ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1200/2014

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1200/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra cauzei de

față, deliberând, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului

Argeș la data de 27 noiembrie 2012, numiții S.V., S.I.C. au solicitat, în

temeiul dispozițiilor art. 322 pct. 2 C. proc. civ., revizuirea Deciziei civile

nr. 2748 din 30 octombrie 2012 a acestei instanțe.

Cererea de revizuire

a fost precizată în sensul că s-a solicitat anularea Deciziei civile nr. 2748

din 30 octombrie 2012 și pentru motivul prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc.

civ., susținându-se că este contradictorie cu Decizia civilă nr. 336 din 6

noiembrie 2007 a Tribunalului Argeș.

În motivarea căii de

atac, s-a arătat că prin Decizia civilă nr. 336 din 6 noiembrie 2007 a fost

soluționată acțiunea de partaj succesoral formulată de reclamanții S.C., I.A.,

S.I., S.G., S.N., în contradictoriu cu S.V., S.I.C., S.F., B.A., Comisia Locală

de Fond Funciar Stâlpeni și Comisia Județeană de Fond Funciar Argeș.

Prin decizia de

partaj menționată nu s-a inclus la masa succesorală suprafața de 7.300 mp

situată în pct. Lotași, pentru care pârâtului S.V. i-a fost emis Titlul de

proprietate din 19 august 1993, suprafețele de 1.980 mp, respectiv 3.600 mp din

același punct fiind considerate distincte de suprafața din acest titlu. S-a

reținut că, potrivit identificării suprafețelor de teren, terenul de 1.980 mp

din pct. Lotași 2, atribuit lui S.G., este diferit de suprafața de teren din

titlul de proprietate al revizuentului.

Au susținut

revizuenții că, încălcându-se autoritatea de lucru judecat cu privire la

dreptul de proprietate asupra terenului, prin Decizia civilă nr. 2748 din 30

octombrie 2012, Tribunalul Argeș i-a obligat în mod greșit pe aceștia să-i

respecte intimatului S.G. dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață

de 1.980 mp din pct. Lotași 2, astfel că cele două decizii sunt contradictorii.

Tribunalul Argeș a

disjuns cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C.

proc. civ. și a declinat competența materială de soluționare în favoarea Curții

de Apel Pitești.

Prin Decizia nr. 78

din 7 octombrie 2013, Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, a respins, ca

nefondată, cererea de revizuire.

Pentru a se pronunța

astfel, Curtea de Apel Pitești a reținut că prin Sentința civilă nr. 155 din 27

ianuarie 2012, Judecătoria Câmpulung a respins acțiunea reclamantului S.G.,

formulată împotriva pârâților S.V., S.I.C., Comisia Locală de Fond Funciar

Țițești și Comisia Județeană de Fond Funciar Argeș, de constatare a nulității

absolute a Titlului de proprietate din 19 august 1993 și a Contractului de

întreținere autentificat sub nr. AA/1995, ca existând autoritatea de lucru

judecat, iar acțiunea de revendicare a dreptului de proprietate asupra

suprafeței de 1.980 mp situată în pct. Lotași 2, a fost respinsă ca nefondată.

Această sentință a

fost modificată în parte prin Decizia civilă nr. 2748 din 30 octombrie 2012,

pronunțată de Tribunalul Argeș, în sensul că au fost obligați pârâții să-i

respecte reclamantului-recurent S.G. dreptul de proprietate asupra terenului de

1.980 mp, situat pe raza comunei Țițești, pct. Lotași 2.

S-a constatat că

revizuenții, în motivarea căii de atac, au susținut că există contradicție

între Decizia nr. 2748/2012 și Decizia civilă nr. 336 din 6 noiembrie 2007,

contradicția constând în aprecierea regimului juridic al suprafeței de 1.980 mp

din pct. Lotași, asupra căreia, cu putere de lucru judecat, prin ultima

hotărâre s-a statuat că imobilul este diferit de acela care face obiectul

Titlului de proprietate din 19 august 1993, eliberat lui S.V., argument în

raport de care a fost reținut alături de terenul de 3.600 mp din același punct,

în masa succesorală rămasă de pe urma autoarei S.F.

