ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1590/2011
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1590/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Deliberând, în condițiile art. 256 C.
proc. civ., asupra recursurilor de față;
Prin sentința civilă nr. 1752 din 22
noiembrie 2001 pronunțată în dosarul nr. 6243/2000 Tribunalul București, secția
a IV-a civilă, a disjuns cererile de intervenție formulate de reclamanții I.E.,
I.V., V.N., T.E., T.D., M.E., V.I., G.J., M.V., I.C., I.M., I.A., I.M.G., D.E.,
M.B.M., C.I. și I.C. de acțiunea introductivă, a respins acțiunea formulată de
reclamanta SC L.F.M. SA în contradictoriu cu pârâtele Primăria comunei
Bragadiru, Primăria comuna Gruiu, Primăria comunei Chiajna, Primăria comunei
Chitila și Prefectura județului Ilfov, ca inadmisibilă.
În urma disjungerii a fost format la
data de 20 ianuarie 2003 dosarul nr. 395/2003 pe rolul Tribunalului București,
secția a IV-a civilă.
Tribunalul București, secția a III-a
civilă, prin sentința civilă nr. 1664 din 13 decembrie 2007 a respins acțiunea formulată de reclamanți, ca nefondată, reținându-se următoarea motivație.
Prin contractul de vânzare-cumpărare
autentificat sub nr. 12862 din 19 septembrie 1909 de Grefa Tribunalului Ilfov
numiții G.I., I.P.J. și S.T.D. au vândut lui M.I. și P.I.V. „un loc la câmp în
suprafață de 465 mp", cu vecinătățile arătate în act.
Prin contractul de vânzare-cumpărare
autentificat sub nr. 12864 din 19 decembrie 1909 de Grefa Tribunalului Ilfov și
transcris sub nr. 765/1910, numitul P.T.A. a vândut lui M.I. și P.I.V. „un loc
la câmp situat în com. Chiajna, județ Ilfov, în suprafață de 811 mp", cu
vecinătățile arătate în act.
Prin contractul de vânzare-cumpărare
autentificat sub nr. 30315 din 16 decembrie 1924 de Grefa Tribunalului Ilfov și
transcris sub nr. 15431/1924, Ministerul Agriculturii și Domeniilor a vândut
lui I.M. și P.V. „un teren în întindere de 5000 mp situat în com. Chiajna, județ
Ilfov", cu vecinătățile arătate în act.
Prin actul de vânzare-cumpărare autentificat
sub nr. 2916 din 13 martie 1910 de Grefa Tribunalului Ilfov și transcris sub
nr. 1900/1910, I.V.R. a vândut lui M.I. și P.I. un teren în suprafață de 5000 mp
situat în com. Chiajna, județ Ilfov", cu vecinătățile arătate în act.
Prin actul de vânzare-cumpărare
autentificat sub nr. 187 din 12 aprilie 1912 de Grefa Tribunalului Ilfov, județ
Ilfov și transcris sub nr. 4043/1912, numiții I.V., H.R.N. au vândut lui P.I.
„un teren în suprafață de 25 ari", cu vecinătățile arătate în act.
În legătură cu acest din urmă
înscris (nr. 187 din 12 aprilie 1912), expertul desemnat de instanță a arătat
că nu poate fi luat în calcul la identificarea suprafeței de revendicate în
prezenta cauză, deoarece are ca vecini la E satul Giulești iar la V râul Dâmbovița, astfel că acest teren nu poate fi amplasat lângă terenul revendicat în
prezenta cauză.
Pe baza titlurilor de proprietate
depuse de reclamanți la dosar, respectiv: contractul de vânzare-cumpărare
autentificat sub nr. 12862 din 19 septembrie 1909; contractul de vânzare-cumpărare
autentificat sub nr. 12864 din 19 decembrie 1909; contractul de
vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 30315 din 16 decembrie 1924; actul de
vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2916 din 13 martie 1910 și a actului de
notorietate datat 01 decembrie 1924 autentificat sub nr. 28934 din 04 decembrie
1924 de Grefa Tribunalului Ilfov; precum și a certificatului de atestare a
dreptului de proprietate seria M 07 nr. 1964 emis de Ministerul Agriculturii
depus de pârâta SC L.F.M. SA, expertul desemnat de instanță a identificat
terenul revendicat ca fiind în suprafață de 11276 mp, situat în com. Chiajna, județ
Ilfov, pe care l-a individualizat conform schiței aflate la fila 102 din dosar,
ca fiind în mod cert în incinta SC L.F.M. SA, având destinația de depozit de
ambalaje, conform raportului de expertiză nr. 6135/2007 și a răspunsului la
obiecțiuni.
Din înscrisurile aflate la dosar
instanța a mai reținut că, prin contractul de societate în nume colectiv
autentificat sub nr. 9611/1924 de Tribunalul Ilfov, secția Notariat, autorii
reclamanților - M.I. zis I. și P.I. zis V. - au pus în comun părțile lor
indivize din dreptul de proprietate asupra unei suprafețe de teren de 5000 mp,
dobândită conform contractelor de vânzare-cumpărare autentificate sub nr.
