ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1590/2011

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursurilor de față; Prin sentința civilă nr. 1752 din 22 noiembrie 2001 pronunțată în dosarul nr. 6243/2000 Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a disjuns cererile de intervenție formulate de reclamanții I.E., I.V., V.N., T.E., T.D., M.E., V.I., G.J., M.V., I.C., I.M., I.A., I.M.G., D.E., M.B.M., C.I. și I.C. de acțiunea introductivă, a respins acțiunea formulată de reclamanta SC L.F.M. SA în contradictoriu cu pârâtele Primăria comunei Bragadiru, Primăria comuna Gruiu, Primăria comunei Chiajna, Primăria comunei Chitila și Prefectura județului Ilfov, ca inadmisibilă. În urma disjungerii a fost format la data de 20 ianuarie 2003 dosarul nr. 395/2003 pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă.

Tribunalul București, secția a III-a civilă, prin sentința civilă nr. 1664 din 13 decembrie 2007 a respins acțiunea formulată de reclamanți, ca nefondată, reținându-se următoarea motivație. Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 12862 din 19 septembrie 1909 de Grefa Tribunalului Ilfov numiții G.I., I.P.J. și S.T.D. au vândut lui M.I. și P.I.V. „un loc la câmp în suprafață de 465 mp", cu vecinătățile arătate în act. Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 12864 din 19 decembrie 1909 de Grefa Tribunalului Ilfov și transcris sub nr. 765/1910, numitul P.T.A. a vândut lui M.I. și P.I.V. „un loc la câmp situat în com. Chiajna, județ Ilfov, în suprafață de 811 mp", cu vecinătățile arătate în act.

Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 30315 din 16 decembrie 1924 de Grefa Tribunalului Ilfov și transcris sub nr. 15431/1924, Ministerul Agriculturii și Domeniilor a vândut lui I.M. și P.V. „un teren în întindere de 5000 mp situat în com. Chiajna, județ Ilfov", cu vecinătățile arătate în act. Prin actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2916 din 13 martie 1910 de Grefa Tribunalului Ilfov și transcris sub nr. 1900/1910, I.V.R. a vândut lui M.I. și P.I. un teren în suprafață de 5000 mp situat în com. Chiajna, județ Ilfov", cu vecinătățile arătate în act. Prin actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 187 din 12 aprilie 1912 de Grefa Tribunalului Ilfov, județ Ilfov și transcris sub nr. 4043/1912, numiții I.V., H.R.N.

au vândut lui P.I. „un teren în suprafață de 25 ari", cu vecinătățile arătate în act. În legătură cu acest din urmă înscris (nr. 187 din 12 aprilie 1912), expertul desemnat de instanță a arătat că nu poate fi luat în calcul la identificarea suprafeței de revendicate în prezenta cauză, deoarece are ca vecini la E satul Giulești iar la V râul Dâmbovița, astfel că acest teren nu poate fi amplasat lângă terenul revendicat în prezenta cauză.

Pe baza titlurilor de proprietate depuse de reclamanți la dosar, respectiv: contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 12862 din 19 septembrie 1909; contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 12864 din 19 decembrie 1909; contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 30315 din 16 decembrie 1924; actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2916 din 13 martie 1910 și a actului de notorietate datat 01 decembrie 1924 autentificat sub nr. 28934 din 04 decembrie 1924 de Grefa Tribunalului Ilfov; precum și a certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria M 07 nr. 1964 emis de Ministerul Agriculturii depus de pârâta SC L.F.M. SA, expertul desemnat de instanță a identificat terenul revendicat ca fiind în suprafață de 11276 mp, situat în com.

Chiajna, județ Ilfov, pe care l-a individualizat conform schiței aflate la fila 102 din dosar, ca fiind în mod cert în incinta SC L.F.M. SA, având destinația de depozit de ambalaje, conform raportului de expertiză nr. 6135/2007 și a răspunsului la obiecțiuni. Din înscrisurile aflate la dosar instanța a mai reținut că, prin contractul de societate în nume colectiv autentificat sub nr. 9611/1924 de Tribunalul Ilfov, secția Notariat, autorii reclamanților - M.I. zis I. și P.I. zis V. - au pus în comun părțile lor indivize din dreptul de proprietate asupra unei suprafețe de teren de 5000 mp, dobândită conform contractelor de vânzare-cumpărare autentificate sub nr. 12862/1909, nr. 12864/1909 și nr. 2916/1910, situată în comuna Chiajna, județ Ilfov, pentru a constitui o societate în nume colectiv cu sediul în comuna Chiajna, județ Ilfov și cu denumirea: M.I.I.V.

