ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5772/2013

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

La data de 22 noiembrie 2011, revizuienta S.A.

a formulat cerere de revizuire a Deciziei nr. 1125/ R din 10 noiembrie 2010,

pronunțată de Tribunalul Botoșani în Dosarul nr. 5995/193/2008, invocând ca

temei de drept dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ.

În motivarea cererii

de revizuire, înregistrată pe rolul Curții de Apel Suceava sub nr. 1129/39/2011,

s-a susținut că între sentința civilă nr. 5642 din 20 septembrie 2011 a Judecătoriei Botoșani și Decizia civilă nr. 1125/ R din 10 noiembrie 2010 a Tribunalului Botoșani există contrarietate, motivat de faptul că prin sentința menționată s-a

constatat nulitatea titlului de proprietate din 1993, în sensul excluderii de

pe acest titlu a numitelor S.A. și J.M., astfel încât nu se mai impune casarea

cu trimitere dispusă prin Decizia civilă nr. 1125/R/2010 a Tribunalului

Botoșani în vederea rejudecării partajului, persoana înscrisă în titlul de

proprietate amintit fiind unica titulară a dreptului de proprietate, moștenită

în cotă de 1/1 de revizuientă.

În drept, au fost

invocate dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ.

Prin Decizia nr. 28

din 13 decembrie 2011, Curtea de Apel Suceava, secția I civilă, a respins, ca

nefondată, cererea de revizuire.

Curtea de Apel

Suceava a reținut că, potrivit art. 322 oct. 7 C. proc. civ., cererea de

revizuire poate fi formulată dacă există hotărâri definitive potrivnice, date

de instanțe de același grad sau de grade diferite, în una și aceeași pricină,

între aceleași persoane, având aceeași calitate, iar potrivit art. 327 alin. (1)

C. proc. civ., în cazul încuviințării cererii de revizuire, va fi anulată cea din

urmă hotărâre.

În speță, cele două

hotărâri apreciate de revizuientă ca fiind potrivnice, nu au fost pronunțate în

una și aceeași pricină, cum impune textul de lege, ci în cauze diferite,

respectiv sentința nr. 5642/2011 a Judecătoriei Botoșani a fost pronunțată

într-o cauză având ca obiect anulare titlu de proprietate, iar Decizia nr. 1125/R/2010

a Tribunalului Botoșani într-un dosar de partaj succesoral.

Deși între aceste

două litigii există o legătură, în sensul că soluția pronunțată într-unul

determină soluția din celălalt, nu sunt îndeplinite condițiile cerute de lege

referitoare la identitatea cauzelor deduse judecății, a părților litigante și a

calității lor în dosar, iar cererea revizuientei de a fi anulată Decizia nr. 1125/R/2010

apare ca fiind nefondată și contrară prevederilor art. 327 alin. (1) C. proc.

civ., care impun anularea celei din urmă hotărâri pronunțate, aceasta fiind în

prezenta cauză sentința civilă nr. 5642 din 20 septembrie 2011 a Judecătoriei Botoșani.

Mai mult decât atât,

condiția de a fi vorba de o hotărâre de fond, prevăzută explicit de art. 322 C.

proc. civ. numai în cazul hotărârilor pronunțate de instanțele de recurs, nu

este îndeplinită în cauză, deoarece prin Decizia nr. 1125/ R din 10 noiembrie 2010 a Tribunalului Botoșani s-a dispus casarea sentinței primei instanțe și trimiterea cauzei spre

rejudecare.

Împotriva Deciziei

nr. 28 din 13 decembrie 2011 a Curții de Apel Suceava, secția I civilă, revizuienta

S.A. a declarat recurs, înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și

Justiție sub nr. 1129/39/2011 la data de 10 februarie 2012.

La termenul din 24

octombrie 2012, Înalta Curte a suspendat judecata recursului, conform

prevederilor art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

Cauza a fost repusă

pe rol, din oficiu, la data de 11 decembrie 2013, în vederea discutării

perimării cererii de recurs.

Analizând cu

prioritate această excepție peremptorie, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit

dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., cererea de chemare în judecată,

contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau

revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în

nelucrare din vina părții timp de un an.

Conform art. 252 alin.

(1) C. proc. civ., perimarea se poate constata și din oficiu.

Rezultă că, pentru a

interveni perimarea în materie civilă, pricina, indiferent de faza procesuală

în care se află, trebuie să fi rămas în nelucrare timp de un an și această

lăsare a pricinii în nelucrare să fie cauzată de culpa părții.

Așadar, perimarea operează cu condiția ca,

timp de un an să nu se fi săvârșit nici un act de procedură în vederea

judecării cauzei, situație cauzată de lipsa de diligentă a părților, care nu au

acționat în acest scop, deși aveau posibilitatea să o facă.

În speță, părțile,

deși legal citate, nu s-au prezentat în instanță la termenul din data de 24

octombrie 2012, stabilit pentru soluționarea recursului și, în temeiul

dispozițiilor art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., s-a dispus suspendarea

pricinii, constatându-se că nici una dintre părți nu a cerut judecarea în

lipsă.

În raport de aceste

considerente și având în vedere că în cauză a trecut mai mult de un an de la

data suspendării judecății pricinii, timp în care nici una dintre părțile

litigante nu a solicitat continuarea judecății recursului și că în această

perioadă nu a intervenit nicio cauză de întrerupere sau suspendare a termenului

de perimare, Înalta Curte, în temeiul art. 248 coroborat cu art. 252 alin. (1) C.

proc. civ., va constata perimat recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată perimat

recursul declarat de revizuienta S.A. împotriva Deciziei nr. 28 din 13 decembrie

2011 a Curții de Apel Suceava, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 11 decembrie 2013.