ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3455/2013

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3455/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului

civil de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 4957 din 30

noiembrie 1998 pronunțată în Dosarul nr. 2439/1998 aflat pe rolul Judecătoriei

Buftea a admis excepția autorității de lucru judecat și a respins acțiunea

formulată de reclamanta SC L.F.M. SA în contradictoriu cu pârâtele Primăria

Bragadiru, Primăria Gruiu și Prefectura Ilfov, pentru autoritate de lucru

judecat și a respins cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenienții

V.N., T.E., T.D., M.E., V.I., G.I., M.I., M.E., I.G.G., I.M.G., D.E. și M.I.

împotriva pârâtei Primăria comunei Chiajna, ca netimbrată.

Intervenienții V.N., T.E.,

T.D., M.E., V.I., G.I., M.I.A., M.E., I.G.G., I.M.G., D.E. și M.I. au formulat la

data de 28 mai 1998 cerere de intervenție în interes propriu (fila 58) în

contradictoriu cu pârâtele Primăria comunei Chiajna și S.C.L.F. Militari, prin

care solicitau să se constate că sunt proprietarii suprafeței de 21.924 m.p. situată în comuna Chiajna, str. Morii și să fie obligată pârâta Primăria comunei Chiajna

să lase în liberă posesie și folosință terenul.

În motivarea cererii

de intervenție, s-a arătat că sunt moștenitorii numiților M.I. zis I. și P.I.

zis V., că autorii lor au avut în proprietate suprafața de teren de 21.924 m.p. pe care se afla o moară și anexele ei conform procesului-verbal nr. 1347 din 26 iulie 1948

de luare în primire. În anul 1948 prin actul nr. 1347 în mod abuziv terenul

compus din teren și construcție, inclusiv anexele, a fost preluat.

În drept, cererea de

intervenție a fost întemeiată pe prevederile art. 480 C. civ., art. 1075 C.

civ. și următoarele, art. 111 C. proc. civ.

Împotriva acestei

sentințe au formulat apel intervenienții, fiind format Dosarul nr. 1148/1999 pe

rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă.

C.I. a formulat

cererea prin care solicită "să fie înscrisă în rândul

intervenienților" din dosarul nr. 2439/1998 (fila 101), cu motivarea că

face parte dintre moștenitorii numitului M.I. zis I.

Prin încheierea din

data de 04 noiembrie 1999 instanța a admis în principiu cererea de intervenție

formulată de C.I. (fila 103, dosar 1148/1999).

Ioniță Vicențiu a

formulat cererea de intervenție în interes propriu (fila 151) prin care arată

că are calitatea de moștenitor al defuncților M.I. zis I. și P.I. zis V., ca

fiu al lui D.I. (decedat) și E.I. (soția supraviețuitoare, parte în proces).

La termenul din data

de 03 iunie 1999 instanța de apel a încuviințat pentru apelanți efectuarea unui

raport de expertiză topografică, fiind depus la dosar raportul de expertiză

judiciară întocmit de expert T.V. (filele 132-134), prin care expertul a

arătat, pe baza studierii planului cadastral și a constatărilor efectuate pe

teren, că terenul este ocupat de SC L.F.M. SA, fiind folosit ca depozit de

ambalaje, majoritatea clădirilor fiind demolate, rămânând doar fundațiile.

Prin decizia civilă nr.

1705/ A din 11 mai 2000 Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a admis

apelul, a desființat Sentința civilă nr. 4937 din 30 noiembrie 1998 a

Judecătoriei Buftea și a trimis cauza spre competentă soluționare în fond, la Tribunalul București.

La fila 76 din

dosarul de fond intervenienții au depus o cerere precizatoare a cererii de

intervenție, prin care au arătat că înțeleg să se judece în contradictoriu cu

Primăria Chiajna, solicitând obligarea acesteia să le lase în deplină

proprietate și liniștită posesie terenul în suprafață de 21.924 mp situat în comuna

Chiajna, str. Morii.