Conform pct. 5 din acest contract, aportul imobiliar constând în dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 5000 mp trece, de la data autentificării actului, în exclusivă proprietate și posesie a societății astfel constituite. Prin notificarea nr. 352 din 24 octombrie 2001 moștenitorii numiților M.I. și P.I.V. au solicitat Primăriei comunei Chiajna restituirea în natură a unui imobil compus din 21.924 mp intravilan situat în comuna Chiajna și din moară (clădiri și anexe); în legătură cu care au arătat că au fost proprietatea autorilor lor și că au fost preluate în mod abuziv de Statul Român prin procesul-verbal de predare-primire nr. 1347 din 26 iunie 1948 - fila 139, dosar 6243/2000.

Procesul-verbal nr. 1347/1948 cuprinde un inventar al bunurilor care au fost preluate de către stat prin naționalizare - fila 11, dosar 395/2003, vol. I. Prin Dispoziția nr. 8 din 24 ianuarie 2003 emisă de Primăria Chiajna în baza Legii nr. 10/2001, s-a dispus restituirea în natură a terenului (conform rectificării semnate și ștampilate - fila 106 și 315, 316 din dosar 395/2003, vol. I) din comuna Chiajna, județ Ilfov, în suprafață de 1041 mp, aflat în administrarea Consiliului Local Chiajna, și a construcțiilor aferente acestuia. În procesul-verbal de punere în posesie nr. 3419 din 22 iulie 2002, semnat de V.N. și I.G. din partea notificatorilor, s-a consemnat faptul că terenul pentru care a fost formulată notificarea a fost restituit moștenitorilor foștilor proprietari.

Cu privire la terenul în suprafață de 21.924 mp situat în Chiajna, prin adresa nr. 6541 din 22 octombrie 2004 Primăria Chiajna a comunicat reclamanților că acesta se află în posesia I.L.F. Militari. Din actele aflate la dosar se mai reține că, prin Protocolul încheiat în 09 august 1983 între I.C.R.A. București și I.L.F. Militari și prin Ordinul nr. 11T din 18 februarie 1984 emis de Ministerul Comerțului Interior, terenul în suprafață de 21.100 mp situat în comuna Chiajna, aflat în administrarea I.C.R.A. București, se transmite în administrarea întreprinderii pentru L.F.M. București. În baza Legii nr. 15/1990 privind reorganizarea unităților economice de stat ca regii autonome și societăți comerciale și H.G.

nr. 834/1991 a fost emis certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria M07 nr. 1964 asupra terenului în suprafață de 21.924 mp situat în comuna Chiajna, în favoarea pârâtei SC L.F.M. SA, care a intabulat dreptul de proprietate conform încheierii din data de 11 iulie 2000 emisă de Biroul de Carte Funciară de pe lângă Judecătoria Buftea. Prin promovarea acțiunii reclamanții, în calitate de moștenitori ai foștilor proprietari M.I. zis I. și P.I. zis V., au urmărit ca prin intermediul comparării titlurilor de proprietate produse de părți, să se dea preferință titlului autorilor lor față de cel al pârâtelor, și obligarea pârâtelor să le lase terenul în suprafață de 21.924 mp în deplină proprietate și liniștită posesie.

Instanța a reținut că o suprafață de 5000 mp din totalul terenului deținut în proprietate de autorii reclamanților a constituit aport în natură pentru constituirea unei societăți în nume colectiv de către cei doi asociați - M.I. zis I. și P.I. zis V., conform contractului de societate în nume colectiv autentificat sub nr. 9611/1924 de Tribunalul Ilfov, secția Notariat.

Din examinarea clauzelor acestui contract, instanța a reținut că el cuprinde cele 3 elemente specifice oricărui contract de societate care stă la baza constituirii unei societăți comerciale: aporturile asociaților (pct. 4.a și pct. 5 din contract); intenția de a exercita în comun o activitate comercială (pct. 1 și 6) și împărțirea beneficilor (pct. 15 și 16). Potrivit pct. 5 din contractul de societate, cei doi asociați au decis să aducă fiecare aporturi în natură, constând în transmiterea către societate a dreptului de proprietate asupra unui teren în suprafață de 5000 mp, dobândit de aceștia cu contractele de vânzare-cumpărare autentificate sub nr. 12862/1909, nr. 12864/1909 și nr. 2916/1910, situat în comuna Chiajna, județ Ilfov.

Având în vedere convenția celor doi asociați de a transfera dreptul de proprietate asupra acestei suprafețe de teren, instanța constată că terenul în suprafață de 5000 mp situat în comuna Chiajna, județ Ilfov, ce a fost dobândit de autorii reclamanților potrivit celor 3 contracte de vânzare-cumpărare enumerate mai sus, acte pe care reclamanții își întemeiază cererea în revendicare, a intrat în patrimoniul SC M.I.I.V., asociații M.I. zis I. și P.I. zis V. nemaiavând vreun drept de proprietate asupra lui. Din convenția părților, așa cum a fost materializată la pct. 17, 18 și 19 din contractul de societate, instanța a mai reținut că, în caz de încetare a societății dintr-o cauză legală sau contractuală, asociatul nu are dreptul la restituirea bunului, ci la valoarea lui, împărțită în părți sociale.

