ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3455/2013

Asupra recursului civil de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 4957 din 30 noiembrie 1998 pronunțată în Dosarul nr. 2439/1998 aflat pe rolul Judecătoriei Buftea a admis excepția autorității de lucru judecat și a respins acțiunea formulată de reclamanta SC L.F.M. SA în contradictoriu cu pârâtele Primăria Bragadiru, Primăria Gruiu și Prefectura Ilfov, pentru autoritate de lucru judecat și a respins cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenienții V.N., T.E., T.D., M.E., V.I., G.I., M.I., M.E., I.G.G., I.M.G., D.E. și M.I. împotriva pârâtei Primăria comunei Chiajna, ca netimbrată. Intervenienții V.N., T.E., T.D., M.E., V.I., G.I., M.I.A., M.E., I.G.G., I.M.G., D.E.

și M.I. au formulat la data de 28 mai 1998 cerere de intervenție în interes propriu (fila 58) în contradictoriu cu pârâtele Primăria comunei Chiajna și S.C.L.F. Militari, prin care solicitau să se constate că sunt proprietarii suprafeței de 21.924 m.p. situată în comuna Chiajna, str. Morii și să fie obligată pârâta Primăria comunei Chiajna să lase în liberă posesie și folosință terenul. În motivarea cererii de intervenție, s-a arătat că sunt moștenitorii numiților M.I. zis I. și P.I. zis V., că autorii lor au avut în proprietate suprafața de teren de 21.924 m.p. pe care se afla o moară și anexele ei conform procesului-verbal nr. 1347 din 26 iulie 1948 de luare în primire. În anul 1948 prin actul nr. 1347 în mod abuziv terenul compus din teren și construcție, inclusiv anexele, a fost preluat.

În drept, cererea de intervenție a fost întemeiată pe prevederile art. 480 C. civ., art. 1075 C. civ. și următoarele, art. 111 C. proc. civ. Împotriva acestei sentințe au formulat apel intervenienții, fiind format Dosarul nr. 1148/1999 pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă. C.I. a formulat cererea prin care solicită "să fie înscrisă în rândul intervenienților" din dosarul nr. 2439/1998 (fila 101), cu motivarea că face parte dintre moștenitorii numitului M.I. zis I. Prin încheierea din data de 04 noiembrie 1999 instanța a admis în principiu cererea de intervenție formulată de C.I. (fila 103, dosar 1148/1999). Ioniță Vicențiu a formulat cererea de intervenție în interes propriu (fila 151) prin care arată că are calitatea de moștenitor al defuncților M.I.

zis I. și P.I. zis V., ca fiu al lui D.I. (decedat) și E.I. (soția supraviețuitoare, parte în proces). La termenul din data de 03 iunie 1999 instanța de apel a încuviințat pentru apelanți efectuarea unui raport de expertiză topografică, fiind depus la dosar raportul de expertiză judiciară întocmit de expert T.V. (filele 132-134), prin care expertul a arătat, pe baza studierii planului cadastral și a constatărilor efectuate pe teren, că terenul este ocupat de SC L.F.M. SA, fiind folosit ca depozit de ambalaje, majoritatea clădirilor fiind demolate, rămânând doar fundațiile. Prin decizia civilă nr. 1705/ A din 11 mai 2000 Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a admis apelul, a desființat Sentința civilă nr. 4937 din 30 noiembrie 1998 a Judecătoriei Buftea și a trimis cauza spre competentă soluționare în fond, la Tribunalul București.

La fila 76 din dosarul de fond intervenienții au depus o cerere precizatoare a cererii de intervenție, prin care au arătat că înțeleg să se judece în contradictoriu cu Primăria Chiajna, solicitând obligarea acesteia să le lase în deplină proprietate și liniștită posesie terenul în suprafață de 21.924 mp situat în comuna Chiajna, str. Morii. Ca titluri de proprietate ale autorilor M.I. zis I. și P.I. zis V., intervenienții au enumerat următoarele înscrisuri: contract de vânzare-cumpărare nr. x/1909, contract de vânzare-cumpărare nr. y/1909, contract de vânzare-cumpărare din 12 aprilie 1912, act de vânzare-cumpărare nr. z/1924, act de vânzare-cumpărare din 16 aprilie 1912, act de notorietate din data de 01 decembrie 1924. Prin sentința civilă nr. 1752 din 22 noiembrie 2001 pronunțată în Dosarul nr. 6243/2000 Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a disjuns cererile de intervenție de acțiunea introductivă, a respins acțiunea formulată de reclamanta SC L.F.M.

