ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 716/2015

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea formulată la data de 20 iunie 2014, petentul V.M. a solicitat Tribunalului Suceava revizuirea sentinței civile nr. 3673 din 11 iunie 2013 a Judecătoriei Suceava și a sentinței civile nr. 5213 din 23 noiembrie 2010 a Judecătoriei Suceava, pronunțată în Dosarul nr. 3938/314/2010, apreciind că este incident art. 322 pct. 7 C. proc. civ., întrucât sunt două hotărâri definitive, potrivnice, pronunțate de instanțe de același grad, în una și aceeași pricină. Ulterior, petentul și-a precizat acțiunea, arătând că hotărârile potrivnice sunt decizia civilă nr. 1798 din 24 octombrie 2006 a Tribunalului Suceava și sentința civilă nr. 3673 din 11 iunie 2013 a Judecătoriei Suceava, rămasă definitivă și irevocabilă.

În motivare, a arătat că, în cele două cauze s-a analizat îndreptățirea petentului de a i se reconstitui dreptul de proprietate pentru suprafețele care provin de la defunctul V.F., însă soluțiile au fost diferite. Consideră că decizia civilă nr. 1798 din 24 octombrie 2006 a Tribunalului Suceava a stabilit, cu autoritate de lucru judecat, includerea sa pe titlul de proprietate. Prin decizia civilă nr. 159 din 25 septembrie 2014, Tribunalul Suceava, secția civilă, a declinat competența de soluționare a cauzei, în temeiul dispozițiilor art. 323 alin. (2) C. proc. civ. către Curtea de Apel Suceava. Prin decizia civilă nr. 87 din data de 2 decembrie 2014 a Curții de Apel Suceava, secția I civilă, a fost respinsă, ca nefondată, cererea de revizuire.

În sinteză, instanța de revizuire a constatat că motivul de revizuire prevăzut de dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. permite revizuirea hotărârilor în cazul în care se ajunge la situația ca același proces să fie soluționat de două ori, pronunțându-se soluții contradictorii. Pentru a se putea invoca acest motiv, trebuie să fie îndeplinite cumulativ patru condiții, respectiv să fie vorba de hotărâri definitive contradictorii, pronunțate în același litigiu (aceleași părți, obiect și cauză), dar în dosare (procese) diferite, iar în al doilea proces să nu fi fost invocată sau discutată excepția puterii de lucru judecat. A reținut curtea că intimata D.F. nu a fost parte în Dosarul nr. 2527/86/2006, în care s-a pronunțat decizia civilă nr. 1798 din 24 octombrie 2006, fiind terț față de decizia Tribunalului Suceava.

În al doilea litigiu, în care s-a pronunțat sentința civilă nr. 3673 din 11 iunie 2013 a Judecătoriei Suceava, irevocabilă, intimata a avut calitatea de reclamantă și a invocat inopozabilitatea deciziei civile nr. 1798 din 24 octombrie 2006 a Tribunalului Suceava, decizia nefiind pronunțată în contradictoriu cu aceasta. În consecință, instanța a concluzionat în sensul că nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., respectiv tripla identitate de obiect, părți și cauză între cele două hotărâri, nefiind încălcată autoritatea de lucru judecat a celei dintâi, prin pronunțarea celei de-a doua hotărâri. Prin recursul declarat la data de 31 decembrie 2014 împotriva hotărârii nr. 87 din 2 decembrie 2014 a Curții de Apel Suceava, revizuentul a invocat faptul că soluția de respingere a cererii a fost motivată doar prin prisma autorității de lucru judecat, care cere îndeplinirea triplei identități de obiect, părți și cauză.

Nu s-a avut în vedere faptul că art. 322 pct. 7 C. proc. civ. prevede situația unor hotărâri definitive potrivnice, situația de fond dintre cele două cauze fiind ignorată cu desăvârșire doar pentru faptul că intimata D.F. nu a avut calitatea de reclamantă în Dosarul nr. 2347/2006 al Judecătoriei Suceava. A arătat revizuentul că, deși în ambele dosare și în cele două hotărâri, este analizată respectarea procedurii de reconstituire a dreptului de proprietate, pornind de la faptul că ambele părți au formulat cerere de reconstituire, fiecare după autorii săi, respectiv revizuentul după defuncta O.A., iar intimata, după defuncta V.E., ambele moștenitoare ale defunctului V.A.F., s-a ajuns la soluții ce produc efecte juridice contrare, tocmai pentru faptul că s-a omis a se cerceta vocația succesorală și statutul de moștenitor acceptant al fiecăreia dintre cele două moștenitoare, autoare ale părților, și implicit, al părților, în calitate de descendenți ai acestora.