De asemenea, în cazul decesului unuia dintre asociați, asociații au stabilit că societatea plătește partea ce i se cuvine acestuia către moștenitori (pct. 17 din contract). Pentru aceste considerente, constatând din convenția celor doi asociați M.I. zis I. și P.I. zis V., autorii reclamanților, dedusă din contractul de societate în nume colectiv autentificat sub nr. 9611/1924 de Grefa Tribunalului Ilfov, că aceștia au decis transferul dreptului de proprietate asupra terenului în suprafață de 5000 mp către societatea nou constituită, teren aflat în prezent în posesia pârâtei SC L.F.M.

SA, conform concluziilor raportului de expertiză nr. 6135/2007 și a răspunsului la obiecțiuni, că nu este îndeplinită cerința esențială pentru admiterea unei acțiuni în revendicare, ca reclamantul, care solicită recunoașterea dreptului său de proprietate și obligarea celui care îl deține fără drept de a i-l restitui, să dovedească calitatea de titular actual al dreptului de proprietate, tribunalul a constatat că, în privința acestei suprafețe de teren, cererea de revendicare este neîntemeiată. La acest punct, tribunalul a mai avut în vedere și cele reținute în literatura juridică, în sensul că, în cazul când aportul în natură are ca obiect un bun imobil sau un bun mobil corporal, raporturile dintre asociat și societate sunt raporturi juridice asemănătoare celor dintre vânzător și cumpărător.

Cu privire la restul suprafeței de teren revendicate de moștenitorii foștilor proprietari M.I. zis I. și P.I. zis V., tribunalul a constatat de asemenea că cererea de revendicare este neîntemeiată, pentru următoarele considerente. Suprafața de teren revendicată de reclamanți, de 1700 mp, ce a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 187 din 12 aprilie 1912 de Tribunalul Ilfov, secția Notariat, a fost amplasată de expertul topograf în altă localitate (satul Giulești), nefiind în posesia niciunuia dintre pârâți, astfel încât acțiunea în revendicare a acestei porțiuni de teren este evident nefondată.

Cu privire la suprafața de teren revendicată de reclamanți, de 500 mp, ce a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 30315 din 16 decembrie 1924 de Tribunalul Ilfov, secția Notariat, prin expertiză topografică efectuată în cauză s-a concluzionat că o suprafață de 3333 mp din totalul suprafeței de 50000 se află în posesia pârâtei SC L.F.M. SA și se găsesc în perimetrul terenul deținut de pârâtă în baza certificatului de atestare a dreptului de proprietate depus la dosar și avut în vedere de expert la pronunțarea concluziilor tehnice. Pentru a proceda la compararea titlurilor de proprietate exhibate de părți, tribunalul a analizat cu prioritate valabilitatea titlului statului.

Pentru acest demers, instanța a reținut că, potrivit art. 6 alin. (1) din Legea nr. 213/1998, fac parte din domeniul public sau privat al statului sau al unităților administrativ teritoriale și bunurile dobândite de stat în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, dacă au intrat în proprietatea statului „în temeiul unui titlu valabil, cu respectarea Constituției și a tratatelor internaționale la care România era parte". Art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 prevede că, dacă bunul a fost preluat fără un titlu valabil de către stat, fostul proprietar care a pierdut posesia poate să-l revendice, iar alin. (3) a recunoscut competența instanțelor de a verifica valabilitatea titlului.

În speța de față, reclamanții au solicitat să se constate că terenul în litigiu a fost preluat de stat fără titlu, susținând că terenul împreună cu moara au fost preluate de stat în data de 26 iunie 1948, conform procesului-verbal nr. 1347 din 26 iunie 1948. Din actele aflate la dosar instanța a reținut din adresa nr. 6412 din 18 iulie 2002 că Primăria Comunei Chiajna a certificat faptul că moara ce a fost situată în comuna Chiajna a fost naționalizată; că Ministerul Agriculturii Alimentației și Pădurilor a comunicat reclamantului V.N.

adresa nr. 203200 din 29 noiembrie 2002 din care rezultă că nu deține date cu privire la procedura de naționalizare a imobilului în litigiu și că reclamanții au depus la dosar procesul-verbal nr. 1347 din 26 iunie 1948. Din ansamblul mijloacelor de probă administrate în cauză instanța a reținut că Moara Ilfov, împreună cu utilajele, construcțiile și terenul aferent, a fost naționalizată, situație care rezultă din procesul-verbal nr. 1347 din 26 iunie 1948. Actul normativ cu incidență asupra naționalizării este Legea nr. 119 din 11 iunie 1948 pentru naționalizarea întreprinderilor industriale, bancare, de asigurări, miniere și de transporturi, neabrogat în prezent.

