ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6746/2012

Asupra contestației în anulare de față, constată următoarele: La data de 6 august 2008, pe rolul Tribunalului Botoșani a fost înregistrată contestația formulată de contestatorul C.A.V., în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii Botoșani, împotriva deciziei nr. 42998 din 3 iulie 2008 de recalculare a pensiei în baza O.U.G. nr. 4/2005. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 2 alin. (3) din anexa la H.G. nr. 1550/2004, art. 14 2 din Legea nr. 3/1977, art. 187 din Legea nr. 19/2000 și art. 154 C. proc. civ. Prin sentința nr. 1783 din 3 decembrie 2008, Tribunalul Botoșani a respins excepția autorității de lucru judecat și a admis în parte contestația. În consecință, a dispus modificarea deciziei nr. 42998 din 3 iulie 2008, în sensul includerii în baza de calcul a pensiei și a sporurilor prevăzute în adeverințele nr. A1.

din 21 august 2007 și nr. A2. din 12 septembrie 2007, emise de Compania Națională a Uraniului SA București - Sucursala Suceava, a obligat Casa Județeană de Pensii Botoșani să calculeze punctajul mediu anual al contestatomlui prin luarea în calcul a dispozițiilor art. 77 alin. (3) din Legea nr. 19/2000, respectiv stagiul total de cotizare necesar de 20 ani. Prin aceeași hotărâre, a obligat Casa Județeană de Pensii Botoșani să-i plătească contestatomlui diferențele de pensie rezultate ca urmare a valorificării adeverințelor nr. A1. din 21 august 2007 și nr. A2. din 12 septembrie 2007, începând cu 1 iulie 2005 și diferențele de pensie rezultate ca urmare a calculării punctajului mediu anual prin împărțirea numărului total de puncte la stagiul total de cotizare necesar de 20 ani, începând cu 6 august 2005. A fost respins ca nefondat capătul de cerere având ca obiect obligarea Ia plata de despăgubiri pentru amânarea judecării cauzei.

Pentm a hotărî astfel, prima instanță a reținut că nu poate opera în prezenta cauză excepția autorității de lucru judecat, deoarece cele două cauze nu au același obiect, respectiv au fost contestate decizii diferite emise de Casa Județeană de Pensii Botoșani. Cu privire la fondul cauzei, s-a reținut că, întmcât contestatoml a lucrat în sectorul minier, activitatea acestuia se încadrează la art. 20 lit. a) din Legea nr. 19/2000, potrivit căruia constituie loc de muncă în condiții speciale cel din unitățile miniere, pentru personalul care a desfășurat activitatea în subteran cel puțin 50% din timpul normal de muncă în luna respectivă. Așa fiind, conchide prima instanță, chiar dacă sporurile cuprinse în adeverințele nr. A1.

din 21 august 2007 și nr. A2. din 12 septembrie 2007 au fost aferente activității desfășurate în perioada 1968 - 1970, deci înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 50/1974, în temeiul pct. 1V din anexă trebuiau incluse în baza de calcul a pensiei. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Casa Județeană de Pensii Botoșani, în motivarea cămia a arătat, invocând în drept incidența cazului de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., că prima instanță a încălcat dispozițiile art. 2 alin. (3) din H.G. nr. 1550/2004 privind recalcularea pensiilor, care prevăd că pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în intervalul 1 iulie 1977 - 31 martie 2001, stagiul de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu recalculat va fi cel reglementat de Legea nr. 3/1977, care, la art. 8, prevede că vechimea integrală pentm a solicita pensia pentru limită de vârstă este de 30 de ani.

Cum contestatorul a fost înscris la pensie pentru limită de vârstă la 50 de ani începând cu 1 iunie 1987, în baza deciziei nr. 81173 din 14 martie 1987, rezultă că stagiul complet de cotizare folosit la stabilirea punctajului mediu anual este de 30 de ani și nu de 20 de ani, chiar dacă a lucrat în grupa I de muncă. Prin decizia civilă nr. 314 din 19 martie 2009, Curtea de Apel Suceava, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, a admis recursul, în baza art. 312 alin. (1), (2) și (3) C. proc. civ. și, în consecință, a modificat în parte sentința primei instanțe, în sensul că a respins cererea de obligare a Casei Județene de Pensii Botoșani de a calcula punctajul mediu anual al contestatorului prin luarea în calcul a dispozițiilor art. 77 alin. (3) din Legea nr. 19/2000, respectiv a stagiului total de cotizare necesar de 20 de ani ca nefondată.

