ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2581/2013

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bacău,

reclamanții M.V., A.M., M.A., S.C., S.B., A.A., C.A., S.T., L.M., P.A., S.G., B.V.,

A.I., C.C., C.M. în contradictoriu cu pârâta SC M. SA au solicitat să se

dispună dizolvarea societății pârâte, pentru motivele prevăzute de art. 227 alin.

(1) lit. b) și c) și art. 237 alin. (1) lit. a) și c) din Legea nr. 31/1990.

Prin sentința

civilă nr. 855 din 27 octombrie 2011, Tribunalului Bacău a respins acțiunea ca

nefondată, menționându-se în dispozitiv că hotărârea este supusă recursului, în

termen de 30 zile de la comunicare.

La 16

ianuarie 2012, reclamanții au declarat recurs împotriva sentinței

sus-menționate.

Prin încheierea

de la 5 aprilie 2012, Curtea de Apel Bacău, secția comercială de contencios administrativ

și fiscal, a calificat calea de atac drept apel, față de dispozițiile art. 227 din

Legea nr. 31/1990 care nu conține prevederi exprese privind calea de atac, astfel

că devin aplicabile dispozițiile dreptului comun din materia apelului.

Potrivit dispozițiilor

art. 284 alin. (1) C. proc. civ., termenul de apel este de 15 zile de la comunicare.

Față de data comunicării

sentinței, respectiv 14 decembrie 2011, termenul de apel expira la 30 decembrie

2011.

Cum reclamanții

au atacat sentința la data de 16 ianuarie 2012, termenul de apel a fost depășit,

sancțiunea fiind tardivitatea apelului.

Prin decizia nr.

62 din 13 septembrie 2012, Curtea de Apel Bacău a admis excepția și a respins ca

tardiv formulat apelul declarat de apelanții-reclamanți.

Împotriva acestei

decizii au declarat recurs reclamanții A.M., M.V., M.A., S.C., S.B., A.A., C.A.,

S.T., L.M., P.A., S.G., B.V., A.G., C.C. și C.M., solicitând casarea deciziei și

a încheierii din 5 aprilie 2012, prin calificarea căii de atac ca fiind recurs și

trimiterea cauzei la instanța competentă pentru judecarea recursului, iar în cazul

în care se constată că soluția instanței de apel privind recalificarea căii de atac

din recurs în apel este legală, să se constate că exercitarea căii de atac s-a făcut

în termenul prevăzut de lege și să se trimită cauza la Curtea de Apel Bacău, în

vederea judecării apelului.

În motivarea recursului

se arată că încheierea din 5 aprilie 2012 a fost pronunțată cu aplicarea greșită

a legii.

Instanța de apel

a favorizat intimata, deși principiul non reformatio in pejus operează în favoarea

părții care a exercitat calea de atac, mai ales că pentru motivele de dizolvare

prevăzute de art. 237 alin. (1) lit. a) și c) din Legea nr. 31/1990 este prevăzută

calea de atac, prin dispoziție specială, respectiv decizia nr. 6/2008 a Înaltei

Curți de Casație și Justiție - recurs în interesul legii.

Prin recalificarea

căii de atac din recurs în apel, nu a realizat și un examen de proporționalitate

a măsurii luate, astfel încât să asigure și respectarea principiului accesului liber

la justiție dar și a dreptului la un proces echitabil.

Decizia civilă

nr. 62/2012 a fost pronunțată cu aplicarea greșită a legii.

În privința motivelor

de dizolvare prevăzute de art. 237 din Legea nr. 31/1990 întrucât legea specială

conține prevederi exprese consacrate printr-un recurs în interesul legii, nu sunt

incidente dispozițiile aplicabile apelului.

Recurenții invocă

termenul de 30 de zile prevăzut de decizia 6/2008 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, respectiv de la data publicării sentinței civile în M.Of. al României.

Sunt invocate

dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 312 alin. (3) C. proc. civ.

La dosar s-au

depus înscrisuri.

Analizând recursul

prin prisma motivelor de nelegalitate invocate, Înalta Curte apreciază că recursul

este nefondat și acesta urmează a fi respins pentru următoarele considerente:

Prin cererea de

chemare în judecată reclamanții au invocat drept motive de dizolvare a societății

dispozițiile art. 227 alin. (1) lit. b) și e), art. 237 alin. (1) lit. a) și lit.

c).

Pentru motivele

reglementate de art. 237, Legea nr. 31/1990 prevede calea de atac a recursului pentru

hotărârile de dizolvare.

Înalta Curte de

Casație și Justiție prin decizia nr. 6 din 21 ianuarie 2008 a stabilit că dispozițiile

art. 237 alin. (5) se interpretează în sensul că hotărârea prin care s-a respins

cererea de dizolvare poate fi atacată cu recurs în condițiile prevăzute de acest

text.

În situația în

care cererea de dizolvare ar fi avut ca temei juridic numai dispozițiile art. 237

din Legea nr. 31/1990, calea de atac ar fi fost recursul.

În cauză, însă,

sunt invocate și cazurile de dizolvare întemeiate pe dispozițiile art. 227 din

Legea nr. 31/1990.

Pentru acestea,

legea specială nu prevede calea de atac, ceea ce înseamnă că se aplică dreptul comun

în materie, respectiv art. 282 alin. (1) C. proc. civ. potrivit căruia hotărârile

date în primă instanță de tribunal sunt supuse apelului la curtea de apel.

Curtea de Apel

Bacău a reținut în mod corect că pentru cazurile prevăzute de art. 227 din

Legea nr. 31/1990 calea de atac este apelul, iar pentru cele prevăzute de art. 237,

calea de atac este recursul.

Întrucât calea

de atac este unică, în mod corect s-a stabilit în considerarea caracterului mai

favorabil al dispozițiilor art. 282 alin. C. proc. civ., aplicabilitatea acestor

dispoziții și cazurilor de dizolvare prevăzute de art. 237 din Legea nr. 31/1990.

Procedând în acest

mod, Curtea de Apel Bacău nu a încălcat principiul non reformatio in pejus.

Acest principiu

consacră garanția pentru cel care formulează calea de atac de a nu i se crea o situație

mai grea în propria cale de atac.

Nu s-a încălcat

nici principiul liberului acces la justiție și nici a dreptului la un proces echitabil,

recurenții au putut să se adreseze justiției uzând de mijloacele procedurale reglementate

de lege, iar cauza a fost soluționată de o instanță independentă cu respectarea

tuturor principiilor privind dreptul la apărare, contradictorialitate.

Calea de atac

este prevăzută de lege și de asemenea și termenul în care aceasta poate fi exercitată,

astfel că nu se poate primi argumentarea recurenților în sensul că termenul de declarare

a apelului este de 30 zile de la comunicarea sentinței.

Calificând calea

de atac drept apel, aceasta are ca efect aplicarea tuturor normelor legale pentru

instituția apelului.

Așa fiind, decizia

atacată nu a fost pronunțată cu aplicarea greșită a legii.

Față de aceste

considerente, Înalta Curte apreciază că în cauză nu există motive de nelegalitate

care să impună casarea sau modificarea deciziei atacate și, pe cale de consecință,

potrivit dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul urmează a fi respins

ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat

de reclamanții M.V., A.M., M.A., S.C., S.B., A.A., C.A., S.T., L.M., P.A., S.G.,

B.V., A.G., moștenitor al lui A.I., C.C. și C.M. împotriva deciziei nr. 62 din 13

septembrie 2012 și a încheierii de ședință din 5 aprilie 2012, pronunțate de Curtea

de Apel Bacău, secția comercială de contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

27 iunie 2013.