Din dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001 rezultă că statul are titlul valabil dacă naționalizarea în baza Legii nr. 119/1948 s-a făcut cu respectarea acestei legi, și nu are titlu valabil dacă nu s-au respectat dispozițiile acestei legi; fiind instituită prezumția potrivit căreia preluările de imobile efectuate în baza Legii nr. 119/1948 au fost făcute cu titlu valabil. Probele administrate de reclamanți nu au fost în măsură să înlăture această prezumție legală relativă, motiv pentru care instanța a aplicat prezumția că bunul a intrat în domeniul public sau privat al statului în mod abuziv, cu titlu, conform art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001. Comparând cele două titluri opuse de reclamanți, în calitate de moștenitori ai defuncților M.I.

zis I. și P.I. zis V. și de pârâta SC L.F.M. SA, instanța a reținut următoarele: Potrivit art. 644 și art. 645 C. civ, legea este unul dintre modurile originale de dobândire a proprietății. Din titlul de proprietate exhibat de pârâta SC L.F.M.SA, a rezultat că terenul în suprafață de 21.924 mp revendicat de reclamanți este proprietatea pârâtei, în baza Legii nr. 15/1990, conform certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria M07 nr. 1964 din 14 martie 2000. Regimul juridic al bunurilor din patrimoniul societăților comerciale este guvernat de dispozițiile art. 20 alin. (2) din Legea nr. 15/1990, potrivit cărora aceste bunuri sunt proprietatea societății comerciale în al cărui patrimoniu se află.

Prin adoptarea Legii nr. 15/1990 fostele unități economice de stat s-au reorganizat ca regii autonome sau societăți comerciale. Potrivit art. 20 alin. (2) din acest act normativ, imobilul în litigiu a intrat în patrimoniul societății comerciale L.F.M.SA, prin efectul legii. Instanța nu a fost investită să analizeze și legalitatea procedurii reglementate de acest act normativ pentru constituirea dreptului de proprietate, astfel încât a reținut că terenul în litigiu, menționat în certificatul de atestare a dreptului de proprietate, a intrat în patrimoniul pârâtei SC L.F.M.SA, cu respectarea prevederilor Legii nr. 15/1990. Instanța a mai avut în vedere faptul că, deși dreptul de proprietate este perpetuu, el se poate transmite în modurile prevăzute de art. 644, art. 645 C. civ, continuând să existe în patrimoniul celui ce îl dobândește.

Cum acest act normativ (Legea nr. 15/1990) reprezintă o formă de dobândire a dreptului de proprietate reglementată de art. 645 C. civ, rezultă că dreptul de proprietate al reclamanților a ieșit din patrimoniul lor la data intrării acestuia în patrimoniul pârâtei SC L.F.M. SA. Prin urmare, din perspectiva art. 480 C. civ. și a faptului că într-o acțiune în revendicare calitatea de reclamant trebuie să corespundă cu calitatea de titular al dreptului de proprietate, instanța a reținut că reclamanții, ca moștenitori ai foștilor proprietari M.I. și P.I.V., nu mai au un drept de proprietate asupra terenului în suprafață de 5000 mp (conform actului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 30315 din 15 decembrie 1924), din măsurători 3333 mp (conform expertizei tehnice topografice), pe care expertiza l-a plasat în posesia pârâtei SC L.F.M.

SA, în prezent în proprietatea acesteia, conform certificatului de atestare a dreptului de proprietate emis în baza Legii nr. 15/1990. Analizând cererea de revendicare a terenului în suprafață totală de 11.276 mp aflat în posesia pârâtei SC L.F.M. SA și în lumina art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 CEDO, ce instituie un control internațional al modului în care autoritățile naționale ale statelor semnatare ale Convenției asigură respectarea exercițiului dreptului de proprietate, instanța a reținut că potrivit jurisprudenței constante a Curții Europene a Drepturilor Omului reclamanții nu au un „bun”, în condițiile în care printr-o hotărâre judecătorească a instanțelor interne nu s-a statuat asupra intrării nevalabile al bunului în patrimoniul statului.

La fel, în cauza Aurelia Constandache împotriva României nr. 1133/2004 din 11 iunie 2002, Curtea a constatat că „nu este garantată de Convenție speranța redobândirii unui drept de proprietate care nu a mai fost exercitat de multă vreme". Cu privire la restul suprafeței de teren revendicate, cu privire la care reclamanții afirmă că se află în proprietatea pârâtei Primăria comunei Chiajna, (în cadrul dezbaterilor asupra fondului, reclamanții I.E. și I.V., prin avocat, au precizat suprafața de 1700 mp), instanța a respins acțiunea în revendicare, pe considerentul că, pentru suprafața de teren aflată în administrarea sa, pârâta a dispus restituirea în natură conform Dispoziției nr. 8 din 24 ianuarie 2003, ca urmare a notificărilor nr. 352/2001 înregistrată sub nr. 6412/2001 și nr. 469/2001 înregistrată sub nr. 6917/2001, prin care moștenitorii defuncților M.I.

