ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 19.10.2021

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2161/2021

HOTĂRÂRE
19.10.2021
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2161/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)

Ședința publică din data de 19 octombrie 2021

Asupra recursului de față, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Botoșani la 16.10.2020, sub dosar nr. x/2020, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Botoșani:

A) Obligarea pârâtei să efectueze revizuirea dosarului nr. x din 14.04.2009, având în vedere ca nu s-au acordat sporurile aferente grupei a II-a și nu a fost calculat corect punctajul mediu anual în raport cu salariile primite.

A.1.) Obligarea pârâtei să revizuiască dosarul nr. x din 14. 04.2009 și să emită o decizie de pensionare corespunzătoare recalculărilor aferente stagiului de cotizare și a muncii depuse cu toate sporurile aferente grupei a II-a și a valorificării adeverinței nr. x/1985, emisă de I.J.L.F Botoșani.

A.2.) Obligarea pârâtei să valorifice perioada iulie 1980- martie 1981 ca stagiu de cotizare și contributivitate la asigurările sociale, conform salariilor menționate în adeverința nr. x/1985, emisă de I.J.L.F Botoșani, care menționează orele lucrate efectiv și salariile nete din care au fost reținute asigurările sociale.

A.3.) Obligarea Casei Județene de Pensii să efectueze recalcularea pensiei privind aplicarea indicelui de corecție (care trebuia obligatoriu acordat încă de la ieșirea la pensie).

A.4) Obligarea Casei Județene de Pensii Botoșani să modifice tipul de pensii din indemnizație sociala în pensie de stat.

În drept, s-a invocat: Legea nr. 263/2010, Legea nr. 127/2019, Constituția României, C. civ., C. proc. civ., Decizia Curții Constituționale nr. 702 din 31 octombrie 2019, publicată în M.O. nr. 96 din 10 februarie 2020, art. 170 din Legea nr. 263/2010, H.G. nr. 257/2011.

Prin sentința civilă nr. 48 din 14 ianuarie 2021, pronunțată de Tribunalul Botoșani, secția I civilă, s-a respins excepția tardivității formulării contestației, invocată de pârâta Casa Județeană de Pensii Botoșani; s-a respins, ca nefondată, acțiunea reclamantei.

Împotriva acestei sentințe, reclamanta A. a formulat apel, care a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel Suceava, secția I civilă.

Prin încheierea din 19 mai 2021, Curtea de Apel Suceava, secția I civilă, în conformitate cu art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., a suspendat judecata apelului.

Împotriva acestei încheieri, reclamanta A. a formulat recurs, la 29.06.2021, solicitând admiterea recursului, casarea încheierii și a sentinței nr. 48 din 14 ianuarie 2021, pronunțată de Tribunalul Botoșani, secția I civilă și trimiterea cauzei instanței de apel pentru continuarea judecății.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivului de recurs, se arată că instanța de apel a aplicat în mod greșit dispozițiile art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., deoarece, raportat la vârsta înaintată a recurentei și la restricțiile impuse de pandemia de Covid-19, nu se poate reține vreo lipsă de diligență din partea acesteia.

În continuare, recurenta a reluat motivele din cererea de apel împotriva sentinței nr. 48 din 14 ianuarie 2021, pronunțată de Tribunalul Botoșani, secția I civilă.

Recursul a fost comunicat intimatei-pârâte la 27.07.2021 . Aceasta nu a formulat întâmpinare.

La 27.09.2021, recurenta a depus la dosarul cauzei înscrisuri și a solicitat judecata cauzei în lipsa părților, potrivit art. 223 alin. (1)-(3) C. proc. civ.

Analizând recursul declarat în cauză, în baza criticilor formulate și a normelor de drept aplicabile, Înalta Curte îl va respinge ca nefondat pentru considerentele ce urmează:

Criticile recurentei-reclamante în sensul aplicării greșite a dispozițiilor legale referitoare la suspendarea judecății apelului, se circumscriu ipotezei reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., din perspectiva căruia vor fi analizate.

