ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1488/2015

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1488/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra cauzei

civile de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Judecătoriei Vatra Dornei la data de 06 aprilie 2012, reclamantul D.V. a chemat

în judecată pe pârâții Municipiul Vatra Dornei, prin primar, A.M., C.G., C.L., D.G.,

D.I. și B.S., solicitând să se constate că autorii săi, D.F. și D.A., au dobândit

prin împroprietărire la reforma agrară din 1945 dreptul de proprietate asupra suprafeței

de 5000 mp, identică cu parcelele nou formate nr. 1 F de 497 mp, nr. 1CC de 309

mp, nr. 1DR de 349 mp, nr. 1F de 1157 mp și nr. 1F de 2.690 m.p. din CF nr. xx a

com. cad. Vatra Dornei, în baza Titlului de împroprietărire nr. BB/1945; să se constate

că a dobândit prin moștenire și partaj voluntar cu frații săi (pârâții 1 - 5) dreptul

de proprietate asupra suprafeței de 5000 mp teren și construcții casă de locuit

și anexe, descrise mai sus, în baza CM din 07 februarie 1991 și CM din 15 august

2003 și să se dispună înscrierea în cartea funciară, pe numele său, a dreptului

de proprietate astfel dobândit. La termenul din 17 aprilie 2013, pârâta B.S. a formulat

cerere reconvențională, solicitând obligarea pârâtului reconvențional să-i lase

în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de cca. 4650 mp, teren situat

în str. U., identic cu parte din parcelele topo nr. T1, T2, T3, T4, T5, T6, T7 și

T8 toate din CF nr. xx a com. cad. Vatra Dornei, indicat în acțiunea introductivă

de instanță a reclamantului, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința

civilă nr. 411 din 14 mai 2014, Judecătoria Vatra Dornei a admis acțiunea; a respins

cererea reconvențională formulată de către pârâta B.S., ca nefondată; a constatat

că numiții D.F. și D.A. au dobândit prin împroprietărire, în baza Titlului de proprietate

nr. BB/1945 eliberat în temeiul Decretului-lege nr. 187/1945, dreptul de proprietate

asupra suprafeței de 5.000 mp, situată în municipiul Vatra Dornei, suprafață identică

cu parcelele nou formate nr. 1CC, 2F, 3F, 4DR (formate prin comasarea și redivizarea

parcelelor nr. T9, T5, T6, T7, T10, T11, T1, T12 și T8 înscrise în CF nr. xx Vatra

Dornei a mun. Vatra Dornei); a constatat că numiții D.F. și D.A. au dobândit prin

accesiune imobiliară artificială dreptul de proprietate asupra construcțiilor casă

de locuit și anexe, situate pe parcela nr. T9, identificată mai sus; a constatat

că reclamantul a dobândit prin moștenire de la defuncții D.F. și D.A. și prin partaj

voluntar, dreptul de proprietate asupra imobilelor identificate mai sus; a dispus

înscrierea pe numele reclamantului, într-o carte funciară nouă a mun. Vatra Dornei,

a dreptului de proprietate asupra imobilelor astfel dobândite; a obligat pe pârâta

B.S. la plata către reclamant a sumei de 4149,45 RON cu titlu de cheltuielile de

judecată.

Împotriva acestei

sentințe, pârâta B.S. a declarat recurs.

Prin decizia civilă

nr. 1338 din 9 septembrie 2014, Tribunalul Suceava a admis recursul și a modificat

sentința recurată în sensul că a respins acțiunea ca nefondată.

Prin aceeași sentință,

a admis cererea reconvențională astfel cum a fost precizată la termenul din data

de 26 martie 2014 și a obligat pe pârâtul-intimat D.V. să lase pârâtei-recurente

B.S., în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de 4.392 mp teren situat

în mun. Vatra Dornei, str. U., identic cu parte din parcelele topo nr. T1, T7, T2,

T9, T5 și T6 din CF nr. xx a com. cad. Vatra Dornei indicat în raportul de expertiză

întocmit de ing. B.V., ca fiind identic cu parcelele nou formate nr. 2F, 3F și 4DR.

Împotriva acestei

decizii reclamanții D.V. și D.M.S. au formulat cerere de revizuire, invocând dispozițiile

art. 509 pct. 8 C. proc. civ. în sensul că există hotărâri potrivnice, date de instanțe

de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

Tribunalul Suceava,

secția civilă, prin decizia civilă nr. 182 din 7 noiembrie 2014, a admis excepția

necompetenței sale materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în

favoarea Curții de Apel Suceava.