(zis I. ) și P.I.V. (zis V.) au solicitat restituirea în natură a imobilului și construcțiilor aferente situate în str comuna Chiajna, județ Ilfov, teren asupra căruia au fost puși în posesie conform procesului-verbal nr. 3419 din 22 iulie 2002 întocmit de Comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001 din cadrul Primăriei comunei Chiajna, semnat din partea foștilor proprietari de reclamanții V.N. și I.G Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin decizia civilă nr. 422A din 29 mai 2008 a respins ca nefondate apelul declarat de reclamanți împotriva sus-menționatei sentințe, cu următoarea motivare: Prin promovarea acțiunii, reclamanții în calitate de moștenitori ai foștilor proprietari M.I.I.

și P.I. zis V., urmăresc ca prin intermediul comparării titlurilor de proprietate produse de părți, să se c preferință titlului autorilor lor față de cel al pârâtelor, și obliga pârâtelor să le lase terenul în suprafață de 21.924 mp în deplină proprietate și liniștită posesie. În primul rând, instanța a reținut că o suprafață de 5000 mp din totalul terenului deținut în proprietate de autorii reclamanților a constituit aport în natură pentru constituirea unei societăți în nume colectiv de către cei doi asociați - M.I. zis I. și P.I. zis V., conform contractului societate în nume colectiv autentificat sub nr. 9611/1924 Tribunalul Ilfov, Secția Notariat.

Din examinarea clauzelor acestui contract, s-a reținut că acesta cuprinde cele 3 elemente specifice oricărui contract de societate care stă la baza constituirii unei societăți comerciale: aporturile asociaților (pct. 4.a și pct. 5 din contract); intenția de a exercita în comun o activitate comercială (pct. 1 și 6) și împărțirea beneficilor (pct. 15 și 16). Potrivit pct. 5 din contractul de societate, cei doi asociați au decis să aducă fiecare aporturi în natură, constând în transmiterea către societate a dreptului de proprietate asupra unui teren în suprafață de 5000 mp, dobândit de aceștia cu contractele de vânzare-cumpărare autentificate sub nr. 12862/1909, nr. 12864/1909 și nr. 2916/1910, situat în comuna Chiajna, județ Ilfov.

Având în vedere convenția celor doi asociați de a transfera dreptul de proprietate asupra acestei suprafețe de teren, instanța a constatat că terenul în suprafață de 5000 mp situat în comuna Chiajna, județul Ilfov, ce a fost dobândit de autorii reclamanților potrivit celor 3 contracte de vânzare-cumpărare enumerate mai sus, acte pe care reclamanții își întemeiază cererea în revendicare, a intrat în patrimoniul societății comerciale M.I.I.V., asociații M.I. zis I. și P.I. zis V. nemaiavând vreun drept de proprietate asupra lui. Din convenția părților, așa cum a fost materializată la pct. 17, 18 și 19 din contractul de societate, instanța a mai reținut că, în caz de încetare a societății dintr-o cauză legală sau contractuală, asociatul nu are dreptul la restituirea bunului, ci la valoarea lui, împărțită în părți sociale.

De asemenea, în cazul decesului unuia dintre asociați, asociații au stabilit că societatea plătește partea ce i se cuvine acestuia către moștenitori (pct. 17 din contract). Constatând din convenția celor doi asociați M.I. zis I. și P.I. zis V., autorii reclamanților, dedusă din contractul de societate în nume colectiv autentificat sub nr. 9611/1924 de Grefa Tribunalului Ilfov, că aceștia au decis transferul dreptului de proprietate asupra terenului în suprafață de 5000 mp către societatea nou constituită, teren aflat în prezent în posesia pârâtei SC L.F.M.

SA, conform concluziilor raportului de expertiză nr. 6135/2007 și a răspunsului la obiecțiuni, că nu este îndeplinită cerința esențială pentru admiterea unei acțiuni în revendicare, ca reclamantul, care solicită recunoașterea dreptului său de proprietate și obligarea celui care îl deține fără drept de a-l restitui, să dovedească calitatea de titular actual al dreptului de proprietate, se constată că, în privința acestei suprafețe de teren, cererea de revendicare este neîntemeiată. La acest punct, se mai au în vedere și cele reținute în literatura juridică, în sensul că, în cazul când aportul în natură are a obiect un bun imobil sau un bun mobil corporal, raporturile dintre asociat și societate sunt raporturi juridice asemănătoare celor dintre vânzător și cumpărător.

