Decizia nr. 960/2018 — ÎCCJ, Secția a II-a civilă — cale de atac împotriva sentinței nr. 13444/2013 a Judecătoriei Iași

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Judecătoria Iași, la data de 5 februarie 2013, sub dosarul nr. x/2013, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta S.C. B. S.R.L. solicitând instanței obligarea pârâtei la plata sumei de 101.600,97 RON, reprezentând plăți datorate în baza contractului pentru agent de comerț nr. 538/24.06.2010, precum și obligarea pârâtei să transmită reclamantei situațiile contabile aferente lunilor iulie, august, septembrie 2011, conform art. 8.1 din contract. În drept, au fost invocate prevederile art. 969, 970 și 973 C. civ. Prin cererea reconvențională înregistrată la Judecătoria Iași, la data de 11 aprilie 2013, în dosarul nr. x/2013, reclamanta reconvențională -pârâta-SC B. S.R.L. a solicitat obligarea pârâtei reconvenționale -reclamanta- S.C. A. S.R.L. la plata sumelor care vor fi constatate ca prejudiciu suferit prin executarea defectuoasă a obligațiilor contractuale sau neexecutarea acestora și determinarea scăderii vânzărilor. În drept, s-au invocat dispozițiile art. 2 din Legea nr. 11/1991, completată și modificată de Legea nr. 298/2011.

Prin sentința civilă nr. 13444/2013 din 18 octombrie 2013 pronunțată de Judecătoria Iași, în dosarul nr. x/2013, a fost admisă excepția necompetenței materiale a instanței în soluționarea cererii reconvenționale, cauza fiind trimisă spre competentă soluționare Tribunalului Iași, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Cauza a fost înregistrată la Tribunalul Iași, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, la data de 14 noiembrie 2013, sub dosarul nr. x/2013. La data de 10 decembrie 2013, reclamanta S.C. B. S.R.L. a depus la dosar precizări la cererea reconvențională, prin care a invocat realizarea de acte de concurență neloială sub forma deturnării clientelei de către S.C. A. S.R.L.. La data de 11 februarie 2014, reclamanta S.C. B. S.R.L. a depus la dosar precizări cu privire la valoare prejudiciului, acesta fiind estimat la suma de 421.609 RON, conform raportului de expertiză efectuat în cadrul dosarului de la Judecătoria Iași. Prin sentința civilă nr. 92 din 8 aprilie 2014, Tribunalul Iași, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței instanței și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bacău.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, la data de 17 iunie 2014, sub dosarul nr. x/2013. Prin sentința civila nr. 220/2014 din 3 septembrie 2014, Tribunalul Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale și teritoriale și, constatând declanșat conflictul negativ de competență, a trimis cauza la Înalta Curte de Casație și Justiție spre soluționare.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, la data de 7 noiembrie 2014, sub dosarul nr. x/2013. Prin decizia nr. 3938 din 9 decembrie 2014, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Iași.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului Iași, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, la data de 9 februarie 2015, sub dosarul nr. x/2013. La data de 14 iunie 2016, reclamanta S.C. B. S.R.L. a depus la dosar cerere de chemare în garanție a numitelor C. și D. SPA, solicitând obligarea chematelor în garanție la plata prejudiciului invocat, cerere la care însă s-a renunțat la data de 18 octombrie 2016, instanța luând act prin încheierea de la acea dată. Prin sentința civilă nr. 536 din 19 mai 2017 pronunțată de Tribunalul Iași, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2013, s-a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâta S.C. A. S.R.L.. A fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanta S.C. B. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta S.C. A. și, în consecință: A fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 83.126,89 RON reprezentând daune materiale, ca urmare a concurenței neloiale prin deturnarea clientelei. A fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 11.463 RON cheltuieli de judecată reprezentând onorariu expert și taxa judiciară de timbru. În argumentarea acestei soluții s-a reținut că, în speță, s-a făcut dovada concurenței neloiale prin deturnarea clientelei, fiind stabilită valoarea despăgubirii la suma de 83.126,89 RON, cifra de afaceri realizată din vânzarea de produse D. fără referință la un aviz B.. Astfel, s-a apreciat ca fiind îndeplinite condițiile concurenței neloiale, în raport cu art. 4 lit. i) din Legea nr. 11/1991.

Apelul declarat de pârâta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 536 din 19 mai 2017 a Tribunalului Iași, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a fost respins ca tardiv formulat de către Curtea de Apel Iași, secția Civilă, prin decizia nr. 753/2017 din 1 noiembrie 2017. În argumentarea acestei soluții s-a reținut că litigiul este supus C. proc. civ. de la 1865 și că cererea reconvențională formulată de S.C. B. S.R.L., la data de 11 aprilie 2013, are caracter incidental, iar în raport cu art. 17 C. proc. civ. de la 1865, cererile accesorii și principale sunt în căderea instanței competente să judece cererea principală. Astfel, față de data comunicării sentinței apelate - 16 iunie 2017 - și data declarării apelului - 13 iulie 2017 - s-a constatat nesocotirea art. 284 alin. (1) C. proc. civ., referitor la termenul de 15 zile de declarare a căii de atac a apelului, fiind admisă excepția tardivității apelului declarat de pârâta S.C. A. S.R.L..

