ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1488/2015

Asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Vatra Dornei la data de 06 aprilie 2012, reclamantul D.V. a chemat în judecată pe pârâții Municipiul Vatra Dornei, prin primar, A.M., C.G., C.L., D.G., D.I. și B.S., solicitând să se constate că autorii săi, D.F. și D.A., au dobândit prin împroprietărire la reforma agrară din 1945 dreptul de proprietate asupra suprafeței de 5000 mp, identică cu parcelele nou formate nr. 1 F de 497 mp, nr. 1CC de 309 mp, nr. 1DR de 349 mp, nr. 1F de 1157 mp și nr. 1F de 2.690 m.p. din CF nr. xx a com. cad.

Vatra Dornei, în baza Titlului de împroprietărire nr. BB/1945; să se constate că a dobândit prin moștenire și partaj voluntar cu frații săi (pârâții 1 - 5) dreptul de proprietate asupra suprafeței de 5000 mp teren și construcții casă de locuit și anexe, descrise mai sus, în baza CM din 07 februarie 1991 și CM din 15 august 2003 și să se dispună înscrierea în cartea funciară, pe numele său, a dreptului de proprietate astfel dobândit. La termenul din 17 aprilie 2013, pârâta B.S. a formulat cerere reconvențională, solicitând obligarea pârâtului reconvențional să-i lase în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de cca. 4650 mp, teren situat în str. U., identic cu parte din parcelele topo nr. T1, T2, T3, T4, T5, T6, T7 și T8 toate din CF nr. xx a com.

cad. Vatra Dornei, indicat în acțiunea introductivă de instanță a reclamantului, cu cheltuieli de judecată. Prin sentința civilă nr. 411 din 14 mai 2014, Judecătoria Vatra Dornei a admis acțiunea; a respins cererea reconvențională formulată de către pârâta B.S., ca nefondată; a constatat că numiții D.F. și D.A. au dobândit prin împroprietărire, în baza Titlului de proprietate nr. BB/1945 eliberat în temeiul Decretului-lege nr. 187/1945, dreptul de proprietate asupra suprafeței de 5.000 mp, situată în municipiul Vatra Dornei, suprafață identică cu parcelele nou formate nr. 1CC, 2F, 3F, 4DR (formate prin comasarea și redivizarea parcelelor nr. T9, T5, T6, T7, T10, T11, T1, T12 și T8 înscrise în CF nr. xx Vatra Dornei a mun.

Vatra Dornei); a constatat că numiții D.F. și D.A. au dobândit prin accesiune imobiliară artificială dreptul de proprietate asupra construcțiilor casă de locuit și anexe, situate pe parcela nr. T9, identificată mai sus; a constatat că reclamantul a dobândit prin moștenire de la defuncții D.F. și D.A. și prin partaj voluntar, dreptul de proprietate asupra imobilelor identificate mai sus; a dispus înscrierea pe numele reclamantului, într-o carte funciară nouă a mun. Vatra Dornei, a dreptului de proprietate asupra imobilelor astfel dobândite; a obligat pe pârâta B.S. la plata către reclamant a sumei de 4149,45 RON cu titlu de cheltuielile de judecată. Împotriva acestei sentințe, pârâta B.S. a declarat recurs.

Prin decizia civilă nr. 1338 din 9 septembrie 2014, Tribunalul Suceava a admis recursul și a modificat sentința recurată în sensul că a respins acțiunea ca nefondată. Prin aceeași sentință, a admis cererea reconvențională astfel cum a fost precizată la termenul din data de 26 martie 2014 și a obligat pe pârâtul-intimat D.V. să lase pârâtei-recurente B.S., în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de 4.392 mp teren situat în mun. Vatra Dornei, str. U., identic cu parte din parcelele topo nr. T1, T7, T2, T9, T5 și T6 din CF nr. xx a com. cad. Vatra Dornei indicat în raportul de expertiză întocmit de ing. B.V., ca fiind identic cu parcelele nou formate nr. 2F, 3F și 4DR. Împotriva acestei decizii reclamanții D.V.

