ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 427/2013

Asupra cauzei civile de față constată următoarele: Prin decizia nr. 2134 din 22 octombrie 2009 Curtea de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, a admis recursul reclamantelor G.I., N.M.R., C.C., I.L., P.A., C.F.A. și T.L. împotriva sentinței civile nr. 262 din 4 februarie 2009 a Tribunalului Cluj, pe care a modificat-o în parte, în sensul că a admis în parte acțiunea formulată de acestea împotriva pârâților Centrul Regional de Transfuzie Sanguină, Institutul Național de Hematologie Transfuzională și Ministerul Sănătății Publice București; a obligat pârâta de rd.1 la plata actualizată la zi în raport de indicele de inflație a sporului de 75% HIV/ SIDA calculat la salariul de bază astfel: pentru reclamantele N.M.R., I.L.

și C.F.A., începând cu 24 mai 2005 la zi; pentru reclamanta P.A., începând cu 15 noiembrie 2006 la zi; pentru reclamanta T.L., începând cu 24 mai 2005 la 1 martie 2008; a obligat pe pârâta de rândul 1 la plata actualizată la zi în raport de indicele de inflație a diferenței de până la 75% calculată de la 50% cât reprezintă sporul HIV/ SIDA acordat în prezent reclamantelor G.I. și C.C., începând cu data de 24 mai 2005 la zi, a obligat pârâtul de rândul 3 să aloce sumele necesare plăților; a obligat pe intimații de rândul 1 și 3 la plata sumei de 1000 lei, cheltuieli de judecată. Ulterior acestei decizii, la data de 4 martie 2011 reclamantele P.A.M., C.A.F., I.L., C.C. au chemat în judecată pe pârâții Centrul Regional de Transfuzii Cluj, Institutul Național de Hematologie Transfuzională Prof.

C.T. Nicolau București și Ministerul Sănătății și au solicitat obligarea pârâtului de rd. l la plata sumei reprezentând diferența între sporul datorat lunar pentru condiții HIV/ SIDA în procent de 75% din salariul de bază si sporul acordat lunar pentru condiții HIV/ SIDA de la data de 1 ianuarie 2010, până la pronunțarea hotărârii, actualizată cu indicele de inflație la data plății, obligarea pârâtului de rd. l la plata sporului pentru condiții HIV/ SIDA în procent de 75% din salariul de bază lunar de la data pronunțării hotărârii si până la data modificării condițiilor de fapt si de drept în temeiul cărora a fost acordat, obligarea pârâților de rd. 2 si 3 să asigure si să aloce fondurile necesare efectuării plății drepturilor solicitate, cu cheltuieli de judecată.

Învestit cu soluționarea cauzei, prin sentința civilă nr. 5354 din 18 noiembrie 2011, Tribunalul Cluj a respins acțiunea reclamantelor, acestea fiind obligate, în solidar, la plata cheltuielilor de judecată în sumă 600 lei în favoarea pârâtei de rândul 1. Tribunalul a reținut că prin Decizia civilă nr. 2134/R/2009 a Curții de Apel Cluj, pârâtul de rd. l a fost obligat să plătească reclamantelor sporul pentru condiții deosebite și periculoase HIV/ SIDA în procent de 75% din salariul de bază la zi, adică până la data de 22 octombrie 2009, dată la care a fost pronunțată hotărârea. În cursul anului 2010 reclamantele au beneficiat de următoarele drepturi salariale: salariu de bază, spor pentru HIV/ SIDA si spor pentru unități cu specific deosebit.

Potrivit prevederilor Ordinului nr. 721/2005 în vigoare până la intrarea în vigoare a Ordinului 547/2010, Anexa 2 pct. 7, personalul de specialitate medico-sanitar de specialitate din compartimentele paraclinice și auxiliar sanitar din centrele de transfuzie sanguină care lucrează teste HIV/ SIDA beneficiază de un spor cuprins între 50 si 100% din salariul de bază. Potrivit prevederilor art. 15 din aceleași acte normative, nominalizarea personalului care beneficiază de spor pe locuri de muncă se face de către șeful ierarhic superior si se aprobă de comitetul director cu acordul sindicatelor reprezentative. În speță, reclamantele au beneficiat de sporul de 50% din salariul de bază în cursul anului 2010, iar în cursul anului 2011 au beneficiat doar persoanele nominalizate de către conducerea pârâtului de rd.

l conform prevederilor Regulamentului interior deoarece d-na doctor G. nu a respectat prevederile odinelor anterior arătate, pe de o parte, iar pe de altă parte, în cursul respectivului an poate beneficia de respectivul spor doar personalul care lucrează testele respective și nu tot personalul laboratorului. Așa fiind, tribunalul a considerat cererea reclamantelor ca nefiind fondată și a respins-o. Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamantele, care a fost respins, ca nefondat, prin decizia civilă nr. 1487 din 26 martie 2012 a Curții de Apel Cluj, secția I civilă. Curtea a reținut că premisa pretențiilor recurentelor o constituie decizia civilă nr. 2134/ R din 22 octombrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Cluj prin care angajatorul a fost obligat să le plătească sporul pentru condiții deosebit de periculoase HIV/ SIDA, în procent de 75% din salariul de bază, la zi.

