ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 693/2015

Deliberând asupra

cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin decizia nr. 95 din 6 mai 2014 Tribunalul

Suceava, în considerarea dispozițiilor art. 323 pct. 2 C. proc. civ., a

declinat competența de soluționare a cererii de revizuire formulată de T.V. în

favoarea Curții de Apel Suceava, reținând că aceasta a solicitat revizuirea

sentinței civile nr. 192 din 27 martie 2008 a Tribunalului Bacău și a deciziei

civile nr. 369 din 23 martie 2006 a Tribunalului Suceava, invocând motivul de

revizuire prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ.

În motivarea cererii,

revizuenta a arătat că art. 322 pct. 7 C. proc. civ. are la bază necesitatea respectării

principiului puterii lucrului judecat, care împiedică soluționarea aceleiași cauze

prin două hotărâri, în mod diferit, între aceleași părți, în aceeași calitate, dar

în dosare diferite.

Sentința civilă nr.

1693 din 30 martie 2010, confirmată prin decizia civilă nr. 119 din 18 ianuarie

2011 de către Tribunalul Suceava, contrazice decizia civilă nr. 369/2006 și sentința

civilă nr. 192 din 27 martie 2008, deci cu ignorarea puterii de lucru judecat, instanța

nerăspunzând pe această excepție și nici pe prezumția lucrului judecat.

Prin decizia civilă

nr. 369 din 26 martie 2006, Tribunalul Suceava în contradictoriu cu Statul Roman,

prin Prefectura Suceava a admis recursul, a anulat hotărârea Comisiei Județene și

titlul de proprietate cu mențiunea că acele terenuri aparțin celor 26 de proprietari

din perimetrul „D. – C.” și că titlurile trebuiau emise pe numele celor 26 de proprietari.

Identic a confirmat soluția

și Tribunalul Bacău, secția contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 192/2008.

Cum această sentință din urmă a intrat în puterea lucrului judecat, fiind opozabilă

„erga omnes”, intimata Comisia locală, Consiliul local Salcea – nu mai poate invoca

în sprijinul acțiunii vreun titlu valabil asupra terenurilor din perimetrul „D.-C.”

loc. Plopeni, Suceava.

Supunând judecății din

nou același litigiu, iar instanța pronunțându-se asupra lui în sens contrar celor

statuate anterior a fost încălcată excepția puterii de lucru judecat, art. 1201

C. civ. raportat la art. 166 C. proc. civ., ceea ce-i inadmisibil.

Totodată, revizuenta a

susținut că pentru a exista identitate de obiect între două acțiuni, nu este nevoie

ca obiectul să fie formulat în ambele în același mod, ci este suficient să rezulte

că scopul final urmărit este același în ambele acțiuni.

Prin precizările făcute

în fața Curții de Apel Suceava, revizuenta a arătat că înțelege să invoce contrarietate

de hotărâri, respectiv între decizia nr. 369 din 23 martie 2006 a Tribunalului Suceava,

sentința civilă nr. 192 din 27 martie 2008 a Tribunalului Bacău și decizia nr. 2383

din 05 noiembrie 2013 a Tribunalului Suceava.

Curtea de Apel Suceava,

prin decizia civilă nr. 80 din 19 noiembrie 2014 a respins, ca nefondată, cererea

de revizuire a deciziei nr. 2383 din 5 noiembrie 2013 a Tribunalului Suceava.

Pentru a pronunța această

soluție, Curtea a avut în vedere că revizuirea pentru contrarietate de hotărâri,

bazată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., se impune să îndeplinească

următoarele condiții: existența unor hotărâri judecătorești definitive, care să

fie potrivnice (contradictorii); hotărârile judecătorești în cauză să fie pronunțate

în dosare diferite; să existe tripla identitate de părți, obiect și cauză; în cel

de-al doilea proces să nu se fi invocat excepția autorității de lucru judecat sau,

dacă a fost invocată, să nu se fi analizat.

Condițiile prevăzute de

art. 322 pct. 7 C. proc. civ. nu sunt îndeplinite în speță întrucât hotărârile pretins

a fi contradictorii poartă asupra unor pricini diferite ca obiect și cauză, între

persoane diferite, lipsind tripla identitate prevăzută de lege.

