ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2581/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bacău, reclamanții M.V., A.M., M.A., S.C., S.B., A.A., C.A., S.T., L.M., P.A., S.G., B.V., A.I., C.C., C.M. în contradictoriu cu pârâta SC M. SA au solicitat să se dispună dizolvarea societății pârâte, pentru motivele prevăzute de art. 227 alin. (1) lit. b) și c) și art. 237 alin. (1) lit. a) și c) din Legea nr. 31/1990. Prin sentința civilă nr. 855 din 27 octombrie 2011, Tribunalului Bacău a respins acțiunea ca nefondată, menționându-se în dispozitiv că hotărârea este supusă recursului, în termen de 30 zile de la comunicare. La 16 ianuarie 2012, reclamanții au declarat recurs împotriva sentinței sus-menționate.

Prin încheierea de la 5 aprilie 2012, Curtea de Apel Bacău, secția comercială de contencios administrativ și fiscal, a calificat calea de atac drept apel, față de dispozițiile art. 227 din Legea nr. 31/1990 care nu conține prevederi exprese privind calea de atac, astfel că devin aplicabile dispozițiile dreptului comun din materia apelului. Potrivit dispozițiilor art. 284 alin. (1) C. proc. civ., termenul de apel este de 15 zile de la comunicare. Față de data comunicării sentinței, respectiv 14 decembrie 2011, termenul de apel expira la 30 decembrie 2011. Cum reclamanții au atacat sentința la data de 16 ianuarie 2012, termenul de apel a fost depășit, sancțiunea fiind tardivitatea apelului. Prin decizia nr. 62 din 13 septembrie 2012, Curtea de Apel Bacău a admis excepția și a respins ca tardiv formulat apelul declarat de apelanții-reclamanți.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții A.M., M.V., M.A., S.C., S.B., A.A., C.A., S.T., L.M., P.A., S.G., B.V., A.G., C.C. și C.M., solicitând casarea deciziei și a încheierii din 5 aprilie 2012, prin calificarea căii de atac ca fiind recurs și trimiterea cauzei la instanța competentă pentru judecarea recursului, iar în cazul în care se constată că soluția instanței de apel privind recalificarea căii de atac din recurs în apel este legală, să se constate că exercitarea căii de atac s-a făcut în termenul prevăzut de lege și să se trimită cauza la Curtea de Apel Bacău, în vederea judecării apelului. În motivarea recursului se arată că încheierea din 5 aprilie 2012 a fost pronunțată cu aplicarea greșită a legii.

Instanța de apel a favorizat intimata, deși principiul non reformatio in pejus operează în favoarea părții care a exercitat calea de atac, mai ales că pentru motivele de dizolvare prevăzute de art. 237 alin. (1) lit. a) și c) din Legea nr. 31/1990 este prevăzută calea de atac, prin dispoziție specială, respectiv decizia nr. 6/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - recurs în interesul legii. Prin recalificarea căii de atac din recurs în apel, nu a realizat și un examen de proporționalitate a măsurii luate, astfel încât să asigure și respectarea principiului accesului liber la justiție dar și a dreptului la un proces echitabil. Decizia civilă nr. 62/2012 a fost pronunțată cu aplicarea greșită a legii.

În privința motivelor de dizolvare prevăzute de art. 237 din Legea nr. 31/1990 întrucât legea specială conține prevederi exprese consacrate printr-un recurs în interesul legii, nu sunt incidente dispozițiile aplicabile apelului. Recurenții invocă termenul de 30 de zile prevăzut de decizia 6/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, respectiv de la data publicării sentinței civile în M.Of. al României. Sunt invocate dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 312 alin. (3) C. proc. civ. La dosar s-au depus înscrisuri.

Analizând recursul prin prisma motivelor de nelegalitate invocate, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat și acesta urmează a fi respins pentru următoarele considerente: Prin cererea de chemare în judecată reclamanții au invocat drept motive de dizolvare a societății dispozițiile art. 227 alin. (1) lit. b) și e), art. 237 alin. (1) lit. a) și lit. c). Pentru motivele reglementate de art. 237, Legea nr. 31/1990 prevede calea de atac a recursului pentru hotărârile de dizolvare. Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 6 din 21 ianuarie 2008 a stabilit că dispozițiile art. 237 alin. (5) se interpretează în sensul că hotărârea prin care s-a respins cererea de dizolvare poate fi atacată cu recurs în condițiile prevăzute de acest text.

În situația în care cererea de dizolvare ar fi avut ca temei juridic numai dispozițiile art. 237 din Legea nr. 31/1990, calea de atac ar fi fost recursul. În cauză, însă, sunt invocate și cazurile de dizolvare întemeiate pe dispozițiile art. 227 din Legea nr. 31/1990. Pentru acestea, legea specială nu prevede calea de atac, ceea ce înseamnă că se aplică dreptul comun în materie, respectiv art. 282 alin. (1) C. proc. civ. potrivit căruia hotărârile date în primă instanță de tribunal sunt supuse apelului la curtea de apel. Curtea de Apel Bacău a reținut în mod corect că pentru cazurile prevăzute de art. 227 din Legea nr. 31/1990 calea de atac este apelul, iar pentru cele prevăzute de art. 237, calea de atac este recursul.

Întrucât calea de atac este unică, în mod corect s-a stabilit în considerarea caracterului mai favorabil al dispozițiilor art. 282 alin. C. proc. civ., aplicabilitatea acestor dispoziții și cazurilor de dizolvare prevăzute de art. 237 din Legea nr. 31/1990. Procedând în acest mod, Curtea de Apel Bacău nu a încălcat principiul non reformatio in pejus. Acest principiu consacră garanția pentru cel care formulează calea de atac de a nu i se crea o situație mai grea în propria cale de atac. Nu s-a încălcat nici principiul liberului acces la justiție și nici a dreptului la un proces echitabil, recurenții au putut să se adreseze justiției uzând de mijloacele procedurale reglementate de lege, iar cauza a fost soluționată de o instanță independentă cu respectarea tuturor principiilor privind dreptul la apărare, contradictorialitate.

Calea de atac este prevăzută de lege și de asemenea și termenul în care aceasta poate fi exercitată, astfel că nu se poate primi argumentarea recurenților în sensul că termenul de declarare a apelului este de 30 zile de la comunicarea sentinței. Calificând calea de atac drept apel, aceasta are ca efect aplicarea tuturor normelor legale pentru instituția apelului. Așa fiind, decizia atacată nu a fost pronunțată cu aplicarea greșită a legii. Față de aceste considerente, Înalta Curte apreciază că în cauză nu există motive de nelegalitate care să impună casarea sau modificarea deciziei atacate și, pe cale de consecință, potrivit dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții M.V., A.M., M.A., S.C., S.B., A.A., C.A., S.T., L.M., P.A., S.G., B.V., A.G., moștenitor al lui A.I., C.C. și C.M. împotriva deciziei nr. 62 din 13 septembrie 2012 și a încheierii de ședință din 5 aprilie 2012, pronunțate de Curtea de Apel Bacău, secția comercială de contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 iunie 2013.