Ca titluri de

proprietate ale autorilor M.I. zis I. și P.I. zis V., intervenienții au

enumerat următoarele înscrisuri: contract de vânzare-cumpărare nr. x/1909,

contract de vânzare-cumpărare nr. y/1909, contract de vânzare-cumpărare din 12

aprilie 1912, act de vânzare-cumpărare nr. z/1924, act de vânzare-cumpărare din

16 aprilie 1912, act de notorietate din data de 01 decembrie 1924.

Prin sentința civilă nr.

1752 din 22 noiembrie 2001 pronunțată în Dosarul nr. 6243/2000 Tribunalul

București, secția a IV-a civilă, a disjuns cererile de intervenție de acțiunea

introductivă, a respins acțiunea formulată de reclamanta SC L.F.M. SA, în

contradictoriu cu pârâtele Primăria comunei Bragadiru, Primăria comunei Gruiu,

Primăria comunei Chiajna, Primăria comunei Chitila și Prefectura Județului

Ilfov, ca inadmisibilă.

La termenul din data

de 21 februarie 2003 intervenienții au precizat cererea în sensul că înțeleg să

se judece în contradictoriu cu pârâtele SC L.F.M. SA și cu Primăria comunei

Chiajna.

Prin Sentința civilă nr.

1664 din 13 decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă,

s-a respins acțiunea formulată de reclamanții V.N., T.E., M.E., V.I., G.J., M.V.,

I.C., I.M., I.A., I.G., D.E., M.B.M., C.I., I.E., I.V., I.C., ca nefondată.

Pentru a pronunța

această hotărâre, s-a reținut că, din perspectiva art. 480 C. civ. și a

faptului că într-o acțiune în revendicare calitatea de reclamant trebuie să

corespundă cu calitatea de titular al dreptului de proprietate, instanța

reținând că reclamanții, ca moștenitori ai foștilor proprietari M.I. și P.I. zis

V., nu mai au un drept de proprietate asupra terenului în suprafață de 5.000 m.p.,

conform certificatului de atestare a dreptului de proprietate emis în baza

Legii nr. 15/1990.

Referitor la restul

suprafeței de teren revendicate, cu privire la care reclamanții arată că se

află în proprietatea pârâtei Primăria comunei Chiajna, instanța a respins

acțiunea pe considerentul că, pentru suprafața de teren aflată în administrarea

sa, pârâta a dispus restituirea în natură conform Decretului nr. 8/2003, teren

asupra căruia au fost puși în posesie conform procesului – verbal din 22 iulie 2002.

Împotriva deciziei

civile de mai sus au formulat apel apelanții – reclamanți, criticând decizia

civilă recurată în baza art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și arătând că instanța nu

merge până la capăt cu comparare titlurilor, nefăcând nici un fel de analiză a

titlurilor de proprietate dovedite.

- instanța de fond

trebuia să rețină ca probă concludentă ultimul raport de expertiză întrucât a

fost acceptat de toate părțile;

- instanța de fond a

reținut în mod greșit că suprafața de 5.000 m.p. din totalul terenului

revendicat a intrat în patrimoniul societății comerciale Moara Ilfov.

Prin decizia civilă nr.

422/ A din 29 mai 2008, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și

pentru cauze cu minori și de familie, a respins ca nefondat apelul.

Împotriva deciziei

instanței de apel au formulat recurs reclamanții prin două căi de atac,

criticând-o din perspectiva dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Prin decizia civilă nr.

1590 din 22 februarie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins

excepția nulității recursurilor, a admis recursurile declarate de reclamanți

împotriva deciziei civile nr. 422/ A din 29 mai 2008 a Curții de Apel

București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, pe

care a casat-o și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Înalta Curte,

analizând decizia prin prisma criticilor formulate și a temeiurilor de drept

invocate, a constatat caracterul fondat al recursurilor pentru următoarele

motive.

Nulitatea cererii de

recurs prevăzută de art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ. este

acoperită dacă dezvoltarea motivelor de recurs face posibilă încadrarea lor

într-unul din motivele prevăzute de art. 304.