Pe acest aspect,

Curtea de Apel Pitești a reținut că, într-adevăr, cu putere de lucru judecat,

instanța a statuat că suprafața de 1.980 mp din punctul Lotași este diferită de

suprafața de teren care a făcut obiectul Titlului de proprietate din 19 august

1993, eliberat lui S.V., și, ca urmare a acestei constatări, terenul a fost

inclus la masa partajabilă rămasă de pe urma autoarei S.F., fiind atribuit în

lotul lui S.G. prin hotărârea menționată.

Executarea hotărârii

de partaj a fost contestată de către S.V., în sensul că la punerea în posesie

i-a fost încălcat dreptul de proprietate asupra terenului din pct. Lotași.

Prin Sentința civilă

nr. 1330 din 16 septembrie 2010, pronunțată de Judecătoria Câmpulung, a fost

respinsă contestația la executare, hotărârea fiind păstrată în recurs potrivit

Deciziei civile nr. 467 din 15 februarie 2011, prin care s-a reținut

soluționarea în mod irevocabil a situației juridice potrivit căreia suprafața

de 1.980 mp din pct. Lotași este diferită de aceea care face parte din titlul

de proprietate a lui S.V., punerea în posesie realizându-se potrivit titlului

executoriu.

În acțiunea în

revendicare, reclamantul S.G. a invocat dreptul de proprietate dobândit pe cale

succesorală de pe urma autoarei S.F., respectiv hotărârea de partaj, în raport

de care tribunalul a admis acțiunea și a obligat pe pârâții S.V. și S.I.C. să-i

respecte dreptul de proprietate asupra suprafeței de 1.980 mp.

S-a constatat că

tribunalul a analizat cu acea ocazie dreptul de proprietate al reclamantului S.G.

având în vedere și titlul de proprietate emis revizuentului S.V., precum și

situația juridică pe care instanțele anterioare au confirmat-o cu putere de

lucru judecat, obligându-i pe pârâți să respecte dreptul de proprietate asupra

terenului atribuit în lotul acestuia, soluția fiind conformă cu cea pronunțată

anterior, și nu în contradicție.

Ca atare, nefiind

întrunite cerințele art. 322 pct. 7 C. proc. civ., cererea de revizuire

promovată a fost respinsă ca nefondată.

Împotriva deciziei au

declarat recurs revizuenții S.V. și S.I.C., care au susținut că în mod greșit

s-a apreciat că nu sunt întrunite cerințele art. 322 pct. 7 C. proc. civ.

Astfel, deși instanța

a reținut corect că s-a statuat cu autoritate de lucru judecat în sensul că

suprafața de 1.980 mp din pct. "Lotași" este diferită de suprafața ce

a făcut obiectul Titlului de proprietate din 19 august 1993 eliberat pe numele

lui S.N. și, ca atare, nu a fost inclusă în masa partajabilă rămasă de pe urma

autoarei S.F., în același timp, prin Decizia nr. 2748/2012 a Tribunalului Argeș

a fost admisă acțiunea în revendicare a lui S.G. pentru cei 1.980 mp.

Concluzia instanței

potrivit căreia nu există contradicții între cele două hotărâri este contrară

chiar celor reținute de către instanță, întrucât în acțiunea în revendicare,

S.G. s-a prevalat de dreptul succesoral dobândit de pe urma autoarei comune,

respectiv prin hotărârea de partaj pusă în executare, deși prin aceeași

hotărâre s-a stabilit că terenul în litigiu - suprafața de 1.980 mp din pct. "Lotași"

- nu face parte din masa succesorală, ci din titlul de proprietate al lui S.V.

În acest sens există

și expertiza întocmită în cauza ce a făcut obiectul contestației la executare,

soluționată prin Sentința civilă nr. 1330 din 16 septembrie 2010 a Judecătoriei

Câmpulung.