A mai susținut recurentul că situația contradictorie din cele două dosare s-a născut din atitudinea de rea-credință a intimatei, care nu a depus la Comisia locală de fond funciar Dumbrăveni, actele privind dovada calității de moștenitoare a defunctului V.F., cel pe numele căruia există mențiunile din registrul agricol pe anii 1959-1962 și după care se face reconstituirea dreptului de proprietate, respectiv certificatul de moștenitor din anul 1972, a cărui depunere ar fi condus la emiterea adeverinței de proprietate cu menționarea numelui ambelor moștenitoare acceptante ale acestuia. În acest context, total eronat, adeverința de proprietate din 27 septembrie 1991 a fost emisă pe numele defunctei V.E., ca titulară, iar nu ca moștenitoare a defunctului V.F.

Recurentul a arătat că, din răspunsul din 21 decembrie 2010 al Primăriei comunei Dumbrăveni, rezultă că documentele anexate cererii formulate de către V.E. constau doar în actele de stare civilă, respectiv certificatul de deces al defunctului V.F. și certificatul de naștere al E.V., ascunzându-se faptul că mai exista o moștenitoare acceptantă, în calitate de fiica, numita O.A., al cărei unic moștenitor este revizuentul. Astfel, chiar dacă intimata – D.F.

nu a fost introdusă în Dosarul nr. 2347/2006 în care s-a pronunțat decizia civilă nr. 1798 din 24 octombrie 2006 a Tribunalului Suceava, dispozitivul acestei hotărâri, prin care se dispune „includerea reclamantului pe titlul de proprietate din anul 1994", este contradictoriu dispozitivului sentinței civile nr. 3673 din 11 iunie 2013 a judecătoriei Suceava, prin care s-a dispus excluderea sa de pe al doilea titlu de proprietate din anul 2008. În prima hotărâre s-a constată faptul că revizuentul a urmat procedura prevăzută de Legea nr. 18/1991 modificată și completată, că a făcut dovada calității de moștenitor și are interes în promovarea acțiunii, iar în a doua hotărâre, în care este este vorba de al doilea titlu, emis ca urmare a anulării primului, se regăsește o motivare contrară, apreciindu-se greșit că drepturile intimatei ar fi mai vătămate decât drepturile revizuentului.

Recursul este nefondat pentru următoarele considerente. Potrivit art. 322 pct. 7 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri se poate cere daca exista doua hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade deosebite, în una și aceeași pricina, între aceleași persoane, având aceeași calitate. Așadar, revizuirea pentru contrarietate de hotărâri își are suportul logic în respectarea puterii lucrului judecat, când instanțele au dat soluții contrare, a căror executare este imposibilă ca urmare a faptului ca fiecare parte se prevalează de hotărârea care îi este favorabilă, iar ieșirea din situația anormală, creata de existenta hotărârilor potrivnice, nu se poate realiza decât prin revizuirea și anularea ultimei hotărâri care înfrânge principiul autoritarii de lucru judecat.

Înalta Curte constată că prin hotărârea atacată, Curte de Apel a reținut, în mod corect, că hotărârile invocate ca fiind contradictorii, respectiv decizia civilă nr. 1798 din 24 octombrie 2006 pronunțată în Dosarul nr. 2527/86/2006 al Tribunalului Suceava și sentința civilă nr. 3673 din 11 iunie 2013, pronunțată în Dosarul nr. 3557/314/2013 al Judecătoriei Suceava, irevocabilă, nu au fost pronunțate în aceeași pricină, între cauzele ce au făcut obiect al respectivelor dosare nefiind identitate de obiect, cauză și părți. Astfel, prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Suceava, cu nr. 2527/86/2006, reclamantul V.M.