12862/1909, nr. 12864/1909 și nr. 2916/1910, situată în comuna Chiajna, județ
Ilfov, pentru a constitui o societate în nume colectiv cu sediul în comuna
Chiajna, județ Ilfov și cu denumirea: M.I.I.V.
Conform pct. 5 din acest contract,
aportul imobiliar constând în dreptul de proprietate asupra terenului în
suprafață de 5000 mp trece, de la data autentificării actului, în exclusivă
proprietate și posesie a societății astfel constituite.
Prin notificarea nr. 352 din 24
octombrie 2001 moștenitorii numiților M.I. și P.I.V. au solicitat Primăriei comunei
Chiajna restituirea în natură a unui imobil compus din 21.924 mp intravilan
situat în comuna Chiajna și din moară (clădiri și anexe); în legătură cu care
au arătat că au fost proprietatea autorilor lor și că au fost preluate în mod
abuziv de Statul Român prin procesul-verbal de predare-primire nr. 1347 din 26
iunie 1948 - fila 139, dosar 6243/2000.
Procesul-verbal nr. 1347/1948
cuprinde un inventar al bunurilor care au fost preluate de către stat prin
naționalizare - fila 11, dosar 395/2003, vol. I.
Prin Dispoziția nr. 8 din 24
ianuarie 2003 emisă de Primăria Chiajna în baza Legii nr. 10/2001, s-a dispus
restituirea în natură a terenului (conform rectificării semnate și ștampilate -
fila 106 și 315, 316 din dosar 395/2003, vol. I) din comuna Chiajna, județ
Ilfov, în suprafață de 1041 mp, aflat în administrarea Consiliului Local
Chiajna, și a construcțiilor aferente acestuia. În procesul-verbal de punere în
posesie nr. 3419 din 22 iulie 2002, semnat de V.N. și I.G. din partea
notificatorilor, s-a consemnat faptul că terenul pentru care a fost formulată
notificarea a fost restituit moștenitorilor foștilor proprietari.
Cu privire la terenul în suprafață
de 21.924 mp situat în Chiajna, prin adresa nr. 6541 din 22 octombrie 2004
Primăria Chiajna a comunicat reclamanților că acesta se află în posesia I.L.F.
Militari.
Din actele aflate la dosar se mai
reține că, prin Protocolul încheiat în 09 august 1983 între I.C.R.A. București
și I.L.F. Militari și prin Ordinul nr. 11T din 18 februarie 1984 emis de
Ministerul Comerțului Interior, terenul în suprafață de 21.100 mp situat în comuna
Chiajna, aflat în administrarea I.C.R.A. București, se transmite în
administrarea întreprinderii pentru L.F.M. București.
În baza Legii nr. 15/1990 privind
reorganizarea unităților economice de stat ca regii autonome și societăți
comerciale și H.G. nr. 834/1991 a fost emis certificatul de atestare a
dreptului de proprietate seria M07 nr. 1964 asupra terenului în suprafață de
21.924 mp situat în comuna Chiajna, în favoarea pârâtei SC L.F.M. SA, care a
intabulat dreptul de proprietate conform încheierii din data de 11 iulie 2000
emisă de Biroul de Carte Funciară de pe lângă Judecătoria Buftea.
Prin promovarea acțiunii
reclamanții, în calitate de moștenitori ai foștilor proprietari M.I. zis I. și P.I.
zis V., au urmărit ca prin intermediul comparării titlurilor de proprietate
produse de părți, să se dea preferință titlului autorilor lor față de cel al
pârâtelor, și obligarea pârâtelor să le lase terenul în suprafață de 21.924 mp
în deplină proprietate și liniștită posesie.
Instanța a reținut că o suprafață de
5000 mp din totalul terenului deținut în proprietate de autorii reclamanților a
constituit aport în natură pentru constituirea unei societăți în nume colectiv
de către cei doi asociați - M.I. zis I. și P.I. zis V., conform contractului de
societate în nume colectiv autentificat sub nr. 9611/1924 de Tribunalul Ilfov,
secția Notariat.
Din examinarea clauzelor acestui
contract, instanța a reținut că el cuprinde cele 3 elemente specifice oricărui
contract de societate care stă la baza constituirii unei societăți comerciale:
aporturile asociaților (pct. 4.a și pct. 5 din contract); intenția de a
exercita în comun o activitate comercială (pct. 1 și 6) și împărțirea
beneficilor (pct. 15 și 16).
Potrivit pct. 5 din contractul de
societate, cei doi asociați au decis să aducă fiecare aporturi în natură,
constând în transmiterea către societate a dreptului de proprietate asupra unui
teren în suprafață de 5000 mp, dobândit de aceștia cu contractele de
vânzare-cumpărare autentificate sub nr. 12862/1909, nr. 12864/1909 și nr.
2916/1910, situat în comuna Chiajna, județ Ilfov.
Având în vedere convenția celor doi
asociați de a transfera dreptul de proprietate asupra acestei suprafețe de
teren, instanța constată că terenul în suprafață de 5000 mp situat în comuna
Chiajna, județ Ilfov, ce a fost dobândit de autorii reclamanților potrivit
celor 3 contracte de vânzare-cumpărare enumerate mai sus, acte pe care
reclamanții își întemeiază cererea în revendicare, a intrat în patrimoniul SC M.I.I.V.,
asociații M.I. zis I. și P.I. zis V. nemaiavând vreun drept de proprietate
asupra lui.