Or, prin Decizia nr.

2748/2012 a Tribunalului Argeș, deși s-a reținut autoritatea de lucru judecat,

în sensul că nu mai poate fi pus în discuție regimul juridic al terenului de

1.980 mp din pct. Lotași, acesta făcând parte din titlul de proprietate emis pe

numele lui S.V., în același timp se admite acțiunea în revendicare, fără a se

explica în vreun fel concluziile rapoartelor de expertiză, necontestate de

intimatul S.G.

În drept, au fost

invocate dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ.

Prin întâmpinarea

formulată, intimatul S.G. a solicitat respingerea recursului, arătând că

instanța de revizuire a apreciat în mod corect că nu sunt întrunite cerințele

art. 322 pct. 7 C. proc. civ., având în vedere că asupra terenului în litigiu

i-a fost recunoscut dreptul de proprietate prin Decizia nr. 336/2007, iar prin

Decizia nr. 2748/2012 nu s-a produs decât efectul hotărârii anterioare, în

sensul că revizuentul a fost obligat să-i lase în deplină proprietate și

posesie terenul de 1.980 mp. Astfel fiind, revizuentul nu sesizează în

realitate faptul că prin Decizia nr. 336/2007 nu i s-a consfințit un drept de

proprietate, ci dimpotrivă, l-a pierdut în favoarea intimatului.

Analizând criticile

deduse judecății, Înalta Curte constată mai întâi că, deși se invocă de o

manieră generică dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ. - lipsite de

incidență în cauză -, aspectele dezvoltate în susținerea recursului, vizând

greșita aplicare a dispozițiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ., fac posibilă

încadrarea, în condițiile art. 306 alin. (3) C. proc. civ., în motivul de

recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. (nesocotirea normelor

procedurale), dar au caracter nefondat.

Astfel, așa cum în

mod corect a reținut instanța anterioară, fundamentul revizuirii dat de

dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. constă în sancționarea nesocotirii

autorității de lucru judecat a unei hotărâri.

Aceasta presupune ca

printr-o hotărâre ulterioară să se statueze în sens contrar primei judecăți, în

condițiile identității de părți, cauză, obiect.

Înseamnă totodată că,

tranșând a doua oară un litigiu între aceleași părți, care se fundamentează pe

aspecte litigioase deja dezlegate jurisdicțional, instanța învestită ulterior

să nesocotească ceea ce a tranșat instanța anterioară, cu ocazia primei

judecăți (nesocotirea efectului pozitiv al autorității de lucru judecat).

Este ceea ce au

pretins în speță revizuenții, atunci când au arătat că prin hotărârea de partaj

(Decizia nr. 336/2007) s-a statuat că terenul de 1.980 mp situat în pct.

"Lotași" este distinct de terenul din titlul lor de proprietate,

fiind inclus în masa succesorală a autoarei S.F. și atribuit în lotul

intimatului S.G. pentru ca ulterior, contrar acestei judecăți, prin hotărârea

pronunțată în acțiunea în revendicare (Decizia nr. 2748/2012) să fie admise

pretențiile formulate de S.G. în privința aceluiași teren și obligați S.V. și

S.I.C. la lăsarea în deplină proprietate a respectivului teren.

Or, se constată că

cea de-a doua hotărâre nu numai că nu a ignorat rezultatul primei judecăți, ci

dimpotrivă, a valorificat efectul pozitiv al acesteia în legătură cu stabilirea

regimului juridic al terenului în suprafață de 1.980 mp.

Pe acest aspect,

instanța de revizuire a constatat în mod corect că, procedându-se la

soluționarea celei de-a doua acțiuni, vizând revendicarea, s-a avut în vedere

și s-a ținut seama de statuările jurisdicționale anterioare - cele din

hotărârea de partaj (inclusiv din hotărârea dată în contestația la executarea

acestei hotărâri) - în legătură cu situația juridică a terenului de 1.980 mp,

inclus în masa succesorală și atribuit în lotul numitului S.G.

