ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 716/2015

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin cererea formulată la data de 20 iunie

2014, petentul V.M. a solicitat Tribunalului Suceava revizuirea sentinței

civile nr. 3673 din 11 iunie 2013 a Judecătoriei Suceava și a sentinței civile

nr. 5213 din 23 noiembrie 2010 a Judecătoriei Suceava, pronunțată în Dosarul

nr. 3938/314/2010, apreciind că este incident art. 322 pct. 7 C. proc. civ.,

întrucât sunt două hotărâri definitive, potrivnice, pronunțate de instanțe de

același grad, în una și aceeași pricină.

Ulterior, petentul și-a

precizat acțiunea, arătând că hotărârile potrivnice sunt decizia civilă nr. 1798

din 24 octombrie 2006 a Tribunalului Suceava și sentința civilă nr. 3673 din 11

iunie 2013 a Judecătoriei Suceava, rămasă definitivă și irevocabilă.

În motivare, a arătat

că, în cele două cauze s-a analizat îndreptățirea petentului de a i se reconstitui

dreptul de proprietate pentru suprafețele care provin de la defunctul V.F., însă

soluțiile au fost diferite. Consideră că decizia civilă nr. 1798 din 24 octombrie

2006 a Tribunalului Suceava a stabilit, cu autoritate de lucru judecat, includerea

sa pe titlul de proprietate.

Prin decizia civilă

nr. 159 din 25 septembrie 2014, Tribunalul Suceava, secția civilă, a declinat competența

de soluționare a cauzei, în temeiul dispozițiilor art. 323 alin. (2) C. proc.

civ. către Curtea de Apel Suceava.

Prin decizia civilă

nr. 87 din data de 2 decembrie 2014 a Curții de Apel Suceava, secția I civilă, a

fost respinsă, ca nefondată, cererea de revizuire.

În sinteză, instanța de

revizuire a constatat că motivul de revizuire prevăzut de dispozițiile art. 322

pct. 7 C. proc. civ. permite revizuirea hotărârilor în cazul în care se ajunge la

situația ca același proces să fie soluționat de două ori, pronunțându-se soluții

contradictorii.

Pentru a se putea invoca

acest motiv, trebuie să fie îndeplinite cumulativ patru condiții, respectiv să fie

vorba de hotărâri definitive contradictorii, pronunțate în același litigiu (aceleași

părți, obiect și cauză), dar în dosare (procese) diferite, iar în al doilea proces

să nu fi fost invocată sau discutată excepția puterii de lucru judecat.

A reținut curtea că intimata

D.F. nu a fost parte în Dosarul nr. 2527/86/2006, în care s-a pronunțat decizia

civilă nr. 1798 din 24 octombrie 2006, fiind terț față de decizia Tribunalului Suceava.

În al doilea litigiu,

în care s-a pronunțat sentința civilă nr. 3673 din 11 iunie 2013 a Judecătoriei

Suceava, irevocabilă, intimata a avut calitatea de reclamantă și a invocat inopozabilitatea

deciziei civile nr. 1798 din 24 octombrie 2006 a Tribunalului Suceava, decizia nefiind

pronunțată în contradictoriu cu aceasta.

În consecință, instanța

a concluzionat în sensul că nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de

art. 322 pct. 7 C. proc. civ., respectiv tripla identitate de obiect, părți și cauză

între cele două hotărâri, nefiind încălcată autoritatea de lucru judecat a celei

dintâi, prin pronunțarea celei de-a doua hotărâri.

Prin recursul declarat

la data de 31 decembrie 2014 împotriva hotărârii nr. 87 din 2 decembrie 2014 a Curții

de Apel Suceava, revizuentul a invocat faptul că soluția de respingere a cererii

a fost motivată doar prin prisma autorității de lucru judecat, care cere îndeplinirea

triplei identități de obiect, părți și cauză. Nu s-a avut în vedere faptul că

art. 322 pct. 7 C. proc. civ. prevede situația unor hotărâri definitive potrivnice,

situația de fond dintre cele două cauze fiind ignorată cu desăvârșire doar pentru

faptul că intimata D.F. nu a avut calitatea de reclamantă în Dosarul nr. 2347/2006

al Judecătoriei Suceava.

