ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 813/2011
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 813/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra cauzei de față, constată următoarele: La data de 6 august 2008, pe rolul Tribunalului Botoșani a fost înregistrată contestația formulată de contestatorul C.A.V., în contradictoriu cu intimata C.J.P. Botoșani, împotriva deciziei nr. 42998 din 3 iulie 2008 de recalculare a pensiei în baza O.U.G. nr. 4/2005. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 2 alin. (3) din anexa la H.G. nr. 1550/2004, art. 14/2 din Legea nr. 3/1977, art. 187 din Legea nr. 19/2000 și art. 154 C. proc. civ. Prin sentința nr. 1783 din 3 decembrie 2008, Tribunalul Botoșani a respins excepția autorității de lucru judecat și a admis în parte contestația. In consecință, a dispus modificarea deciziei nr. 42998 din 3 iulie 2008, în sensul includerii în baza de calcul a pensiei și a sporurilor prevăzute în adeverințele nr. 7270 din 21 august 2007 și nr. 7864 din 12 septembrie 2007, emise de C.N.U.
SA București, sucursala Suceava, a obligat C.J.P. Botoșani să calculeze punctajul mediu anual al contestatorului prin luarea în calcul a dispozițiilor art. 77 alin. (3) din Legea nr. 19/2000, respectiv stagiul total de cotizare necesar de 20 ani. Prin aceeași hotărâre, a obligat C.J.P. Botoșani să-i plătească contestatorului diferențele de pensie rezultate ca urmare a valorificării adeverințelor nr. 7270 din 21 august 2007 și nr. 7864 din 12 septembrie 2007, începând cu 1 iulie 2005 și diferențele de pensie rezultate ca urmare a calculării punctajului mediu anual prin împărțirea numărului total de puncte la stagiul total de cotizare necesar de 20 ani, începând cu 6 august 2005. A fost respins ca nefondat capătul de cerere având ca obiect obligarea Ia plata de despăgubiri pentru amânarea judecării cauzei.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că nu poate opera în prezenta cauză excepția autorității de lucru judecat, deoarece cele două cauze nu au același obiect, respectiv au fost contestate decizii diferite emise de C.J.P. Botoșani. Cu privire la fondul cauzei, s-a reținut că, întrucât contestatorul a lucrat în sectorul minier, activitatea acestuia se încadrează la art. 20 lit. a) din Legea nr. 19/2000, potrivit căruia constituie loc de muncă în condiții speciale cel din unitățile miniere, pentru personalul care a desfășurat activitatea în subteran cel puțin 50% din timpul normal de muncă în luna respectivă. Așa fiind, conchide prima instanță, chiar dacă sporurile cuprinse în adeverințele nr. 7270 din 21 august 2007 și nr. 7864 din 12 septembrie 2007 au fost aferente activității desfășurate în perioada 1968 - 1970, deci înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 50/1974, în temeiul pct. IV din anexă trebuiau incluse în baza de calcul a pensiei.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs C.J.P. Botoșani, în motivarea căruia a arătat, invocând în drept incidența cazului de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., că prima instanță a încălcat dispozițiile art. 2 alin. (3) din H.G. nr. 1550/2004 privind recalcularea pensiilor, care prevăd că pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în intervalul 1 iulie 1977 – 31 martie 2001, stagiul de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu recalculat va fi cel reglementat de Legea nr. 3/1977, care, la art. 8, prevede că vechimea integrală pentru a solicita pensia pentru limită de vârstă este de 30 de ani. Cum contestatorul a fost înscris la pensie pentru limită de vârstă la 50 de ani începând cu 1 iunie 1987, în baza deciziei nr. 81173 din 14 martie 1987, rezultă că stagiul complet de cotizare folosit la stabilirea punctajului mediu anual este de 30 de ani și nu de 20 de ani, chiar dacă a lucrat în grupa I de muncă.
