ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 427/2013

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 427/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra

cauzei civile de față constată următoarele:

Prin decizia nr. 2134 din 22

octombrie 2009 Curtea de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări

sociale, pentru minori și familie, a admis recursul reclamantelor G.I., N.M.R.,

C.C., I.L., P.A., C.F.A. și T.L. împotriva sentinței civile nr. 262 din 4

februarie 2009 a Tribunalului Cluj, pe care a modificat-o în parte, în sensul

că a admis în parte acțiunea formulată de acestea împotriva pârâților Centrul

Regional de Transfuzie Sanguină, Institutul Național de Hematologie

Transfuzională și Ministerul Sănătății Publice București; a obligat pârâta de

rd.1 la plata actualizată la zi în raport de indicele de inflație a sporului de

75% HIV/ SIDA calculat la salariul de bază astfel: pentru reclamantele N.M.R., I.L.

și C.F.A., începând cu 24 mai 2005 la zi; pentru reclamanta P.A., începând cu

15 noiembrie 2006 la zi; pentru reclamanta T.L., începând cu 24 mai 2005 la 1

martie 2008; a obligat pe pârâta de rândul 1 la plata actualizată la zi în

raport de indicele de inflație a diferenței de până la 75% calculată de la 50%

cât reprezintă sporul HIV/ SIDA acordat în prezent reclamantelor G.I. și C.C.,

începând cu data de 24 mai   2005 la zi, a obligat pârâtul de rândul 3 să aloce

sumele necesare plăților; a obligat pe intimații de rândul 1 și 3 la plata

sumei de 1000 lei, cheltuieli de judecată.

Ulterior

acestei decizii, la data de 4 martie  2011 reclamantele P.A.M., C.A.F., I.L., C.C.

au chemat în judecată pe pârâții Centrul Regional de Transfuzii Cluj,

Institutul Național de Hematologie Transfuzională Prof. C.T. Nicolau București

și Ministerul Sănătății și au solicitat obligarea pârâtului de rd. l la plata

sumei reprezentând diferența între sporul datorat lunar pentru condiții HIV/ SIDA

în procent de 75% din salariul de bază si sporul acordat lunar pentru condiții HIV/

SIDA de la data de 1 ianuarie 2010, până la pronunțarea hotărârii, actualizată

cu indicele de inflație la data plății, obligarea pârâtului de rd. l la plata

sporului pentru condiții HIV/ SIDA în procent de 75% din salariul de bază lunar

de la data pronunțării hotărârii si până la data modificării condițiilor de

fapt si de drept în temeiul cărora a fost acordat, obligarea pârâților de rd. 2

si 3 să asigure si să aloce fondurile necesare efectuării plății drepturilor

solicitate, cu cheltuieli de judecată.

Învestit

cu soluționarea cauzei, prin sentința civilă nr. 5354 din 18 noiembrie 2011, Tribunalul

Cluj a respins acțiunea reclamantelor, acestea fiind obligate, în solidar, la

plata cheltuielilor de judecată în sumă 600 lei în favoarea pârâtei de rândul 1.

Tribunalul

a reținut că prin Decizia civilă nr. 2134/R/2009 a Curții de Apel Cluj, pârâtul

de rd. l a fost obligat să plătească reclamantelor sporul pentru condiții

deosebite și periculoase HIV/ SIDA în procent de 75% din salariul de bază la

zi, adică până la data de 22 octombrie 2009, dată la care a fost pronunțată

hotărârea.

În cursul

anului 2010 reclamantele au beneficiat de următoarele drepturi salariale:

salariu de bază, spor pentru HIV/ SIDA si spor pentru unități cu specific

deosebit.

Potrivit

prevederilor Ordinului nr. 721/2005 în vigoare până la intrarea în vigoare a

Ordinului 547/2010, Anexa 2 pct. 7, personalul de specialitate medico-sanitar

de specialitate din compartimentele paraclinice și auxiliar sanitar din

centrele de transfuzie sanguină care lucrează teste HIV/ SIDA beneficiază de un

spor cuprins între 50 si 100% din salariul de bază.

