ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6746/2012

Asupra

contestației în anulare de față, constată următoarele:

La data de 6 august 2008, pe

rolul Tribunalului Botoșani a fost înregistrată contestația formulată de

contestatorul C.A.V., în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii

Botoșani, împotriva deciziei nr. 42998 din 3 iulie 2008 de recalculare a

pensiei în baza O.U.G. nr. 4/2005.

În drept, au

fost invocate dispozițiile art. 2 alin. (3) din anexa la H.G. nr. 1550/2004,

art. 14

2

din Legea nr. 3/1977, art. 187 din Legea nr. 19/2000 și

art. 154 C. proc. civ.

Prin sentința

nr. 1783 din 3 decembrie 2008, Tribunalul Botoșani a respins excepția autorității

de lucru judecat și a admis în parte contestația. În consecință, a dispus

modificarea deciziei nr. 42998 din 3 iulie 2008, în sensul includerii în baza

de calcul a pensiei și a sporurilor prevăzute în adeverințele nr. A1. din 21

august 2007 și nr. A2. din 12 septembrie 2007, emise de Compania Națională a

Uraniului SA București - Sucursala Suceava, a obligat Casa Județeană de Pensii

Botoșani să calculeze punctajul mediu anual al contestatomlui prin luarea în

calcul a dispozițiilor art. 77 alin. (3) din Legea nr. 19/2000, respectiv

stagiul total de cotizare necesar de 20 ani. Prin aceeași hotărâre, a obligat

Casa Județeană de Pensii Botoșani să-i plătească contestatomlui diferențele de

pensie rezultate ca urmare a valorificării adeverințelor nr. A1. din 21 august 2007

și nr. A2. din 12 septembrie 2007, începând cu 1 iulie 2005 și diferențele de

pensie rezultate ca urmare a calculării punctajului mediu anual prin împărțirea

numărului total de puncte la stagiul total de cotizare necesar de 20 ani,

începând cu 6 august 2005. A fost respins ca nefondat capătul de cerere având

ca obiect obligarea Ia plata de despăgubiri pentru amânarea judecării cauzei.

Pentm a hotărî

astfel, prima instanță a reținut că nu poate opera în prezenta cauză excepția autorității

de lucru judecat, deoarece cele două cauze nu au același obiect, respectiv au fost

contestate decizii diferite emise de Casa Județeană de Pensii Botoșani.

Cu privire la

fondul cauzei, s-a reținut că, întmcât contestatoml a lucrat în sectorul minier,

activitatea acestuia se încadrează la art. 20 lit. a) din Legea nr. 19/2000, potrivit

căruia constituie loc de muncă în condiții speciale cel din unitățile miniere, pentru

personalul care a desfășurat activitatea în subteran cel puțin 50% din timpul normal

de muncă în luna respectivă.

Așa fiind, conchide

prima instanță, chiar dacă sporurile cuprinse în adeverințele nr. A1. din 21

august 2007 și nr. A2. din 12 septembrie 2007 au fost aferente activității desfășurate

în perioada 1968 - 1970, deci înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 50/1974,

în temeiul pct. 1V din anexă trebuiau incluse în baza de calcul a pensiei.

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs Casa Județeană de Pensii Botoșani, în motivarea cămia

a arătat, invocând în drept incidența cazului de casare prevăzut de art. 304

pct. 9 C. proc. civ., că prima instanță a încălcat dispozițiile art. 2 alin.

(3) din H.G. nr. 1550/2004 privind recalcularea pensiilor, care prevăd că pentru

persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în intervalul 1 iulie 1977

- 31 martie 2001, stagiul de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu

recalculat va fi cel reglementat de Legea nr. 3/1977, care, la art. 8, prevede că

vechimea integrală pentm a solicita pensia pentru limită de vârstă este de 30 de

ani. Cum contestatorul a fost înscris la pensie pentru limită de vârstă la 50 de

ani începând cu 1 iunie 1987, în baza deciziei nr. 81173 din 14 martie 1987, rezultă

că stagiul complet de cotizare folosit la stabilirea punctajului mediu anual este

de 30 de ani și nu de 20 de ani, chiar dacă a lucrat în grupa I de muncă.

Prin decizia civilă

nr. 314 din 19 martie 2009, Curtea de Apel Suceava, secția conflicte de muncă și

asigurări sociale, a admis recursul, în baza art. 312 alin. (1), (2) și (3) C.

proc. civ. și, în consecință, a modificat în parte sentința primei instanțe, în

sensul că a respins cererea de obligare a Casei Județene de Pensii Botoșani de a

calcula punctajul mediu anual al contestatorului prin luarea în calcul a dispozițiilor

art. 77 alin. (3) din Legea nr. 19/2000, respectiv a stagiului total de cotizare

necesar de 20 de ani ca nefondată.