și D.M.S. au formulat cerere de revizuire, invocând dispozițiile art. 509 pct. 8 C. proc. civ. în sensul că există hotărâri potrivnice, date de instanțe de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri. Tribunalul Suceava, secția civilă, prin decizia civilă nr. 182 din 7 noiembrie 2014, a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Suceava. Curtea de Apel Suceava, secția I civilă, prin decizia nr. 7 din 13 ianuarie 2015, a respins, ca nefondată, cererea de revizuire, reținând că hotărârile invocate de revizuenți, deși privesc aceleași părți, împreună și cu alte părți, în calități diferite, nu sunt potrivnice întrucât au obiecte și cauze diferite.

Având în vedere că litigiul în care a fost pronunțată decizia a cărei revizuire se cere a început înainte de 15 februarie 2013 și că se invocă contrarietatea de hotărâri, Curtea de Apel Suceava a constatat că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. de la 1865 și nu prevederile art. 509 pct. 8 din noul C. proc. civ., invocate de către revizuenți. S-a reținut că în prima cauză, Dosar nr. 349/334/2007, s-a respins cererea petentei B.S. (care a continuat acțiunea autorului său B.A.F.) formulată, în contradictoriu cu Comisia locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Vatra Dornei, Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Suceava, Direcția Silvică Suceava și intervenienții în interes accesoriu D.V.

și D.M.S., pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor pentru șase trupuri de teren înscrise în CF nr. C1, C2, C3, C4, xx ale comunei cadastrale Vatra Dornei, motivându-se, în esență, că petentul B.A.F. nu îndeplinea condiția prevăzută de art. 48 din Legea nr. 18/1991 de a fi cetățean român, iar pentru suprafețele de teren care nu au fost preluate de stat nu este incidență procedura legilor de fond funciar ci eventual o acțiune în revendicare. În ceea ce privește cel de al doilea litigiu, Dosar nr. 602/334/2012, s-a reținut că reclamantul D.V. a chemat în judecată pe pârâții municipiul Vatra Dornei prin primar, A.M., C.G., C.L., D.G., D.I. și B.S. pentru a se constata că autorii săi, D.F.

și D.A., au primit la reforma agrară din 1945 suprafața de 5000 mp teren, înscrisă în CF nr. xx a comunei cadastrale Vatra Dornei, că a dobândit proprietatea acestui teren prin moștenire și partaj voluntar și înscrierea dreptului său de proprietate în cartea funciară, temeiul de drept al cererii fiind art. 650 C. civ. În cauză pârâta B.S. a formulat cerere reconvențională solicitând obligarea reclamantului pârât să îi lase în deplină proprietate și liniștită posesie terenul indicat în cererea de chemare în judecată, invocând înscrierea dreptului de proprietate în cartea funciară din anul 1955. Prin decizia civilă nr. 1338 din 9 septembrie 2014, Tribunalului Suceava a respins acțiunea principală și a admis cererea reconvențională, reținând, în esență, că terenul ce face obiectul litigiului nu a fost supus cooperativizării, iar pârâta B.S.

face dovada dreptului de proprietate cu înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate a autorului său din 1955. În concluzie, Curtea de Apel Suceava a reținut că în primul litigiu, Dosar nr. 349/334/2007, s-a analizat îndeplinirea condițiilor pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor reglementate de Legea nr. 18/1991, de către autorul reclamantei B.S., iar în al doilea litigiu, Dosar nr. 602/334/2012, s-au comparat drepturile de proprietate ale reclamantului-pârât D.V. și ale pârâtei-reclamante B.S. asupra uneia din suprafețele de teren pentru care nu se reconstituise dreptul de proprietate în temeiul Legii nr. 18/1991, în cadrul unei acțiuni în revendicare, avându-se în vedere și prevederile Decretului-lege nr. 115/1938 privind unificarea dispozițiilor privitoare la cărțile funciare.