Din convenția părților, așa cum a
fost materializată la pct. 17, 18 și 19 din contractul de societate, instanța a
mai reținut că, în caz de încetare a societății dintr-o cauză legală sau
contractuală, asociatul nu are dreptul la restituirea bunului, ci la valoarea
lui, împărțită în părți sociale. De asemenea, în cazul decesului unuia dintre
asociați, asociații au stabilit că societatea plătește partea ce i se cuvine
acestuia către moștenitori (pct. 17 din contract).
Pentru aceste considerente,
constatând din convenția celor doi asociați M.I. zis I. și P.I. zis V., autorii
reclamanților, dedusă din contractul de societate în nume colectiv autentificat
sub nr. 9611/1924 de Grefa Tribunalului Ilfov, că aceștia au decis transferul
dreptului de proprietate asupra terenului în suprafață de 5000 mp către
societatea nou constituită, teren aflat în prezent în posesia pârâtei SC L.F.M.
SA, conform concluziilor raportului de expertiză nr. 6135/2007 și a răspunsului
la obiecțiuni, că nu este îndeplinită cerința esențială pentru admiterea unei
acțiuni în revendicare, ca reclamantul, care solicită recunoașterea dreptului
său de proprietate și obligarea celui care îl deține fără drept de a i-l
restitui, să dovedească calitatea de titular actual al dreptului de
proprietate, tribunalul a constatat că, în privința acestei suprafețe de teren,
cererea de revendicare este neîntemeiată.
La acest punct, tribunalul a mai
avut în vedere și cele reținute în literatura juridică, în sensul că, în cazul
când aportul în natură are ca obiect un bun imobil sau un bun mobil corporal,
raporturile dintre asociat și societate sunt raporturi juridice asemănătoare
celor dintre vânzător și cumpărător.
Cu privire la restul suprafeței de
teren revendicate de moștenitorii foștilor proprietari M.I. zis I. și P.I. zis
V., tribunalul a constatat de asemenea că cererea de revendicare este
neîntemeiată, pentru următoarele considerente.
Suprafața de teren revendicată de
reclamanți, de 1700 mp, ce a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare
autentificat sub nr. 187 din 12 aprilie 1912 de Tribunalul Ilfov, secția
Notariat, a fost amplasată de expertul topograf în altă localitate (satul
Giulești), nefiind în posesia niciunuia dintre pârâți, astfel încât acțiunea în
revendicare a acestei porțiuni de teren este evident nefondată.
Cu privire la suprafața de teren
revendicată de reclamanți, de 500 mp, ce a făcut obiectul contractului de
vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 30315 din 16 decembrie 1924 de Tribunalul
Ilfov, secția Notariat, prin expertiză topografică efectuată în cauză s-a
concluzionat că o suprafață de 3333 mp din totalul suprafeței de 50000 se află
în posesia pârâtei SC L.F.M. SA și se găsesc în perimetrul terenul deținut de
pârâtă în baza certificatului de atestare a dreptului de proprietate depus la
dosar și avut în vedere de expert la pronunțarea concluziilor tehnice.
Pentru a proceda la compararea
titlurilor de proprietate exhibate de părți, tribunalul a analizat cu prioritate
valabilitatea titlului statului.
Pentru acest demers, instanța a
reținut că, potrivit art. 6 alin. (1) din Legea nr. 213/1998, fac parte din
domeniul public sau privat al statului sau al unităților administrativ
teritoriale și bunurile dobândite de stat în perioada 6 martie 1945 - 22
decembrie 1989, dacă au intrat în proprietatea statului „în temeiul unui titlu
valabil, cu respectarea Constituției și a tratatelor internaționale la care
România era parte".
Art. 6 alin. (2) din Legea nr.
213/1998 prevede că, dacă bunul a fost preluat fără un titlu valabil de către
stat, fostul proprietar care a pierdut posesia poate să-l revendice, iar alin.
(3) a recunoscut competența instanțelor de a verifica valabilitatea titlului.
În speța de față, reclamanții au solicitat
să se constate că terenul în litigiu a fost preluat de stat fără titlu,
susținând că terenul împreună cu moara au fost preluate de stat în data de 26
iunie 1948, conform procesului-verbal nr. 1347 din 26 iunie 1948.
Din actele aflate la dosar instanța
a reținut din adresa nr. 6412 din 18 iulie 2002 că Primăria Comunei Chiajna a
certificat faptul că moara ce a fost situată în comuna Chiajna a fost
naționalizată; că Ministerul Agriculturii Alimentației și Pădurilor a comunicat
reclamantului V.N. adresa nr. 203200 din 29 noiembrie 2002 din care rezultă că
nu deține date cu privire la procedura de naționalizare a imobilului în litigiu
și că reclamanții au depus la dosar procesul-verbal nr. 1347 din 26 iunie 1948.
Din ansamblul mijloacelor de probă
administrate în cauză instanța a reținut că Moara Ilfov, împreună cu utilajele,
construcțiile și terenul aferent, a fost naționalizată, situație care rezultă
din procesul-verbal nr. 1347 din 26 iunie 1948.