Pentru a decide

astfel, instanța de recurs a avut în vedere următoarele considerente:

Prin sentința

nr. 1507 din 5 decembrie 2007 a Tribunalului Botoșani, irevocabilă, a fost respinsă

pretenția contestatorului din prezenta cauză referitoare la împărțirea numărului

total de puncte la un stagiu de cotizare de 20 de ani.

În ceea ce privește

excepția autorității de lucru judecat, aprecierea primei instanțe este corectă,

întrucât în speță nu poate opera tripla identitate de elemente care să facă incidente

dispozițiile art. 1201 C. civ. și ale art. 166 C. proc. civ., pentru a opri o nouă

judecată.

Prima instanță

a ignorat, însă, faptul că autoritatea de lucru judecat nu se manifestă doar sub

forma excepției procesuale, ci și sub forma prezumției de lucru judecat, altfel

spus, al efectului pozitiv al lucrului judecat care presupune că ceea ce a stabilit

irevocabil o instanță să nu fie contrazis de cea ulterioară.

Este vorba de

prezumția lucrului judecat care funcționează în cauză, [art. 1200 pct. 4 C.

civ. cu referire la art. 1202 alin. (2) C. civ.] potrivit căreia o hotărâre irevocabilă

exprimă realitatea raporturilor juridice dintre părți, neputându-se primi vreo dovadă

contrară, față de caracterul absolut al prezumției.

Ori, statuarea

instanței prin sentința nr. 1507 din 5 decembrie 2007 asupra stagiului complet de

cotizare de 30 de ani ce trebuie utilizat la recalcularea drepturilor de pensie

cuvenite contestatorului conform O.U.G. nr. 4/2005 nu poate fi supusă unei reevaluări

ulterioare, fără încălcarea autorității de lucru judecat, întrucât ea este rezultatul

dezbaterilor judiciare și verificării jurisdicționale a instanței.

La data de 16

martie 2010, C.A.V. a formulat cerere de revizuire a deciziei civile nr. 314 din

19 martie 2009 a Curții de Apel Suceava, întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct.

5 și pct. 7 C. proc. civ.

Curtea de Apel

Suceava, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, prin decizia nr. 706 din

18 mai 2010, și-a declinat competența de soluționare a cererii de revizuire întemeiată

pe art. 322 pct. 7 C. proc. civ. în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Prin decizia

nr. 813 din 3 februarie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

civilă și de proprietate intelectuală, a respins cererea de revizuire a deciziei

civile nr. 314 din 19 martie 2009 pronunțată Curtea de Apel Suceava, secția conflicte

de muncă și asigurări sociale.

Pentru a decide

astfel, Înalta Curte a reținut următoarele considerente:

Dispozițiile

art. 322 C. proc. civ. prevăd că revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanța

de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs,

atunci când evocă fondul poate fi cerută atunci când există hotărâri potrivnice,

date de instanțe de același grad sau de grade deosebite, în una și aceeași pricină,

între aceleași persoane având aceeași calitate.

Pentru a fi aplicabile

aceste dispoziții, este necesar ca hotărârile să conțină elemente caracteristice

pentru existența lucrului judecat și anume identitatea de părți, de obiect și de

cauză și de asemenea, a fi pronunțate în dosare diferite.

Prin această reglementare

s-a urmărit crearea unei căi de rezolvare a situațiilor în care, judecându-se separat

două sau mai multe cauze și neobservându-se existența autorității de lucru judecat,

se ajunge la hotărâri potrivnice ale căror hotărâri nu se pot concilia.

În speță nu sunt

îndeplinite aceste condiții pentru admisibilitatea cererii de revizuire, deoarece

se invocă contrarietatea deciziei Curții de Apel Suceava cu sentința Tribunalului

Botoșani nr. 1783/2008 care a fost modificată prin decizia civilă a Curții de Apel

Suceava, urmare a admiterii recursului declarat (în același dosar).

La data de 29

februarie 2012 (data poștei) C.A.V. a formulat contestație în anulare împotriva

deciziei nr. 813 din 3 februarie 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, și invocând dispozițiile

art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. a susținut că hotărârea a fost dată cu încălcarea

dispozițiilor de ordine publica privitoare Ia competenta.

