ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 214/2011

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința nr. 210 din 22

octombrie 2009, Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și

fiscal, a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamanta SC T.B.T. SRL, în

contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția

Generală de Soluționare a Contestațiilor București; a anulat Decizia nr. 171

din 25 mai 2009 de suspendare a soluționării contestației formulată împotriva

Deciziei de impunere fiscală nr. 386 din 12 septembrie 2007 emisă de Agenția Națională

de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor

București și totodată, a obligat pârâta Agenția Națională de Administrare

Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor să plătească

reclamantei suma de 4.522 lei cu titlul de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această soluție,

s-a reținut că prin decizia nr. 171 din 25 mai 2009 emisă de autoritatea pârâtă

s-a decis suspendarea soluționării contestației formulată de S.C. T.B.T. SRL

Galați împotriva deciziei de impunere fiscală nr. 386/2007, emisă în baza

raportului de inspecție fiscală nr. 4737/2007 emise de Direcția Generală a

Finanțelor Publice Galați.

Suspendarea contestației societății

reclamante, s-a făcut în temeiul dispozițiilor art. 214 alin. (1) lit. a) C.

proc. fisc., deoarece împotriva fostului administrator al societății P.A., s-a

formulat plângere penală prin adresa nr. 4735 din 14 septembrie 2007 de către

Direcția Generală a Finanțelor Publice Galați.

Prin această sesizare, s-a solicitat

ca argumentele de cercetare penală să stabilească dacă faptele reținute și prin

procesul verbal de impunere fiscală ar putea constitui infracțiune prevăzută de

Legea nr. 241/2005, pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale.

Pornind de la situația de fapt

stabilită în cauză, instanța a reținut că autoritatea pârâtă, cu rea credință,

nu ia în discuție soluționarea contestației reclamantei, suspendând-o sine die.

S-a stabilit că acest aspect reiese

din adresa de sesizare a organelor penale din data de 14 septembrie 2007, iar

cercetările penale trenează și de fapt nici nu interesează finalizarea lor, din

moment ce s-au emis după forma de executare în baza unor acte care fac obiectul

unei contestații suspendate prin decizia autorității pârâte.

Cu alte cuvinte, contestația este

suspendată, dar se dispune executarea silită în baza actelor administrative

care fac obiectul acestei contestații.

Totodată, s-a constatat că

autoritatea pârâtă nu a făcut nici o referire la decizia nr. 760 din 17

noiembrie 2008 a Curții de Apel Galați, de care s-a făcut vorbire și care este

esențială în dezlegarea pricini de față, astfel că este lesne de dedus faptul

că prin omisiune, în primul rând, s-a dispus cu rea credință suspendarea

contestației societății reclamante.

Referitor la cel de-al doilea capăt

de cerere, instanța a reținut că, deși decizia de impunere nr. 386 din 12

septembrie 2007 și raportul de inspecție fiscală nr. 4737 din 12 septembrie 2007

emise de Direcția Generală a Finanțelor Publice Galați sunt acte subsecvente deciziei

nule nr. 353/2007 emisă de aceeași direcție, iar autoritatea pârâtă fiind

investită tocmai cu soluționarea contestației împotriva acestor acte

administrative, prioritate are calea administrativă, ca o condiție a investirii

instanței judecătorești.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs, în termen motivat pârâta Agenția Națională de Administrare

Fiscală pentru nelegalitate și netemeinicie.

Motivele de recurs invocate conform

art. 304

1

C. proc. civ. se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 9

C. proc. civ. invocându-se greșita aplicare a art. 214 alin. (1) lit. a) C.

proc. civ.

Se arată că instanța de fond nu a

ținut cont de situația de fapt, respectiv existența unei sesizări penale cu

privire la existența indiciilor săvârșirii unei infracțiuni a cărei constatare

ar avea o determinare hotărâtoare asupra soluției ce urmează a fi dată în

soluționarea contestației administrative și a dispozițiilor legale care permit reluarea

soluționării administrative a contestației numai după pronunțarea unei hotărâri

definitive pe latura penală a cauzei.

Se arată că instanța de fond nu a

ținut cont de dispozițiile art. 215 alin. (1) C. proc. fisc conform cărora

introducerea contestației pe calea administrativă nu suspendă executarea

actului administrativ fiscal.

Se solicită admiterea recursului,

modificarea sentinței atacate și respingerea acțiunii reclamantei - intimate

formulată împotriva deciziei nr. 171 din 25 mai 2009.

La dosar intimata-reclamantă a

formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Recurenta-pârâtă a depus la dosar

practică judecătorească privind aplicabilitatea dispozițiilor art. 214 alin. (1)

lit. a) C. proc. fisc.

Analizând recursul declarat, în

raport de motivele invocate, Curtea îl apreciază ca nefondat, în cauză nefiind îndeplinite

condițiile prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Sentința atacată, prin care a fost

admisă în parte acțiunea reclamantei-intimate și anulată decizia nr. 171 din 25

mai 2009 prin care s-a dispus suspendarea soluționării contestației

administrative în baza art. 214 alin. (1) lit. a) C. proc. civ., este legală și

temeinică în cauză nefiind îndeplinite condițiile legale pentru a se dispune și

menține măsura suspendării contestației administrative până la soluționarea

definitivă a cercetării penale.

O simplă sesizare penală nr. 3281

din 28 mai 2007 nu justifică prin ea însăși suspendarea soluționării

contestației administrative, în condițiile în care nu s-a probat existența unei

„înrâuriri hotărâtoare asupra soluției ce urmează să fie dată în procedură

administrativă”. Pe de altă parte, de la data sesizării 14 septembrie 2007

cercetarea penală nu s-a finalizat cu o soluție concretă pe latura civilă a

cauzei, reclamanta-intimată având un drept recunoscut de lege vătămat prin

nesoluționarea într-un termen rezonabil a soluționării contestației

administrative. Aceasta în condițiile în care pe de o parte, în cauză nu s-a

constatat cert sumele datorate de societate către bugetul de stat, iar pe de

altă parte în raport de dispozițiile art. 215 alin. (1) C. proc. fisc.,

introducerea contestației administrative nu a suspendat executarea deciziei de

impunere și a raportului de inspecție fiscală.

Iar prin continuarea executării

silite, în condițiile nesoluționării contestației administrative, reclamanta-intimată

este prejudiciată deoarece organele fiscale nu au stabilit administrativ

cuantumul debitelor stabilite suplimentar în sarcina reclamantei.

Față de cele expuse mai sus, Curtea în

baza art. 312 alin. (1) și (2) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat,

menținând ca legală și temeinică sentința pronunțată de instanța de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Agenția Națională

de Administrare Fiscală, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Galați

împotriva sentinței nr. 210 din 22 octombrie 2009 a Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi 18 ianuarie 2011