Actul normativ cu incidență asupra
naționalizării este Legea nr. 119 din 11 iunie 1948 pentru naționalizarea
întreprinderilor industriale, bancare, de asigurări, miniere și de
transporturi, neabrogat în prezent.
Din dispozițiile art. 2 alin. (1)
lit. a) din Legea nr. 10/2001 rezultă că statul are titlul valabil dacă
naționalizarea în baza Legii nr. 119/1948 s-a făcut cu respectarea acestei
legi, și nu are titlu valabil dacă nu s-au respectat dispozițiile acestei legi;
fiind instituită prezumția potrivit căreia preluările de imobile efectuate în
baza Legii nr. 119/1948 au fost făcute cu titlu valabil.
Probele administrate de reclamanți
nu au fost în măsură să înlăture această prezumție legală relativă, motiv
pentru care instanța a aplicat prezumția că bunul a intrat în domeniul public
sau privat al statului în mod abuziv, cu titlu, conform art. 2 alin. (1) lit. a)
din Legea nr. 10/2001.
Comparând cele două titluri opuse de
reclamanți, în calitate de moștenitori ai defuncților M.I. zis I. și P.I. zis
V. și de pârâta SC L.F.M. SA, instanța a reținut următoarele:
Potrivit art. 644 și art. 645 C. civ, legea este unul dintre modurile originale de dobândire a proprietății.
Din titlul de proprietate exhibat de
pârâta SC L.F.M.SA, a rezultat că terenul în suprafață de 21.924 mp revendicat
de reclamanți este proprietatea pârâtei, în baza Legii nr. 15/1990, conform
certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria M07 nr. 1964 din 14
martie 2000.
Regimul juridic al bunurilor din patrimoniul
societăților comerciale este guvernat de dispozițiile art. 20 alin. (2) din
Legea nr. 15/1990, potrivit cărora aceste bunuri sunt proprietatea societății
comerciale în al cărui patrimoniu se află.
Prin adoptarea Legii nr. 15/1990
fostele unități economice de stat s-au reorganizat ca regii autonome sau
societăți comerciale. Potrivit art. 20 alin. (2) din acest act normativ,
imobilul în litigiu a intrat în patrimoniul societății comerciale L.F.M.SA,
prin efectul legii.
Instanța nu a fost investită să
analizeze și legalitatea procedurii reglementate de acest act normativ pentru
constituirea dreptului de proprietate, astfel încât a reținut că terenul în
litigiu, menționat în certificatul de atestare a dreptului de proprietate, a
intrat în patrimoniul pârâtei SC L.F.M.SA, cu respectarea prevederilor Legii
nr. 15/1990.
Instanța a mai avut în vedere faptul
că, deși dreptul de proprietate este perpetuu, el se poate transmite în
modurile prevăzute de art. 644, art. 645 C. civ, continuând să existe în patrimoniul celui ce îl dobândește.
Cum acest act normativ (Legea nr.
15/1990) reprezintă o formă de dobândire a dreptului de proprietate
reglementată de art. 645 C. civ, rezultă că dreptul de proprietate al
reclamanților a ieșit din patrimoniul lor la data intrării acestuia în
patrimoniul pârâtei SC L.F.M. SA.
Prin urmare, din perspectiva art.
480 C. civ. și a faptului că într-o acțiune în revendicare calitatea de
reclamant trebuie să corespundă cu calitatea de titular al dreptului de
proprietate, instanța a reținut că reclamanții, ca moștenitori ai foștilor
proprietari M.I. și P.I.V., nu mai au un drept de proprietate asupra terenului
în suprafață de 5000 mp (conform actului de vânzare-cumpărare autentificat sub
nr. 30315 din 15 decembrie 1924), din măsurători 3333 mp (conform expertizei
tehnice topografice), pe care expertiza l-a plasat în posesia pârâtei SC L.F.M.
SA, în prezent în proprietatea acesteia, conform certificatului de atestare a
dreptului de proprietate emis în baza Legii nr. 15/1990.
Analizând cererea de revendicare a
terenului în suprafață totală de 11.276 mp aflat în posesia pârâtei SC L.F.M. SA
și în lumina art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 CEDO, ce instituie un
control internațional al modului în care autoritățile naționale ale statelor
semnatare ale Convenției asigură respectarea exercițiului dreptului de
proprietate, instanța a reținut că potrivit jurisprudenței constante a Curții Europene
a Drepturilor Omului reclamanții nu au un „bun”, în condițiile în care printr-o
hotărâre judecătorească a instanțelor interne nu s-a statuat asupra intrării
nevalabile al bunului în patrimoniul statului. La fel, în cauza Aurelia
Constandache împotriva României nr. 1133/2004 din 11 iunie 2002, Curtea a constatat
că „nu este garantată de Convenție speranța redobândirii unui drept de
proprietate care nu a mai fost exercitat de multă vreme".
Cu privire la restul suprafeței de
teren revendicate, cu privire la care reclamanții afirmă că se află în
proprietatea pârâtei Primăria comunei Chiajna, (în cadrul dezbaterilor asupra
fondului, reclamanții I.E. și I.V., prin avocat, au precizat suprafața de 1700 mp),
instanța a respins acțiunea în revendicare, pe considerentul că, pentru
suprafața de teren aflată în administrarea sa, pârâta a dispus restituirea în
natură conform Dispoziției nr. 8 din 24 ianuarie 2003, ca urmare a
notificărilor nr. 352/2001 înregistrată sub nr. 6412/2001 și nr. 469/2001
înregistrată sub nr. 6917/2001, prin care moștenitorii defuncților M.I. (zis I.