Curtea de Apel

Suceava, secția I civilă, prin decizia nr. 7 din 13 ianuarie 2015, a respins, ca

nefondată, cererea de revizuire, reținând că hotărârile invocate de revizuenți,

deși privesc aceleași părți, împreună și cu alte părți, în calități diferite, nu

sunt potrivnice întrucât au obiecte și cauze diferite.

Având în vedere

că litigiul în care a fost pronunțată decizia a cărei revizuire se cere a început

înainte de 15 februarie 2013 și că se invocă contrarietatea de hotărâri, Curtea

de Apel Suceava a constatat că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 322

pct. 7 C. proc. civ. de la 1865 și nu prevederile art. 509 pct. 8 din noul C. proc.

civ., invocate de către revizuenți.

S-a reținut că

în prima cauză, Dosar nr. 349/334/2007, s-a respins cererea petentei B.S. (care

a continuat acțiunea autorului său B.A.F.) formulată, în contradictoriu cu Comisia

locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Vatra

Dornei, Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra

terenurilor Suceava, Direcția Silvică Suceava și intervenienții în interes accesoriu

D.V. și D.M.S., pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor

pentru șase trupuri de teren înscrise în CF nr. C1, C2, C3, C4, xx ale comunei cadastrale

Vatra Dornei, motivându-se, în esență, că petentul B.A.F. nu îndeplinea condiția

prevăzută de art. 48 din Legea nr. 18/1991 de a fi cetățean român, iar pentru suprafețele

de teren care nu au fost preluate de stat nu este incidență procedura legilor de

fond funciar ci eventual o acțiune în revendicare.

În ceea ce privește

cel de al doilea litigiu, Dosar nr. 602/334/2012, s-a reținut că reclamantul D.V.

a chemat în judecată pe pârâții municipiul Vatra Dornei prin primar, A.M., C.G.,

C.L., D.G., D.I. și B.S. pentru a se constata că autorii săi, D.F. și D.A., au primit

la reforma agrară din 1945 suprafața de 5000 mp teren, înscrisă în CF nr. xx a comunei

cadastrale Vatra Dornei, că a dobândit proprietatea acestui teren prin moștenire

și partaj voluntar și înscrierea dreptului său de proprietate în cartea funciară,

temeiul de drept al cererii fiind art. 650 C. civ.

În cauză pârâta

B.S. a formulat cerere reconvențională solicitând obligarea reclamantului pârât

să îi lase în deplină proprietate și liniștită posesie terenul indicat în cererea

de chemare în judecată, invocând înscrierea dreptului de proprietate în cartea funciară

din anul 1955.

Prin decizia civilă

nr. 1338 din 9 septembrie 2014, Tribunalului Suceava a respins acțiunea principală

și a admis cererea reconvențională, reținând, în esență, că terenul ce face obiectul

litigiului nu a fost supus cooperativizării, iar pârâta B.S. face dovada dreptului

de proprietate cu înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate a autorului

său din 1955.

În concluzie,

Curtea de Apel Suceava a reținut că în primul litigiu, Dosar nr. 349/334/2007, s-a

analizat îndeplinirea condițiilor pentru reconstituirea dreptului de proprietate

asupra terenurilor reglementate de Legea nr. 18/1991, de către autorul reclamantei

B.S., iar în al doilea litigiu, Dosar nr. 602/334/2012, s-au comparat drepturile

de proprietate ale reclamantului-pârât D.V. și ale pârâtei-reclamante B.S. asupra

uneia din suprafețele de teren pentru care nu se reconstituise dreptul de proprietate

în temeiul Legii nr. 18/1991, în cadrul unei acțiuni în revendicare, avându-se în

vedere și prevederile Decretului-lege nr. 115/1938 privind unificarea dispozițiilor

privitoare la cărțile funciare.

Împotriva deciziei

prin care s-a soluționat cererea de revizuire, D.V. și D.M.S. au formulat recurs,

criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.