Această decizie nu poate produce efecte decât până la data pronunțării, respectiv 22 octombrie 2009 întrucât instanța de recurs a indicat explicit că sporul de 75% HIV/ SIDA calculat la salariul de bază se va plăti „la zi”, fiind individualizată punctual perioada pentru care acest spor este datorat pentru fiecare dintre reclamante, perioade care au fost limitate în timp la data pronunțării deciziei. La data de 12 noiembrie 2009 au intrat în vigoare noi reglementări legislative în ceea ce privește salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, care a instituit un nou algoritm de stabilire a salariilor în acest sector.

Curtea a statuat că, chiar și în condițiile în care prin decizia evocată instanța de recurs nu ar fi limitat în timp obligația instituită în sarcina pârâtului angajator, această hotărâre nu ar mai fi putut produce efecte ulterior datei de 12 noiembrie 2009, ca urmare a modificărilor intervenite, prin noile dispoziții ale Legii nr. 330/2009, cu privire la condițiile de fapt și de drept avute în vedere de către instanța de recurs la data la care a pronunțat hotărârea. Curtea a constatat că reclamantele au beneficiat în anul 2010 de un spor pentru condiții deosebit de periculoase, în procent de 75% din salariul de bază din decembrie 2009, spor stabilit potrivit noilor dispoziții ale Legii nr. 330/2009.

Potrivit art. 30 alin. (5) din acest act normativ s-a avut în vedere că salariul de bază este cel corespunzător funcțiilor din luna decembrie 2009. Curtea a reținut și că în perioada 1 ianuarie 2010 - 3 iunie 2010 au fost în vigoare, concomitent, două acte normative: Legea nr. 330/2009, ce prevedea că în anul 2010 sporurile ce urmau să se acorde sunt de o valoare egală cu cea din decembrie 2009 și Ordin M.S. nr. 721/2005, ce prevedea că sporul pentru HIV/ SIDA se acordă în procent de 50-100 % din salariul de bază, fiind evidentă preeminența Legii nr. 330/2009, ca act normativ cu o forță juridică superioară. În cazul reclamantelor, angajatorul a acordat în anul 2010 un spor de 75% din salariul de bază, astfel că, pretențiile acestora pentru perioada arătată nu sunt fondate.

La data de 1 ianuarie 2011 a intrat în vigoare noua lege-cadru de salarizare în domeniul bugetar, Legea nr. 284/2010 și Legea nr. 285/2010, ce a prevăzut pentru anul 2012 un sistem de salarizare identic celui din anul 2010, ca modalitate de stabilire, respectiv prin raportare la sumele primite în luna decembrie 2009 - plata sporurilor la aceeași valoare (diminuată cu 25% și apoi majorată cu 15%), în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții. Prin aceste legi nu a fost abrogat explicit Ordin M.S.

nr. 547/2010 privind acordarea sporurilor, însă o parte din prevederile acestuia au fost abrogate implicit prin Legea nr. 284/2010 (ca act normativ cu o forță juridică superioară și ulterior în timp, ce a reglementat aceeași materie), mai exact acele prevederi referitoare la limitele minimă și maximă între care poate fi acordat sporul pentru condiții deosebit de periculoase pentru HIV/ SIDA, care s-au modificat de la 50-100%, la 45-85 %. Tot prin Legea nr. 285/2010 s-a prevăzut că nivelul sporului se stabilește de conducerea fiecărei unități sanitare cu personalitate juridică, iar locurile de muncă, categoriile de personal și condițiile de acordare a acestora se stabilesc de către ordonatorul de credite (în speță, directorul Centrului de Transfuzie), în baza buletinelor de determinare prin expertizare a locurilor de muncă.

Au rămas în vigoare (neprimind o reglementare diferită prin Legea nr. 284/2010 prevederile Ordin M.S. nr. 547/2010 referitoare la nominalizarea personalului, criteriile pe baza cărora se stabilesc cotele de spor între limite, stabilirea cuantumului sporului corespunzător timpului efectiv lucrat la respectivul loc de muncă. S-a menținut totodată prevederea punctului 7 din Anexa II, lit. a) a Ordin M.S. nr. 547/2010, potrivit căreia de sporul pentru condiții deosebit de periculoase poate beneficia „personalul de specialitate medico-sanitar ... din laboratoarele de microbiologie .. din centrele de transfuzie sanguină, care lucrează teste HIV/ SIDA”.