) și P.I.V. (zis V.) au solicitat restituirea în natură a imobilului și
construcțiilor aferente situate în str comuna Chiajna, județ Ilfov, teren
asupra căruia au fost puși în posesie conform procesului-verbal nr. 3419 din 22
iulie 2002 întocmit de Comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001 din cadrul
Primăriei comunei Chiajna, semnat din partea foștilor proprietari de
reclamanții V.N. și I.G
Curtea de Apel București, secția a
III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin decizia civilă nr. 422A
din 29 mai 2008 a respins ca nefondate apelul declarat de reclamanți împotriva
sus-menționatei sentințe, cu următoarea motivare:
Prin promovarea acțiunii,
reclamanții în calitate de moștenitori ai foștilor proprietari M.I.I. și P.I. zis
V., urmăresc ca prin intermediul comparării titlurilor de proprietate produse
de părți, să se c preferință titlului autorilor lor față de cel al pârâtelor,
și obliga pârâtelor să le lase terenul în suprafață de 21.924 mp în deplină
proprietate și liniștită posesie.
În primul rând, instanța a reținut
că o suprafață de 5000 mp din totalul terenului deținut în proprietate de
autorii reclamanților a constituit aport în natură pentru constituirea unei
societăți în nume colectiv de către cei doi asociați - M.I. zis I. și P.I. zis
V., conform contractului societate în nume colectiv autentificat sub nr.
9611/1924 Tribunalul Ilfov, Secția Notariat.
Din examinarea clauzelor acestui
contract, s-a reținut că acesta cuprinde cele 3 elemente specifice oricărui
contract de societate care stă la baza constituirii unei societăți comerciale:
aporturile asociaților (pct. 4.a și pct. 5 din contract); intenția de a
exercita în comun o activitate comercială (pct. 1 și 6) și împărțirea
beneficilor (pct. 15 și 16).
Potrivit pct. 5 din contractul de
societate, cei doi asociați au decis să aducă fiecare aporturi în natură,
constând în transmiterea către societate a dreptului de proprietate asupra unui
teren în suprafață de 5000 mp, dobândit de aceștia cu contractele de
vânzare-cumpărare autentificate sub nr. 12862/1909, nr. 12864/1909 și nr.
2916/1910, situat în comuna Chiajna, județ Ilfov.
Având în vedere convenția celor doi
asociați de a transfera dreptul de proprietate asupra acestei suprafețe de
teren, instanța a constatat că terenul în suprafață de 5000 mp situat în comuna
Chiajna, județul Ilfov, ce a fost dobândit de autorii reclamanților potrivit
celor 3 contracte de vânzare-cumpărare enumerate mai sus, acte pe care
reclamanții își întemeiază cererea în revendicare, a intrat în patrimoniul
societății comerciale M.I.I.V., asociații M.I. zis I. și P.I. zis V. nemaiavând
vreun drept de proprietate asupra lui.
Din convenția părților, așa cum a
fost materializată la pct. 17, 18 și 19 din contractul de societate, instanța a
mai reținut că, în caz de încetare a societății dintr-o cauză legală sau
contractuală, asociatul nu are dreptul la restituirea bunului, ci la valoarea
lui, împărțită în părți sociale. De asemenea, în cazul decesului unuia dintre
asociați, asociații au stabilit că societatea plătește partea ce i se cuvine acestuia
către moștenitori (pct. 17 din contract).
Constatând din convenția celor doi
asociați M.I. zis I. și P.I. zis V., autorii reclamanților, dedusă din
contractul de societate în nume colectiv autentificat sub nr. 9611/1924 de
Grefa Tribunalului Ilfov, că aceștia au decis transferul dreptului de proprietate
asupra terenului în suprafață de 5000 mp către societatea nou constituită,
teren aflat în prezent în posesia pârâtei SC L.F.M. SA, conform concluziilor
raportului de expertiză nr. 6135/2007 și a răspunsului la obiecțiuni, că nu
este îndeplinită cerința esențială pentru admiterea unei acțiuni în revendicare,
ca reclamantul, care solicită recunoașterea dreptului său de proprietate și
obligarea celui care îl deține fără drept de a-l restitui, să dovedească
calitatea de titular actual al dreptului de proprietate, se constată că, în
privința acestei suprafețe de teren, cererea de revendicare este neîntemeiată.
La acest punct, se mai au în vedere
și cele reținute în literatura juridică, în sensul că, în cazul când aportul în
natură are a obiect un bun imobil sau un bun mobil corporal, raporturile dintre
asociat și societate sunt raporturi juridice asemănătoare celor dintre vânzător
și cumpărător.