În dezvoltarea

criticilor formulate, recurenții susțin că în mod greșit instanța de apel a reținut

că temeiul de drept al cererii de revizuire este reprezentat de art. 322 pct. 7

C. proc. civ. de la 1865, arătând că față de data promovării cererii, în cauză sunt

incidente dispozițiile art. 509 pct. 8 din noul C. proc. civ., în sensul că există

hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de grade diferite, care încalcă

autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri. Susțin că prin admiterea recursului,

modificarea sentinței civile nr. 411 din 14 mai 2014 pronunțată de Judecătoria Vatra

Dornei în primă instanță și admiterea cererii reconvenționale s-a încălcat puterea

de lucru judecat a sentinței nr. 898 din 13 iulie 2011 pronunțată de aceeași judecătorie,

menținută de tribunal în Dosar nr. 349/334/2007, motiv pentru care dispozitivul

deciziei civile nr. 1338 din 09 septembrie 2014 pronunțată de Tribunalul Suceava

în Dosar nr. 608/334/2012* cuprinde dispoziții contradictorii, care încalcă autoritate

de lucru judecat a sentinței nr. 898 din 13 iulie 2011 a Judecătoriei Vatra Dornei,

în ceea ce privește recunoașterea dreptului de proprietate pentru suprafața de 4392

mp din total de 5000 mp cât a făcut obiectul litigiului în Dosar nr. 608/334/2012.

Mai arată că, în condițiile în care autorul numitei B.S., defunctul B.A.F., nu este

proprietarul terenului solicitat, aspect stabilit irevocabil încă din 2011, tribunalul,

prin decizia contestată și admiterea cererii reconvenționale care are ca obiect

revendicarea imobiliara a acestui teren, o face proprietară pe moștenitoarea acestuia.

În continuare,

recurenții arată că în raport de sentința nr. 898 din 13 iulie 2011 a Judecătoriei

Vatra Dornei, definitivă și irevocabilă, care are ca și efect puterea de lucru judecat,

aspect invocat de ei atât oral cât și prin concluziile scrise, excepție asupra căreia

tribunalul, cu ocazia judecării recursului, a omis să se pronunțe, pârâta-recurentă

nu a făcut dovada că este proprietară neposesoare, pentru a fi admisibilă o acțiune

în revendicare. Arată că prin sentința nr. 898 din 13 iulie 2011 a Judecătoriei

Vatra Dornei, menținută în recurs, s-a respins irevocabil acțiunea de reconstituire

a dreptului de proprietate pentru terenul în litigiu în favoarea lui B.A.F., dar

după moartea acestuia, survenită 21 iunie 2007, la 7 ani, Tribunalul Suceava, prin

decizia civilă nr. 1338 din 09 septembrie 2014, o face proprietară pe acest teren

care nu i-a fost reconstituit niciodată defunctului, pe soția sa. Sub acest aspect,

susține că cea de-a doua hotărâre trebuie anulată, întrucât cuprinde dispoziții

contradictorii care încalcă autoritatea de lucru judecat a sentinței nr. 898 din

13 iulie 2011 a Judecătoriei Vatra Dornei, în ce privește recunoașterea dreptului

de proprietate pentru suprafața de 4392 mp din total suprafață de 5000 mp cât a

făcut obiectul litigiului în Dosarul nr. 608/334/2012.

În concluzie,

recurenții solicită admiterea recursului, modificarea deciziei nr. 7 din 13

ianuarie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Suceava și, pe fond, admiterea cererii

de revizuire astfel cum a fost formulată.

La termenul din

29 mai 2014, Înalta Curte a invocat, din oficiu, excepția inadmisibilității recursului,

în raport de dispozițiile art. 328 alin. (1) C. proc. civ., față de împrejurarea

că hotărârea supusă revizuirii este pronunțată în recurs.

Examinând cu prioritate

această excepție, Înalta Curte o va admite pentru următoarele considerente:

Regula în materia

căii de atac ce poate fi exercitată împotriva hotărârii date asupra revizuirii este

aceea că o astfel de hotărâre este supusă căii de atac prevăzută de lege pentru

hotărârea revizuită (art. 328 alin. (1) C. proc. civ.). În consecință, hotărârea

dată asupra cererii de revizuire care are ca obiect o decizie a instanței de recurs

este irevocabilă, așa încât ea nu mai poate fi atacată cu recurs.

Art. 328

alin. (2) C. proc. civ. prevede că „dacă revizuirea s-a cerut pentru hotărâri potrivnice

calea de atac este recursul, cu excepția cazului în care instanța de revizuire este

Înalta Curte de Casație și Justiție, a cărei hotărâre este irevocabilă".