Pentru a decide astfel, instanța de recurs a avut în vedere următoarele considerente: Prin sentința nr. 1507 din 5 decembrie 2007 a Tribunalului Botoșani, irevocabilă, a fost respinsă pretenția contestatorului din prezenta cauză referitoare la împărțirea numărului total de puncte la un stagiu de cotizare de 20 de ani. În ceea ce privește excepția autorității de lucru judecat, aprecierea primei instanțe este corectă, întrucât în speță nu poate opera tripla identitate de elemente care să facă incidente dispozițiile art. 1201 C. civ. și ale art. 166 C. proc. civ., pentru a opri o nouă judecată. Prima instanță a ignorat, însă, faptul că autoritatea de lucru judecat nu se manifestă doar sub forma excepției procesuale, ci și sub forma prezumției de lucru judecat, altfel spus, al efectului pozitiv al lucrului judecat care presupune că ceea ce a stabilit irevocabil o instanță să nu fie contrazis de cea ulterioară.

Este vorba de prezumția lucrului judecat care funcționează în cauză, [art. 1200 pct. 4 C. civ. cu referire la art. 1202 alin. (2) C. civ.] potrivit căreia o hotărâre irevocabilă exprimă realitatea raporturilor juridice dintre părți, neputându-se primi vreo dovadă contrară, față de caracterul absolut al prezumției. Ori, statuarea instanței prin sentința nr. 1507 din 5 decembrie 2007 asupra stagiului complet de cotizare de 30 de ani ce trebuie utilizat la recalcularea drepturilor de pensie cuvenite contestatorului conform O.U.G. nr. 4/2005 nu poate fi supusă unei reevaluări ulterioare, fără încălcarea autorității de lucru judecat, întrucât ea este rezultatul dezbaterilor judiciare și verificării jurisdicționale a instanței.

La data de 16 martie 2010, C.A.V. a formulat cerere de revizuire a deciziei civile nr. 314 din 19 martie 2009 a Curții de Apel Suceava, întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 5 și pct. 7 C. proc. civ. Curtea de Apel Suceava, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, prin decizia nr. 706 din 18 mai 2010, și-a declinat competența de soluționare a cererii de revizuire întemeiată pe art. 322 pct. 7 C. proc. civ. în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție. Prin decizia nr. 813 din 3 februarie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, a respins cererea de revizuire a deciziei civile nr. 314 din 19 martie 2009 pronunțată Curtea de Apel Suceava, secția conflicte de muncă și asigurări sociale.

Pentru a decide astfel, Înalta Curte a reținut următoarele considerente: Dispozițiile art. 322 C. proc. civ. prevăd că revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs, atunci când evocă fondul poate fi cerută atunci când există hotărâri potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade deosebite, în una și aceeași pricină, între aceleași persoane având aceeași calitate. Pentru a fi aplicabile aceste dispoziții, este necesar ca hotărârile să conțină elemente caracteristice pentru existența lucrului judecat și anume identitatea de părți, de obiect și de cauză și de asemenea, a fi pronunțate în dosare diferite.

Prin această reglementare s-a urmărit crearea unei căi de rezolvare a situațiilor în care, judecându-se separat două sau mai multe cauze și neobservându-se existența autorității de lucru judecat, se ajunge la hotărâri potrivnice ale căror hotărâri nu se pot concilia. În speță nu sunt îndeplinite aceste condiții pentru admisibilitatea cererii de revizuire, deoarece se invocă contrarietatea deciziei Curții de Apel Suceava cu sentința Tribunalului Botoșani nr. 1783/2008 care a fost modificată prin decizia civilă a Curții de Apel Suceava, urmare a admiterii recursului declarat (în același dosar). La data de 29 februarie 2012 (data poștei) C.A.V. a formulat contestație în anulare împotriva deciziei nr. 813 din 3 februarie 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, și invocând dispozițiile art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc.

civ. a susținut că hotărârea a fost dată cu încălcarea dispozițiilor de ordine publica privitoare Ia competenta. Contestatorul a susținut că a formulat cerere de revizuire a deciziei 314 din 19 martie 2009 pronunțata de Curtea de Apel Suceava în Dosarul nr. 221/39/2010 pentru motivul prevăzut de art. 322 pct. 7 din C. proc. civ. considerând ca exista hotărâri potrivnice date de Curtea de Apel Suceava (decizia nr. 314 din 19 martie 2009) și de Înalta Curte de Casație și Justiție, secțiile unite (decizia nr. 40 din 22 septembrie 2008 în Dosarul nr. 16/2008) iar instanța a judecat cererea de revizuire a interpretat ca se invoca contrarietatea deciziei Curții de Apel Suceava cu Sentința Tribunalului Botoșani nr. 1783/2008.