În cauza de față, în

ambele recursuri sunt invocate motivele prevăzute de pct. 9 al art. 304 C.

proc. civ., așa încât, chiar dacă numai unele dintre criticile formulate pot fi

încadrate în acest motiv de nelegalitate, excepția nulității recursului este

nefondată.

Dispozițiile art. 261

pct. 5 C. proc. civ. privind obligația instanței de judecată de a arăta, în

cadrul hotărârii, motivele de fapt și de drept care i-au format convingerea,

precum și motivele pentru care au fost înlăturate cererile părților,

nerespectarea acestora ducând la nulitatea hotărârii conform art. 105 alin. (2)

C. proc. civ., dispoziții aplicarea și în apel conform art. 298 C. proc. civ.

Din expunerea integrală

a motivării hotărârilor adoptate de cele două instanțe de fond, rezultă că

instanța de apel a reiterat congruent motivare a primei instanțe și argumentele

în baza cărora aceasta și-a întemeiat soluția.

Această abordare, nu

putea să o scutească de obligația de a examina concret criticile invocate în

apel.

Instanța de apel a

omis să răspundă în concret motivelor de nelegalitate și netemeinicie invocate,

ceea ce atrage incidența dispozițiilor art. 304 pct. 5 C. proc. civ.

Nulitatea prevăzută

de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. nu poate fi acoperită câtă vreme decizia

pronunțată în apel nu cuprinde niciun argument propriu specific căii devolutive

de atac, reprezentând, așa cum s-a arătat, doar "lipirea" motivării

primei instanțe, deciziei din apel.

Înalta Curte, pentru

considerentele arătate, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (3) C. proc.

civ., a admis recursurile și a trimis cauza spre rejudecare a apelurilor

aceleiași instanțe.

Prin

decizia civilă nr. 333/ A din 10 septembrie 2012 Curtea de Apel București, secția

a III - a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a

r

espins ca nefondat

apelul formulat de apelanții - reclamanți.

În motivarea deciziei

s-au reținut următoarele.

Dispozițiile art. 480

C. civ. au fost aplicate corect de instanța fondului, dispozițiile fiind

coroborate cu decizia în interesul Legii nr. 33/2008, pronunțată de Înalta

Curte de Casație și Justiție în care a fost analizată admisibilitatea

acțiunilor în revendicare întemeiate pe dispozițiile dreptului comun, având ca

obiect revendicarea imobilelor preluate abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22

decembrie 1989, formulate după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001. Or, în

prezenta cauză, prin cererea precizatoare a cererii de intervenție apelanții au

arătat că solicită obligarea Primăriei Chiajna și a intimatei să le lase în

deplină proprietate și posesie terenul în suprafață de 21.924 mp, situat în

comuna Chiajna, str. Morii.

În decizia menționată

s-a stabilit că, în virtutea principiului specialia generalibus derogant, concursul

dintre legea generală și legea specială se rezolvă în favoarea legii speciale,

chiar dacă acest fapt nu este prevăzut expres în legea specială și că, în cazul

în care sunt sesizate neconcordanțe între legea specială, respectiv Legea nr. 10/2001

și Convenția Europeană a Drepturilor Omului, aceasta din urmă are prioritate.

În ceea ce privește

jurisprudența C.E.D.O., trebuie subliniat că statele semnatare ale Convenției

au plenitudinea în adoptarea măsurilor legislative pe care le găsesc de

cuviință pentru restituirea proprietăților preluate de stat. Odată ce a fost

adoptată o soluție de către stat, ea trebuie implementată cu claritate și

coerență pentru a se evita, pe cât posibil, insecuritatea juridică și

incertitudinea pentru subiecții de drept la care se referă măsurile de aplicare

a acestei soluții.

