ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 289/2020

HOTĂRÂRE

04.02.2020

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2020
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 289/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)

Asupra cauzei de față constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la data de 28.03.2019, reclamanta A. SRL a solicitat instanței obligarea pârâtei B. SA la plata sumei de 2.234.019,43 RON, reprezentând contravaloarea facturii fiscale seria x IBC nr. x din 14.12.2015, emisă în temeiul Contractului nr. x/13.08.2013 încheiat cu pârâta, precum și obligarea pârâtei la plata daunelor moratorii de 0,1% pe zi de întârziere raportate la suma de 2.234.019,43 RON, de la data scadenței facturii seria x IBC nr. x din 14.12.2015 și până la data plății efective a debitului restant, evaluate provizoriu la 100.000 RON.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1270 alin. (1) C. civ. și art. 8.1, 8.2 și 8.3 din Contractul de asociere nr. x/13.08.2013, art. 1535 alin. (1) C. civ.

Prin Sentința civilă nr. 2544 din 17 septembrie 2019, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a admis excepția necompetenței teritoriale, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Iași.

În motivare a reținut incidența în speță a dispozițiilor art. 116 alin. (1) C. proc. civ., precum și faptul că părțile, în art. 14 pct. 2 din Contractul de asociere nr. 947 din 13 august 2013, au prevăzut că "orice litigiu decurgând din sau în legătură cu acest contract, inclusiv referitor la încheierea, executarea ori desființarea lui, nesoluționat pe cale amiabilă de către părți, va fi soluționat de către instanțele competente din Iași".

Învestită cu soluționarea cauzei după declinare, Tribunalul Iași, prin Sentința civilă nr. 1896 din 11 decembrie 2019, a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat soluționarea cauzei către Tribunalul București. A constatat ivit conflictul negativ de competență, a suspendat din oficiu procedura și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea soluționării conflictului intervenit.

Pentru a dispune astfel, instanța a constatat că excepția de necompetență teritorială este de ordine publică, și că părțile nu mai pot conveni asupra competenței teritoriale pentru o altă instanță decât cea învestită prin acțiune de reclamant.

Suplimentar, tribunalul a avut în vedere că reclamantul nu era privat de dreptul de a alege între instanțe deopotrivă competente să soluționeze cauza, față de convenția părților înscrisă în art. 14 pct. 2 din Contractul de asociere nr. 947 din 13.08.2013, care nu constituie o veritabilă alegere de competență în condițiile art. 126 C. proc. civ., câtă vreme Tribunalul Iași constituia oricum una dintre instanțele competente teritorial să judece litigiile derivate din executarea contractului părților, în condițiile art. 113 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ.

Distinct de acest aspect, alegerea de competență înscrisă în art. 14 pct. 2 din Contractul de asociere nu a fost făcută în folosul vreuneia dintre părți.

Analizând conflictul de competență, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ.., raportat la art. 133 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Prin cererea formulată la data de 28.03.2019, reclamanta A. SRL a solicitat instanței obligarea pârâtei B. SA la plata sumei de 2.234.019,43 RON, reprezentând contravaloarea facturii fiscale seria x IBC nr. x din 14.12.2015, emisă în temeiul Contractului nr. x/13.08.2013 încheiat cu pârâta, precum și obligarea acesteia la plata daunelor moratorii de 0,1% pe zi de întârziere raportate la suma de 2.234.019,43 RON, de la data scadenței facturii seria x IBC nr. x din 14.12.2015 și până la data plății efective a debitului restant, evaluate provizoriu la 100.000 RON.

Pretențiile deduse judecății s-au născut ca urmare a încheierii între părți a Contractului de asociere nr. x/13.08.2013, în cuprinsul căruia, la Capitolul XIV art. 14.2 se prevede că "orice litigiu decurgând din sau în legătură cu acest contract, inclusiv referitor la încheierea, executarea ori desființarea lui, nesoluționat pe cale amiabilă de către părți, va fi soluționat de către instanțele competente din Iași..."

Potrivit art. 126 alin. (1) C. proc. civ., "părțile pot conveni în scris sau, în cazul litigiilor născute, prin declarație verbală în fața instanței ca procesele privitoare la bunuri și la alte drepturi de care acestea pot să dispună să fie judecate de alte instanțe decât acelea care, potrivit legii, ar fi competente teritorial să le judece, în afară de cazul când această competență este exclusivă".

Cazurile de competență teritorială exclusivă sunt expres reglementate prin dispozițiile art. 117 - 121 C. proc. civ., niciunul dintre acestea nefiind incident în speță.

Astfel, întrucât competența de soluționare a litigiului nu este una exclusivă, ci alternativă, clauza atributivă de competență stipulată de către părți la Capitolul XIV art. 14.2 din Contractul de asociere nr. x/13.08.2013 produce efecte în cauză, în sensul prorogării voluntare de competență în favoarea instanței din Iași, instanță care, oricum, este competentă teritorial să judece litigiile derivate din executarea contractului părților, în condițiile art. 113 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 135 C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Iași.