Cu privire la restul suprafeței de teren revendicate de moștenitorii foștilor proprietari M.I. zis I. și P.I. zis V., s-a constatat, de asemenea, că cererea de revendicare este neîntemeiată, pentru următoarele considerente: Suprafața de teren revendicată de reclamanți, de 1700 mp, ce a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 187 din 12 aprilie 1912 de Tribunalul Ilfov, Secția Notariat, a fost amplasată de expertul topograf în altă localitate (satul Giulești), nefiind în posesia niciunuia dintre pârâți, astfel încât acțiunea în revendicare a acestei porțiuni de teren este evident nefondată.

Cu privire la suprafața de teren revendicată de reclamanți, de 5000 mp, ce a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 30315 din 16 decembrie 1924 de Tribunalul Ilfov, Secția Notariat, prin expertiza topografică efectuată în cauză s-a concluzionat că o suprafață de 3333 mp din totalul suprafeței de 50000 se află în posesia pârâtei SC L.F.M. SA și se găsesc în perimetrul terenul deținut de pârâtă în baza certificatului de atestare a dreptului de proprietate depus la dosar și avut în vedere de expert la pronunțarea concluziilor tehnice. Pentru a proceda la compararea titlurilor de proprietate exhibate de părți, s-a făcut o analiza prioritară a valabilității titlului statului.

Pentru acest demers, instanța a reținut că, potrivit art. 6 alin. (1) din Legea nr. 213/1998, fac parte din domeniul public sau privat al statului sau al unităților administrativ - teritoriale și bunurile dobândite de stat în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, dacă au intrat în proprietatea statului "în temeiul unui titlu valabil, cu respectarea Constituției și a tratatelor internaționale la care România era parte". Art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 prevede că, dacă bunul a fost preluat fără un titlu valabil de către stat, fostul proprietar care a pierdut posesia poate să-l revendice, iar alin. (3) a recunoscut competența instanțelor de a verifica valabilitatea titlului.

Reclamanții au solicitat să se constate că terenul în litigiu a fost preluat de stat fără titlu, susținând că terenul împreună cu moara au fost preluate de stat în data de 26 iunie 1948, conform procesului-verbal nr. 1347 din 26 iunie 1948. Din actele aflate la dosar instanța a reținut că din adresa nr.6412/18 iulie 2002 Primăria Comunei Chiajna a certificat faptul că moara ce a fost situată în comuna Chiajna a fost naționalizată; că Ministerul Agriculturii Alimentației și Pădurilor a comunicat reclamantului V.N.

adresa nr. 203200 din 29 noiembrie 2002 din care rezultă că nu deține date cu privire la procedura de naționalizare a imobilului în litigiu și că reclamanții au depus la dosar procesul-verbal nr. 1347 din 26 iunie 1948. Din ansamblul mijloacelor de probă administrate în cauză instanța a reținut că Moara Ilfov, împreună cu utilajele, construcțiile terenul aferent, a fost naționalizată, situație care rezultă din procesul-verbal nr. 1347 din 26 iunie 1948. Actul normativ cu incidență asupra naționalizării este Legea nr. 119 din 11 iunie 1948 pentru naționalizarea întreprinderilor industriale, bancare, de asigurări, miniere și de transporturi, neabrogat în prezent.

Din dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001 rezultă că statul are titlul valabil dacă naționalizarea în baza Legii nr. 19/1948 s-a făcut cu respectarea acestei legi, și nu are titlu valabil dacă nu s-au respectat dispozițiile acestei legi; fiind instituită prezumția potrivit căreia preluările de imobile efectuate în baza Legii nr. 119/1948 au fost făcute cu titlu valabil. Probele administrate de reclamanți nu au fost în măsură să înlăture această prezumție legală relativă, motiv pentru care instanța a aplicat prezumția că bunul a intrat în domeniul public sau privat al statului în mod abuziv, cu titlu, conform art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001. Comparând cele două titluri opuse de reclamanți, în calitate de moștenitori ai defuncților M.I.

zis I. și P.I. zis V. și de pârâta SC L.F.M. SA, instanța a reținut următoarele: Potrivit art. 644 și art. 645 C. civ., legea este unul dintre nodurile originale de dobândire a proprietății. Din titlul de proprietate exhibat de pârâta SC L.F.M. SA, rezultă că terenul în suprafață de 21.924 mp revendicat de reclamanți este proprietatea pârâtei, în baza Legii nr. 15/1990, conform certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria M07 nr. 1964 din 14 martie 2000. Regimul juridic al bunurilor din patrimoniul societăților comerciale este guvernat de dispozițiile art. 20 alin. (2) din Legea nr. 15/1990, potrivit cărora aceste bunuri sunt proprietatea societății comerciale în al cărui patrimoniu se află.