A fost valorificat

astfel un considerent decisiv al hotărârii de partaj (care justificând soluția

de atribuire a unui bun în lotul uneia dintre părți, se bucură de autoritate de

lucru judecat), cu ocazia soluționării acțiunii în revendicare.

De aceea, contrar

susținerii revizuenților, Decizia nr. 2748/2012 a Tribunalului Argeș (dată în

acțiunea în revendicare) nu numai că nu ignoră rezultatul judecății din

acțiunea de partaj, ci dimpotrivă, face referire și valorifică dezlegările

jurisdicționale ale primei hotărâri (Decizia nr. 336/2007, față de care s-a

invocat contrarietatea).

În acest sens, în

argumentarea soluției din Decizia nr. 2748/2012 se face referire punctuală la considerentele

Deciziei nr. 336/2007 a Tribunalului Argeș reținându-se că aceasta "a

tranșat, în mod irevocabil, chestiunea litigioasă, potrivit căreia suprafața de

teren de 1.980 mp din pct. Lotași este distinctă de cea din titlul de

proprietate al lui S.V." și că "analizând hotărârile judecătorești la

care s-a făcut referire, se constată că s-a statuat cu putere de lucru judecat

că numai recurentul (S.G.) deține un titlu de proprietate valabil asupra

terenului în litigiu".

Or, una din

condițiile invocării cu temei a cazului de revizuire reglementat de art. 322

pct. 7 C. proc. civ. este ca autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri să

nu fi fost invocată și valorificată în cea de-a doua judecată.

Impunerea acestei

condiții este dată de împrejurarea că, în caz contrar, s-ar nesocoti însăși

autoritatea de lucru judecat a celei din urmă hotărâri.

Recurenții-revizuenți

n-au respectat această exigență, punând în realitate în discuție, prin demersul

promovat, modalitatea în care cea de-a doua instanță a valorificat autoritatea

de lucru judecat a primei hotărâri.

Astfel, aceștia

formulează de fapt o critică de nelegalitate împotriva Deciziei nr. 2748/2012,

sesizând o contrarietate în interiorul considerentelor acestei decizii - atunci

când reține pe de o parte, că terenul în dispută a fost atribuit în lotul lui

S.G., justificându-i acțiunea în revendicare, iar pe de altă parte, că același

teren este distinct de cel inclus în titlul de proprietate emis pe numele lui

S.V.

Separat de faptul că

instanța motivează în continuare, cu referire la hotărârile judecătorești

pronunțate în litigiile dintre părți, de ce titlul reclamantului din acțiunea

în revendicare este considerat preferabil, o asemenea ipoteză, de care se

prevalează revizuenții-recurenți (de contrarietate în interiorul

considerentelor unei hotărâri) nu este aptă pentru deschiderea căii de atac a

revizuirii, care sancționează nesocotirea autorității de lucru judecat a unei

hotărâri prin pronunțarea unei alte hotărâri în sens contrar.

În realitate, în

speță, se tinde la a se demonstra nelegalitatea unei decizii irevocabile

într-un cadru procesual inadecvat, pentru motive care nu sunt încadrabile în

dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ.

Reținând așadar, că

instanța anterioară a apreciat în mod corect că nu sunt întrunite cerințele

procedurale pentru anularea deciziei împotriva căreia s-a îndreptat cererea de

revizuire, Înalta Curte urmează să constate caracterul nefondat al criticilor

și să respingă recursul în consecință.

Văzând și

dispozițiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ., recurenții-revizuenți vor fi

obligați la plata cheltuielilor de judecată către intimat, ocazionate de

judecata recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de revizuenții S.V. și S.I.C. împotriva Deciziei

nr. 78 din 7 octombrie 2013 a Curții de Apel Pitești, secția I civilă.

Obligă revizuenții să

plătească intimatului S.G. suma de 1.000 RON cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 9 aprilie 2014.

Procesat

de GGC - AZ