Împotriva deciziei prin care s-a soluționat cererea de revizuire, D.V. și D.M.S. au formulat recurs, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate. În dezvoltarea criticilor formulate, recurenții susțin că în mod greșit instanța de apel a reținut că temeiul de drept al cererii de revizuire este reprezentat de art. 322 pct. 7 C. proc. civ. de la 1865, arătând că față de data promovării cererii, în cauză sunt incidente dispozițiile art. 509 pct. 8 din noul C. proc. civ., în sensul că există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

Susțin că prin admiterea recursului, modificarea sentinței civile nr. 411 din 14 mai 2014 pronunțată de Judecătoria Vatra Dornei în primă instanță și admiterea cererii reconvenționale s-a încălcat puterea de lucru judecat a sentinței nr. 898 din 13 iulie 2011 pronunțată de aceeași judecătorie, menținută de tribunal în Dosar nr. 349/334/2007, motiv pentru care dispozitivul deciziei civile nr. 1338 din 09 septembrie 2014 pronunțată de Tribunalul Suceava în Dosar nr. 608/334/2012* cuprinde dispoziții contradictorii, care încalcă autoritate de lucru judecat a sentinței nr. 898 din 13 iulie 2011 a Judecătoriei Vatra Dornei, în ceea ce privește recunoașterea dreptului de proprietate pentru suprafața de 4392 mp din total de 5000 mp cât a făcut obiectul litigiului în Dosar nr. 608/334/2012.

Mai arată că, în condițiile în care autorul numitei B.S., defunctul B.A.F., nu este proprietarul terenului solicitat, aspect stabilit irevocabil încă din 2011, tribunalul, prin decizia contestată și admiterea cererii reconvenționale care are ca obiect revendicarea imobiliara a acestui teren, o face proprietară pe moștenitoarea acestuia. În continuare, recurenții arată că în raport de sentința nr. 898 din 13 iulie 2011 a Judecătoriei Vatra Dornei, definitivă și irevocabilă, care are ca și efect puterea de lucru judecat, aspect invocat de ei atât oral cât și prin concluziile scrise, excepție asupra căreia tribunalul, cu ocazia judecării recursului, a omis să se pronunțe, pârâta-recurentă nu a făcut dovada că este proprietară neposesoare, pentru a fi admisibilă o acțiune în revendicare.

Arată că prin sentința nr. 898 din 13 iulie 2011 a Judecătoriei Vatra Dornei, menținută în recurs, s-a respins irevocabil acțiunea de reconstituire a dreptului de proprietate pentru terenul în litigiu în favoarea lui B.A.F., dar după moartea acestuia, survenită 21 iunie 2007, la 7 ani, Tribunalul Suceava, prin decizia civilă nr. 1338 din 09 septembrie 2014, o face proprietară pe acest teren care nu i-a fost reconstituit niciodată defunctului, pe soția sa. Sub acest aspect, susține că cea de-a doua hotărâre trebuie anulată, întrucât cuprinde dispoziții contradictorii care încalcă autoritatea de lucru judecat a sentinței nr. 898 din 13 iulie 2011 a Judecătoriei Vatra Dornei, în ce privește recunoașterea dreptului de proprietate pentru suprafața de 4392 mp din total suprafață de 5000 mp cât a făcut obiectul litigiului în Dosarul nr. 608/334/2012.

În concluzie, recurenții solicită admiterea recursului, modificarea deciziei nr. 7 din 13 ianuarie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Suceava și, pe fond, admiterea cererii de revizuire astfel cum a fost formulată. La termenul din 29 mai 2014, Înalta Curte a invocat, din oficiu, excepția inadmisibilității recursului, în raport de dispozițiile art. 328 alin. (1) C. proc. civ., față de împrejurarea că hotărârea supusă revizuirii este pronunțată în recurs. Examinând cu prioritate această excepție, Înalta Curte o va admite pentru următoarele considerente: Regula în materia căii de atac ce poate fi exercitată împotriva hotărârii date asupra revizuirii este aceea că o astfel de hotărâre este supusă căii de atac prevăzută de lege pentru hotărârea revizuită (art. 328 alin. (1) C. proc.

civ.). În consecință, hotărârea dată asupra cererii de revizuire care are ca obiect o decizie a instanței de recurs este irevocabilă, așa încât ea nu mai poate fi atacată cu recurs. Art. 328 alin. (2) C. proc. civ. prevede că „dacă revizuirea s-a cerut pentru hotărâri potrivnice calea de atac este recursul, cu excepția cazului în care instanța de revizuire este Înalta Curte de Casație și Justiție, a cărei hotărâre este irevocabilă". Această dispoziție procedurală nu este însă de natură a deschide calea unui recurs la recurs, aplicându-se și în această ipoteză regula prevăzută la alin. (1) al art. 328 din C. proc. civ., în sensul că, dacă hotărârea supusă revizuirii pe temeiul art. 322 pct. 7 din același Cod este irevocabilă, același caracter îl va avea și hotărârea pronunțată în revizuire.