Contestatorul

a susținut că a formulat cerere de revizuire a deciziei 314 din 19 martie 2009 pronunțata

de Curtea de Apel Suceava în Dosarul nr. 221/39/2010 pentru motivul prevăzut de

art. 322 pct. 7 din C. proc. civ. considerând ca exista hotărâri potrivnice date

de Curtea de Apel Suceava (decizia nr. 314 din 19 martie 2009) și de Înalta Curte

de Casație și Justiție, secțiile unite (decizia nr. 40 din 22 septembrie 2008 în

Dosarul nr. 16/2008) iar instanța a judecat cererea de revizuire a interpretat ca

se invoca contrarietatea deciziei Curții de Apel Suceava cu Sentința Tribunalului

Botoșani nr. 1783/2008.

Dând o asemenea

interpretare, Înalta Curte de Casație și Justiție, nu era competenta sa judece cererea

de revizuire deoarece competenta în acest caz ar fi revenit Curții de Apel Suceava

și nicidecum Înalta Curte de Casație și Justiție și din acest motiv decizia nr.

813 din 03 decembrie 2011 fiind nula de drept.

Contestatorul

mai susținut că numai dacă s-ar fi interpretat corect cererea sa de revizuire și

s-ar fi judecat contrarietatea dintre decizia 314 din 19 martie 2009 Curții de Apel

Suceava și decizia nr. 40 din 22 septembrie 2008 a Înalta Curte de Casație și

Justiție, sectiile unite, Înalta Curte ar fi fost competenta sa judece cererea de

revizuire.

Instanța însă

a judecat contrarietatea dintre Decizia Curții de Apel Suceava și sentința Tribunalului

Botoșani, cauza în care Înalta Curte de Casație și Justiție nu era competenta.

Înalta Curte,

la termenul din 02 noiembrie 2012, a invocat, din oficiu, excepția tardivității

contestația în anulare în raport de art. 319 alin. (2) C. proc. civ., pe care o

va admite, pentru considerentele care succed.

Potrivit art.

317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație

în anulare, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau

recursului, când hotărârea a fost dată de judecători cu încălcarea dispozițiilor

de ordine publică privitoare la competență.

Art. 319 din același

cod prevede: „Contestația se introduce la instanța a cărei hotărâre se atacă.

Contestația se

poate face oricând înainte de începutul executării silite, iar în timpul ei, până

la împlinirea termenului stabilit la art. 401 alin. (1) lit. b) sau c).

Împotriva hotărârilor

irevocabile care nu se aduc la îndeplinire pe cale de executare silită, contestația

poate fi introdusă în termen de 15 zile de la data când contestatorul a luat cunoștință

de hotărâre, dar nu mai târziu de un an de la data când hotărârea a rămas irevocabilă."

În speță, prin

decizia nr. 813 din 3 februarie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție,

secția civilă și de proprietate intelectuală, a respins cererea de revizuire a deciziei

civile nr. 314 din 19 martie 2009 pronunțată Curtea de Apel Suceava, secția conflicte

de muncă și asigurări sociale, aceasta fiind o hotărâre irevocabilă ce nu a cuprins

dispoziții ce necesitau aducerea la îndeplinire pe cale de executare silită.

Art. 319 alin.

(2) teza a II-a C. proc. civ. prevede că împotriva unei asemenea hotărâri se poate

introduce contestație în anulare în termen de 15 zile de la data când contestatorul

a luat cunoștință de hotărâre, dar nu mai târziu de un an de la data când hotărârea

a rămas irevocabilă.

Textul de lege

instituie două termene, diferite, în interiorul cărora se poate promova această

cale extraordinară de atac.

Este vorba despre

un prim termen de 15 zile care curge de la un moment subiectiv, respectiv de la

data la care contestatorul a luat cunoștință de hotărâre și despre un al doilea

termen de 1 an de zile care curge de la un moment obiectiv și anume acela al datei

de la care hotărârea a rămas irevocabilă. Acest termen curge și se împlinește chiar

și în situația în care contestatorul nu a luat cunoștință de hotărâre.

Nerespectarea

acestor termene duce la decăderea din dreptul de a formula contestația în anulare,

ambele termene trebuind a fi respectate.

În speță, contestatorul

nu a respectat nici termenul subiectiv de 15 zile și nici pe cel obiectiv, de un

an, aceasta formulând contestația în anulare la data de 29 februarie 2012 (data

poștei) astfel cum reiese din ștampila poștală aplicată pe plicul de expediere de

la Dosarul nr. 1717/1/2012 al Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Cum contestația

în anulare a fost formulată după împlinirea termenelor prevăzute de art. 319

alin. (2) teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestația în anulare,

ca tardivă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca tardivă,

contestația în anulare formulată de contestatorul C.A.V. împotriva deciziei nr.

813 din 3 februarie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și

de proprietate intelectuală.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică astăzi, 2 noiembrie 2012.