A arătat revizuentul că,

deși în ambele dosare și în cele două hotărâri, este analizată respectarea procedurii

de reconstituire a dreptului de proprietate, pornind de la faptul că ambele părți

au formulat cerere de reconstituire, fiecare după autorii săi, respectiv revizuentul

după defuncta O.A., iar intimata, după defuncta V.E., ambele moștenitoare ale defunctului

V.A.F., s-a ajuns la soluții ce produc efecte juridice contrare, tocmai pentru faptul

că s-a omis a se cerceta vocația succesorală și statutul de moștenitor acceptant

al fiecăreia dintre cele două moștenitoare, autoare ale părților, și implicit, al

părților, în calitate de descendenți ai acestora.

A mai susținut recurentul

că situația contradictorie din cele două dosare s-a născut din atitudinea de rea-credință

a intimatei, care nu a depus la Comisia locală de fond funciar Dumbrăveni, actele

privind dovada calității de moștenitoare a defunctului V.F., cel pe numele căruia

există mențiunile din registrul agricol pe anii 1959-1962 și după care se face reconstituirea

dreptului de proprietate, respectiv certificatul de moștenitor din anul 1972, a

cărui depunere ar fi condus la emiterea adeverinței de proprietate cu menționarea

numelui ambelor moștenitoare acceptante ale acestuia. În acest context, total eronat,

adeverința de proprietate din 27 septembrie 1991 a fost emisă pe numele defunctei

V.E., ca titulară, iar nu ca moștenitoare a defunctului V.F.

Recurentul a arătat că,

din răspunsul din 21 decembrie 2010 al Primăriei comunei Dumbrăveni, rezultă că

documentele anexate cererii formulate de către V.E. constau doar în actele de stare

civilă, respectiv certificatul de deces al defunctului V.F. și certificatul de naștere

al E.V., ascunzându-se faptul că mai exista o moștenitoare acceptantă, în calitate

de fiica, numita O.A., al cărei unic moștenitor este revizuentul.

Astfel, chiar dacă intimata

– D.F. nu a fost introdusă în Dosarul nr. 2347/2006 în care s-a pronunțat decizia

civilă nr. 1798 din 24 octombrie 2006 a Tribunalului Suceava, dispozitivul acestei

hotărâri, prin care se dispune „includerea reclamantului pe titlul de proprietate

din anul 1994", este contradictoriu dispozitivului sentinței civile nr.

3673 din 11 iunie 2013 a judecătoriei Suceava, prin care s-a dispus excluderea sa

de pe al doilea titlu de proprietate din anul 2008.

În prima hotărâre s-a

constată faptul că revizuentul a urmat procedura prevăzută de Legea nr. 18/1991

modificată și completată, că a făcut dovada calității de moștenitor și are interes

în promovarea acțiunii, iar în a doua hotărâre, în care este este vorba de al doilea

titlu, emis ca urmare a anulării primului, se regăsește o motivare contrară, apreciindu-se

greșit că drepturile intimatei ar fi mai vătămate decât drepturile revizuentului.

Recursul este nefondat

pentru următoarele considerente.

Potrivit

art. 322

pct.

7

C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri se poate cere

daca exista doua hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad

sau de grade deosebite, în una și aceeași pricina, între aceleași persoane, având

aceeași calitate.

Așadar,

revizuirea pentru contrarietate de hotărâri își are suportul logic în respectarea

puterii lucrului judecat, când instanțele au dat soluții contrare, a căror executare

este imposibilă ca urmare a faptului ca fiecare parte se prevalează de hotărârea

care îi este favorabilă, iar ieșirea din situația anormală, creata de existenta

hotărârilor potrivnice, nu se poate realiza decât prin revizuirea și anularea ultimei

hotărâri care înfrânge principiul autoritarii de lucru judecat.

Înalta Curte

constată că prin hotărârea atacată, Curte de Apel a reținut, în mod corect, că hotărârile

invocate ca fiind contradictorii, respectiv

decizia civilă nr. 1798 din 24 octombrie 2006

pronunțată în Dosarul nr. 2527/86/2006 al Tribunalului Suceava și sentința civilă

nr. 3673 din 11 iunie 2013, pronunțată în Dosarul nr. 3557/314/2013 al Judecătoriei

Suceava, irevocabilă, nu au fost pronunțate în aceeași pricină, între cauzele ce

au făcut obiect al respectivelor dosare nefiind identitate de obiect, cauză și părți.

Astfel, prin acțiunea

înregistrată pe rolul Judecătoriei Suceava, cu nr. 2527/86/2006, reclamantul V.M.

a chemat în judecată Comisia Comunală de Aplicare a Legii Fondului Funciar Dumbrăveni

și Comisia Județeană Suceava pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată

asupra Terenurilor, solicitând să fie trecut în titlul de proprietate din 4 octombrie

1994, alături de V.F.E., ca moștenitor al defunctului V.A.F., pe numele căruia a

fost emis titlul de proprietate.

