ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5259/2013

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin decizia civilă nr. 1629 din 24 mai 2012,

Tribunalul Argeș a admis recursul declarat de R.C. împotriva sentinței civile nr.

9924 din 21 ianuarie 2011, dată de Judecătoria Pitești în contradictoriu cu

pârâta P.M., a obligat și pe aceasta, alături de pârâta M.I., care fusese deja

obligată de prima instanță, a lăsa reclamantului în deplină proprietate și

posesie terenul de 1.234 mp, potrivit identificării făcută în expertiză, cu

hașuri negre și au fost obligate intimatele să plătească reclamantului 350 lei

cheltuieli de judecată în fond și 510 lei, cheltuieli de judecată în recurs. A

fost respins, ca nefondat, recursul declarat de pârâta M.I., împotriva

aceleiași sentințe.

Împotriva acestei Decizii,

la data de 20 iunie 2012, pârâta M.I. a formulat cerere de retractare în calea

extraordinară de atac a revizuirii, invocând drept motive de revizuire, pe de o

parte, descoperirea unor noi înscrisuri doveditoare reținute de partea

potrivnică, cauză de revizuire ce a fost păstrată de Tribunalul Argeș învestit

cu soluționarea căii de atac, în Dosarul său nr. 11908/109/2012, finalizat prin

Decizia civilă nr. 225 din 29 ianuarie 2013, iar pe de altă parte,

contradictorialitatea acestei hotărâri față de alte două hotărâri definitive și

irevocabile, respectiv sentința civilă nr. 9813 dată de Judecătoria Pitești în Dosarul

nr. 5273/1997 la 3 decembrie 1998 și sentința civilă nr. 2128 din 14 martie

2002, dată de aceeași instanță în Dosarul nr. 231/2001.

Cu privire la acest

al doilea temei de revizuire, Tribunalul Argeș și-a declinat competența în

favoarea Curții de Apel Pitești. În fața acestei instanțe, revizuenta a arătat

că nu mai susține motivul de revizuire ce vizează contrarietatea față de cea

dintâi sentință, în continuare invocând drept autoritate de lucru judecat numai

sentința nr. 2128 din 14 martie 2002, dată de Judecătoria Pitești în Dosarul nr.

231/2001, dosar în care a fost respinsă acțiunea aceluiași reclamant ce a

revendicat terenul de 700 mp intravilan și a solicitat grănițuirea celor două

proprietăți.

Prin Decizia nr. 12

din 19 martie 2013 Curtea de Apel Pitești a respins cererea de revizuire.

În considerentele

acestei decizii s-a reținut, în esență, că, în cadrul celui de-al doilea proces

de revendicare, finalizat prin decizia a cărei revizuire se solicită, s-a

efectuat o expertiză în care s-a avut în vedere suprafața de 700 mp ce aparține

revizuentei și pentru care s-a respins prima acțiune în revendicare, pârâtele

fiind obligate să elibereze tot ceea ce expertul a constatat că excede

suprafeței de 700 mp, ceea ce înseamnă că terenul ce a format obiectul primei cereri

de revendicare a fost avut în vedere de instanță.

Curtea de apel a mai

reținut că pretinsa greșeală de judecată, referitoare la modalitatea în care

expertul a suprapus terenurile din titlurile exhibate de părți, nu poate fi

rezolvată în prezenta cale de atac a revizuirii, în realitate neexistând o

pronunțare nouă a instanței cu privire la suprafața de 700 mp pentru care a

fost respinsă acțiunea în revendicare, ca urmare a anulării cu autoritate de

lucru judecat a titlului reclamantului pentru acest teren.

Împotriva Deciziei nr.

12 din 19 martie 2013 a Curții de Apel Pitești, secția I civilă, a declarat

recurs

revizuenta

M.I., invocând motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc.

civ.

Recurenta susține că

hotărârea recurată cuprinde motive contradictorii și a fost dată cu aplicarea

greșita a legii, respectiv a principiului autorității lucrului judecat,

consacrat de art. 163 C. proc. civ.

Se susține, în

dezvoltarea motivelor de recurs invocate, că, deși prin cererea de revizuire

s-a invocat ca prim termen al autorității lucrului judecat sentința civilă nr. 2128

din 14 martie 2002 pronunțată de Judecătoria Pitești în Dosarul m. 231/2001,

definitivă și irevocabilă, atât Tribunalul Argeș, cât și Curtea de Apel Pitești

au analizat contrarietatea de hotărâri numai în raport cu sentința civilă nr. 9813

din 03 decembrie 1998, pronunțata de Judecătoria Pitești, în Dosarul nr. 5273/1997.