SA, în contradictoriu cu pârâtele Primăria comunei Bragadiru, Primăria comunei Gruiu, Primăria comunei Chiajna, Primăria comunei Chitila și Prefectura Județului Ilfov, ca inadmisibilă. La termenul din data de 21 februarie 2003 intervenienții au precizat cererea în sensul că înțeleg să se judece în contradictoriu cu pârâtele SC L.F.M. SA și cu Primăria comunei Chiajna. Prin Sentința civilă nr. 1664 din 13 decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, s-a respins acțiunea formulată de reclamanții V.N., T.E., M.E., V.I., G.J., M.V., I.C., I.M., I.A., I.G., D.E., M.B.M., C.I., I.E., I.V., I.C., ca nefondată. Pentru a pronunța această hotărâre, s-a reținut că, din perspectiva art. 480 C. civ.

și a faptului că într-o acțiune în revendicare calitatea de reclamant trebuie să corespundă cu calitatea de titular al dreptului de proprietate, instanța reținând că reclamanții, ca moștenitori ai foștilor proprietari M.I. și P.I. zis V., nu mai au un drept de proprietate asupra terenului în suprafață de 5.000 m.p., conform certificatului de atestare a dreptului de proprietate emis în baza Legii nr. 15/1990. Referitor la restul suprafeței de teren revendicate, cu privire la care reclamanții arată că se află în proprietatea pârâtei Primăria comunei Chiajna, instanța a respins acțiunea pe considerentul că, pentru suprafața de teren aflată în administrarea sa, pârâta a dispus restituirea în natură conform Decretului nr. 8/2003, teren asupra căruia au fost puși în posesie conform procesului – verbal din 22 iulie 2002. Împotriva deciziei civile de mai sus au formulat apel apelanții – reclamanți, criticând decizia civilă recurată în baza art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. și arătând că instanța nu merge până la capăt cu comparare titlurilor, nefăcând nici un fel de analiză a titlurilor de proprietate dovedite. - instanța de fond trebuia să rețină ca probă concludentă ultimul raport de expertiză întrucât a fost acceptat de toate părțile; - instanța de fond a reținut în mod greșit că suprafața de 5.000 m.p. din totalul terenului revendicat a intrat în patrimoniul societății comerciale Moara Ilfov. Prin decizia civilă nr. 422/ A din 29 mai 2008, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a respins ca nefondat apelul. Împotriva deciziei instanței de apel au formulat recurs reclamanții prin două căi de atac, criticând-o din perspectiva dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. Prin decizia civilă nr. 1590 din 22 februarie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins excepția nulității recursurilor, a admis recursurile declarate de reclamanți împotriva deciziei civile nr. 422/ A din 29 mai 2008 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, pe care a casat-o și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță. Înalta Curte, analizând decizia prin prisma criticilor formulate și a temeiurilor de drept invocate, a constatat caracterul fondat al recursurilor pentru următoarele motive. Nulitatea cererii de recurs prevăzută de art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. este acoperită dacă dezvoltarea motivelor de recurs face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art. 304. În cauza de față, în ambele recursuri sunt invocate motivele prevăzute de pct. 9 al art. 304 C. proc.

civ., așa încât, chiar dacă numai unele dintre criticile formulate pot fi încadrate în acest motiv de nelegalitate, excepția nulității recursului este nefondată. Dispozițiile art. 261 pct. 5 C. proc. civ. privind obligația instanței de judecată de a arăta, în cadrul hotărârii, motivele de fapt și de drept care i-au format convingerea, precum și motivele pentru care au fost înlăturate cererile părților, nerespectarea acestora ducând la nulitatea hotărârii conform art. 105 alin. (2) C. proc. civ., dispoziții aplicarea și în apel conform art. 298 C. proc. civ. Din expunerea integrală a motivării hotărârilor adoptate de cele două instanțe de fond, rezultă că instanța de apel a reiterat congruent motivare a primei instanțe și argumentele în baza cărora aceasta și-a întemeiat soluția.

Această abordare, nu putea să o scutească de obligația de a examina concret criticile invocate în apel. Instanța de apel a omis să răspundă în concret motivelor de nelegalitate și netemeinicie invocate, ceea ce atrage incidența dispozițiilor art. 304 pct. 5 C. proc. civ. Nulitatea prevăzută de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. nu poate fi acoperită câtă vreme decizia pronunțată în apel nu cuprinde niciun argument propriu specific căii devolutive de atac, reprezentând, așa cum s-a arătat, doar "lipirea" motivării primei instanțe, deciziei din apel. Înalta Curte, pentru considerentele arătate, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (3) C. proc. civ., a admis recursurile și a trimis cauza spre rejudecare a apelurilor aceleiași instanțe.