Cu privire la restul suprafeței de
teren revendicate de moștenitorii foștilor proprietari M.I. zis I. și P.I. zis
V., s-a constatat, de asemenea, că cererea de revendicare este neîntemeiată,
pentru următoarele considerente:
Suprafața de teren revendicată de
reclamanți, de 1700 mp, ce a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare
autentificat sub nr. 187 din 12 aprilie 1912 de Tribunalul Ilfov, Secția
Notariat, a fost amplasată de expertul topograf în altă localitate (satul
Giulești), nefiind în posesia niciunuia dintre pârâți, astfel încât acțiunea în
revendicare a acestei porțiuni de teren este evident nefondată.
Cu privire la suprafața de teren
revendicată de reclamanți, de 5000 mp, ce a făcut obiectul contractului de
vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 30315 din 16 decembrie 1924 de Tribunalul
Ilfov, Secția Notariat, prin expertiza topografică efectuată în cauză s-a
concluzionat că o suprafață de 3333 mp din totalul suprafeței de 50000 se află
în posesia pârâtei SC L.F.M. SA și se găsesc în perimetrul terenul deținut de
pârâtă în baza certificatului de atestare a dreptului de proprietate depus la
dosar și avut în vedere de expert la pronunțarea concluziilor tehnice.
Pentru a proceda la compararea
titlurilor de proprietate exhibate de părți, s-a făcut o analiza prioritară a
valabilității titlului statului.
Pentru acest demers, instanța a reținut
că, potrivit art. 6 alin. (1) din Legea nr. 213/1998, fac parte din domeniul
public sau privat al statului sau al unităților administrativ - teritoriale și
bunurile dobândite de stat în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, dacă
au intrat în proprietatea statului "în temeiul unui titlu valabil, cu
respectarea Constituției și a tratatelor internaționale la care România era
parte".
Art. 6 alin. (2) din Legea nr.
213/1998 prevede că, dacă bunul a fost preluat fără un titlu valabil de către
stat, fostul proprietar care a pierdut posesia poate să-l revendice, iar alin.
(3) a recunoscut competența instanțelor de a verifica valabilitatea titlului.
Reclamanții au solicitat să se
constate că terenul în litigiu a fost preluat de stat fără titlu, susținând că
terenul împreună cu moara au fost preluate de stat în data de 26 iunie 1948,
conform procesului-verbal nr. 1347 din 26 iunie 1948.
Din actele aflate la dosar instanța a
reținut că din adresa nr.6412/18 iulie 2002 Primăria Comunei Chiajna a certificat
faptul că moara ce a fost situată în comuna Chiajna a fost naționalizată; că
Ministerul Agriculturii Alimentației și Pădurilor a comunicat reclamantului V.N.
adresa nr. 203200 din 29 noiembrie 2002 din care rezultă că nu deține date cu privire
la procedura de naționalizare a imobilului în litigiu și că reclamanții au
depus la dosar procesul-verbal nr. 1347 din 26 iunie 1948.
Din ansamblul mijloacelor de probă
administrate în cauză instanța a reținut că Moara Ilfov, împreună cu utilajele,
construcțiile terenul aferent, a fost naționalizată, situație care rezultă din procesul-verbal
nr. 1347 din 26 iunie 1948.
Actul normativ cu incidență asupra
naționalizării este Legea nr. 119 din 11 iunie 1948 pentru naționalizarea
întreprinderilor industriale, bancare, de asigurări, miniere și de
transporturi, neabrogat în prezent.
Din dispozițiile art. 2 alin. (1)
lit. a) din Legea nr. 10/2001 rezultă că statul are titlul valabil dacă
naționalizarea în baza Legii nr. 19/1948 s-a făcut cu respectarea acestei legi,
și nu are titlu valabil dacă nu s-au respectat dispozițiile acestei legi; fiind
instituită prezumția potrivit căreia preluările de imobile efectuate în baza
Legii nr. 119/1948 au fost făcute cu titlu valabil.
Probele administrate de reclamanți
nu au fost în măsură să înlăture această prezumție legală relativă, motiv
pentru care instanța a aplicat prezumția că bunul a intrat în domeniul public sau
privat al statului în mod abuziv, cu titlu, conform art. 2 alin. (1) lit. a)
din Legea nr. 10/2001.
Comparând cele două titluri opuse de
reclamanți, în calitate de moștenitori ai defuncților M.I. zis I. și P.I. zis
V. și de pârâta SC L.F.M. SA, instanța a reținut următoarele:
Potrivit art. 644 și art. 645 C.
civ., legea este unul dintre nodurile originale de dobândire a proprietății.
Din titlul de proprietate exhibat de
pârâta SC L.F.M. SA, rezultă că terenul în suprafață de 21.924 mp revendicat de
reclamanți este proprietatea pârâtei, în baza Legii nr. 15/1990, conform
certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria M07 nr. 1964 din 14
martie 2000.
Regimul juridic al bunurilor din
patrimoniul societăților comerciale este guvernat de dispozițiile art. 20 alin.
(2) din Legea nr. 15/1990, potrivit cărora aceste bunuri sunt proprietatea
societății comerciale în al cărui patrimoniu se află.