În cazul prevăzut de

art. 322 pct. 7 C. proc. civ., instanța de revizuire, deși este o instanță superioară

celei care a pronunțat hotărârea ce se cere a fi revizuită, nu exercită totuși un

control judiciar propriu-zis, limitându-se doar la anularea (retractarea) celei

din urmă hotărâri, dacă s-a nesocotit puterea lucrului judecat ce rezultă din prima

hotărâre.

Cum condițiile prevăzute

de art. 322 pct. 7 C. proc. civ. nu sunt îndeplinite în speță, Curtea a respins,

ca nefondată, cererea de revizuire formulată de revizuenta T.V.

Împotriva acestei decizii

a formulat recurs revizuenta T.V. invocând, ca motiv de recurs, greșita compunere

a completului de judecată, respectiv dispozițiile art. 304 pct. 1 C. proc. civ.

Astfel, a susținut că

potrivit art. 54 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, astfel cum

a fost modificată prin Legea nr. 247/2005, cauzele date în competența de primă instanță

a judecătoriilor, tribunalelor și curților de apel se judecă de un singur judecător.

Recurenta a afirmat că

decizia atacată, nr. 80 din 19 noiembrie 2014 este pronunțată de o instanță greșit

constituită ceea ce atrage sancțiunea nulității absolute a deciziei pronunțate deoarece

instanța nu a fost alcătuită potrivit art. 54 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 de

un judecător, ci de trei judecători operând excepția greșitei compuneri a completului

de judecată, excepție de ordine publică, dilatorie și absolută.

În ce privește conținutul

deciziei, motivarea instanței nu are în vedere principiul „pars est in toto”, în

ipoteza revendicării bunului.

Particularitatea speței

constă în identificarea puterii de lucru judecat, sub raportul obiectului, atunci

când același bun este revendicat, pentru același drept, anterior în întregul său

ulterior numai parțial. Adică, dacă s-a admis acțiunea anterioară având ca obiect

întregul unui lucru (teren), există putere de lucru judecat în acțiunea ulterioară

având ca obiect o parte din lucru folosind aplicarea principiului indivizibilității

„pars est in toto”.

A solicitat admiterea

recursului, astfel cum a fost formulat.

Intimata Comisia Orășenească

pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Salcea a formulat

concluzii scrise prin care a solicitat respingerea cererii de revizuire.

Învestită cu soluționarea

recursului, Înalta Curte la termenul de judecată din data de 12 martie 2015 a invocat

excepția inadmisibilității recursului prin raportare la dispozițiile art. 328

alin. (1) C. proc. civ., pe care o găsește incidentă speței pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor

art. 328 alin. (1) C. proc. civ. hotărârea dată asupra revizuirii este supusă căilor

de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită.

În speță, hotărârea recurată

a fost pronunțată de curtea de apel în soluționarea unei revizuiri, astfel că potrivit

textului de lege menționat este supusă acelorași căi de atac ca și hotărârea atacată.

Hotărârea atacată pe calea

revizuirii, respectiv decizia nr. 2383 din 5 noiembrie 2013 a Tribunalului Suceava,

a fost pronunțată de această instanță în calea de atac a recursului împotriva sentinței

civile nr. 3037 din 30 aprilie 2013 a Judecătoriei Suceava, fiind așadar o hotărâre

irevocabilă în sensul dispozițiilor art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ.

Prin urmare, raportat

la art. 328 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea pronunțată în revizuire este, la

rândul său, irevocabilă.

Cum față de dispozițiile

art. 299 alin. (1) C. proc. civ., hotărârile irevocabile nu sunt susceptibile de

calea de atac a recursului, iar recursul exercitat în cauză este îndreptat împotriva

unei hotărâri irevocabile, Înalta Curte constată că acesta este inadmisibil și îl

va respinge ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil,

recursul declarat de revizuenta T.V. împotriva deciziei nr. 80 din 19 noiembrie

2014 a Curții de Apel Suceava, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 12 martie 2015.