În contextul legislativ expus, Curtea va înlătura susținerea recurentelor potrivit căreia întreg personalul laboratorului este îndreptățit să beneficieze de sporul de condiții deosebit de periculoase, motivat de faptul că legiuitorul a indicat expres ca beneficiare a acestui spor doar persoanele care lucrează aceste teste, respectiv le efectuează/ execută în mod direct. Or, din fișa postului recurentelor reclamante întocmite la data de 01 ianuarie 2011, însușite de către acestea prin semnătură (f. 195, 202, 205, 210, 214) rezultă că atribuții exprese în sensul efectuării/executării unor astfel de teste au fost stabilite doar în cazul reclamantelor recurente C.C., C.A.F., până la data de 31 iulie 2011 și, respectiv, I.L., începând cu 01 august 2011. Conform registrelor de recoltare din perioada 01 ianuarie 2011 - 25 martie 2011 (f. 116 - 149 dosar fond) testul HIV/ SIDA (codul analizei: R187.1) este semnat doar de către două persoane: recurentele C.C.

și C.F. De altfel, semnăturile respective nu au fost contestate de cele două recurente. Prin urmare, legitimitatea acordării acestui spor a fost în mod corect recunoscută doar în privința acestor recurente, care au avut această atribuție specificată. Curtea a constatat că procedura de nominalizare a acestora a urmat calea legală. Astfel, prin Decizia nr. 8 din 25 martie 2011 au fost nominalizate reclamantele C.C. și C.A.F., avându-se în vedere că acestea au lucrat/ executat efectiv testele HIV/ SIDA începând cu data de 01 ianuarie 2011, astfel că situația a fost reglementată începând cu această dată. De asemenea, din procesul-verbal al ședinței comitetului director din 21 martie 2011 (f. 31 recurs), rezultă că a existat aprobarea comitetului director privind nominalizarea persoanelor care lucrează testul HIV/ SIDA și cuantumul sporului.

Nominalizarea s-a făcut cu respectarea Buletinului de determinare nr. 5295 din 20 decembrie 2010, potrivit căruia locurile de muncă din cadrul Laboratorului de boli transmisibile prin sânge se pot încadra la condiții periculoase, respectiv, personalul de specialitate medico-sanitar din cadrul acestui laborator care lucrează teste HIV/ SIDA se încadrează în condiții deosebit de periculoase. În ce privește acordul sindicatului reprezentativ la nivel de unitate semnatar al contractului colectiv de muncă la nivel de ramură sanitară, Curtea a constata că nu a existat un astfel de sindicat. Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive invocate prin întâmpinare de către pârâtul intimat Ministerul Sănătății, Curtea a apreciat că aceasta este neîntemeiată pentru aceleași argumente reținute de instanța de fond.

La data de 23 aprilie 2012, reclamantele G.I., P.A.M., C.A.F., I.L., C.C. au solicitat revizuirea, în temeiul art. 322 pct. 7 C. proc. civ., deciziei nr. 1487 pronunțată de Curtea de Apel Cluj la data de 26 martie 2012, considerând-o potrivnică deciziei nr. 2134 pronunțată de aceeași instanță în data de 22 octombrie 2009, cerere cu care a fost învestită inițial Curtea de Apel Cluj. Prin decizia nr. 46 din 18 iunie 2012 Curtea de Apel Cluj a declinat competența de soluționare a acestei cereri de revizuire în favoarea Înaltei Curți, care, astfel învestită, a pus în discuție la termenul de judecată din data de 4 februarie 2013 admisibilitatea căii de atac. Verificând admisibilitatea cererii de revizuire prin raportare la dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc.

civ., chestiune pusă în discuție din oficiu la termenul de dezbateri din 4 februarie 2013, Înalta Curte reține următoarele: Revizuirea, fiind o cale extraordinară de atac, dispozițiile legale care o reglementează sunt de strictă interpretare, astfel că exercitarea ei nu poate avea loc decât în cazurile și în condițiile prevăzute în mod expres de lege. Rațiunea reglementării revizuirii prevăzute de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., se găsește în necesitatea de a se înlătura încălcarea principiului puterii lucrului judecat, când instanțele au dat soluții contrare în dosare diferite, dar având același obiect, aceeași cauză și aceleași părți. Prin urmare, instanța competentă să se pronunțe asupra revizuirii întemeiate pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc.

civ., nu exercită un control judiciar asupra legalității și temeiniciei hotărârilor contradictorii, ci verifică numai dacă ultima hotărâre a fost pronunțată cu încălcarea principiului puterii lucrului judecat și, în caz afirmativ, procedează la anularea ultimei hotărâri. Totodată, posibilitatea de a cere revizuirea pentru contrarietate de hotărâri este condiționată de împrejurarea ca, în cadrul celui de al doilea proces, să nu se fi invocat prima hotărâre sau, chiar dacă a fost invocată, instanța să fi omis a se pronunța asupra obiecțiilor în legătură cu existența acelei hotărâri, în sensul de a nu fi soluționat excepția puterii de lucru judecat.