Prin adoptarea Legii nr. 15/1990 fostele unități economice de stat s-au reorganizat ca regii autonome sau societăți comerciale. Potrivit art. 20 alin. (2)din acest act normativ, imobilul în litigiu a intrat în patrimoniul societății comerciale L.F.M. SA, prin efectul legii: Instanța nu a fost investită să analizeze și legalitatea procedurii reglementate de acest act normativ pentru constituirea dreptului de proprietate, astfel încât va reține că terenul în litigii menționat în certificatul de atestare a dreptului de proprietate, intrat în patrimoniul pârâtei SC L.F.M. SA, cu respectarea prevederilor Legii nr. 15/1990. Instanța a mai avut în vedere faptul că, deși dreptul de proprietate este perpetuu, el se poate transmite în modurile prevăzute de art. 644, art. 645 C. civ., continuând să existe în patrimoniul celui ce îl dobândește.

Cum acest act normativ (Legea nr. 15/1990) reprezintă formă de dobândire a dreptului de proprietate reglementată de art. 645 C. civ., rezultă că dreptul de proprietate al reclamanților ieșit din patrimoniul lor la data intrării acestuia în patrimoniul pârâte SC L.F.M. SA. Prin urmare, din perspectiva art. 480 C. civ. și a faptului că într-o acțiune în revendicare calitatea de reclamant trebuie să corespundă cu calitatea de titular al dreptului de proprietate instanța a reținut că reclamanții, ca moștenitori ai foștilor proprietari M.I. și P.I.V., nu mai au un drept de proprietate asupra terenului în suprafață de 5000 mp (conform actului de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 30315 din 15 decembrie 1924), din măsurători 3333 mp (conform expertizei tehnice topografice), pe care expertiza l-a plasat în posesia pârâtei SC L.F.M.

SA, în prezent în proprietatea acesteia conform certificatului de atestare a dreptului de proprietate emis în baza Legii nr. 15/1990. Analizând cererea de revendicare a terenului în suprafață totală de 11.276 mp aflat în posesia pârâtei SC L.F.M. SA și în lumina art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 CEDO ce instituie un control internațional al modului în care autorității naționale ale statelor semnatare ale Convenției asigură respectarea exercițiului dreptului de proprietate, se reține că potrivit jurisprudenței constante a Curții Europene a Drepturilor Omului, reclamanții nu au un "bun", în condițiile în care printr-o hotărâre judecătorească a instanțelor interne nu s-a statuat asupra intrării nevalabile a bunului în patrimoniul statului.

La fel, în cauza Aurelia Constandache împotriva României nr. 1133/20C din 11 iunie 2002, Curtea a constatat că "nu este garantată de Convenție speranța redobândirii unui drept de proprietate care nu a mai fost exercitat de multă vreme". Cu privire la restul suprafeței de teren revendicate, cu privire la care reclamanții au afirmat că se află în proprietatea pârâtei Primăria comunei Chiajna, (în cadrul dezbaterilor asupra fondului reclamanții I.E. și I.V., au precizat că suprafața de 1700 mp), instanța a respins acțiunea în revendicare, pe considerentul că, pentru suprafața de teren aflată în administrarea sa, pârâta a dispus restituirea în natură conform dispoziției nr. 8 din 24 ianuarie 2003, ca urmare a notificărilor nr. 352/2001 înregistrată sub nr. 6412/2001 și nr. 469/2001 înregistrată sub nr.6917/2001, prin care moștenitorii defuncților M.I.

(zis I. ) și P.I.V. (zis V.) au solicitat restituirea în natură a imobilului și construcțiilor aferente situate în comuna Chiajna, județ Ilfov, teren asupra căruia au fost puși în posesie conform procesului-verbal nr. 3419 din 22 iulie 2002 întocmit de Comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001 din cadrul Primăriei comunei Chiajna, semnat din partea foștilor proprietari de reclamanții V.N. și I.G. Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții prin două căi de atac, criticând-o din perspectiva dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., astfel. Atât instanța de apel, cât și prima instanța au nesocotit flagrant atât dispozițiile legale invocate, cit și probele aflate la dosarul cauzei (trei rapoarte de expertiza care, toate, dovedeau temeinicia și legalitatea acțiunii subsemnaților apelanți-reclamanți).

Referitor la terenul în suprafața de 5.000 mp pe care autorii noștri l-ar fi aportat la societatea comerciala « M.I.I.V. » se apreciază că instanța a aplicat greșit legea, în speță dispozițiile Codului comercial și prevederile contractului de societate în nume colectiv respectiv durata societății de 10 ani, până în data de 15 mai 1934, după aceasta data, efectuându-se lichidarea (art. 199 și urm. C. com. din 1906) bunurile urmând sa revină în patrimoniul asociaților. în plus, prin procesul - verbal de predare preluare din 26 iunie 1948, autorii sunt trecuți drept coproprietari ai bunurilor preluate abuziv. Daca nu era lămurită cu privire la calitatea de titulari ai dreptului de proprietate a autorilor lor, instanța - în virtutea rolului activ (art. 126 C. proc.