Prin adoptarea Legii nr. 15/1990
fostele unități economice de stat s-au reorganizat ca regii autonome sau
societăți comerciale. Potrivit art. 20 alin. (2)din acest act normativ,
imobilul în litigiu a intrat în patrimoniul societății comerciale L.F.M. SA,
prin efectul legii:
Instanța nu a fost investită să
analizeze și legalitatea procedurii reglementate de acest act normativ pentru
constituirea dreptului de proprietate, astfel încât va reține că terenul în litigii
menționat în certificatul de atestare a dreptului de proprietate, intrat în
patrimoniul pârâtei SC L.F.M. SA, cu respectarea prevederilor Legii nr.
15/1990.
Instanța a mai avut în vedere faptul
că, deși dreptul de proprietate este perpetuu, el se poate transmite în modurile
prevăzute de art. 644, art. 645 C. civ., continuând să existe în patrimoniul
celui ce îl dobândește.
Cum acest act normativ (Legea nr. 15/1990)
reprezintă formă de dobândire a dreptului de proprietate reglementată de art.
645 C. civ., rezultă că dreptul de proprietate al reclamanților ieșit din
patrimoniul lor la data intrării acestuia în patrimoniul pârâte SC L.F.M. SA.
Prin urmare, din perspectiva art.
480 C. civ. și a faptului că într-o acțiune în revendicare calitatea de reclamant
trebuie să corespundă cu calitatea de titular al dreptului de proprietate
instanța a reținut că reclamanții, ca moștenitori ai foștilor proprietari M.I.
și P.I.V., nu mai au un drept de proprietate asupra terenului în suprafață de
5000 mp (conform actului de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 30315 din 15
decembrie 1924), din măsurători 3333 mp (conform expertizei tehnice
topografice), pe care expertiza l-a plasat în posesia pârâtei SC L.F.M. SA, în
prezent în proprietatea acesteia conform certificatului de atestare a dreptului
de proprietate emis în baza Legii nr. 15/1990.
Analizând cererea de revendicare a
terenului în suprafață totală de 11.276 mp aflat în posesia pârâtei SC L.F.M.
SA și în lumina art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 CEDO ce instituie un
control internațional al modului în care autorității naționale ale statelor
semnatare ale Convenției asigură respectarea exercițiului dreptului de
proprietate, se reține că potrivit jurisprudenței constante a Curții Europene a
Drepturilor Omului, reclamanții nu au un "bun", în condițiile în care
printr-o hotărâre judecătorească a instanțelor interne nu s-a statuat asupra
intrării nevalabile a bunului în patrimoniul statului. La fel, în cauza Aurelia
Constandache împotriva României nr. 1133/20C din 11 iunie 2002, Curtea a
constatat că "nu este garantată de Convenție speranța redobândirii unui
drept de proprietate care nu a mai fost exercitat de multă vreme".
Cu privire la restul suprafeței de
teren revendicate, cu privire la care reclamanții au afirmat că se află în
proprietatea pârâtei Primăria comunei Chiajna, (în cadrul dezbaterilor asupra
fondului reclamanții I.E. și I.V., au precizat că suprafața de 1700 mp),
instanța a respins acțiunea în revendicare, pe considerentul că, pentru
suprafața de teren aflată în administrarea sa, pârâta a dispus restituirea în
natură conform dispoziției nr. 8 din 24 ianuarie 2003, ca urmare a
notificărilor nr. 352/2001 înregistrată sub nr. 6412/2001 și nr. 469/2001
înregistrată sub nr.6917/2001, prin care moștenitorii defuncților M.I. (zis I. )
și P.I.V. (zis V.) au solicitat restituirea în natură a imobilului și
construcțiilor aferente situate în comuna Chiajna, județ Ilfov, teren asupra
căruia au fost puși în posesie conform procesului-verbal nr. 3419 din 22 iulie 2002
întocmit de Comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001 din cadrul Primăriei comunei
Chiajna, semnat din partea foștilor proprietari de reclamanții V.N. și I.G.
Împotriva acestei decizii au
declarat recurs reclamanții prin două căi de atac, criticând-o din perspectiva
dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., astfel.
Atât instanța de apel, cât și prima
instanța au nesocotit flagrant atât dispozițiile legale invocate, cit și probele
aflate la dosarul cauzei (trei rapoarte de expertiza care, toate, dovedeau
temeinicia și legalitatea acțiunii subsemnaților apelanți-reclamanți).
Referitor la terenul în suprafața de
5.000 mp pe care autorii noștri l-ar fi aportat la societatea comerciala « M.I.I.V.
» se apreciază că instanța a aplicat greșit legea, în speță dispozițiile
Codului comercial și prevederile contractului de societate în nume colectiv
respectiv durata societății de 10 ani, până în data de 15 mai 1934, după
aceasta data, efectuându-se lichidarea (art. 199 și urm. C. com. din 1906) bunurile
urmând sa revină în patrimoniul asociaților. în plus, prin procesul - verbal de
predare preluare din 26 iunie 1948, autorii sunt trecuți drept coproprietari ai
bunurilor preluate abuziv.
Daca nu era lămurită cu privire la
calitatea de titulari ai dreptului de proprietate a autorilor lor, instanța -
în virtutea rolului activ (art. 126 C. proc. civ. - putea să administreze probe
suplimentare, în vederea aflării adevărului (aceasta deoarece, în realitate,
instanța, potrivit acestei motivări, nu trebuia să respingă cererea ca
neîntemeiată, ci ca formulată de o persoană fără calitate procesul activă).