În ceea ce privește

considerentele contradictorii, recurenta susține că decizia recurată nu face

decât exegeza considerentelor ce au stat la baza deciziei Tribunalului Argeș,

atacată cu revizuire, validând astfel un raționament greșit prin inconsecvență,

deși formal este logic.

În opinia recurentei,

raționamentul instanței se bazează numai pe logica formală și pe o exprimare

sintetică, limitându-se la un raționament scolastic și contradictoriu, fără a

studia schița anexă la expertiza de la fila 207 din Dosar nr. 12208/280/2009,

deși face parte din dispozitiv.

Recurenta susține că

prin decizia a cărei revizuire s-a solicitat s-a încălcat principiul

autorității lucrului judecat, stabilind altă linie de hotar între proprietățile

părților, decât linia stabilită irevocabil prin sentința civilă nr. 2128 din 14

martie 2002, ce face trimitere la sentința civilă nr. 9813 din 3 decembrie 1998,

ambele ale Judecătoriei Pitești.

Dacă instanța de

revizuire ar fi studiat schița de la fila 207 din Dosarul nr. 12208/280/2009, nu

ar fi identificat greșit terenul în litigiu și ar fi sesizat că hotarul

stabilit acum între punctele 6 - 12 este diferit de hotarul stabilit deja

irevocabil prin raportare la titlul de proprietate al revizuentei, menținut în

totalitate, pentru 1.500 mp, prin hotărârile irevocabile amintite.

Explicația constă în

aceea că expertul a figurat doua linii de hotar pe aceeași schița, una dintre

ele fiind stabilita deja irevocabil prin raportare la titlurile de proprietate

eliberate de Comisia județeană Argeș pentru stabilirea dreptului de proprietate

asupra terenurilor, iar cea de-a doua prin raportare la actul de vânzare-cumpărare

autentic din 18 noiembrie 1996, rectificat prin încheierea notarială din 03

august 2009, act avut în vedere de către instanțele care au tranșat încă din

anul 1997, în mod irevocabil, hotarul dintre părți.

De aceea, recurenta

apreciază ca inconsecvent raționamentul Tribunalului Argeș, validat de Curtea

de Apel Ploiești, pentru că nu observă că raportarea celor două hotare schițate

de expert se referă la acte juridice diferite, nicidecum la o noua suprapunere între

cele două proprietăți.

Se mai susține că instanțele

au aplicat în mod greșit legea, respectiv art. 163 C. proc. civ., precum și

faptul că se impune admiterea prezentului recurs pentru a se sancționa în acest

mod reaua credința a intimatului-reclamant R.C., care a insistat să obțină mai

mult decât avea deja recunoscut prin hotărârile irevocabile anterioare.

Analizând decizia

recurată, prin prisma motivelor de recurs invocate, Înalta Curte reține

următoarele:

Susținerea

recurentei, potrivit căreia Curtea de Apel Pitești ar fi analizat

contrarietatea de hotărâri numai în raport cu sentința civilă nr. 9813 din 03

decembrie 1998, pronunțata de Judecătoria Pitești, în Dosarul nr. 5273/1997, nu

este confirmată de realitatea din dosar. Din lecturarea considerentelor

deciziei recurate reiese în mod clar și explicit că hotărârea în raport de care

s-a analizat cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C.

proc. civ. a fost sentința civilă nr. 2128 din 14 martie 2002 a Judecătoriei

Pitești, astfel cum revizuenta a solicitat.

În ceea ce privește

critica referitoare la existența unor considerente contradictorii, recurenta

face trimitere la anumite fragmente din decizia recurată, care nu relevă vreo

contradicție, ci reprezintă constatări ale instanței de revizuire în ceea ce privește

obiectul și limitele în care s-au pronunțat instanțele anterioare în litigiile

deja derulate între părți.

Instanța de revizuire

nu a validat raționamentul instanței de recurs expus în decizia a cărei

revizuire s-a solicitat, așa cum în mod greșit pretinde recurenta, ci a

analizat considerentele acelei decizii, reținând, în final, că, la pronunțarea

ei s-a avut în vedere ceea ce s-a statuat cu putere de lucru judecat prin

sentința civilă nr. 2128 din 14 martie 2002 a Judecătoriei Pitești. Instanța de

revizuire nu a făcut o analiză proprie a împrejurărilor care vizează fondul

litigiului dintre părți, ci a verificat, raportat la dispozitivul și

considerentele deciziei supuse revizuirii, dacă aceasta a avut sau nu în vedere

soluția pronunțată anterior în prima acțiune în revendicare.