civ. - putea să administreze probe suplimentare, în vederea aflării adevărului (aceasta deoarece, în realitate, instanța, potrivit acestei motivări, nu trebuia să respingă cererea ca neîntemeiată, ci ca formulată de o persoană fără calitate procesul activă). Pe cale de consecință, având în vedere că nu s-a făcut dovada prelungirii societății în nume colectiv, precum și faptul că din adresele emise de Ministerul Agriculturii și Alimentației, Arhivele Naționale etc. nu rezulta că s-ar fi naționalizat «Moara Ilfov T. și V.», se apreciază că cererea este întemeiată, impunându-se a fi admisă. Cu privite la suprafața de teren de 5.000 mp ce a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpătare autentificat sub nr. 30315 din 16 decembrie 1924 de Tribunalul Ilfov, secția Notariat, s-a constatat că intimata SC L.F.M.

SA deține o suprafață de 3.333 mp în baza certificatului de atestare a dreptului de proprietate. În mod eronat și fără nici un fel de justificare, instanța a reținut faptul ca procesul - verbal nr. 1347 din 26 iunie 1948, ce reprezintă actul de preluate al statului, a fost întocmit în baza Legii nr. 119/1948. Referitor la preluarea cu titlu valabil sau nevalabil de către statul roman în baza Legii nr. 119/1948 trebuia să se facă dovada că imobilul în cauză se încadra în sfera imobilelor ce făceau obiectul Legii nr. 119/1948 pentru a se putea considera că a fost preluat de stat cu titlu. Intimata - pârâta SC L.F.M.

SA nu a dobândit ope legis (adică în baza Legii nr. 15/1990) dreptul de proprietate, ci în baza certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria M07 nr. 1964 din 14 martie 2000. Acesta este titlul de proprietate pe care pârâta îl opune recurenților în acțiunea în revendicare, certificat de atestare față de care, se invocă excepția de nelegalitate, în temeiul art. 4 din Legea nr. 554/2004, având în vedere ca a fost emis cu încălcarea dispozițiilor Legii nr. 15/1990, H.G. nr. 834/1991, legislației privatizării (Legea nr. 99/1999 etc), față de împrejurarea că această «trecere» s-a făcut în timpul soluționării acțiunii de revendicare formulate în anul 1998. Tot prin motivele de recurs se învederează că instanța de apel nu a analizat motivele de apel invocate.

Excepția de nelegalitate invocată prin motivele de recurs a fost soluționată de Curtea de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal, prin respingerea acesteia ca inadmisibilă, prin sentința civilă nr. 987 din 24 februarie 2010. Înalta Curte, analizând decizia prin prisma criticilor formulate și a temeiurilor de drept invocate, va constata caracterul fondat al recursurilor pentru considerentele ce succed. Nulitatea cererii de recurs prevăzută de art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. este acoperită dacă dezvoltarea motivelor de recurs face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art. 304. În cauza de față, în ambele recursuri sunt invocate motivele prevăzute de pct. 9 al art. 304 C. proc.

civ., așa încât, chiar dacă numai unele dintre criticile formulate pot fi încadrate în acest motiv de nelegalitate, excepția nulității recursului este nefondată. Dispozițiile art. 261 pct. 5 C. proc. civ. privind obligația instanței de judecată de a arăta, în cadrul hotărârii, motivele de fapt și de drept care i-au format convingerea, precum și motivele pentru care au fost înlăturate cererile părților, nerespectarea acestora ducând la nulitatea hotărârii conform art. 105 alin. (2) C. proc. civ., dispoziții aplicarea și în apel conform art. 298 C. proc. civ. Din expunerea integrală a motivării hotărârilor adoptate de cele două instanțe de fond, rezultă că instanța de apel a reiterat congruent motivarea primei instanțe și argumentele în baza cărora aceasta și-a întemeiat soluția.

Această abordare, nu putea să o scutească de obligația de a examina concret criticile invocate în apel. Instanța de apel a omis să răspundă în concret motivelor de nelegalitate și netemeinicie invocate, ceea ce atrage incidența dispozițiilor art. 304 pct. 5 C. proc. civ. Nulitatea prevăzută de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. nu poate fi acoperită câtă vreme decizia pronunțată în apel nu cuprinde niciun argument propriu specific căii devolutive de atac, reprezentând, așa cum s-a arătat, doar „lipirea” motivării primei instanțe, deciziei din apel. Înalta Curte, pentru considerentele arătate, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (3) C. proc. civ., va admite recursurile și va trimite cauza spre rejudecarea apelurilor aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge excepția nulității recursurilor. Admite recursurile declarate de reclamanții I.E., I.V., V.N., T.E., T.D., M.E., V.I., G.J., M.V., I.C., I.M., I.A., I.M.G., D.E., M.B.M., C.I. și I.C. împotriva deciziei nr. 422A din 29 mai 2008 a Curții de Apel București, s ecția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Casează decizia și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 februarie 2011.