Prin decizia civilă nr. 333/ A din 10 septembrie 2012 Curtea de Apel București, secția a III - a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a r espins ca nefondat apelul formulat de apelanții - reclamanți. În motivarea deciziei s-au reținut următoarele. Dispozițiile art. 480 C. civ. au fost aplicate corect de instanța fondului, dispozițiile fiind coroborate cu decizia în interesul Legii nr. 33/2008, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în care a fost analizată admisibilitatea acțiunilor în revendicare întemeiate pe dispozițiile dreptului comun, având ca obiect revendicarea imobilelor preluate abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, formulate după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001.

Or, în prezenta cauză, prin cererea precizatoare a cererii de intervenție apelanții au arătat că solicită obligarea Primăriei Chiajna și a intimatei să le lase în deplină proprietate și posesie terenul în suprafață de 21.924 mp, situat în comuna Chiajna, str. Morii. În decizia menționată s-a stabilit că, în virtutea principiului specialia generalibus derogant, concursul dintre legea generală și legea specială se rezolvă în favoarea legii speciale, chiar dacă acest fapt nu este prevăzut expres în legea specială și că, în cazul în care sunt sesizate neconcordanțe între legea specială, respectiv Legea nr. 10/2001 și Convenția Europeană a Drepturilor Omului, aceasta din urmă are prioritate. În ceea ce privește jurisprudența C.E.D.O., trebuie subliniat că statele semnatare ale Convenției au plenitudinea în adoptarea măsurilor legislative pe care le găsesc de cuviință pentru restituirea proprietăților preluate de stat.

Odată ce a fost adoptată o soluție de către stat, ea trebuie implementată cu claritate și coerență pentru a se evita, pe cât posibil, insecuritatea juridică și incertitudinea pentru subiecții de drept la care se referă măsurile de aplicare a acestei soluții. Este adevărat că, prin apelul declarat, apelanții fac trimiteri la jurisprudența C.E.D.O., dar aceștia nu au avut în vedere cauza Maria Atanasiu ș.a. împotriva României când, în definirea noțiunii de bun actual și valoare patrimonială, s-a statuat că existența unui bun actual în patrimoniul unei persoane este în afara oricărui dubiu dacă, printr-o hotărâre definitivă și executorie instanțele au recunoscut acesteia calitatea de proprietar și dacă în dispozitivul hotărârii ele au dispus în mod expres restituirea bunului.

În prezenta cauză, apelanții nu au făcut dovada existenței unui „bun actual” în sensul dispozițiilor invocate și, deși acțiunea în revendicare promovată după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001 este admisibilă în garantarea principiului liberului acces la justiție, pentru recunoașterea și valorificarea pretinsului drept de proprietate, ea trebuie analizată pe fond și din perspectiva dispozițiilor Legii nr. 10/2001 ca lege specială derogatorie sub anumite aspecte, în ceea ce privește criteriile de comparație a titlurilor aflate în conflict, de la dreptul comun. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că exigențele art. 1 din Protocolul Adițional nr. 1 și principiul securității raporturilor juridice trebuie respectate atât în cazul fostului proprietar, cât și în cel al cumpărătorului de bună credință și că prin restituirea bunurilor preluate de către stat trebuie să fie evitată insecuritatea raporturilor juridice.

În cadrul acțiunii în revendicare deduse judecății toate părțile au exhibat câte un titlu: apelanții au invocat titlul autorilor lor, în raport de care nu dețin o hotărâre de revendicare în contradictoriu cu intimata, iar intimata - certificatul de atestare a dreptului de proprietate din 14 martie 2000. Din titlul de proprietate exhibat de intimata SC L.F.M. SA rezultă că terenul în suprafață de 21.924 m.p., revendicat de apelanți, este proprietatea pârâtei, care a obținut certificatul de atestare a dreptului de proprietate în temeiul Legii nr. 15/1990. Potrivit art. 644 - 645 C. civ., legea este unul din modurile originale de dobândire a proprietății, și cum acest certificat nu a fost contestat, terenul în litigiu menționat în certificatul de atestare a dreptului de proprietate al intimatei a intrat în patrimoniul acesteia cu respectarea prevederilor Legii nr. 15/1990.