Sentința civilă nr. 1798

din data de 16 mai 2008, pronunțată de Judecătoria Suceava, prin care a fost respinsă

acțiunea, a fost modificată prin decizia civilă nr. 1798 din data de 24 octombrie

2006 a Tribunalului Suceava, secția civilă, în sensul admiterii acțiunii și includerii

reclamantului în titlu de proprietate din anul 1994.

Prin cererea înregistrată

pe rolul Judecătoriei Suceava, cu nr. 3557/314/2013, reclamanta D.F. a chemat în

judecată pe pârâții V.M., Comisia Locală de Fond Funciar Dumbrăveni și Comisia Județeană

Suceava pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor, solicitând

instanței să dispună anularea titlului de proprietate din 25 iulie 2007, emis în

urma pronunțării deciziei civile nr. 1798 din data de 24 octombrie 2006 a Tribunalului

Suceava, secția civilă, în sensul excluderii pârâtului V.M.

Prin sentința civilă

nr. 3673 din 11 iunie 2013, pronunțată în Dosarul nr. 3557/314/2013 al Judecătoriei

Suceava, în al doilea ciclu procesual, irevocabilă prin respingerea recursurilor

declarate de părți, prin decizia nr. 171 din data de 23 ianuarie 2014, pronunțată

de Tribunalului Suceava, secția civilă, s-a dispus anulare în parte a titlului de

proprietate din 25 iulie 2007, în sensul excluderii lui V.M. de pe respectivul titlu.

Înalta Curte constată

totodată că sentința civilă nr. 3673 din 11 iunie 2013, pronunțată în Dosarul

nr. 3557/314/2013 al Judecătoriei Suceava a fost pronunțată în urma rejudecării

cauzei, urmare a faptului că sentința civilă nr. 5213 din 23 noiembrie 2010 a Judecătoriei

Suceava, pronunțată în primul ciclu procesual, a fost casată prin decizia civilă

nr. 225 din data de 7 februarie 2012, pronunțată de Tribunalului Suceava, secția

civilă.

În considerentele decizie

de casare s-a arătat că, în mod greșit instanța de fond a reținut că decizia civilă

nr. 1798 din data de 24 octombrie 2006 a Tribunalului Suceava, secția civilă, chiar

dacă este inopozabilă reclamantei din respectiva cauză D.F., se bucură de autoritatea

de lucru judecat, iar aspectul pozitiv al autorității de lucru judecat presupune

ca partea care a câștigat procesul să se poată prevala de dreptul său într-o nouă

judecată și împiedică partea să analizeze titlul emis în cauză. S-a mai arătat,

prin decizia de casare, că aspectul pozitiv al puterii de lucru judecat nu se poate

aplica în cauză deoarece recurenta nu a fost parte în litigiul anterior, nu a putut

produce apărări în sprijinul intereselor sale, motiv pentru care a invoca puterea

de lucru judecat echivalează cu interzicerea accesului la justiție. Pentru acest

motiv, s-a apreciat că prima instanță a soluționat cauza fără a intra în cercetarea

fondului și a fost casată sentința civilă nr. 5213 din 23 noiembrie 2010 a Judecătoriei

Suceava, cauza fiind trimisă spre rejudecare.

Față de

aspectele învederate, constatând că instanța de fond a respectat dispozițiile legale

incidente în speță, respectiv art. 322

pct. 7

C. proc. civ., făcând interpretarea și aplicarea corectă a

acestora în raport cu situația de fapt, Înalta Curte va respinge, ca nefondat,

recursul

declarat de revizuentul V.M. deciziei civile nr. 87 din 02 decembrie 2014 pronunțată

de Curtea de Apel Suceava, secția I civilă.

În temeiul art. 274

alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora partea care cade în pretenții va fi obligată,

la cerere, să plătească cheltuieli de judecată, instanța urmează a obliga recurentul-revizuent

la plata sumei de 500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, către intimata D.F.,

reprezentând onorariu de avocat, dovedit cu chitanța din 20 februarie 2015, emisă

de Cabinet de avocat I.D.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de revizuentul V.M. împotriva deciziei civile nr. 87 din 02 decembrie

2014 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția I civilă.

Obligă recurentul-revizuent

la plata sumei de 500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, către intimata D.F.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 12 martie 2015.