ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5365/2013
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5365/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Asupra cererii de
revizuire de față constată următoarele:
Prin Decizia nr. 2946 din 29 mai 2013, Înalta
Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a respins recursul declarat de
revizuenții S.G., S.V., L.E., I.I., S.P., S.F. și S.M. împotriva Sentinței nr.
63 din 5 decembrie 2012 a Curții de Apel Pitești, secția I civilă.
S-a reținut, așa cum
în mod corect a constatat și instanța anterioară, că rațiunea reglementării
motivului de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ. este aceea a
sancționării încălcării autorității de lucru judecat a unei hotărâri.
Aceasta înseamnă ca
într-un proces ulterior să se fi statuat diferit față de modalitatea în care a
făcut-o o primă instanță de judecată, fie că este vorba de protejarea efectului
negativ al autorității de lucru judecat (respectiv tripla identitate de
elemente: părți, obiect, cauză), fie despre efectul pozitiv (adică, o chestiune
litigioasă între aceleași părți care și-a găsit deja dezlegare jurisdicțională,
chiar dacă nu este întrunită tripla identitate de elemente).
În speță, instanța de
revizuire a constatat că nu subzistă motivul prevăzut de art. 322 pct. 7 C.
proc. civ., deoarece nu există identitate de cauză juridică având în vedere că
prin Decizia nr. 444/R/1944 a Tribunalului Argeș a fost soluționată o plângere
împotriva hotărârii Comisiei județene de fond funciar (și s-a stabilit dreptul de
proprietate pentru terenul în suprafață de 2,74 ha), în timp ce, prin cea de-a
doua decizie (a cărei anulare s-a cerut) a fost soluționată o acțiune în
anularea titlului de proprietate nr. x/1994 privind o suprafață de teren de 1
ha și 1700 mp.
S-a constatat că
susținând nelegalitatea soluției, recurenții au pretins, de fapt, că ar fi fost
nesocotit efectul pozitiv al lucrului deja judecat, în sensul că în primul
litigiu s-a tranșat existența, în favoarea autorului lor, a dreptului de
proprietate asupra terenului în suprafață de 2,74 ha, în timp ce în al doilea,
anulându-se titlul de proprietate pentru 1 ha și 1700 mp, s-a nesocotit,
contrazis, ceea ce se stabilise anterior în privința reconstituirii
proprietății.
Critica nu a fost
primită, neputându-se reține, așa cum au susținut recurenții, că s-ar fi
nesocotit lucrul anterior judecat.
Aceasta, în
condițiile în care, pronunțând Decizia nr. 2321/2011 și modificând sentința de
primă instanță, în sensul respingerii acțiunii recurenților din prezenta cauză
privind anularea titlului de proprietate nr. X/1994 emis pe numele intimaților
pentru suprafața de 1 ha și 1700 mp, instanța a avut în vedere ceea ce au
susținut reclamanții, respectiv faptul că terenul ce ar face obiectul acestui
titlu s-ar suprapune cu cel din titlul nr. X/1999 eliberat pe numele lui S.G.
În același timp,
instanța a reținut că asupra dreptului de proprietate în privința terenului în
litigiu s-a statuat irevocabil în favoarea pârâților U. și C. prin Decizia nr.
608/2010 a Tribunalului Argeș, care a analizat titlurile de proprietate
prezentate de către părți.
Totodată, s-a
constatat că la pronunțarea Deciziei nr. 608/2010, s-a avut în vedere și s-a
făcut referire la Decizia nr. 444/1994 - de care s-au prevalat recurenții,
susținând că stabilise deja dreptul de proprietate al autorului - reținându-se
că aceasta nu reprezintă un veritabil titlu de proprietate, pentru a împiedica
instanța să facă propria verificare și evaluare jurisdicțională.
În aceste condiții,
s-a reținut că nu se poate susține că în judecata celei de-a doua cauze
(finalizată prin Decizia nr. 2231/2011 a Tribunalului Argeș) s-ar fi ignorat
autoritatea de lucru judecat a hotărârii anterioare.
