei reprezentând cheltuieli privind efectuarea reparațiilor necesare

aducerii construcției în stare de funcțiune, față de împrejurarea că, toate

deficiențele constatate cu ocazia soluționării cauzei privind asigurarea de

dovezi, au fost confirmate de expertiza dispusă în cauză și că procesul-verbal

de recepție a fost semnat de o persoană care nu avea calitatea de reprezentant

legal al societății, iar documentul nu reflectă realizarea lucrărilor de

remediere a deficiențelor.

Mai susține

recurenta, că în mod greșit s-a respins capătul de cerere privind obligarea

pârâtei la plata contravalorii lipsei de folosință timp de 24 de zile, deoarece

întreruperea activității a fost dovedită cu înscrisurile depuse la dosarul

cauzei și că, de asemenea, capătul de cerere prin care s-a solicitat obligarea

intimatei la emiterea facturilor pentru sumele de bani deja încasate a fost

respins în mod greșit.

Analizând decizia

atacată prin prisma motivelor de recurs, Înalta Curte constată că recursul este

nefondat pentru următoarele considerente:

În mod corect

instanța de apel a reținut, din probele administrate în cauză, că intimata SC

R.R.B. SRL București a executat lucrările stabilite în condițiile prevăzute în

contractul de antrepriză din 2000, iar dovada în acest sens a fost făcută prin

încheierea procesului-verbal de recepție preliminară la data de 1 august 2000

și a procesului-verbal de constatare a terminării lucrărilor cuprinse în lista

de obiecțiuni - anexă la procesul-verbal de recepție din data de 1 august 2000,

în care părțile au prevăzut expres în art. 2 că „ prin acest proces-verbal

constatându-se execuția întreagă a obiectivului s-au stins obligațiile

constructorului”. Aceste înscrisuri poartă ștampila și semnătura

reprezentantului reclamantei, iar invocarea lipsei calității de reprezentant,

susținută de reclamantă nu poate fi primită, atâta vreme cât nu a fost probată

în condițiile art. 1169 C. civ. De asemenea, părțile au încheiat

procese-verbale de recepție a lucrărilor ascunse și de recepție calitativă, la

care nu s-au făcut obiecțiuni.

Susținerea

recurentei, potrivit căreia, instanța de apel în mod greșit a respins capătul

de cerere privind obligarea pârâtei la plata contravalorii lipsei de folosință

timp de 24 de zile, ca urmare a întreruperii activității, se constată că nu are

suport legal, întrucât din probele existente, respectiv, raportul de expertiză

dispus la instanța de fond, se apreciază că obiectivul este funcțional și nu

necesită întreruperea activității, sens în care nu s-a reținut culpa intimatei,

nefiind stabilită o legătură de cauzalitate între neexecutarea obligației și

prejudiciul suferit.

Critica din apel care

viza obligarea intimatei la emiterea facturilor pentru sumele de bani deja

încasate, reiterată și în recurs, a fost respinsă în mod corect, în raport de

facturile fiscale aflate la dosarul cauzei și de adresa numită „punct de

vedere”, semnată de reclamantă și din care rezultă că aceasta are un debit față

de intimată în cuantum de 4.000 dolari SUA și solicită compensarea cu suma de

4.500 dolari SUA necesară reparațiilor.

Așa fiind, potrivit

dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca

nefondat, iar conform art. 274 din același cod, va obliga recurenta-reclamantă

la 119 lei cheltuieli de judecată către intimata-pârâtă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de reclamanta SC C.S. SRL București împotriva Deciziei nr. 111 din 27

februarie 2007 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială,

ca nefondat.

Obligă recurenta la

119 lei cheltuieli de judecată către intimata-pârâtă SC R.R.B. SRL București.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 12 noiembrie 2008.