Din interpretarea prevederilor art. 328 alin. (2) C. proc. civ. reiese că intenția legiuitorului a fost aceea de a elimina calea de atac a apelului, atunci când hotărârea a cărei revizuire se cere este supusă atât apelului, cât și recursului, și nu aceea de a deschide calea recursului în situația în care hotărârea supusă revizuirii pentru contrarietate de hotărâri este pronunțată în recurs. În speță, decizia nr. 1338 a Tribunalului Suceava, a cărei revizuire s-a solicitat, este o hotărâre irevocabilă potrivit art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., nefiind susceptibilă de recurs. În aplicarea regulii prevăzute la art. 328 alin. (1) C. proc. civ., decizia nr. 7 din 13 ianuarie 2015 a Curții de Apel Suceava, secția I civilă, prin care s-a soluționat cererea de revizuire îndreptată împotriva deciziei irevocabile sus-menționate este, la rândul său, irevocabilă, recursul declarat în cauză fiind, așadar, inadmisibil.

În consecință, pentru considerentele reținute mai sus, Înalta Curte va respinge recursul declarat în cauză ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E În majoritate, respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de revizuenții D.V. și D.M.S. împotriva deciziei nr. 7 din 13 ianuarie 2015 a Curții de Apel Suceava, secția a I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 2 iunie 2015. Cu opinia separată a doamnei judecător S.A.M. în sensul respingerii recursului ca nefondat. Motivarea opiniei separate: Cererea de revizuire privește contrarietatea dintre decizia civilă nr. 1338 din 9 septembrie 2014 pronunțată de Tribunalul Suceava și decizia civilă nr. 786/2012 pronunțată de același tribunal, se întemeiază pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. și a fost soluționată prin decizia civilă nr. 7 din 13 ianuarie 2015 a Curții de Apel Suceava, atacată cu recurs în prezenta cauză.

Conform art. 328 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea asupra revizuirii este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită, iar potrivit alin. (2) al aceluiași art., dacă revizuirea s-a cerut pentru hotărâri potrivnice, calea de atac este recursul, cu excepția cazului în care instanța de revizuire este Înalta Curte de Casație și Justiție, a cărei hotărâre este irevocabilă. Textul art. 328 alin. (1) C. proc. civ. instituie regula în materia căilor de atac pentru toate cazurile de revizuire, în sensul că hotărârile care soluționează cererea de revizuire sunt supuse acelorași căi de atac ca și hotărârea atacată, cu excepția unui singur caz, cel al contrarietății de hotărâri, pentru care alin. (2) al aceluiași art. reglementează numai calea de atac a recursului.

În cuprinsul alin. (2) este menționată și o excepție, în sensul că nu este deschisă nici chiar calea de atac a recursului când cel puțin una dintre cele două hotărâri potrivnice este pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, caz în care hotărârea pronunțată în revizuire, în temeiul art. 322 pct. 7 C. proc. civ., nu mai este supusă recursului, având caracter irevocabil. Ca atare, spre deosebire de celelalte cazuri de revizuire, limitativ prevăzute de lege, pentru ipoteza revizuirii întemeiată pe contrarietate de hotărâri, legiuitorul a consacrat legislativ, în art. 328 alin. (2) C. proc. civ., o singură cale de atac, recursul, motivat de faptul că obiectul verificării de legalitate este restrâns la un singur aspect, acela al respectării puterii de lucru judecat a primei hotărâri pronunțate în aceeași cauză.