Afirmațiile

recurentei, potrivit cărora raționamentul instanței se bazează numai pe logica

formală și pe o exprimare sintetică, limitându-se la un raționament scolastic

și contradictoriu, sunt simple opinii ale părții nemulțumite de soluția pronunțată

în cererea sa de revizuire.

Ceea ce se impută

instanței, legat de aceste pretinse carențe ale motivării, este faptul că nu a studiat

schița anexă la expertiza de la fila 207 din Dosar nr. 12208/280/2009, studiu

care ar fi condus la o identificare corectă a terenului. Mai susține recurenta

că, prin decizia a cărei revizuire s-a solicitat, s-a încălcat principiul

autorității lucrului judecat, stabilind altă linie de hotar între proprietățile

părților, decât linia stabilită irevocabil prin sentința civilă nr. 2128 din 14

martie 2002, ce face trimitere la sentința civilă nr. 9813 din 3 decembrie 1998,

ambele ale Judecătoriei Pitești.

Or, instanța

învestită cu cererea de revizuire întemeiată pe prevederile art. 322 pct. 7 C.

pr. civ. nu face o judecată propriu-zisă și nu examinează care dintre cele două

hotărâri pretins contradictorii este justă, ci doar anulează hotărârea din

urmă, în cazul în care constată că ea a fost dată cu încălcarea autorității de

lucru judecat.

În speță, instanța de

revizuire a constatat că sentința în raport de care s-a solicita revizuirea,

respectiv, sentința civilă nr. 2128 din 14 martie 2002 a Judecătoriei Pitești,

a fost avută în vedere de instanța care a pronunțat hotărârea supusă

revizuirii, deoarece terenul în suprafață de 700 mp, cu privire la care s-a

dispus anularea titlului de proprietate al reclamantului și, ulterior,

respingerea primei acțiuni în revendicare a acestuia, a fost exclusă din

suprafața de 1.234 mp pentru care s-a admis cea de-a doua acțiune în

revendicare.

În atare condiții,

posibilitatea de a cere revizuirea pentru contrarietate de hotărâri este

exclusă, deoarece una dintre condițiile de admitere a unei astfel de cereri

este aceea ca, în cadrul celui de-al doilea proces, să nu se fi invocat prima

hotărâre, sau chiar dacă a fost invocată, instanța să fi omis a se pronunța în

legătură cu obiecțiile legate de aceasta.

Această condiție nu

este îndeplinită în cazul de față, deoarece prima acțiune în revendicare având

ca obiect suprafața de 700 mp a fost respinsă, iar în cadrul celei de-a doua

acțiuni în revendicare, instanța a ținut seama de hotărârea anterioară,

excluzând din totalul suprafeței revendicate terenul de 700 mp care a format

obiectul primei acțiuni.

Prin cererea de

revizuire, precum și prin criticile din recurs, revizuenta tinde la

reanalizarea probatoriului, în special a raportului de expertiză ce a stat la

baza emiterii hotărârii a cărei revizuire se solicită, ceea ce este inadmisibil

în această fază procesuală, deoarece revizuirea nu este o cale de reformare a

hotărârii, ci una de retractare, pentru motive expres și limitativ prevăzute de

lege.

Critica referitoare

la aplicarea greșită a prevederilor art. 163 C. proc. civ. este nefondată,

întrucât instanța de revizuire nu a reținut că sentința civilă nr. 2128 din 14

martie 2002 a Judecătoriei Pitești nu ar avea autoritate de lucru judecat în

raport cu ce-a de-a doua acțiune în revendicare, ci a constatat că, prin

hotărârea supusă revizuirii s-a respectat această autoritate, a doua acțiune în

revendicare nefiind admisă cu privire la terenul ce a format obiectul judecății

anterioare.

Susținerea

recurentei, în sensul că intimatului reclamant R.C. ar fi de rea-credință,

deoarece a insistat să obțină mai mult decât avea deja recunoscut prin

hotărârile irevocabile anterioare, nu poate fi avută în vedere în examinarea

prezentului recurs, nefiind o critică încadrabilă în vreunul dintre motivele de

recurs prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

În raport cu aceste

considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul a fost

respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de revizuenta M.I. împotriva Deciziei nr. 12 din 19

martie 2013 a Curții de Apel Pitești, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 14 noiembrie 2013.