Este adevărat că,

prin apelul declarat, apelanții fac trimiteri la jurisprudența C.E.D.O., dar

aceștia nu au avut în vedere cauza Maria Atanasiu ș.a. împotriva României când,

în definirea noțiunii de bun actual și valoare patrimonială, s-a statuat că existența

unui bun actual în patrimoniul unei persoane este în afara oricărui dubiu dacă,

printr-o hotărâre definitivă și executorie instanțele au recunoscut acesteia

calitatea de proprietar și dacă în dispozitivul hotărârii ele au dispus în mod

expres restituirea bunului.

În prezenta cauză,

apelanții nu au făcut dovada existenței unui „bun actual” în sensul

dispozițiilor invocate și, deși acțiunea în revendicare promovată după intrarea

în vigoare a Legii nr. 10/2001 este admisibilă în garantarea principiului liberului

acces la justiție, pentru recunoașterea și valorificarea pretinsului drept de

proprietate, ea trebuie analizată pe fond și din perspectiva dispozițiilor

Legii nr. 10/2001 ca lege specială derogatorie sub anumite aspecte, în ceea ce

privește criteriile de comparație a titlurilor aflate în conflict, de la

dreptul comun.

Curtea Europeană a

Drepturilor Omului a stabilit că exigențele art. 1 din Protocolul Adițional nr.

1 și principiul securității raporturilor juridice trebuie respectate atât în

cazul fostului proprietar, cât și în cel al cumpărătorului de bună credință și

că prin restituirea bunurilor preluate de către stat trebuie să fie evitată

insecuritatea raporturilor juridice.

În cadrul acțiunii în

revendicare deduse judecății toate părțile au exhibat câte un titlu: apelanții

au invocat titlul autorilor lor, în raport de care nu dețin o hotărâre de

revendicare în contradictoriu cu intimata, iar intimata - certificatul de

atestare a dreptului de proprietate din 14 martie 2000.

Din titlul de

proprietate exhibat de intimata SC L.F.M. SA rezultă că terenul în suprafață de

21.924 m.p., revendicat de apelanți, este proprietatea pârâtei, care a obținut

certificatul de atestare a dreptului de proprietate în temeiul Legii nr. 15/1990.

Potrivit art. 644 - 645 C. civ., legea este unul din modurile originale de

dobândire a proprietății, și cum acest certificat nu a fost contestat, terenul

în litigiu menționat în certificatul de atestare a dreptului de proprietate al

intimatei a intrat în patrimoniul acesteia cu respectarea prevederilor Legii nr.

15/1990.

În favoarea intimatei

se poate reține și împrejurarea că este posesoarea terenului în litigiu pe care

îl folosește cu bună credință, astfel că se poate concluziona că titlul de care

se prevalează aceasta este mai caracterizat.

Împotriva acestei

decizii au declarat recurs reclamanții.

În motivarea deciziei

s-au arătat următoarele.

Prin decizia

nr. 1590 din 22 februarie 2011 a I.C.C.J. data în Dosarul nr. 32980/3/2006,

Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul formulat de

recurent, a casat decizia recurată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași

instanța. Din motivarea I.C.C.J. se retine ca instanța de apel a omis sa

răspundă în concret motivelor de nelegalitate și netemeinicie invocate ceea ce

atrage incidența dispozițiilor art. 304 pct. 5 C. proc. civ. nulitate ce nu

poate fi acoperita, instanța de apel având obligația potrivit art. 261 pct. 5 C.

proc. civ. sa arate în motivarea hotărârii motivele de fapt și de drept care

i-au format convingerea,precum și motivele pentru care au fost Înlăturate

cererile pârtilor Iar în situația în care aceste dispoziții nu au fost

respectate hotărârea data este lovita de nulitate. Hotărârea data de I.C.C.J.

este obligatorie pentru instanța de rejudecare în raport de dispozițiile art. 315

alin. (1) C. proc. civ.,dispoziții ce au fost nesocotite de instanța de

rejudecare.