Argumentul care justifică restrângerea căilor de atac în cazul de revizuire menționat de art. 322 pct. 7 C. proc. civ. lasă fără semnificație faptul că hotărârea supusă revizuirii este sau nu supusă unei singure căi de atac, adică coroborarea alin. (2) cu alin. (1) din art. 328 C. proc. civ. Textul art. 328 alin. (2) C. proc. civ. este neechivoc și trebuie interpretat conform principiului ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus (unde legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie să distingă). În acest context, interpretarea literală a art. 328 alin. (2) C. proc. civ. este cea corectă. De aceea, interpretarea sistematică, prin care art. 328 alin. (2) trebuie coroborat cu art. 328 alin. (1) C. proc.

civ., trebuie evitată. Mai mult, astfel cum s-a arătat anterior, dispozițiile alin. (2) derogă de la cele ale alin. (1), reglementând reducerea căilor de atac doar pentru un singur caz de revizuire, ceea ce impune o interpretare restrictivă. De aceea, art. 328 alin. (2) C. proc. civ. trebuie interpretat în sensul că recursul împotriva hotărârii pronunțate într-o cerere de revizuire întemeiată pe art. 322 pct. 7 este admisibil și în cazul în care cel puțin una dintre hotărârile potrivnice este irevocabilă, cu o singură excepției, expres prevăzută de lege, cea în care instanța care a pronunțat această hotărâre este Înalta Curte de Casație și Justiție. Această concluzie este susținută de art. 513 alin. (6) din Noul C. proc.

civ. unde se precizează expres că, dacă revizuirea s-a cerut pentru contrarietate de hotărârii, calea de atac este recursul chiar și atunci când instanța de revizuire a fost una dintre secțiile Înaltei Curți de Casație și Justiție, adică atunci când hotărârea atacată este pronunțată de o instanță de recurs (adică irevocabilă, accepțiune care nu mai este folosită în Noul C. proc. civ.), de vreme ce, potrivit art. 97 din Noul C. proc. civ., secțiile Înaltei Curți de Casație și Justiție sunt competente să judece exclusiv ca instanțe de recurs. În această situație competența de soluționare a recursului aparține completului de 5 judecători. Deși Noul C. proc. civ. nu este incident în cauză, art. 513 alin. (6) din Noul C. proc.

civ. susține ideea că interpretările restrictive de natură doctrinară sau jurisprudențiale, la care se face vorbire în opinia majoritară, nu fac decât să adauge la lege, îndepârtându-se de la scopul acesteia, anume acela de a exercita căile de atac în limitele și în condițiile expres și neechivoc menționate în art. 328 alin. (2) C. proc. civ. Formularea căilor de atac numai în limitele legii constituie o cerință de natură constituțională, menționată în art. 129 din Constituția României, potrivit cu care „împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii". Față de cele ce preced, consider că excepția inadmisibilității trebuia să fie respinsă.

Analizând recursul, se constată următoarele: Potrivit art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., „dispozițiile C. proc. civ. se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acestuia în vigoare". Legiuitorul menționează expres care este momentul care este luat în considerare pentru aplicarea dispozițiilor C. proc. civ., anume data introducerii cererii de chemare în judecată la prima instanță de fond, deoarece la acest moment se consideră că procesul a început. Prezentul proces a fost inițiat la data de 6 aprilie 2012, anterior datei de 15 februarie 2013, când a intrat în vigoare Legea nr. 134/2010 privind C. proc.

civ., iar exercitarea căilor de atac nu are relevanță pentru atragerea incidenței Noului C. proc. civ., de vreme ce art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012 se referă la data introducerii cererii de chemare în judecată, iar nu a căilor de atac formulate în acel proces, fie că sunt ordinare, fie extraordinare. Celelalte critici pe care recurentul le invocă nu se referă la lipsa de identitate de obiect și cauză dintre cauzele soluționate prin hotărâri potrivnice, aspect pe care s-a întemeiat hotărârea recurată, ci la aspecte de nelegalitate care privesc fondul cauzei. Or, pe calea revizuirii formulate în temeiul art. 322 pct. 7 C. proc. civ.

și apoi în calea de atac a recursului nu pot fi reanalizate aspectele de fond ale cauzei, ci numai tripla identitate de părți, obiect și cauză, cerută pentru a se stabili daca în aceeași cauză au fost pronunțate hotărâri potrivnice, situație care ar aduce atingere principiului siguranței circuitului civil și ar atrage sancțiunea anulării ultimei hotărâri, care încalcă puterea de lucru judecat a primei hotărâri. Pentru aceste argumente, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., s-ar fi impus respingerea recursului ca nefondat.