Dimpotrivă, astfel
cum s-a arătat, s-a ținut seama de faptul că o instanță anterioară (Decizia nr.
608/2010) a stabilit că Decizia nr. 444/1994 nu poate avea valoarea unui titlu
de proprietate în privința suprafeței de teren de 2,74 ha la care au făcut
referire recurenții.
În consecință, s-a
constatat că în cauză nu s-a făcut dovada încălcării autorității de lucru
judecat a unei hotărâri anterioare prin pronunțarea Deciziei civile nr. 2321
din 30 iunie 2011 a Tribunalului Argeș, astfel încât motivul de revizuire
prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ. nu a fost găsit ca fiind incident.
Împotriva deciziei au
formulat cerere de revizuire S.G., S.V., L.E., I.I., S.P., S.F. și S.M.
Au arătat că dosarul
nu a fost soluționat în condițiile de procedură civilă și de contencios
administrativ în care aceeași cauză de fond funciar cu aceleași pârâte au fost
judecate de Curtea Supremă de Justiție, secția contencios administrativ prin
Decizia nr. 231 din 4 februarie 1998, în sensul obligării Comisiei de fond
funciar Argeș să elibereze titlul de proprietate cuvenit tatălui lor, care prin
comparație - ca validitate și valabilitate - este mai caracterizat decât titlul
de proprietate din 18 iulie 1997, modificat la 31 octombrie 2011, titlu a cărui
anulare a fost dispusă de instanța de fond prin Sentința civilă nr. 1073 din 7
februarie 2011 și respinsă nejustificat de Curtea de Apel Pitești prin Decizia
nr. 63 din 5 decembrie 2012 și de Înalta Curte prin decizia atacată.
Au mai considerat că
dosarul a fost analizat formal, în condițiile în care nu a fost chemat niciun
reprezentant al Comisiei județene de fond funciar Argeș.
Aceste motive au fost
reluate și dezvoltate și prin precizările depuse de revizuenți la datele de 8
august 2013 și de 14 noiembrie 2013, prin care s-a făcut și istoricul cauzei,
solicitându-se a se admite cererea de revizuire și a se dispune rejudecarea.
Cererea de revizuire
urmează a fi respinsă ca inadmisibilă în considerarea argumentelor ce succed.
Art. 322 C. proc.
civ. reglementează posibilitatea formulării cererii de revizuire asupra unei
hotărâri rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a
unei hotărâri dată de o instanță de recurs, atunci când evocă fondul.
Fiind o cale
extraordinară de atac, revizuirea poate fi exercitată numai pentru motivele
limitativ prevăzute de art. 322 C. proc. civ.
În cauză însă,
cererea de revizuire nu respectă cerințele impuse de art. 322 C. proc. civ.
Astfel, textul
cuprins la art. 322 C. proc. civ. cuprinde precizarea, în ceea ce privește
hotărârile care pot face obiectul căii extraordinare de atac, că revizuirea
este posibilă numai dacă se atacă o hotărâre dată de o instanță de recurs
atunci când a evocat fondul.
Se constată că în
speță, ipoteza reglementată de textul de lege nu este respectată sub acest
aspect, și anume prin decizia atacată s-a respins recursul declarat de
revizuenți împotriva unei hotărâri pronunțate în revizuire și, prin urmare, nu
s-a evocat fondul.
Așadar, raportând
cererea de revizuire la cerințele impuse de dispozițiile art. 322 C. proc.
civ., Înalta Curte constată că în cauza dedusă judecății, aceste condiții nu sunt
îndeplinite, astfel încât cererea de revizuire urmează a fi respinsă ca
inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca
inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de S.G., L.E., I.I., S.V., S.P.,
S.F. și S.M. împotriva Deciziei nr. 2946 din 29 mai 2013 a Înaltei Curți de
Casație și Justiție, secția I civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 20 noiembrie 2013.
Procesat de GGC - CL