a chemat în judecată Comisia Comunală de Aplicare a Legii Fondului Funciar Dumbrăveni și Comisia Județeană Suceava pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor, solicitând să fie trecut în titlul de proprietate din 4 octombrie 1994, alături de V.F.E., ca moștenitor al defunctului V.A.F., pe numele căruia a fost emis titlul de proprietate. Sentința civilă nr. 1798 din data de 16 mai 2008, pronunțată de Judecătoria Suceava, prin care a fost respinsă acțiunea, a fost modificată prin decizia civilă nr. 1798 din data de 24 octombrie 2006 a Tribunalului Suceava, secția civilă, în sensul admiterii acțiunii și includerii reclamantului în titlu de proprietate din anul 1994. Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Suceava, cu nr. 3557/314/2013, reclamanta D.F.

a chemat în judecată pe pârâții V.M., Comisia Locală de Fond Funciar Dumbrăveni și Comisia Județeană Suceava pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor, solicitând instanței să dispună anularea titlului de proprietate din 25 iulie 2007, emis în urma pronunțării deciziei civile nr. 1798 din data de 24 octombrie 2006 a Tribunalului Suceava, secția civilă, în sensul excluderii pârâtului V.M. Prin sentința civilă nr. 3673 din 11 iunie 2013, pronunțată în Dosarul nr. 3557/314/2013 al Judecătoriei Suceava, în al doilea ciclu procesual, irevocabilă prin respingerea recursurilor declarate de părți, prin decizia nr. 171 din data de 23 ianuarie 2014, pronunțată de Tribunalului Suceava, secția civilă, s-a dispus anulare în parte a titlului de proprietate din 25 iulie 2007, în sensul excluderii lui V.M.

de pe respectivul titlu. Înalta Curte constată totodată că sentința civilă nr. 3673 din 11 iunie 2013, pronunțată în Dosarul nr. 3557/314/2013 al Judecătoriei Suceava a fost pronunțată în urma rejudecării cauzei, urmare a faptului că sentința civilă nr. 5213 din 23 noiembrie 2010 a Judecătoriei Suceava, pronunțată în primul ciclu procesual, a fost casată prin decizia civilă nr. 225 din data de 7 februarie 2012, pronunțată de Tribunalului Suceava, secția civilă. În considerentele decizie de casare s-a arătat că, în mod greșit instanța de fond a reținut că decizia civilă nr. 1798 din data de 24 octombrie 2006 a Tribunalului Suceava, secția civilă, chiar dacă este inopozabilă reclamantei din respectiva cauză D.F., se bucură de autoritatea de lucru judecat, iar aspectul pozitiv al autorității de lucru judecat presupune ca partea care a câștigat procesul să se poată prevala de dreptul său într-o nouă judecată și împiedică partea să analizeze titlul emis în cauză.

S-a mai arătat, prin decizia de casare, că aspectul pozitiv al puterii de lucru judecat nu se poate aplica în cauză deoarece recurenta nu a fost parte în litigiul anterior, nu a putut produce apărări în sprijinul intereselor sale, motiv pentru care a invoca puterea de lucru judecat echivalează cu interzicerea accesului la justiție. Pentru acest motiv, s-a apreciat că prima instanță a soluționat cauza fără a intra în cercetarea fondului și a fost casată sentința civilă nr. 5213 din 23 noiembrie 2010 a Judecătoriei Suceava, cauza fiind trimisă spre rejudecare. Față de aspectele învederate, constatând că instanța de fond a respectat dispozițiile legale incidente în speță, respectiv art. 322 pct. 7 C. proc.

civ., făcând interpretarea și aplicarea corectă a acestora în raport cu situația de fapt, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul V.M. deciziei civile nr. 87 din 02 decembrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția I civilă. În temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuieli de judecată, instanța urmează a obliga recurentul-revizuent la plata sumei de 500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, către intimata D.F., reprezentând onorariu de avocat, dovedit cu chitanța din 20 februarie 2015, emisă de Cabinet de avocat I.D.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul V.M. împotriva deciziei civile nr. 87 din 02 decembrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția I civilă. Obligă recurentul-revizuent la plata sumei de 500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, către intimata D.F. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 martie 2015.