Potrivit

prevederilor art. 15 din aceleași acte normative, nominalizarea personalului

care beneficiază de spor pe locuri de muncă se face de către șeful ierarhic

superior si se aprobă de comitetul director cu acordul sindicatelor

reprezentative.

În speță,

reclamantele au beneficiat de sporul de 50% din salariul de bază în cursul

anului 2010, iar în cursul anului 2011 au beneficiat doar persoanele

nominalizate de către conducerea pârâtului de rd. l conform prevederilor

Regulamentului interior deoarece d-na doctor G. nu a respectat prevederile

odinelor anterior arătate, pe de o parte, iar pe de altă parte, în cursul

respectivului an poate beneficia de respectivul spor doar personalul care

lucrează testele respective și nu tot personalul laboratorului.

Așa

fiind, tribunalul a considerat cererea reclamantelor ca nefiind fondată și a respins-o.

Împotriva

acestei hotărâri au declarat recurs reclamantele, care a fost respins, ca

nefondat, prin decizia civilă nr. 1487 din 26 martie 2012 a Curții de Apel Cluj, secția I civilă.

Curtea a reținut

că premisa pretențiilor recurentelor o constituie decizia civilă nr. 2134/ R

din 22 octombrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Cluj prin care angajatorul a

fost obligat să le plătească sporul pentru condiții deosebit de periculoase HIV/

SIDA, în procent de 75% din salariul de bază, la zi.

Această

decizie nu poate produce efecte decât până la data pronunțării, respectiv 22

octombrie 2009 întrucât instanța de recurs a indicat explicit că sporul de 75%

HIV/ SIDA calculat la salariul de bază se va plăti „la zi”, fiind individualizată

punctual perioada pentru care acest spor este datorat pentru fiecare dintre

reclamante, perioade care au fost limitate în timp la data pronunțării

deciziei.

La data

de 12 noiembrie 2009 au intrat în vigoare noi reglementări legislative în ceea

ce privește salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, care

a instituit un nou algoritm de stabilire a salariilor în acest sector.

Curtea a

statuat că, chiar și în condițiile în care prin decizia evocată instanța de

recurs nu ar fi limitat în timp obligația instituită în sarcina pârâtului

angajator, această hotărâre nu ar mai fi putut produce efecte ulterior datei de

12 noiembrie 2009, ca urmare a modificărilor intervenite, prin noile dispoziții

ale Legii nr. 330/2009, cu privire la condițiile de fapt și de drept avute în

vedere de către instanța de recurs la data la care a pronunțat hotărârea.

Curtea a

constatat că reclamantele au beneficiat în anul 2010 de un spor pentru condiții

deosebit de periculoase, în procent de 75% din salariul de bază din decembrie

2009, spor stabilit potrivit noilor dispoziții ale Legii nr. 330/2009.

Potrivit art.

30 alin. (5) din acest act normativ s-a avut în vedere că salariul de bază este

cel corespunzător funcțiilor din luna decembrie 2009.

Curtea a

reținut și că în perioada 1 ianuarie 2010 - 3 iunie 2010 au fost în vigoare,

concomitent, două acte normative: Legea nr. 330/2009, ce prevedea că în anul

2010 sporurile ce urmau să se acorde sunt de o valoare egală cu cea din

decembrie 2009 și Ordin M.S. nr. 721/2005, ce prevedea că sporul pentru HIV/ SIDA

se acordă în procent de 50-100 % din salariul de bază, fiind evidentă

preeminența Legii nr. 330/2009, ca act normativ cu o forță juridică superioară.

În cazul

reclamantelor, angajatorul a acordat în anul 2010 un spor de 75% din salariul

de bază, astfel că, pretențiile acestora pentru perioada arătată nu sunt

fondate.