În favoarea intimatei se poate reține și împrejurarea că este posesoarea terenului în litigiu pe care îl folosește cu bună credință, astfel că se poate concluziona că titlul de care se prevalează aceasta este mai caracterizat. Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții. În motivarea deciziei s-au arătat următoarele. Prin decizia nr. 1590 din 22 februarie 2011 a I.C.C.J. data în Dosarul nr. 32980/3/2006, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul formulat de recurent, a casat decizia recurată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanța. Din motivarea I.C.C.J. se retine ca instanța de apel a omis sa răspundă în concret motivelor de nelegalitate și netemeinicie invocate ceea ce atrage incidența dispozițiilor art. 304 pct. 5 C. proc.

civ. nulitate ce nu poate fi acoperita, instanța de apel având obligația potrivit art. 261 pct. 5 C. proc. civ. sa arate în motivarea hotărârii motivele de fapt și de drept care i-au format convingerea,precum și motivele pentru care au fost Înlăturate cererile pârtilor Iar în situația în care aceste dispoziții nu au fost respectate hotărârea data este lovita de nulitate. Hotărârea data de I.C.C.J. este obligatorie pentru instanța de rejudecare în raport de dispozițiile art. 315 alin. (1) C. proc. civ.,dispoziții ce au fost nesocotite de instanța de rejudecare. În rejudecare Curtea de Apel București, secția a III-a civila, nu a respectat decizia de casare a I.C.C.J.

și nu a răspuns în concret motivelor de nelegalitate și netemeinicie invocate de apelanți - reclamanți, instanța de rejudecare nu face nici o analiza și nu se pronunța pe modul de preluare a terenului de către stat și a nevalabilității titlului statului prin prisma susținerilor reclamanților dovedite cu acte din care rezulta ca statul nu a preluat cu titlu terenul în litigiu (analiza care a cerut a se face prin prisma dispozițiilor art. 6 din Legea nr. 213/1998) astfel ca nu putea constitui legal vreun drept pe acest teren în favoarea SC L.F.M. SA, prin emiterea certificatului de atestare a dreptului de proprietate din 14 martie 2000. A susținut în apel ca înstrăinarea de către stat către SC L.F.M.

SA a terenului in timpul procesului, înainte de confirmarea prin justiție a dreptului lor de proprietate (astfel cum s-a solicitat la fila 58 Dosar nr. 2439/1998) echivalează cu a doua naționalizare, aspect sancționat de C.E.D.O. ca fiind o încălcare a art. 1 din primul protocol C.E.D.O. Instanța de apel nu face nici o analiza a titlului autorilor lor limitându-se numai la aprecierea faptului ca titlul exhibat de SC L.F.M. SA este obținut în baza Legii nr. 15/1990, ca mod de dobândire a proprietății și ca acesta este mai caracterizat întrucât intimata SC L.F.M. SA este posesoarea acestui teren și îl folosește cu buna credință (aspect contrazis de probele din dosar din care rezulta ca obținerea titlului s-a făcut în timpul procesului).

Instanța de apel în lipsa unei analize a titlului statului de la care intimata a dobândit terenul în timpul procesului și în lipsa unei analize a titlului autorilor lor, lasă impresia ca se ocupa de compararea titlurilor, însa în concret nu se face nicio comparare de titluri, astfel ca hotărârea data în apel necuprinzând nici o motivare pe aspectele arătate mai sus, este lovita de nulitate în raport de dispozițiile art. 261 pct. 5 și art. 105 alin. (2) C. proc. civ., încălcându-se astfel și dispozițiile art. 315 C. proc. civ. Astfel, comparând dreptul de proprietate al reclamanților care provine de la adevărații proprietari, fiind singurul legal și este mai vechi, cu dreptul de proprietate al piritei SC L.F.M.

SA (dobândit prin Legea nr. 15/1990, conform certificatului de atestare a dreptului de proprietate emis în 2000-in timpul acestui proces) care provine de la un neproprietar (statul) au solicitat instanței de apel sa schimbe hotărârea instanței de fond în tot a admită acțiunea în revendicare, dând preferința titlului lor. Pe toate aceste aspecte instanța de apel nu s-a pronunțat și nu exista nici o motivare. Hotărârea instanței de apel conține motive străine de natura pricinii. Dreptul de proprietate al reclamantului, se analizează ca o privare de bunuri care combinata cu absenta totala a unei indemnizații, contravine art. l din Protocolul 1. A solicitat instanței de apel sa analizeze cauza Potop contra României, cauza Străin contra României, cauzele Porteanu contra României, Goganel și Grădinaru contra României, cauza Radu contra României, cauza Gingis contra României s.a.