Dând o asemenea interpretare, Înalta Curte de Casație și Justiție, nu era competenta sa judece cererea de revizuire deoarece competenta în acest caz ar fi revenit Curții de Apel Suceava și nicidecum Înalta Curte de Casație și Justiție și din acest motiv decizia nr. 813 din 03 decembrie 2011 fiind nula de drept. Contestatorul mai susținut că numai dacă s-ar fi interpretat corect cererea sa de revizuire și s-ar fi judecat contrarietatea dintre decizia 314 din 19 martie 2009 Curții de Apel Suceava și decizia nr. 40 din 22 septembrie 2008 a Înalta Curte de Casație și Justiție, sectiile unite, Înalta Curte ar fi fost competenta sa judece cererea de revizuire. Instanța însă a judecat contrarietatea dintre Decizia Curții de Apel Suceava și sentința Tribunalului Botoșani, cauza în care Înalta Curte de Casație și Justiție nu era competenta.

Înalta Curte, la termenul din 02 noiembrie 2012, a invocat, din oficiu, excepția tardivității contestația în anulare în raport de art. 319 alin. (2) C. proc. civ., pe care o va admite, pentru considerentele care succed. Potrivit art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului, când hotărârea a fost dată de judecători cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență. Art. 319 din același cod prevede: „Contestația se introduce la instanța a cărei hotărâre se atacă.

Contestația se poate face oricând înainte de începutul executării silite, iar în timpul ei, până la împlinirea termenului stabilit la art. 401 alin. (1) lit. b) sau c). Împotriva hotărârilor irevocabile care nu se aduc la îndeplinire pe cale de executare silită, contestația poate fi introdusă în termen de 15 zile de la data când contestatorul a luat cunoștință de hotărâre, dar nu mai târziu de un an de la data când hotărârea a rămas irevocabilă." În speță, prin decizia nr. 813 din 3 februarie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, a respins cererea de revizuire a deciziei civile nr. 314 din 19 martie 2009 pronunțată Curtea de Apel Suceava, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, aceasta fiind o hotărâre irevocabilă ce nu a cuprins dispoziții ce necesitau aducerea la îndeplinire pe cale de executare silită.

Art. 319 alin. (2) teza a II-a C. proc. civ. prevede că împotriva unei asemenea hotărâri se poate introduce contestație în anulare în termen de 15 zile de la data când contestatorul a luat cunoștință de hotărâre, dar nu mai târziu de un an de la data când hotărârea a rămas irevocabilă. Textul de lege instituie două termene, diferite, în interiorul cărora se poate promova această cale extraordinară de atac. Este vorba despre un prim termen de 15 zile care curge de la un moment subiectiv, respectiv de la data la care contestatorul a luat cunoștință de hotărâre și despre un al doilea termen de 1 an de zile care curge de la un moment obiectiv și anume acela al datei de la care hotărârea a rămas irevocabilă.

Acest termen curge și se împlinește chiar și în situația în care contestatorul nu a luat cunoștință de hotărâre. Nerespectarea acestor termene duce la decăderea din dreptul de a formula contestația în anulare, ambele termene trebuind a fi respectate. În speță, contestatorul nu a respectat nici termenul subiectiv de 15 zile și nici pe cel obiectiv, de un an, aceasta formulând contestația în anulare la data de 29 februarie 2012 (data poștei) astfel cum reiese din ștampila poștală aplicată pe plicul de expediere de la Dosarul nr. 1717/1/2012 al Înaltei Curți de Casație și Justiție. Cum contestația în anulare a fost formulată după împlinirea termenelor prevăzute de art. 319 alin. (2) teza a II-a C. proc.

civ., Înalta Curte va respinge contestația în anulare, ca tardivă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca tardivă, contestația în anulare formulată de contestatorul C.A.V. împotriva deciziei nr. 813 din 3 februarie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 2 noiembrie 2012.