La data

de 1 ianuarie 2011 a intrat în vigoare noua lege-cadru de salarizare în

domeniul bugetar, Legea nr. 284/2010 și Legea nr. 285/2010, ce a prevăzut

pentru anul 2012 un sistem de salarizare identic celui din anul 2010, ca

modalitate de stabilire, respectiv prin raportare la sumele primite în luna

decembrie 2009 - plata sporurilor la aceeași valoare (diminuată cu 25% și apoi

majorată cu 15%), în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în

aceleași condiții.

Prin

aceste legi nu a fost abrogat explicit Ordin M.S. nr. 547/2010 privind

acordarea sporurilor, însă o parte din prevederile acestuia au fost abrogate

implicit prin Legea nr. 284/2010 (ca act normativ cu o forță juridică

superioară și ulterior în timp, ce a reglementat aceeași materie), mai exact

acele prevederi referitoare la limitele minimă și maximă între care poate fi

acordat sporul pentru condiții deosebit de periculoase pentru HIV/ SIDA, care

s-au modificat de la 50-100%, la 45-85 %.

Tot prin

Legea nr. 285/2010 s-a prevăzut că nivelul sporului se stabilește de conducerea

fiecărei unități sanitare cu personalitate juridică, iar locurile de muncă,

categoriile de personal și condițiile de acordare a acestora se stabilesc de

către ordonatorul de credite (în speță, directorul Centrului de Transfuzie), în

baza buletinelor de determinare prin expertizare a locurilor de muncă.

Au rămas

în vigoare (neprimind o reglementare diferită prin Legea nr. 284/2010

prevederile Ordin M.S. nr. 547/2010 referitoare la nominalizarea personalului,

criteriile pe baza cărora se stabilesc cotele de spor între limite, stabilirea

cuantumului sporului corespunzător timpului efectiv lucrat la respectivul loc

de muncă.

S-a

menținut totodată prevederea punctului 7 din Anexa II, lit. a) a Ordin M.S. nr.

547/2010, potrivit căreia de sporul pentru condiții deosebit de periculoase poate

beneficia „personalul de specialitate medico-sanitar ... din laboratoarele de

microbiologie .. din centrele de transfuzie sanguină, care lucrează teste HIV/

SIDA”.

În contextul

legislativ expus, Curtea va înlătura susținerea recurentelor potrivit căreia

întreg personalul laboratorului este îndreptățit să beneficieze de sporul de

condiții deosebit de periculoase, motivat de faptul că legiuitorul a indicat

expres ca beneficiare a acestui spor doar persoanele care lucrează aceste

teste, respectiv le efectuează/ execută în mod direct.

Or, din

fișa postului recurentelor reclamante întocmite la data de 01 ianuarie 2011,

însușite de către acestea prin semnătură (f. 195, 202, 205, 210, 214) rezultă

că atribuții exprese în sensul efectuării/executării unor astfel de teste au

fost stabilite doar în cazul reclamantelor recurente C.C., C.A.F., până la data

de 31 iulie 2011 și, respectiv, I.L., începând cu 01 august 2011. Conform

registrelor de recoltare din perioada 01 ianuarie 2011 - 25 martie 2011 (f. 116

- 149 dosar fond) testul HIV/ SIDA (codul analizei: R187.1) este semnat doar de

către două persoane: recurentele C.C. și C.F. De altfel, semnăturile respective

nu au fost contestate de cele două recurente.

Prin

urmare, legitimitatea acordării acestui spor a fost în mod corect recunoscută

doar în privința acestor recurente, care au avut această atribuție specificată.

Curtea a

constatat că procedura de nominalizare a acestora a urmat calea legală. Astfel,

prin Decizia nr. 8 din 25 martie 2011 au fost nominalizate reclamantele C.C. și

C.A.F., avându-se în vedere că acestea au lucrat/ executat efectiv testele HIV/

SIDA începând cu data de 01 ianuarie 2011, astfel că situația a fost

reglementată începând cu această dată.