Pe cale de consecință, având în vedere
că nu s-a făcut dovada prelungirii societății în nume colectiv, precum și faptul
că din adresele emise de Ministerul Agriculturii și Alimentației, Arhivele
Naționale etc. nu rezulta că s-ar fi naționalizat «Moara Ilfov T. și V.», se apreciază
că cererea este întemeiată, impunându-se a fi admisă.
Cu privite la suprafața de teren de
5.000 mp ce a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpătare autentificat sub
nr. 30315 din 16 decembrie 1924 de Tribunalul Ilfov, secția Notariat, s-a
constatat că intimata SC L.F.M. SA deține o suprafață de 3.333 mp în baza
certificatului de atestare a dreptului de proprietate.
În mod eronat și fără nici un fel de
justificare, instanța a reținut faptul ca procesul - verbal nr. 1347 din 26
iunie 1948, ce reprezintă actul de preluate al statului, a fost întocmit în baza
Legii nr. 119/1948.
Referitor la preluarea cu titlu
valabil sau nevalabil de către statul roman în baza Legii nr. 119/1948 trebuia
să se facă dovada că imobilul în cauză se încadra în sfera imobilelor ce făceau
obiectul Legii nr. 119/1948 pentru a se putea considera că a fost preluat de
stat cu titlu.
Intimata - pârâta SC L.F.M. SA nu a dobândit
ope legis (adică în baza Legii nr. 15/1990) dreptul de proprietate, ci în baza
certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria M07 nr. 1964 din 14
martie 2000.
Acesta este titlul de proprietate pe
care pârâta îl opune recurenților în acțiunea în revendicare, certificat de
atestare față de care, se invocă excepția de nelegalitate, în temeiul art. 4
din Legea nr. 554/2004, având în vedere ca a fost emis cu încălcarea dispozițiilor
Legii nr. 15/1990, H.G. nr. 834/1991, legislației privatizării (Legea nr.
99/1999 etc), față de împrejurarea că această «trecere» s-a făcut în timpul
soluționării acțiunii de revendicare formulate în anul 1998.
Tot prin motivele de recurs se
învederează că instanța de apel nu a analizat motivele de apel invocate.
Excepția de nelegalitate invocată
prin motivele de recurs a fost soluționată de Curtea de Apel București, secția
a VIII a contencios administrativ și fiscal, prin respingerea acesteia ca
inadmisibilă, prin sentința civilă nr. 987 din 24 februarie 2010.
Înalta Curte, analizând decizia prin
prisma criticilor formulate și a temeiurilor de drept invocate, va constata
caracterul fondat al recursurilor pentru considerentele ce succed.
Nulitatea cererii de recurs
prevăzută de art. 302
1
alin. (1) lit. c) C. proc. civ. este acoperită
dacă dezvoltarea motivelor de recurs face posibilă încadrarea lor într-unul din
motivele prevăzute de art. 304.
În cauza de față, în ambele
recursuri sunt invocate motivele prevăzute de pct. 9 al art. 304 C. proc. civ.,
așa încât, chiar dacă numai unele dintre criticile formulate pot fi încadrate
în acest motiv de nelegalitate, excepția nulității recursului este nefondată.
Dispozițiile art. 261 pct. 5 C.
proc. civ. privind obligația instanței de judecată de a arăta, în cadrul
hotărârii, motivele de fapt și de drept care i-au format convingerea, precum și
motivele pentru care au fost înlăturate cererile părților, nerespectarea
acestora ducând la nulitatea hotărârii conform art. 105 alin. (2) C. proc. civ.,
dispoziții aplicarea și în apel conform art. 298 C. proc. civ.
Din expunerea integrală a motivării
hotărârilor adoptate de cele două instanțe de fond, rezultă că instanța de apel
a reiterat congruent motivarea primei instanțe și argumentele în baza cărora
aceasta și-a întemeiat soluția.
Această abordare, nu putea să o
scutească de obligația de a examina concret criticile invocate în apel.
Instanța de apel a omis să răspundă
în concret motivelor de nelegalitate și netemeinicie invocate, ceea ce atrage
incidența dispozițiilor art. 304 pct. 5 C. proc. civ.
Nulitatea prevăzută de art. 304 pct.
5 C. proc. civ. nu poate fi acoperită câtă vreme decizia pronunțată în apel nu
cuprinde niciun argument propriu specific căii devolutive de atac,
reprezentând, așa cum s-a arătat, doar „lipirea” motivării primei instanțe,
deciziei din apel.
Înalta Curte, pentru considerentele
arătate, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (3) C. proc. civ., va admite
recursurile și va trimite cauza spre rejudecarea apelurilor aceleiași instanțe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge excepția nulității recursurilor.
Admite recursurile declarate de
reclamanții I.E., I.V., V.N., T.E., T.D., M.E., V.I., G.J., M.V., I.C., I.M., I.A.,
I.M.G., D.E., M.B.M., C.I. și I.C. împotriva deciziei nr. 422A din 29 mai 2008
a Curții de Apel București, s
ecția a III-a civilă și
pentru cauze cu minori și de familie.
Casează decizia și trimite cauza
spre rejudecare la aceeași instanță.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 22
februarie 2011.