În

rejudecare Curtea de Apel București, secția a III-a civila, nu a respectat

decizia de casare a I.C.C.J. și nu a răspuns în concret motivelor de nelegalitate

și netemeinicie invocate de apelanți - reclamanți, instanța de

rejudecare nu face nici o analiza și nu se pronunța pe modul de preluare a

terenului de către stat și a nevalabilității titlului statului prin prisma

susținerilor reclamanților dovedite cu acte din care rezulta ca statul nu

a preluat cu titlu terenul în litigiu (analiza care a cerut a se face prin

prisma dispozițiilor art. 6 din Legea nr. 213/1998) astfel ca nu putea

constitui legal vreun drept pe acest teren în favoarea SC L.F.M. SA, prin

emiterea certificatului de atestare a dreptului de proprietate din 14 martie 2000.

A susținut

în apel ca înstrăinarea de către stat către SC L.F.M. SA a terenului in timpul

procesului, înainte de confirmarea prin justiție a dreptului lor de proprietate

(astfel cum s-a solicitat la fila 58 Dosar nr. 2439/1998) echivalează cu a doua

naționalizare, aspect sancționat de C.E.D.O. ca fiind o încălcare a art. 1

din primul protocol C.E.D.O.

Instanța

de apel nu face nici o analiza a titlului autorilor lor limitându-se numai la

aprecierea faptului ca titlul exhibat de SC L.F.M. SA este obținut în baza Legii

nr. 15/1990, ca mod de dobândire a proprietății și ca acesta este mai

caracterizat întrucât intimata SC L.F.M. SA este posesoarea acestui teren și îl

folosește cu buna credință (aspect contrazis de probele din dosar din care

rezulta ca obținerea titlului s-a făcut în timpul procesului).

Instanța

de apel în lipsa unei analize a titlului statului de la care intimata a

dobândit terenul în timpul procesului și în lipsa unei analize a titlului

autorilor lor, lasă impresia ca se ocupa de compararea titlurilor, însa în

concret nu se face nicio comparare de titluri, astfel ca hotărârea data în apel

necuprinzând nici o motivare pe aspectele arătate mai sus, este lovita de nulitate

în raport de dispozițiile art. 261 pct. 5 și art. 105 alin. (2) C. proc. civ., încălcându-se

astfel și dispozițiile art. 315 C. proc. civ.

Astfel,

comparând dreptul de proprietate al reclamanților care provine de la

adevărații proprietari, fiind singurul legal și este mai vechi, cu dreptul de

proprietate al piritei SC L.F.M. SA (dobândit prin Legea nr. 15/1990, conform

certificatului de atestare a dreptului de proprietate emis în 2000-in timpul

acestui proces) care provine de la un neproprietar (statul) au solicitat

instanței de apel sa schimbe hotărârea instanței de fond în tot a admită

acțiunea în revendicare, dând preferința titlului lor. Pe toate aceste aspecte

instanța de apel nu s-a pronunțat și nu exista nici o motivare.

Hotărârea

instanței de apel conține motive străine de natura pricinii. Dreptul de

proprietate al reclamantului, se analizează ca o privare de bunuri care

combinata cu absenta totala a unei indemnizații, contravine art. l din

Protocolul 1. A solicitat instanței de apel sa analizeze cauza Potop contra României,

cauza Străin contra României, cauzele Porteanu contra României, Goganel și Grădinaru

contra României, cauza Radu contra României, cauza Gingis contra României s.a.

Instanța

de apel, fără sa analizeze hotărârile CEDO de mai sus, face trimitere în mod

greșit la hotărârea CEDO în cauza Atanasiu Măria s.a. împotriva României,

situația din aceasta fiind alta decât în speța de fata, in sensul ca în

cauza Atanasiu contra României, acțiunea în revendicare a fost introdusa

după ce chiriașul cumpărător în baza Legii nr. 112/1996 cumpărase imobilul. Or,

în speța de fata cumpărarea terenului (dobândirea terenului prin certificatul nr.

x s-a făcut de către SC L.F.M. SA nelegal și de rea credința în timpul

procesului respectiv în 2000 și înainte sa aștepte soluția instanței pe cererea

prin care au solicitat încă din 1998 sa se constate dreptul lor de proprietate

pe care l-au și revendicat).