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta S.C. A. S.R.L., în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., prin care s-a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei atacate în sensul respingerii excepției tardivității apelului și trimiterea cauzei în vederea soluționării fondului litigiului. În motivarea recursului s-a arătat că soluția instanței de apel este rezultatul unei aprecieri injuste a dispozițiilor legale și a principiilor pe care se bazează. În continuare, s-a arătat că cererea reconvențională formulată de către pârâta A. S.R.L., la data de 11 aprilie 2013, a fost disjunsă din dosarul nr. x/2013 al Judecătoriei Iași, fiind format un nou dosar înregistrat la instanța competentă, la data de 14 noiembrie 2013. Prin încheierea de declinare, instanța a constatat că pretențiile societății B. S.R.L. față de pârâta A. S.R.L. nu derivă din același raport juridic, ceea ce presupune că oricum s-ar fi impus disjungerea, iar fiecare cerere urmând să parcurgă etapa cercetării judecătorești independent. Această constatare a instanței, intrată în puterea de lucru judecat, atrage după sine concluzia potrivit căreia cele două pricini aveau statut independent, prin urmare și regim juridic diferit, neexistând sub niciun aspect elemente de interferență care să poată facă aplicabil principiul accesorium sequitur principale, principiu care stă la baza motivării instanței de apel. Astfel, recurenta-pârâta S.C. A. S.R.L. apreciază că prevederile art. 17 C. proc. civ. nu sunt incidente în prezenta cauză, tocmai pentru că cererea societății B. S.R.L. nu are caracter incidental în sensul legii. Prin urmare, raportat la oricare dintre cele două date menționate anterior, față de data intrării în vigoare a noului C. proc. civ., respectiv 15 februarie 2013, rezultă cu evidență că cererea formulată de societatea B. S.R.L. intră sub incidența acestui Cod, dispozițiile fiind de imediată aplicare. De altfel, și instanța de fond a apreciat în aceeași manieră asupra dispozițiilor procedurale care guvernează prezenta cauză și a reținut că termenul de apel este de 30 de zile, opinia recurentei-pârâte fiind că apelul a fost declarat cu respectarea acestuia. Pentru motivele expuse, recurenta-pârâtă S.C. A. S.R.L. a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei atacate în sensul respingerii excepției tardivității și trimiterea cauzei aceleiași instanțe pentru soluționarea pe fond a apelului.

Prin întâmpinare, intimata-reclamantă S.C. B. S.R.L. a solicitat respingerea recursului pârâtei S.C. A. S.R.L. și menținerea deciziei atacate ca fiind temeinică și legală, susținând, în principal, următoarele: Judecata cauzei a avut loc în baza dispozițiilor C. proc. civ. de la 1865, iar termenul de apel este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, conform art. 284 C. proc. civ. Privitor la menționarea greșită în cuprinsul dispozitivului a termenului de declarare a apelului ca fiind cel de 30 de zile de la comunicare, în loc de 15 zile așa cum era corect, nu dă dreptul unei părți să promoveze calea de atac în termenul menționat greșit. În mod corect s-a reținut de către instanța de apel că, cererea reconvențională are caracter incidental, fiind aplicabile prevederile art. 17 C. proc. civ. de la 1865. Totodată, în același sens sunt și dispozițiile art. 24 din Legea nr. 134/2010, iar prin decizia nr. 3938 din 9 decembrie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, pronunțată în conflictul negativ de competență ivit în cauză, au fost reținute dispozițiile vechiul Cod.

Analizând actele dosarului, precum și decizia atacată, prin prisma criticilor de nelegalitate invocate, Înalta Curte reține următoarele: Criticile subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., prin prisma căruia se invocă greșita aplicare a prevederilor art. 17 din același Cod și, implicit, a greșitei aplicări a sancțiunii tardivității apelului nu pot fi reținute. Acțiunea ce face obiectul prezentului litigiu este reprezentată de cererea reconvențională formulată în condițiile art. 119 C. proc. civ. de la 1865, în cadrul unui proces început anterior intrării în vigoare a legii noi de procedură civilă, respectiv C. proc. civ. aprobat prin Legea nr. 134/2010. Cererea reconvențională are caracter incidental și se judecă de către instanța competentă să soluționeze cererea principală, operând, astfel, o prorogare de competență legală. Cererile incidentale sunt, în fond, cereri principale, acestea urmând a fi soluționate în raport cu art. 17 C. proc. civ., judecătorul cererii de chemare în judecată fiind și judecătorul tuturor cererilor aflate într-un proces de conexitate și interdependență. Caracterul accesoriu sau principal al unei cereri depinde de calea procesuală aleasă, iar nicidecum de caracterul principal ori accesoriu al dreptului dedus judecății. Din această perspectivă, criticile recurentei-pârâte S.C. A. S.R.L. invocate în cadrul cererii de recurs apar ca nefondate. Înalta Curte constată că, față de caracterul incidental al cererii reconvenționale ce face obiectul prezentului litigiu, instanța de apel a făcut o corectă determinare a legii de procedură civilă aplicabilă în cauză, cu respectarea prevederilor art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012 de punere în aplicare a Noului C. proc. civ., normă transpusă și în art. 24 din C. proc. civ. aprobat prin Legea nr. 134/2010, stabilind că sunt aplicabile prevederile C. proc. civ. de la 1865. Astfel, sancțiunea decăderii prin admiterea excepției tardivității apelului declarat de pârâta S.C. A. S.R.L., în raport cu art. 103 alin. (1) coroborat cu art. 284 alin. (1) C. proc. civ., a fost corect pronunțată de către instanța de apel. Prin urmare, în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă recursul declarat de pârâta S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 753/2017 din 1 noiembrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția Civilă, ca nefondat. În baza dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., recurenta-pârâtă S.C. A. S.R.L. va fi obligată la cheltuieli de judecată în sumă de 364 RON, reprezentând contravaloare bilet de avion, potrivit facturii nr. x Seria DDT3, din 28 februarie 2018, către intimata-reclamantă S.C. B. S.R.L..