Acest motiv de casare este incident când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

Potrivit art. 411 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ., "judecătorul va suspenda judecata când niciuna dintre părți, legal citate, nu se înfățișează la strigarea cauzei. Cu toate acestea, cauza se judecă dacă reclamantul sau pârâtul a cerut în scris judecarea în lipsă".

Acest text de lege privitor la suspendarea voluntară, determinată de lipsa părților, are caracter imperativ, iar nu facultativ și, drept urmare, obligă instanța de judecată să dispună suspendarea judecății, dacă niciuna dintre părți nu se înfățișează la strigarea pricinii și nu s-a cerut judecarea în lipsă.

Din verificările efectuate în dosarul nr. x/2020 al Curții de Apel Suceava, secția I civilă, se constată că, nici reclamanta, prin cererea de apel înregistrată la 16.02.2021, nici intimata-pârâtă, nu au formulat o cerere de judecată a cauzei în lipsa părții legal citate.

Prin urmare, în mod corect a apreciat instanța de apel, la termenul din 19 mai 2021, că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., respectiv că părțile, deși legal citate, nu s-au prezentat și nici nu au solicitat judecata cauzei în lipsă, situație în care a făcut aplicarea dispozițiilor legale mai sus arătate.

Vârsta înaintă a recurentei nu reprezintă un criteriu pentru a se dispune judecata cauzei în lipsa părților, de către instanță din oficiu, așa cum sugerează recurenta, întrucât dispozițiile art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. dispun în mod expres consemnarea voinței părții în scris.

Solicitarea judecării cauzei în lipsa părții legal citate constituie un atribut constitutiv al principiului disponibilității procesuale.

Pentru aceleași considerente vor fi înlăturate și argumentele recurentei privind restricțiile impuse de pandemia COVID-19, întrucât, și în această situație, părțile au posibilitatea de a transmite la dosarul cauzei o solicitare scrisă de judecată a cauzei în lipsa părților legal citate. Acest aspect a și fost, dealtfel, adus la cunoștința părților prin Anexa atașată citației, prinvind posibilitatea de a beneficia de facilitățile prevăzute de art. 3 din Decizia nr. 304/2020 a Președintelui Curții de Apel Suceava și art. 4 din Hotărârea Colegiului de Conducere a Curții de Apel Suceava nr. 25/2020.

Criticile privind sentința primei instanțe nu pot fi primite în aceasă etapă procesuală în care se soluționează recursul împotriva încheierii de suspendare a judecății cauzei în apel.

Constatând că motivul de nelegalitate reglementat art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. nu este incident, Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 496 C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva încheierii din 19 mai 2021, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția I civilă în dosarul nr. x/2020, ca nefondat.

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva încheierii din 19 mai 2021, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția I civilă în dosarul nr. x/2020, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 19 octombrie 2021.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2022-06-08
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1383/2022
Ședința publică din data de 8 iunie 2022 Asupra cererii de revizuire de față, reține următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Botoșani – secția I Civilă la 23.11.2020, contestatorul A. a solicitat, în contradictoriu cu i
ÎCCJ 2020-09-22
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1644/2020
Ședința publică din data de 22 septembrie 2020 Asupra recursului de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 8 noiembrie 2017 pe rolul Tribunalului Botoșani, secția I civilă su
ÎCCJ 2025-02-05
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 229/2025
Analizând actele de la dosar și decizia atacată, reține următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Botoșani – Secția I Civilă la 16.10.2023 sub nr. x/40/2023, reclamantul A a solicitat obligarea pârâtei Casa Județeană de
ÎCCJ 2021-05-12
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1154/2021
Ședința publică din data de 12 mai 2021 Asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Botoșani la 27 noiembrie 2019, sub nr. x/2019, reclamanta A., în c
ÎCCJ 2023-12-12
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2637/2023
Ședința publică din data de 12 decembrie 2023 Asupra cererii de față, constată următoarele: Prin cererea adresată Tribunalului Botoșani la data de 13 octombrie 2022 și înregistrată sub nr. x/2022, reclamanta A. a solicitat, în contradictori
Sursă