Această dispoziție

procedurală nu este însă de natură a deschide calea unui recurs la recurs, aplicându-se

și în această ipoteză regula prevăzută la alin. (1) al art. 328 din C. proc. civ.,

în sensul că, dacă hotărârea supusă revizuirii pe temeiul art. 322 pct. 7 din același

Cod este irevocabilă, același caracter îl va avea și hotărârea pronunțată în revizuire.

Din interpretarea

prevederilor art. 328 alin. (2) C. proc. civ. reiese că intenția legiuitorului a

fost aceea de a elimina calea de atac a apelului, atunci când hotărârea a cărei

revizuire se cere este supusă atât apelului, cât și recursului, și nu aceea de a

deschide calea recursului în situația în care hotărârea supusă revizuirii pentru

contrarietate de hotărâri este pronunțată în recurs.

În speță, decizia

nr. 1338 a Tribunalului Suceava, a cărei revizuire s-a solicitat, este o hotărâre

irevocabilă potrivit art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., nefiind susceptibilă

de recurs.

În aplicarea regulii

prevăzute la art. 328 alin. (1) C. proc. civ., decizia nr. 7 din 13 ianuarie 2015

a Curții de Apel Suceava, secția I civilă, prin care s-a soluționat cererea de revizuire

îndreptată împotriva deciziei irevocabile sus-menționate este, la rândul său, irevocabilă,

recursul declarat în cauză fiind, așadar, inadmisibil.

În consecință,

pentru considerentele reținute mai sus, Înalta Curte va respinge recursul declarat

în cauză ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

În majoritate,

respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de revizuenții D.V. și D.M.S. împotriva

deciziei nr. 7 din 13 ianuarie 2015 a Curții de Apel Suceava, secția a I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică astăzi, 2 iunie 2015.

Cu opinia separată

a doamnei judecător S.A.M. în sensul respingerii recursului ca nefondat.

Motivarea opiniei

separate:

Cererea de revizuire

privește contrarietatea dintre decizia civilă nr. 1338 din 9 septembrie 2014 pronunțată

de Tribunalul Suceava și decizia civilă nr. 786/2012 pronunțată de același tribunal,

se întemeiază pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. și a fost soluționată

prin decizia civilă nr. 7 din 13 ianuarie 2015 a Curții de Apel Suceava, atacată

cu recurs în prezenta cauză.

Conform art. 328

alin. (1) C. proc. civ., hotărârea asupra revizuirii este supusă căilor de atac

prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită, iar potrivit alin. (2) al aceluiași

art., dacă revizuirea s-a cerut pentru hotărâri potrivnice, calea de atac este recursul,

cu excepția cazului în care instanța de revizuire este Înalta Curte de Casație și

Justiție, a cărei hotărâre este irevocabilă.

Textul art. 328

alin. (1) C. proc. civ. instituie regula în materia căilor de atac pentru toate

cazurile de revizuire, în sensul că hotărârile care soluționează cererea de revizuire

sunt supuse acelorași căi de atac ca și hotărârea atacată, cu excepția unui singur

caz, cel al contrarietății de hotărâri, pentru care alin. (2) al aceluiași art.

reglementează numai calea de atac a recursului.

În cuprinsul alin.

(2) este menționată și o excepție, în sensul că nu este deschisă nici chiar calea

de atac a recursului când cel puțin una dintre cele două hotărâri potrivnice este

pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, caz în care hotărârea pronunțată

în revizuire, în temeiul art. 322 pct. 7 C. proc. civ., nu mai este supusă recursului,

având caracter irevocabil.

Ca atare, spre

deosebire de celelalte cazuri de revizuire, limitativ prevăzute de lege, pentru

ipoteza revizuirii întemeiată pe contrarietate de hotărâri, legiuitorul a consacrat

legislativ, în art. 328 alin. (2) C. proc. civ., o singură cale de atac, recursul,

motivat de faptul că obiectul verificării de legalitate este restrâns la un singur

aspect, acela al respectării puterii de lucru judecat a primei hotărâri pronunțate

în aceeași cauză.

Argumentul care

justifică restrângerea căilor de atac în cazul de revizuire menționat de art. 322

pct. 7 C. proc. civ. lasă fără semnificație faptul că hotărârea supusă revizuirii

este sau nu supusă unei singure căi de atac, adică coroborarea alin. (2) cu

alin. (1) din art. 328 C. proc. civ.

Textul art. 328

alin. (2) C. proc. civ. este neechivoc și trebuie interpretat conform principiului

ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus (unde legea nu distinge, nici

interpretul nu trebuie să distingă).