Examinând recursul, prin prisma motivelor formulate, ce vizează dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a actelor și lucrurilor dosarului, Curtea a constatat următoarele: Prin sentința nr. 1507 din 5 decembrie 2007 a Tribunalului Botoșani, irevocabilă, a fost respinsă pretenția contestatorului din prezenta cauză referitoare la împărțirea numărului total de puncte la un stagiu de cotizare de 20 de ani. În ceea ce privește excepția autorității de lucru judecat, aprecierea primei instanțe este corectă, întrucât în speță nu poate opera tripla identitate de elemente care să facă incidente dispozițiile art. 1201 C. civ. și ale art. 166 C. proc. civ., pentru a opri o nouă judecată.
Prima instanță a ignorat, însă, faptul că autoritatea de lucru judecat nu se manifestă doar sub forma excepției procesuale, ci și sub forma prezumției de lucru judecat, altfel spus, al efectului pozitiv al lucrului judecat care presupune că ceea ce a stabilit irevocabil o instanță să nu fie contrazis de cea ulterioară. Este vorba de prezumția lucrului judecat care funcționează în cauză, [art. 1200 pct. 4 C. civ. cu referire la art. 1202 alin. (2) C. civ.] potrivit căreia o hotărâre irevocabilă exprimă realitatea raporturilor juridice dintre părți, neputându-se primi vreo dovadă contrară, față de caracterul absolut al prezumției. Ori, statuarea instanței prin sentința nr. 1507 din 5 decembrie 2007 asupra stagiului complet de cotizare de 30 de ani ce trebuie utilizat la recalcularea drepturilor de pensie cuvenite contestatorului conform O.U.G.
nr. 4/2005 nu poate fi supusă unei reevaluări ulterioare, fără încălcarea autorității de lucru judecat, întrucât ea este rezultatul dezbaterilor judiciare și verificării jurisdicționale a instanței. Așa fiind, pentru cele menționate, prin decizia civilă nr. 314/2009 Curtea de Apel a admis recursul, în baza art. 312 alin. (1), (2) și (3) C. proc. civ. și, în consecință, a modificat în parte sentința primei instanțe, în sensul că a respins cererea de obligare a Casei Județene de Pensii Botoșani de a calcula punctajul mediu anual al contestatorului prin luarea în calcul a dispozițiilor art. 77 alin. (3) din Legea nr. 19/2000, respectiv a stagiului total de cotizare necesar de 20 de ani ca nefondată.
Prin cererea formulată de Înalta Curte de Casație și Justiție, numitul C.V. a solicitat revizuirea deciziei civile nr. 314/2009 a Curții de Apel Suceava, susținând că aceasta este potrivnică sentința civilă nr. 1783/2008 a Tribunalului Botoșani. Analizând cererea formulată, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că aceasta nu poate fi primită pentru considerentele ce succed: Dispozițiile art. 322 C. proc. civ. prevăd că revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs, atunci când evocă fondul poate fi cerută atunci când există hotărâri potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade deosebite, în una și aceeași pricină, între aceleași persoane având aceeași calitate.
Pentru a fi aplicabile aceste dispoziții, este necesar ca hotărârile să conțină elemente caracteristice pentru existența lucrului judecat și anume identitatea de părți, de obiect și de cauză și de asemenea, a fi pronunțate în dosare diferite. Prin această reglementare s-a urmărit crearea unei căi de rezolvare a situațiilor în care, judecându-se separat două sau mai multe cauze și neobservându-se existența autorității de lucru judecat, se ajunge la hotărâri potrivnice ale căror hotărâri nu se pot concilia. În speță nu sunt îndeplinite aceste condiții pentru admisibilitatea cererii de revizuire, deoarece se invocă contrarietatea deciziei Curții de Apel Suceava cu sentința Tribunalului Botoșani nr. 1783/2008 care a fost modificată prin decizia civilă a Curții de Apel Suceava, urmare a admiterii recursului declarat (în același dosar).
Pentru aceste considerente, se va respinge cererea de revizuire formulată de numitul C.V. împotriva deciziei civile nr. 314/2009 a Curții de Apel Suceava.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge cererea de revizuire formulată de revizuientul C.V. împotriva deciziei civile nr. 314 din 19 martie 2009 a Curții de Apel Suceava, secția conflicte de muncă și asigurări sociale. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 februarie 2011.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.