De

asemenea, din procesul-verbal al ședinței comitetului director din 21 martie 2011

(f. 31 recurs), rezultă că a existat aprobarea comitetului director privind

nominalizarea persoanelor care lucrează testul HIV/ SIDA și cuantumul sporului.

Nominalizarea

s-a făcut cu respectarea Buletinului de determinare nr. 5295 din 20 decembrie 2010,

potrivit căruia locurile de muncă din cadrul Laboratorului de boli

transmisibile prin sânge se pot încadra la condiții periculoase, respectiv,

personalul de specialitate medico-sanitar din cadrul acestui laborator care

lucrează teste HIV/ SIDA se încadrează în condiții deosebit de periculoase.

În ce

privește acordul sindicatului reprezentativ la nivel de unitate semnatar al

contractului colectiv de muncă la nivel de ramură sanitară, Curtea a constata

că nu a existat un astfel de sindicat.

Referitor

la excepția lipsei calității procesuale pasive invocate prin întâmpinare de

către pârâtul intimat Ministerul Sănătății, Curtea a apreciat că aceasta este

neîntemeiată pentru aceleași argumente reținute de instanța de fond.

La data de

23 aprilie 2012, reclamantele G.I., P.A.M., C.A.F., I.L., C.C. au solicitat

revizuirea, în temeiul art. 322 pct. 7 C. proc. civ., deciziei nr. 1487

pronunțată de Curtea de Apel Cluj la data de 26 martie 2012, considerând-o

potrivnică deciziei nr. 2134 pronunțată de aceeași instanță în data de 22

octombrie 2009, cerere cu care a fost învestită inițial Curtea de Apel Cluj.

Prin

decizia nr. 46 din 18 iunie 2012 Curtea de Apel Cluj a declinat competența de

soluționare a acestei cereri de revizuire în favoarea Înaltei Curți, care,

astfel învestită, a pus în discuție la termenul de judecată din data de 4

februarie 2013 admisibilitatea căii de atac.

Verificând

admisibilitatea cererii de revizuire prin raportare la dispozițiile art. 322 pct.

7 C. proc. civ., chestiune pusă în discuție din oficiu la termenul de dezbateri

din 4 februarie 2013, Înalta Curte reține următoarele:

Revizuirea,

fiind o cale extraordinară de atac, dispozițiile legale care o reglementează

sunt de strictă interpretare, astfel că exercitarea ei nu poate avea loc decât

în cazurile și în condițiile prevăzute în mod expres de lege.

Rațiunea

reglementării revizuirii prevăzute de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., se găsește

în necesitatea de a se înlătura încălcarea principiului puterii lucrului judecat,

când instanțele au dat soluții contrare în dosare diferite, dar având același

obiect, aceeași cauză și aceleași părți.

Prin

urmare, instanța competentă să se pronunțe asupra revizuirii întemeiate pe

dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., nu exercită un control judiciar

asupra legalității și temeiniciei hotărârilor contradictorii, ci verifică numai

dacă ultima hotărâre a fost pronunțată cu încălcarea principiului puterii

lucrului judecat și, în caz afirmativ, procedează la anularea ultimei hotărâri.

Totodată,

posibilitatea de a cere revizuirea pentru contrarietate de hotărâri este

condiționată de împrejurarea ca, în cadrul celui de al doilea proces, să nu se

fi invocat prima hotărâre sau, chiar dacă a fost invocată, instanța să fi omis

a se pronunța asupra obiecțiilor în legătură cu existența acelei hotărâri, în

sensul de a nu fi soluționat excepția puterii de lucru judecat.

Or, în

speță, în litigiul soluționat prin decizia civilă nr. 1487 din 26 martie 2012 a Curții de Apel Cluj, secția I civilă, a cărei revizuire se solicită, ca fiind hotărârea

potrivnică, Curtea a reținut, cu titlu preliminar, că premisa pretențiilor

recurentelor o constituie decizia civilă nr. 2134/ R din 22 octombrie 2009

pronunțată de Curtea de Apel Cluj prin care angajatorul a fost obligat să le

plătească sporul pentru condiții deosebit de periculoase HIV/ SIDA, în procent

de 75% din salariul de bază, la zi.