În acest context,

interpretarea literală a art. 328 alin. (2) C. proc. civ. este cea corectă. De aceea,

interpretarea sistematică, prin care art. 328 alin. (2) trebuie coroborat cu

art. 328 alin. (1) C. proc. civ., trebuie evitată.

Mai mult, astfel

cum s-a arătat anterior, dispozițiile alin. (2) derogă de la cele ale alin. (1),

reglementând reducerea căilor de atac doar pentru un singur caz de revizuire, ceea

ce impune o interpretare restrictivă.

De aceea,

art. 328 alin. (2) C. proc. civ. trebuie interpretat în sensul că recursul împotriva

hotărârii pronunțate într-o cerere de revizuire întemeiată pe art. 322 pct. 7 este

admisibil și în cazul în care cel puțin una dintre hotărârile potrivnice este irevocabilă,

cu o singură excepției, expres prevăzută de lege, cea în care instanța care a pronunțat

această hotărâre este Înalta Curte de Casație și Justiție.

Această concluzie

este susținută de art. 513 alin. (6) din Noul C. proc. civ. unde se precizează expres

că, dacă revizuirea s-a cerut pentru contrarietate de hotărârii, calea de atac este

recursul chiar și atunci când instanța de revizuire a fost una dintre secțiile Înaltei

Curți de Casație și Justiție, adică atunci când hotărârea atacată este pronunțată

de o instanță de recurs (adică irevocabilă, accepțiune care nu mai este folosită

în Noul C. proc. civ.), de vreme ce, potrivit art. 97 din Noul C. proc. civ., secțiile

Înaltei Curți de Casație și Justiție sunt competente să judece exclusiv ca instanțe

de recurs. În această situație competența de soluționare a recursului aparține completului

de 5 judecători.

Deși Noul C.

proc. civ. nu este incident în cauză, art. 513 alin. (6) din Noul C. proc. civ.

susține ideea că interpretările restrictive de natură doctrinară sau jurisprudențiale,

la care se face vorbire în opinia majoritară, nu fac decât să adauge la lege, îndepârtându-se

de la scopul acesteia, anume acela de a exercita căile de atac în limitele și în

condițiile expres și neechivoc menționate în art. 328 alin. (2) C. proc. civ.

Formularea căilor

de atac numai în limitele legii constituie o cerință de natură constituțională,

menționată în art. 129 din Constituția României, potrivit cu care „împotriva hotărârilor

judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac,

în condițiile legii".

Față de cele ce

preced, consider că excepția inadmisibilității trebuia să fie respinsă.

Analizând recursul,

se constată următoarele:

Potrivit art.

3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010

privind C. proc. civ., „dispozițiile C. proc. civ. se aplică numai proceselor și

executărilor silite începute după intrarea acestuia în vigoare".

Legiuitorul menționează

expres care este momentul care este luat în considerare pentru aplicarea dispozițiilor

C. proc. civ., anume data introducerii cererii de chemare în judecată la prima instanță

de fond, deoarece la acest moment se consideră că procesul a început.

Prezentul proces

a fost inițiat la data de 6 aprilie 2012, anterior datei de 15 februarie 2013, când

a intrat în vigoare Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., iar exercitarea căilor

de atac nu are relevanță pentru atragerea incidenței Noului C. proc. civ., de vreme

ce art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012 se referă la data introducerii cererii

de chemare în judecată, iar nu a căilor de atac formulate în acel proces, fie că

sunt ordinare, fie extraordinare.

Celelalte critici

pe care recurentul le invocă nu se referă la lipsa de identitate de obiect și cauză

dintre cauzele soluționate prin hotărâri potrivnice, aspect pe care s-a întemeiat

hotărârea recurată, ci la aspecte de nelegalitate care privesc fondul cauzei.

Or, pe calea revizuirii

formulate în temeiul art. 322 pct. 7 C. proc. civ. și apoi în calea de atac a recursului

nu pot fi reanalizate aspectele de fond ale cauzei, ci numai tripla identitate de

părți, obiect și cauză, cerută pentru a se stabili daca în aceeași cauză au fost

pronunțate hotărâri potrivnice, situație care ar aduce atingere principiului siguranței

circuitului civil și ar atrage sancțiunea anulării ultimei hotărâri, care încalcă

puterea de lucru judecat a primei hotărâri.

Pentru aceste

argumente, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., s-ar fi impus respingerea

recursului ca nefondat.