Or, în speță, în litigiul soluționat prin decizia civilă nr. 1487 din 26 martie 2012 a Curții de Apel Cluj, secția I civilă, a cărei revizuire se solicită, ca fiind hotărârea potrivnică, Curtea a reținut, cu titlu preliminar, că premisa pretențiilor recurentelor o constituie decizia civilă nr. 2134/ R din 22 octombrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Cluj prin care angajatorul a fost obligat să le plătească sporul pentru condiții deosebit de periculoase HIV/ SIDA, în procent de 75% din salariul de bază, la zi.

Prin urmare, în considerentele deciziei a cărei revizuire se solicită, Curtea de Apel Cluj a constatat că nu există autoritate de lucru judecat, în raport de decizia civilă nr. 2134/ R din 22 octombrie 2009, pronunțată în Dosarul nr. 2143/117/2008 de aceeași instanță, nefiind întrunite dispozițiile art. 1201 C. civ., față de acțiunea promovată anterior, întrucât este vizată altă perioadă de timp, respectiv din 24 mai 2005 până la data de 22 octombrie 2009 și prin raportare la alte condiții legislative. În consecință, Curtea a analizat dacă există autoritate de lucru judecat în raport de decizia invocată, astfel încât părțile în cauză nu o mai pot reitera pe calea revizuirii, pentru că se opune principiul autorității lucrului judecat, care garantează respectarea principiului securității raporturilor juridice, în mod expres consacrat, atât în doctrina și practica judiciară a instanțelor naționale, cât și în jurisprudența europeană.

Totodată, în cauză, nu este întrunită nici condiția identității de obiect, deoarece primul litigiu, soluționat prin decizia civilă nr. 2134/ R din 22 octombrie 2009 a avut ca obiect acordarea unor drepturi bănești, sporuri HIV/ SIDA calculat la salariul de bază, pentru reclamantele N.M.R., I.L., C.F.A., începând cu 24 mai 2055 la 22 octombrie 2009; P.A. pentru perioada 15 noiembrie 2006 la 22 octombrie 2009; T.L. pentru perioada 24 mai 2005 la 1 martie 2008. Litigiul în care s-a pronunțat decizia a cărei revizuire se solicită a avut ca obiect acordarea unor drepturi bănești, sporuri HIV/ SIDA calculat la salariul de bază, pentru reclamantele G.I., P.A.M., C.A.F., I.L. și C.C.

începând cu data de 1 ianuarie 2010. Constatând că nu este îndeplinită condiția identității de obiect, cele două hotărâri judecătorești soluționând raporturi juridice diferite (chiar dacă acestea izvorăsc din neînțelegerile părților cu privire la aceleași drepturi bănești), Înalta Curte apreciază că nu sunt îndeplinite cerințele art. 322 pct. 7 C. proc. civ. Sub aspectul admisibilității cererii de revizuire este irelevant aspectul invocat de revizuente, anume faptul că pricinile soluționate prin hotărârile judecătorești menționate au avut același cauză juridică, cât timp acestea au avut obiect diferit și nu au fost pronunțate prin înfrângerea autorității de lucru judecat a vreuneia dintre ele.

Fiind vorba de pricini diferite, aspectele invocate prin cererea de revizuire îmbracă, în realitate, caracterul unor critici de nelegalitate, prin care se urmărește reformarea unei hotărâri judecătorești intrată în puterea lucrului judecat, nu pe motiv că ar fi fost pronunțată cu încălcarea principiului autorității de lucru judecat ci, dimpotrivă, prin înfrângerea acestui principiu, anume sub motiv că judecata ar fi fost greșită, ceea ce nu este permis pe calea revizuirii. Așa fiind, pentru considerentele de fapt și de drept arătate, Înalta Curte urmează a constata că nu sunt date condițiile de admisibilitate prevăzute de dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. și, pe cale de consecință, cererea de revizuire nu este admisibilă.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuenții G.I., P.A.M., C.A.F., I.L., C.C. împotriva deciziei civile nr. 1487/ R din data de 26 martie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 4 februarie 2013.