Prin

urmare, în considerentele deciziei a cărei revizuire se solicită, Curtea de

Apel Cluj a constatat că nu există autoritate de lucru judecat, în raport de decizia

civilă nr. 2134/ R din 22 octombrie 2009, pronunțată în Dosarul nr. 2143/117/2008

de aceeași instanță, nefiind întrunite dispozițiile art. 1201 C. civ., față de

acțiunea promovată anterior, întrucât este vizată altă perioadă de timp,

respectiv din 24 mai 2005 până la data de 22 octombrie 2009 și prin raportare

la alte condiții legislative.

În

consecință, Curtea a analizat dacă există autoritate de lucru judecat în raport

de decizia invocată, astfel încât părțile în cauză nu o mai pot reitera pe

calea revizuirii, pentru că se opune principiul autorității lucrului judecat,

care garantează respectarea principiului securității raporturilor juridice, în

mod expres consacrat, atât în doctrina și practica judiciară a instanțelor

naționale, cât și în jurisprudența europeană.

Totodată,

în cauză, nu este întrunită nici condiția identității de obiect, deoarece

primul litigiu, soluționat prin decizia civilă nr. 2134/ R din 22 octombrie 2009

a avut ca obiect acordarea unor drepturi bănești, sporuri HIV/ SIDA calculat la

salariul de bază, pentru reclamantele N.M.R., I.L., C.F.A., începând cu 24 mai 2055

la 22 octombrie 2009; P.A. pentru perioada 15 noiembrie 2006 la 22 octombrie 2009;

T.L. pentru perioada 24 mai 2005 la 1 martie 2008.

Litigiul

în care s-a pronunțat decizia a cărei revizuire se solicită a avut ca obiect acordarea

unor drepturi bănești, sporuri HIV/ SIDA calculat la salariul de bază, pentru reclamantele

G.I., P.A.M., C.A.F., I.L. și C.C. începând cu data de 1 ianuarie 2010.

Constatând

că nu este îndeplinită condiția identității de obiect, cele două hotărâri

judecătorești soluționând raporturi juridice diferite (chiar dacă acestea

izvorăsc din neînțelegerile părților cu privire la aceleași drepturi bănești),

Înalta Curte apreciază că nu sunt îndeplinite cerințele art. 322 pct. 7 C. proc.

civ.

Sub

aspectul admisibilității cererii de revizuire este irelevant aspectul invocat

de revizuente, anume faptul că pricinile soluționate prin hotărârile

judecătorești menționate au avut același cauză juridică, cât timp acestea au

avut obiect diferit și nu au fost pronunțate prin înfrângerea autorității de

lucru judecat a vreuneia dintre ele.

Fiind

vorba de pricini diferite, aspectele invocate prin cererea de revizuire

îmbracă, în realitate, caracterul unor critici de nelegalitate, prin care se

urmărește reformarea unei hotărâri judecătorești intrată în puterea lucrului

judecat, nu pe motiv că ar fi fost pronunțată cu încălcarea principiului

autorității de lucru judecat ci, dimpotrivă, prin înfrângerea acestui

principiu, anume sub motiv că judecata ar fi fost greșită, ceea ce nu este

permis pe calea revizuirii.

Așa

fiind, pentru considerentele de fapt și de drept arătate, Înalta Curte urmează

a constata că nu sunt date condițiile de admisibilitate prevăzute de

dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. și, pe cale de consecință, cererea

de revizuire nu este admisibilă.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

D E C I D

E

Respinge,

ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuenții G.I., P.A.M., C.A.F.,

I.L., C.C. împotriva deciziei civile nr. 1487/ R din data de 26 martie 2012

pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică astăzi, 4 februarie 2013.