Înalta

Curte a constatat fondat recursul pentru considerentele expuse mai jos.

Din

considerentele deciziei atacate reiese că instanța de apel a pornit în

analizarea apelului de la premisa greșită că acțiunea în revendicare

a fost formulată după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001.

În realitatea cererea

de intervenție, în contradictoriu cu pârâtele Primăria comunei Chiajna și

SC L.F.M. SA, prin care se solicita să se constate că intervenienții sunt

proprietarii suprafeței de 21.924 m.p. situată în comuna Chiajna, str. Morii și

să fie obligată pârâta Primăria comunei Chiajna să lase în liberă posesie și

folosință terenul a fost formulată la data de 28 mai 1998 (fila 58 din Dosarul nr.

2439/1998, a cărei fotocopie se găsește la fila 5 din Dosarul nr. 395/2003).

În aceste

condiții nu se poate aprecia că instanța de apel a analizat motivele

de apel formulate, raportat la situația reală din cauză, așa cum se

dispusese prin decizia de casare anterioară.

În ceea

ce privește susținerea din recurs în sensul că în mod greșit

s-ar fi raportat instanța de apel la hotărârea C.E.D.O. din cauza Atanasiu

contra României, Înalta Curte reține că specific acestei cauze nu este

momentul la care a fost formulată acțiunea în revendicare (înainte sau

după înstrăinarea imobilului către chiriaș sau persoana care se afla în

posesia bunului), ci este faptul că se referă la situația unui imobil

trecut în proprietatea statului în perioada 1945-1989, în mod abuziv, și

la calificarea existenței unui bun actual în patrimoniul fostului

proprietar, care ar da dreptul la restituirea în natură a bunului, în

funcție de existența unei hotărâri judecătorești prin care

instanțele să-i fi

recunoscut acestuia calitatea de proprietar și să fi dispus în mod expres

restituirea bunului.

De

asemenea, în cadrul acestei hotărâri la paragrafele 134-135, sunt redate o

serie de principii ce decurg din jurisprudența C.E.D.O. pentru circumstanțierea

noțiunii de ”bunuri” în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la C.E.D.O.

Or,

tocmai aceasta este și situația care trebuie determinată în primul

rând și în cadrul prezentului litigiu.

Astfel,

cele statuate de C.E.D.O. în cauza Atanasiu contra României sunt relevante în

stabilirea dacă intervenienții principali aveau un bun actual la data

formulării acțiunii care să le dea dreptul la restituirea în natură a

imobilului, imobil despre care se pretinde că se încadrează în categoria

imobilelor trecute în proprietatea statului în mod abuziv în perioada

1945-1989.

În ceea

ce privește analizarea titlului pârâtei, aceasta se impune a fi făcută

doar dacă se ajunge la concluzia că reclamanții aveau un bun actual care

să le dea dreptul la restituirea în natură a imobilului, având în vedere că

primul lucru care trebuie verificat într-o acțiune în revendicare este

dacă reclamantul are calitatea pretinsă, de proprietar neposesor al imobilului.

Instanța

de apel în rejudecare urmează să analizeze și incidența celorlalte

hotărâri C.E.D.O. invocate de către recurenții reclamanți, raportat

la situația de fapt din prezentul litigiu și celelalte motive

invocate, conform art. 315 alin. (3).

În consecință,

în temeiul art. 312 alin. (1)-(3) raportat la art. 304 alin. (1) pct. 5, art. 261

pct. 5 și art. 315 C. proc. civ., Înalta Curte va

admite recursul, va

casa decizia atacată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași curți de

apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de reclamanții V.N., T.E., T.D., M.E., V.I., T.C.N., D.J.R., I.C., I.M., I.A., M.E.,

M.C.D., C.I., I.M.G., D.E., I.C., B.M.M. împotriva deciziei nr. 333/ A din 1

octombrie 2012 a Curții de Apel București, secția a III - a civilă și pentru cauze

cu minori și de familie.

Casează decizia

atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași curți de apel.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 19 iunie 2013.