Instanța de apel, fără sa analizeze hotărârile CEDO de mai sus, face trimitere în mod greșit la hotărârea CEDO în cauza Atanasiu Măria s.a. împotriva României, situația din aceasta fiind alta decât în speța de fata, in sensul ca în cauza Atanasiu contra României, acțiunea în revendicare a fost introdusa după ce chiriașul cumpărător în baza Legii nr. 112/1996 cumpărase imobilul. Or, în speța de fata cumpărarea terenului (dobândirea terenului prin certificatul nr. x s-a făcut de către SC L.F.M. SA nelegal și de rea credința în timpul procesului respectiv în 2000 și înainte sa aștepte soluția instanței pe cererea prin care au solicitat încă din 1998 sa se constate dreptul lor de proprietate pe care l-au și revendicat).

Înalta Curte a constatat fondat recursul pentru considerentele expuse mai jos. Din considerentele deciziei atacate reiese că instanța de apel a pornit în analizarea apelului de la premisa greșită că acțiunea în revendicare a fost formulată după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001. În realitatea cererea de intervenție, în contradictoriu cu pârâtele Primăria comunei Chiajna și SC L.F.M. SA, prin care se solicita să se constate că intervenienții sunt proprietarii suprafeței de 21.924 m.p. situată în comuna Chiajna, str. Morii și să fie obligată pârâta Primăria comunei Chiajna să lase în liberă posesie și folosință terenul a fost formulată la data de 28 mai 1998 (fila 58 din Dosarul nr. 2439/1998, a cărei fotocopie se găsește la fila 5 din Dosarul nr. 395/2003).

În aceste condiții nu se poate aprecia că instanța de apel a analizat motivele de apel formulate, raportat la situația reală din cauză, așa cum se dispusese prin decizia de casare anterioară. În ceea ce privește susținerea din recurs în sensul că în mod greșit s-ar fi raportat instanța de apel la hotărârea C.E.D.O.

din cauza Atanasiu contra României, Înalta Curte reține că specific acestei cauze nu este momentul la care a fost formulată acțiunea în revendicare (înainte sau după înstrăinarea imobilului către chiriaș sau persoana care se afla în posesia bunului), ci este faptul că se referă la situația unui imobil trecut în proprietatea statului în perioada 1945-1989, în mod abuziv, și la calificarea existenței unui bun actual în patrimoniul fostului proprietar, care ar da dreptul la restituirea în natură a bunului, în funcție de existența unei hotărâri judecătorești prin care instanțele să-i fi recunoscut acestuia calitatea de proprietar și să fi dispus în mod expres restituirea bunului. De asemenea, în cadrul acestei hotărâri la paragrafele 134-135, sunt redate o serie de principii ce decurg din jurisprudența C.E.D.O.

pentru circumstanțierea noțiunii de ”bunuri” în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la C.E.D.O. Or, tocmai aceasta este și situația care trebuie determinată în primul rând și în cadrul prezentului litigiu. Astfel, cele statuate de C.E.D.O. în cauza Atanasiu contra României sunt relevante în stabilirea dacă intervenienții principali aveau un bun actual la data formulării acțiunii care să le dea dreptul la restituirea în natură a imobilului, imobil despre care se pretinde că se încadrează în categoria imobilelor trecute în proprietatea statului în mod abuziv în perioada 1945-1989. În ceea ce privește analizarea titlului pârâtei, aceasta se impune a fi făcută doar dacă se ajunge la concluzia că reclamanții aveau un bun actual care să le dea dreptul la restituirea în natură a imobilului, având în vedere că primul lucru care trebuie verificat într-o acțiune în revendicare este dacă reclamantul are calitatea pretinsă, de proprietar neposesor al imobilului.

Instanța de apel în rejudecare urmează să analizeze și incidența celorlalte hotărâri C.E.D.O. invocate de către recurenții reclamanți, raportat la situația de fapt din prezentul litigiu și celelalte motive invocate, conform art. 315 alin. (3). În consecință, în temeiul art. 312 alin. (1)-(3) raportat la art. 304 alin. (1) pct. 5, art. 261 pct. 5 și art. 315 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa decizia atacată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași curți de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanții V.N., T.E., T.D., M.E., V.I., T.C.N., D.J.R., I.C., I.M., I.A., M.E., M.C.D., C.I., I.M.G., D.E., I.C., B.M.M. împotriva deciziei nr. 333/ A din 1 octombrie 2012 a Curții de Apel București, secția a III - a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Casează decizia atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași curți de apel. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 iunie 2013.